Despre prietenie

Prietenul este o persoana apropriata cu care ne intelegem,vorbim in timpul liber, ne impartasim sentimentele.Este foarte greu sa fim singuri in viata, de aceea avem prieteni pentru a nu fi singuri. Cand esti trist, prietenul tau face niste glume si te inveseleste. Oricine ar trebui sa aiba cel putin un prieten. Prietunul adevarat e alaturi de tine la bine si la greu, iar cel care fuge cand da de rau nu e un prieten adevarat. Prietenia este un lucru farte frumos.El e cel care-ti aduce zambetul sis tie ce iti aduce lacrimile.El stie ce sa-ti spuna pentru a-ti da un vizor de speranta.
Prietenul adevarat ar trebui sa-ti dea o mana de ajutor, sa te resice atunci cand ai cazut.Are rolul sa-ti ridice moralul la greu.
E alaturi de tine pentru a te bucura.
Trebuie sa apreciem fiecare clipa cu prietenul nostru, fie bune sau fie rele.
Prietenul meu fiind Relu.Noi ne ajutam mereu,ne impartasim sentimentele,dar desigur ne cunoastem foarte bine.
Nu trebuie sa ne laudam ca avem prieteni deoarece e iresponsabil.Nu imi juudec prietenul dupa cei care se aduna.
Relu are 12 ani invata la scoala Mihail Sadoveanu si este ortodox,dar religia nu conteaza.
Prietenia este o arta neinteleasa ce trebuie practicata.
Ea poate fi inteleasa ca o unitate de sentimente simpatii,idei commune sau mai putin commune,de principii prin care se aproprie 2 sau mai multe persoane.
Prietenia poate fi inteleasa ca o profunda apropriere sufleteasca.
Oricine trebuie sa aiba un prieten caruia sa se destainuie.
Cristi Leahu elev clasa a VII-a B Mihail Sadoveanu - Bacau

Preot Calciu Dumitreasa

Părintele Calciu a fost unul dintre acei luptători anticomuniști care au mărturisit credința lor în Hristos și în ideea națională, cu însuși sângele lor. A îndurat peste 21 de ani de închisoare sub comuniști (1948-1964, 1979-1984), trecând și prin furia iadului reeducării din pușcăria pentru studenți de la Pitești (1949-1951), unde a făcut anumite compromisuri. Cu multă pocăință, a reușit să depășească această greșeală, refuzând ulterior orice compromis cu sistemul comunist. Un fost coleg de detenție de la Pitești - Dan Lucinescu - scria în volumul "Jertfa": Este bine în această situație să existe o exemplificare, aleasă nu întâmplător la cel ce mai târziu a ajuns preotul Calciu. Când respectivul, în urma unor crunte presiuni fizice a fost îndemnat să lovească un coleg de al lui, a căzut în genunchi în poziție de rugăciune și din ochii suferinzi, de căprioară rănită, începură să-i curgă lacrimi iar din răni sânge".

A fost transferat apoi la Gherla. În procesul intentat de comuniști așa-zișilor vinovați ai reeducării de la Pitești, Părintele Gheorghe Calciu arată în sala de ședință că adevărații vinovați sunt Securitatea și conducerea Ministerului de Interne.

În luna iulie 1958 este transferat la Jilava, la secția de exterminare, numită Casimca (celulele erau situate la câțiva metri sub pământ, fără iluminare naturală și fără altă aerisire decât 3 găuri în ușă, cu apă curgând continuu pe pereți). I-a avut colegi de celulă pe Iosif V. Iosif, Marcel Petrișor și pe Constantin Oprișan. Alături de ceilalți doi colegi, au avut grijă permanent de Costache Oprișan, care era bolnav de TBC și care nu beneficia de nicio asistență medicală. Într-un gest de bunătate și lepădare de sine, și-a tăiat venele scurgând sânge în gamelă, pentru ca, după decantarea hematiilor să-i dea să bea limfa lui Costache Oprișan, care pierduse mult sânge.

A fost eliberat din închisoarea Aiud în anul 1963 dar i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan. În urma amnistiei generale din 1964, părintele Gheorghe Calciu a fost eliberat. A urmat Filologia și Teologia, fiind învestit cu harul preoției. Devine profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București. La marele cutremur din 4 martie 1977, o aripă a internatului Seminarului se prăbușește. Chemat de seminariști, vine în toiul nopții de acasă și este singurul profesor care, alături de câțiva elevi, lucrează cu mâinile goale toată noaptea pentru a încerca să salveze de sub dărâmături pe cei patru seminariști îngropați sub moloz.

Ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București, a continuat să lupte împotriva ateismului. În Postul Sfintelor Paști, din anul 1978, ține un șir de 7 prelegeri, intutulate "Șapte cuvinte către tineri", predici care s-au bucurat de o largă audiență în rândul studenților de la multe facultăți din București. Ia atitudine public față de dărâmarea Bisericii Enei din București, pe locul căreia se planificase construirea unei crâșme. Pe tot parcursul acestei perioade primește zilnic telefoane de amenințare, menite să îl descumpănească și să-i terorizeze familia. Atât predicile ținute cât și protestul față de demolarea Bisericii Enei îl aduc din nou în vizorul Securității. Este arestat în anul 1979, judecat și condamnat abuziv la mai mult de 10 ani închisoare. I se confiscă și averea, astfel încât soția și copilul rămân fără frigider, aragaz și alte bunuri de strictă folosință. Prin executarea pedepsei s-a urmărit o nouă reeducare a sa. Acest fapt a determinat un val de proteste din partea exilului românesc. În ajutorul său se ridică intelectualii din exil: Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma. A fost mai întâi internat la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, alături de nebuni în toată regula. Ulterior a fost transferat la penitenciarul Aiud, unde a avut colegi de celulă condamnați pentru omor. Cea mai mare perioadă a detenției a petrecut-o totuși în izolare. În timpul detenției a fost bătut, umilit și ținut nemâncat. După 5 ani și jumătate, în 20 august 1984, este eliberat, ca urmare a presiunilor internaționale venite din partea liderilor lumii, cum ar fi Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea. Contrar voinței sale, în anul 1985 este obligat să părăsească țara împreună cu familia.
[modificare] Exilul

În anul 1985, se stabilește în Statele Unite, unde primește cetățenia de onoare. Între sfârșitul anului 1985 și 1988 a locuit cu familia la Cleveland. Pentru a-și asigura existența sa și a familiei, a lucrat și în construcții, ca muncitor necalificat, cărând saci de ciment. În anul 1989 se mută cu familia la Washington DC, unde preia parohia românească "Sfânta Cruce". A continuat să muncească în construcții până când a reușit să-și cumpere o casă, la circa 20-30 kilometri de biserica parohială. De-a lungul păstoririi de către Sfinția Sa a parohiei Sfânta Cruce, numărul credincioșilor a crescut impresionant. Multe persoane de alte confesiuni s-au convertit la ortodoxie, pentru dragostea, harul și viața îmbunătățită pe care le avea părintele. În SUA și-a continuat lupta în numele lui Dumnezeu și eforturile pentru apărarea intereselor românilor, fiind autorul ideii Romfest și unul dintre fondatorii evenimentului bienal - cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni -, al cărui Comitet Internațional îl conducea. Este primit la Casa Albă de 2 președinți - Ronald Reagan și George Bush senior.


Părintele Calciu slujea la Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Cruce” din orașul Alexandria, statul Virginia (lângă Washington D.C.). În anul 2006 a catalizat eforturile pentru întemeierea unei noi biserici pentru românii din zona Washington D.C., Biserica Sf. Andrei.


Călătorea aproape anual în România, ținând conferințe și vizitând prieteni.

Bolnav de un cancer al pancreasului și operat la Spitalul Militar din București, a fost vizitat, printre alții, de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, de Înalt Prea Sfinția Sa Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei Crișanei și Maramureșului și de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la acea vreme, Prea Fericirea Sa Teoctist.

A trecut la Domnul în Statele Unite, în ziua de 21 noiembrie 2006, de Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Prea Sfințitul Episcop Vicar Irineu Duvlea. În țară, a fost prohodit în biserica Radu Vodă (de unde fusese alungat în 1979) de însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericirea Sa Teoctist, alături de alți ierarhi și foști elevi, ajunși acum preoți. Conform dorinței sale, este înmormântat în țara pe care a iubit-o atât de mult, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, din județul Neamț (unde a fost prohodit de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, de monahii obștei și de sute de credincioși

Preot Constantin Galeriu

n curgerea pamanteasca si vremelnica a timpului, in urma cu opt ani, in ziua de 13 august anul 2003, platoul ori piateta din fata Bisericii "Sfantul Silvestru“ din Bucuresti, precum si strazile din preajma ei erau intesate de foarte multa lume. Patriarh, mitropoliti, episcopi, multi preoti, oameni simpli si artisti de prestigiu, studenti teologi si cersetori, muncitori si intelectuali rafinati il petreceau pe ultimul drum pe cel care a fost Parintele lor duhovnicesc si, fara sa gresim, putem spune, pe cel care a fost Parintele duhovnicesc al Bucurestiului. Slujba inmormantarii Parintelui Constantin Galeriu, prin amploarea sa, a fost asemenea unei ceremonii de canonizare. Astazi, florile si candelele ce strajuiesc mormantul situat langa biserica, pe latura de nord, marturisesc evlavia si dragostea oamenilor pentru cel care a fost una dintre cele mai vii constiinte crestine ale neamului romanesc din secolul al XX-lea.

Asadar, in data de 10 august anul 2011 se implinesc opt ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Profesor Constantin Galeriu. Parintele Galeriu s-a nascut la 21 noiembrie anul 1918, in comuna Racatau - Razesi din judetul Bacau. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe“ din Roman, apoi Facultatea de Teologie din Bucuresti. In anul 1973 a devenit doctor in teologie. A fost preot paroh in mai multe sate, dupa care a devenit „spiritual“ la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti (intre anii 1973-1974). Intre anii 1974-1977 a fost lector, iar intre anii 1977-1991 profesor titular la acelasi institut. Din anul 1992 era profesor consultant si conducator de doctorat la Universitatea Bucuresti. La 1 ianuarie anul 1990 a fost numit vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucurestilor. A fost profesor la Universitatea din Targoviste, unde a predat Teologie dogmatica si la Facultatea de Drept a Universitatii Ecologice din capitala, unde preda istoria si filosofia religiilor. Intre 7 august - 7 septembrie anul 1950, respectiv 16 august anul 1952 - 26 octombrie anul 1953 a fost detinut politic pentru convingeri regilioase si umanitare. In contextul evenimentelor istorice din anul 1989, in calitate de vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor si de membru in Grupul de reflectie a militat deopotriva pentru innoirea, dezvoltarea, statornicia si stabilitatea Bisericii Ortodoxe Romane. Parintele Galeriu a fost presedinte de onoare al Ligii Culturale a Romanilor de Pretutindeni, membru in Comisia Nationala UNESCO, membru fondator si presedinte de onoare al Asociatiei medical-crestine "Christiana“, presedinte al Editurii "Harisma“, presedinte al Asociatiei "Sf. Stelian - copiii strazii“, al Fundatiei "Elena Doamna“, membru de onoare al Fundatiei "Memoria“, presedinte executiv al Asociatiei "Fratia Ortodoxa Romana“.

Parintele Constantin Galeriu a fost distins cu numeroase premii, fiind si Doctor Honoris Causa al Universitatii Ecologice din Bucuresti. Parintele Galeriu este autor a numeroase lucrari teologice si carti bisericesti. In ultimii ani de viata, era preot paroh la Biserica „Sfantul Silvestru“ din Capitala. Parintele Constantin Galeriu a plecat la Domnul nostru Iisus Hristos - Imparatul Cerurilor si a Veacului ce va sa vina, la data de 10 august anul 2003 si ramane unul dintre cei mai importanti teologi si duhovnici ai Ortodoxiei romanesti, contemporane.

Dupa cum am spus si in randurile anterioare, Parintele Constantin Galeriu s-a nascut in comuna Racatau, din tinutul moldav al Bacaului, de praznicul „Intrarii in Biserica a Maicii Domnului”, in anul 1918. Dupa aceea, dupa cum am mai spus, tanarul Costachi Galeri a urmat Seminarul Teologic „Sfantul Gheorghe“ din Roman, dupa care a absolvit Facultatea de Teologie din Bucuresti, avand ca indrumator de licenta pe cunoscutul profesor Nichifor Crainic. Desi absolvise studiile superioare ca sef de promotie, parintele a fost numit, in anul 1943, intr-o parohie de tara din judetul Prahova, in comuna Poenarii Burchii. Aici a stat pana in anul 1947. „Eram foarte saraci - avea sa-si aminteasca mai tarziu parintele. Erau anii de dupa razboi, cand a inceput foametea. Doar cate un credincios ne aducea un kilogram de lapte seara si asa am trait“. In urma unei adunari preotesti la care Parintele a tinut o conferinta, a fost remarcat pentru cuvantul sau convingator si episcopul de atunci i-a propus sa slujeasca in orasul Ploiesti, la parohia „Sfantul Vasile“. A slujit aici aproape 30 de ani. Predicile Parintelui Galeriu atrageau multa lume, iar autoritatile comuniste au observat acest lucru. Parintele a devenit incomod regimului si a fost inchis intre anii 1952 si 1953, fiind purtat prin mai multe penitenciare din tara si repartizat, in cele din urma, in lagarul de munca Peninsula, care avea sa construiasca canalul Dunare - Marea Neagra. Din anul 1973, Parintele Constantin Galeriu a slujit in Bucuresti, la Biserica „Sfantul Silvestru“, care, de atunci, a devenit una dintre cele mai cautate lacase de cult din Bucuresti.

Cei care i-au ascultat predicile, povestesc ca Parintele Galeriu avea un incontestabilul dar oratoric; preacucernicia sa era exhaustiv si prin aceasta fascinant, unic. „Sfintia sa dezvolta cuvintele, cuvintele cheie. Ramanea pe ele, le punea in fata ta cu toata taria si gravitatea lor; ti le imprima in suflet. Chiar el o marturisea: «Impreuna cu colegul meu, parintele Stefan, cercetam in texte, in original, ce inseamna "odihna". In limba greaca cuvantul «pausis» inseamna odihna, dar Scriptura foloseste alt termen, "anapausis", iar particula "ana" se traduce prin "in sus". Asadar, ajung la odihna atunci cand ma ridic la inaltimea adevarului, adica la lumina care imi da pacea, implinirea". Gestica sa si inflexiunile glasului sau erau datatoare de sens si de forta dumnezeiasca, de traire sfanta, in fiinta ta, a ascultatorului. De aceea, prelucra permanent si in continuu, divaga, era atent la public, comunica cu el, se lua de o idee care vedea ca prinde, era acolo… Multumea cand ii aduceai paharul de apa, te includea si pe tine in predica, te punea in fata lui foarte firesc si facea din tine, intr-o clipa, un partener de discutie“.

Jertfa, ca temei al invierii, cum el insusi a spus-o, a fost pasiunea lui de o viata. Nu pregeta sa rupa din timpul sau, chiar la batranete, pentru a raspunde oricarei chemari, fie ca era din partea unui om simplu, fie din partea unuia important. Modestia si eleganta cu care se distingea il faceau inconfundabil. Ca preot, ca duhovnic, profesor sau orator, parintele Galeriu a inaltat o stacheta greu de atins pentru preotii din Romania.

Atunci cand Petre Tutea a fost magulit de unul dintre audientii sai care i-a spus "vorbiti de parca ati fi Parintele Galeriu“, primul a meditat cu mult umor: "Pe moment, eu, care ma cred genial, eram gata sa ma supar pentru afirmatia facuta… Pe urma, gandindu-ma mai bine, m-am simtit onorat!“ Aceasta marturie, care vine din partea unui geniu romanesc al oralitatii demonstreaza, incontestabil, darul oratoric al Parintelui Galeriu.

Parintele Constantin Galeriu era nu era niciodata egoist sau arogant ci totdeauna cu generozitate si marinimie de suflet, fiind uimitor prin discretia lui, prin modul cald si deschis cu care primea pe oricine avea un necaz sau o intrebare. Uita de el si era al tau. Niciodata egoist, ci intotdeauna mult milostiv si indelung rabdator. Simteai ca Dumnezeu vorbeste prin atitudinea si verbul lui.

Cuvantul Parintelui Constantin Galeriu era norma si reper. Raportarea lui la Traditia autentica a Bisericii era un lucru firesc, articulat si natural. Nu ignora si nici nu dispretuia sursele de informare, media sau internetul si credea ca daca acestea ne folosesc, le putem uzita, dar cu grija. Invitat in tara si strainatate pentru a conferentia, prelegerile sale erau gustate si apreciate de foarte multi si diferiti ori deosebiti ascultatori. Volumele de predici ale Parintelui stau acum sa apara la Editura "Harisma”. El a fost un om foarte popular, dar care nu a trait din asta. Chiar il deranjau evocarile si elogiile facute la adresa lui.

Se spune astazi, si poate pe buna dreptate, ca teologia a devenit scolastica, academica. Parintele Galeriu poate constitui un model de teolog si duhovnic care desfiinta si distrugea, prin naturaletea sa, orice tipar, stereotipie sau cliseu. Langa el simteai ca traiesti cu adevarat. Iradia blandete, dragoste, intelegere si bucurie. Multi cunosc intamplarea petrecuta intr-o seara cand, Parintele Galeriu, intorcandu-se de la o slujba facuta in parohie a venit acasa descult. Doamna preoteasa, Argentina, mirata, l-a intrebat: "Ce s-a intamplat?“. La care Parintele, retragandu-se in casa, i-a spus: „Nimic, cineva mai sarac a avut nevoie de o pereche de pantofi“. Acesta era Parintele Galeriu!... Cel mai bine i se potrivesc cuvintele pe care o americanca, Ruth Stapleton, le punea in dreptul oricarui crestin autentic: "Born to serve, born to love“ (Nascut pentru a sluji, nascut pentru a iubi).

Inainte de a pleca la spital pentru ultima oara, l-am vizitat acasa. Cu chipul lui senin m-a salutat. Era asemenea unui copil. Langa patul in care statea, cineva citea cu glas lin psalmii lui David. Cuvintele lui au fost putine. Mi-a spus: „Sa nu uiti: Iisus Hristos, Dumnezeu si Om este taina tainelor – Acest Iisus Hristos…“ Acestia sunt parintii nostri. Cu toate ca ne-au parasit, din punct de vedere fizic, ei raman in sufletele noastre si ne vegheaza in chip nevazut. Nu trebuie sa-i uitam. Pentru ca ne-am uita radacinile. Iar cine nu are radacini, poate fi smuls la prima adiere de vant.

Ucenic al Parintelui Profesor Dumitru Staniloae, Parintele Constantin Galeriu avea preocuparea constanta pentru dialogul stiinta - religie, teologie - stiinta. Tema dialogului intre credinta crestina si cunoasterea stiintifica a ramas o preocupare constanta a Parintelui Constantin Galeriu. Aceasta preocupare a sporit in intensitate in ultimii ani ai vietii sale, sub influenta afirmarii preocuparilor lumii stiintifice pentru dialogul stiinta-religie, reflectia teologica a parintelui ingloband ultimele descoperiri ale cunoasterii umane. Initierea si coordonarea, incepand cu anul 2001, a grupului de reflexie duhovniceascca "Constiinte in slujirea cu iubire a adevarului“, care aduna in Biserica „Sfantul Silvestru“, in fiecare zi de joi seara, profesori universitari, cercetatori recunoscuti prin lucrari de anvergura in diverse domenii de la economie la geografie, fizica, literatura, matematica, filosofie, poate fi conceputa, in primul rand, ca pe un mod de incununare a maturizarii gandirii sale teologice, iar in al doilea rand, ca pe un mod de a invata pe ceilalti sa gandeasca corect, teologic, de a crea o scoala. Erau intruniri deosebite, interesante si indraznete, prin abordare, la care putea asista oricine. Dupa ce conferentiarul isi incheia prelegerea, urmau intrebarile. Ultimul cuvant apartinea parintelui, care dadea o noua configuratie prelegerii ascultate la inceput, unde sublinia conexiunile teologice permise de subiectul dezbatut. Interesant este ca parintele nu era niciodata prins pe picior gresit. Intotdeauna cuvantul lui de incheiere reprezenta adevarata cheie prin care putea fi inteleasa tema aleasa spre discutie in ziua respectiva. Toti asteptau cu interes si surprindere cuvantul venerabilului duhovnic si profesor care uimea prin precizia si corectitudinea intuitiilor sale.

Aceste intalniri au fost cumva o copie a dialogurilor pe care Parintele Galeriu le avea cu intelectuali de marca, cum ar fi: Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si pictorul Sorin Dumitrescu de la Fundatia si Editura "Anastasia”, la Schitul Darvari, unde se dezbateau subiecte, incepand cu crearea lumii, sensul existentei, pronia lui Dumnezeu sau suferinta omului. Reluarea unei astfel de initiative este necesara pentru crearea unei constiinte eclesiale, a unui mod de gandire sanatos, curat, ortodox. Parintele Galeriu venea cu o experienta duhovniceasca si cu un bagaj cultural impresionant. De aceea, cuvantul sfintiei sale era unul de mare forta, cu impact puternic asupra credinciosilor si, in general, asupra oricarui ascultator. Garantia propovaduirii unei invataturi fara fisura, ancorate in Sfanta Scriptura si in scrierile Sfintilor Parinti, citate de Parintele, din memorie, cu o usurinta demna de invidiat, a fost unul din principalele motive pentru care lumea invada si asalta duminica de duminica Biserica "Sfantul Silvestru“ din Bucuresti.

Acum, la implinirea a opt ani de la petrecerea in lumea celor de sus a Parintelui Constantin Galeriu si in incheierea acestui material comemorativ, vin sa intreb, cu multa nadejde si incredere in Providenta Divina, ce va urma dupa toti si dupa toate acestea, care va fi mersul si evolutia Bisericii in viitor, deoarece iata, ea se confrunta cu o multime de probleme si de crize, tot mai acute pe zi ce trece, multe dintre ele generate din interiorul si in interiorul acesteia!... Luciditatea, spiritul sau de echipa, respectul fata de ucenicii si colaboratori sai, dreapta lui socoteala precum si intelepciunea ori diplomatia sa ar fi fost de mare folos in continuare, dar am convingerea ca felul sau de a fi si mai ales, de a vedea si de a trata lucrurile va fi mostenit de catre multi dintre ucenicii si colaboratorii sai, in frunte cu succesorul sau, avandu-l astfel intre noi si mai cu seama intru noi, fapt pentru care ma rog ca Dumnezeu sa-i rasplateasca toata osteneala si daruirea de care a fost in stare, fiind convins ca nu va fi repede uitat, desi de multe ori suferim de aceasta maladie – a amneziei si a nerecunostintei, fiindca aportul sau a fost cu adevarat graitor si elocvent, marcant si determinant, din care motiv sunt ferm convins ca se va face foarte des trimitere si referire la el, asa incat, dupa cum am pomenit si mai sus, Parintele Constantin Galeriu este ca un far ce lumineaza si va lumina foarte mult timp (si) de acum incolo, desi probabil sunt si dintr-aceia care ar dori sa se stinga ori sa fie stins!...

Prin urmare, nadajduiesc ca vom sti pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii asa cum se cuvine, cu toate ca in aceste vremuri, pretuim mai mult pe altii de oriunde si de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali!... Si totusi, suntem incredintati de faptul ca ce este nobil ramane iar ce este ieftin, apune; caci „noi locului ne tinem, cum am fost asa ramanem”!.

Centrul rezidenţial Hârja, model de filantropie

În prima zi a Postului Naşterii Domnului, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, însoţit de preoţii din zona Oneştiului, a slujit în biserica parohiei Hârja, Protopopiatul Oneşti. Preasfinţia Sa, alături de preoţii Protopopiatului Oneşti, a oferit cadouri bătrânilor din centrul rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice, aşezământ social-filantropic ce aparţine Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Mâinile bătrânei tremură uşor, însă privirea şi vocea îi sunt sprintene şi inteligente. „Am împlinit 90 şi…“, a îngăimat ea, părând a se încurca în iţele timpului. „Şi doi. Are 92 de ani, împliniţi în vară“, a completat-o iute o femeie din patul vecin. „Îi ascundeam pe cei doi ca să fiu mai tânără“, a glumit, privindu-mă cu duioşie. Rostindu-şi vârsta, Zinca Tihoc şi-a întors capul către icoanele de pe perete. Nu e de mirare că relaţia personală cu Dumnezeu a adus-o la căminul de la Hârja. „Asta ne ţine aici. Slujba de la biserică. Sau cel puţin pe mine. Avem în fiecare zi slujbă“, a mărturisit ea. Singură pe lume, cu o viaţă ruptă din filele unui veac încrâncenat şi dureros, bătrâna a acceptat să smulgă crâmpeie din existenţă, pentru ca noi, cei de azi, să putem trage o singură concluzie: „oamenii să se roage la Dumnezeu şi să muncească, pentru a avea tot ce le trebuie“. Cuvintele femeii păreau că izvorăsc din ochii ei mari şi negri, în care s-a ghemuit o copilărie topită în negura perioadei tulburi din preajma celui de-al Doilea Război Mondial. A deşirat tinereţea ca pe firul de lână din aer, uşor şi delicat. „Era duminică, iar mama ne-a spus să ne jucăm puţin şi apoi să ne odihnim, că luni începeam munca. Spre seară, m-am dus după vitele care trecuseră apa. M-am descălţat să trec dincolo, după ele. Deodată au apărut soldaţii unguri care m-au ameninţat. Trecusem graniţa. M-am oprit de frică să nu tragă. Apoi m-au luat aşa, desculţă, şi m-au dus la Sfântu Gheorghe. M-au ţinut o săptămână. Duminică m-au dus, duminica cealaltă mi-au dat drumul. Tot desculţă am venit acasă. Însă pe ascuns, să nu mă vadă ungurii de prin sate, căci strigau după mine: „româncă puturoasă“. Când m-au văzut, mama şi sora au început să plângă. Plângeau ele, plângeam şi eu, căci erau singure, iar fraţii mei erau plecaţi la armată. După aceasta, au venit nemţii care ne-au dat foc la casă. Aveam locuinţa la şosea. Au ars toate casele de la drum ca să treacă armata lor. Ne-am ascuns cu toţii în pădure. Când ne-am întors, nu mai era decât scrum. Ne-a dat statul lemne de casă. Dar a trebuit să le tăiem noi, pentru că primiserăm nişte copaci în pădure. Am luat fierăstrăul şi m-am dus cu sora mea în pădure. Altfel nu se putea. A fost greu. Au urmat comuniştii. Pe atunci mă duceam tocmai la Panciu, să muncesc la vie. Că aici, la noi, la Hârja, nu aveam unde. De altfel, am fost peste tot pentru a câştiga o bucată de pâine: la Slănic, la Panciu, la Braşov“, a povestit bătrâna. Nici în viaţa personală nu i-a fost dat să aibă prea multă şansă. „Am fost căsătorită. Însă am divorţat. Eu am dat divorţ. Însă el a plătit. Deh! Boierul care dă, acela plăteşte“, ne-a explicat ea. Acum, alături de alţi oameni, suferinzi şi singuri, îşi petrece ultimii ani în centrul rezidenţial din satul natal. Pe vremea copilăriei, aici era doar pădure. Acum, sunt bătrânii, preoţii, medicii şi, împreună cu ei, Hristos.

PS Ioachim Băcăuanul, în mijlocul bătrânilor de la Hârja

În prima zi a Postului Crăciunului, bătrâna a avut parte de o vizită neaşteptată. În cameră a venit să o viziteze PS Ioachim Băcăuanul. Prezenţa Preasfinţiei Sale a provocat o emoţie deosebită în rândul tuturor celor 49 de vârstnici, care sunt îngrijiţi la Centrul rezidenţial Hârja. Văzându-l, a dat să se ridice de pe pat. PS Ioachim Băcăuanul i-a sărutat fruntea încreţită, a binecuvântat-o şi i-a oferit un dar. „Ce mă bucur că aţi venit! Îmi vine să plâng de bucurie!“, a exclamat bătrâna. Ierarhul a luat-o de mână şi a aşezat-o din nou la locul ei. O altă bătrână, pe un pat alăturat, a întins şi ea mâna. O boală necruţătoare i-a măcinat oasele, făcând-o să stea neputincioasă. De altfel, puţini sunt cei care se pot ridica şi plimba prin curtea aşezământului de la Hârja. Bolile şi suferinţele acumulate în timp i-au mărginit. „Aş veni aici, la dumneavoastră, în fiecare zi, să vă vizitez. Sunteţi prezenţi cu toţii în rugăciunile mele. Însă îl aveţi pe părintele Ilarion, delegatul meu, care e permanent cu voi“, a încurajat PS Ioachim Băcăuanul. Vizita Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul la Centrul rezidenţial Hârja, însoţit de aproape o sută de preoţi din zona Oneştiului, nu a fost deloc întâmplătoare. La începutul perioadei de pregătire pentru marea sărbătoare a Naşterii Domnului, ierarhul şi preoţii s-au rugat în biserica de lângă acest aşezământ social-filantropic, în care sunt îngrijiţi 49 de bătrâni, la care se adaugă alţi 11, la domiciliu. Preasfinţia Sa i-a vizitat pe fiecare în parte, i-a binecuvântat şi, alături de preoţi, le-a oferit daruri, adăugate la faptul că toţi aceşti bătrâni beneficiază de tratament şi îngrijire medicală prin grija Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în mod special a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul. „Trebuie să învăţăm permanent că în măsura faptelor bune se va regăsi Hristos în existenţa noastră. Iar la dreapta judecată, Mântuitorul ne va întreba de dimensiunea dragostei noastre faţă de semenii noştri“, le-a spus PS Ioachim Băcăuanul preoţilor şi credincioşilor. Iar aici, în creierul munţilor, ajutorarea aproapelui ia amploare. „Sperăm ca în câţiva ani să finalizăm încă un corp de clădiri în care va funcţiona alt cămin de bătrâni, ce va putea caza 80 de beneficiari“, a explicat preotul Ilarion Mâţă, parohul de la Hârja şi directorul centrului rezidenţial, cel care, având binecuvântarea ierarhului, continuă, cu demnitate şi răbdare, în faţa provocărilor timpurilor, să se preocupe de coordonarea aşezământului.

Sfinţire de paraclis în parohia Leţcana, Protopopiatul Buhuşi

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a sfinţit ieri paraclisul şi aşezământul social-filantropic din parohia Leţcana, Protopopiatul Buhuşi.
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a sfinţit ieri paraclisul şi aşezământul social-filantropic din parohia Leţcana, Protopopiatul Buhuşi. Paraclisul a fost ridicat prin grija părintelui paroh Adrian Merluşcă, începând cu anul 2008, pe locul vechii biserici de lemn, cu sprijinul consiliilor locale ale primăriilor din localităţile Racova şi Buhuşi. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi. Cu acest prilej, pr. Adrian Merluşcă a fost hirotesit iconom, iar diaconul Sorin Constantin Munteanu a fost hirotonit preot pe seama parohiei Buda - Blăgeşti, Protopopiatul Buhuşi. „În incinta aşezământului social-filantropic va funcţiona şi centrul de cateheză pentru copii şi adulţi. Şcoala din localitate a fost închisă, iar copii trebuie să meargă la şcolile din Racova şi Buhuşi, adică la vreo trei kilometri distanţă de sat“, a spus pr. Adrian Merluşcă. Tot ieri au fost binecuvântate icoanele, veşmintele, policandrele şi candelele din Biserica „Sfinţii Voievozi“ a parohiei Leţcana.
Sursa Doxologia.ro

Sfintirea a doua noi locasuri de cult in Arhiepiscopia Romanului si Bacaului

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din filia Lespezi a parohiei Gârleni, Protoieria Buhuşi, a fost sintita de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Sfântul lăcaş a fost ridicat între anii 1996-2006 cu sprijinul enoriaşilor, prin strădania părintelui paroh Toader Lazăr. Biserica este construită din bolţari şi acoperită cu tablă, având formă de navă, cu o turlă mare şi două mai mici deasupra pronaosului. PS Ioachim Băcăuanul va resfinţi biserica parohiei Godineşti, Protopopiatul Sascut. „Sfântul lăcaş, construit în anul 1902, a beneficiat de numeroase lucrări de restaurare şi înnoire, realizate sub coordonarea părintelui paroh Constantin Laurenţiu Adumitroaiei, ajutat de credincioşii parohiei, de primăria comunei Vultureni şi de un bun credincios şi fiu al satului, Ioan Chiriac, de la Direcţia pentru Agricultură Bacău. Eforturile pentru înnoirea bisericii din Godineşti au început în anul 2006 şi au fost cu atât mai mari cu cât zona, una cu oameni deosebiţi şi buni creştini, are posibilităţi materiale reduse“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Eparhiei Romanului şi Bacăului.

Arhiepiscopia Romanului - vizita intaistatatorului Ioachim Bacauanul

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit ieri o slujbă de pomenire pentru toate persoanele neidentificate care au decedat de-a lungul anilor în Eparhia Romanului şi Bacăului. Parastasul a fost oficiat în biserica Cimitirului Şerbăneşti din Bacău, iar la final au fost împărţite 150 de pachete cu alimente.
Oameni fără adăpost, fără familie, uitaţi de societate, dar neuitaţi de Biserică, au fost pomeniţi în prima zi a lunii noiembrie, în cadrul unei slujbe de Parastas oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, aflată în Cimitirul Şerbăneşti din Bacău. Este al doilea an când, prin grija Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, preoţi şi credincioşi, alături de ierarhul lor, s-au rugat pentru iertarea tuturor sărmanilor, mutaţi la Domnul, îngropaţi aici şi în alte cimitire ale Eparhiei Romanului şi Bacăului. „Prin aceste rugăciuni adăugăm dragostea noastră la dragostea lui Dumnezeu“, a explicat PS Ioachim Băcăuanul, după care a îndrumat pe mai departe „să nu uităm că, de la înaintaşii noştri, moştenim două lucruri: cerul, unde sunt sufletele lor, şi pământul în care se odihnesc osemintele lor în aşteptarea Învierii“, a adăugat Preasfinţia Sa. Cu doar câteva zile înainte de pomenirea moşilor de toamnă, ierarhul a reamintit importanţa rugăciunii pentru cei mutaţi în viaţa de veci, pe care nu are cine să-i pomenească, şi pe care, prin asemenea slujbe, Biserica arată încă o dată că nu i-a trecut cu vederea. De asemenea, i-a îndrumat pe oameni la milostenie şi întrajutorare, pentru a putea depăşi greutăţile timpurilor pe care le trăim. „În această societate ce tinde spre secularizare, avem nevoie de creştinii care trăiesc în comuniune, avându-l în centru pe Hristos. Să nu uităm că tot ceea ce avem pe pământ este darul lui Dumnezeu pentru noi, toate primindu-le pentru a le administra în numele Său. Şi dacă le vom prezenta ca fiind ale Sale, atunci El le binecuvintează. Totodată, să ne rugăm pentru cei pe care lumea i-a uitat, aşa cum sunt cei fără nume înmormântaţi în acest cimitir, morţi în diferite împrejurări ale vieţii. Fie ca acest demers să devină în timp o adevărată tradiţie“, a mai adăugat PS Ioachim Băcăuanul. A urmat rugăciunea de binecuvântare a darurilor constând în dulciuri, alimente şi haine pentru copii, pe care credincioşii din parohia Şerbăneşti le-au adus pentru a le împărţi celor nevoiaşi din două centre maternale din Bacău. „Au fost pregătite 150 de pachete pe care le vom oferi copiilor şi mamelor din două centre maternale din Bacău, dar şi copiilor de la Fundaţia «Episcop Melchisedec» - filiala Bacău“, a explicat pr. Adrian Ghinea, slujitor la biserica Cimitirului Şerbăneşti. La finalul slujbei, PS Ioachim Băcăuanul s-a îndreptat către latura dinspre răsărit a cimitirului, unde sunt înmormântaţi sărmanii oraşului. Aici, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a citit o rugăciune de dezlegare pentru iertarea păcatelor celor plecaţi la Domnul şi a aprins câte o lumânare la fiecare dintre crucile de lemn sub care se odihnesc trupurile a câtorva zeci de băcăuani de care nu-şi mai aminteşte decât Bunul Dumnezeu şi Biserica Sa.