Rugãciunea Sfântului Efrem Sirul



Doamne si Stãpânul vietii mele,
Duhul trândãviei, al grijii de multe
al iubirii de stãpânie si al grãirii în desert
nu mi-l da mie!
Iar duhul curãtiei, al gândului smerit,
al rãbdãrii si al dragostei,
dãruieste-mi mie, slugii Tale!
Asa, Doamne, Împãrate,
dãruieste-mi ca sã-mi vãd greselile mele
si sã nu osândesc pe fratele meu,
cã binecuvântat esti în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Buneivestiri

A Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea fecioară Maria



Porunca cea cu taină luând-o întru cunostiintă cel fără de trup, în casa lui Iosif degrab a stat înainte zicând celei ce nu stia de nuntă: Cel ce a plecat, cu pogorârea, cerurile, încape fără schimbare tot întru tine; pe care si văzându-l în pântecele tău, luând chip de rob, mă înspăimântez a striga tie : bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară.

Apoi: Doamne miluieste ( de 3 ori), Mărire ... Si acum ... .

Condacele si Icoasele

Condacul 1:

Apărătoare Doamnă, pentru biruintă multumiri, izbăvindu-ne din nevoi aducem tie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci ca, ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeste-ne din toate nevoile, ca să-ti cântăm tie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Icosul 1:

Îngerul cel mai întâi stătător din cer a fost trimis să-i zică Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te! si împreună cu glasul lui cel netrupesc văzându-te, Doamne, întrupat, s-a spăimântat si i-a stat înainte, grăindu-i unele ca acestea:

Bucură-te, prin care răsare bucuria;

Bucură-te, prin care piere blestemul;

Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut;

Bucură-te, mântuirea lacrimilor Evei;

Bucură-te, înăltime întru care cu anevoie se suie gândurile omenesti;

Bucură-te, că esti scaun Împăratului;

Bucură-te, că porti pe cel ce pe toate le poartă;

Bucură-te, steaua care arăti Soarele;

Bucură-te, pântecele dumnezeiestii întrupări;

Bucură-te, prin care se înnoieste făptura;

Bucură-te, prin care prunc se face Făcătorul;

Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 2-lea:

Stiindu-se pe sine sfânta întru curătie, zis-a lui Gavriil cu îndrăznire: Preaslăvitul tău glas cu anevoie se arată a fi primit sufletului meu; că nastere cu zămislire fără sământă cum îmi spui? Cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Întelegerea cea neînteleasă căutând Fecioară să o înteleagă, a grăit către cel ce slujea: Din pântece curat, cum este cu putintă să se nască fiu, spune-mi?

Iar el a zis către ea, cu frică, grăind asa:

Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus;

Bucură-te, încredintarea celor ce au trebuintă de tăcere;

Bucură-te, începutul minunilor lui Hristos;

Bucură-te, capul poruncilor Lui;

Bucură-te, scara cerească pe care S-a pogorât Dumnezeu;

Bucură-te, podul care-i treci la cer pe cei de pe pământ;

Bucură-te, minunea mult slăvită de îngeri;

Bucură-te, ceea ce le esti diavolilor rană de mult plâns;

Bucură-te, ceea ce ai născut lumina cea neapusă;

Bucură-te, ceea ce n-ai învătat pe nimeni în ce chip s-a petrecut;

Bucură-te, ceea ce întreci mintea înteleptilor;

Bucură-te, ceea ce luminezi gândul credinciosilor;

Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 3-lea:

Puterea Celui de sus a umbrit-o atunci, spre zămislire pe cea care nu stia de nuntă;si pântecele ei cel cu bună roadă, ca pe o tarină dulce l-a arătat tuturor celor ce vor fi să secere mântuire, când vor cânta asa: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Având Fecioara în pântece pe Dumnezeu primit, a alergat la Elisabeta; iar pruncul acesteia, îndată cunoscându-i închinarea, s-a bucurat si cu săltări în pântece ca si cum ar fi cântat, a grăit către Născătoarea de Dumnezeu:

Bucură-te, vita mlăditei celei nevestejite;

Bucură-te, agonisirea rodului celui fără de moarte;

Bucură-te, ceea ce ai lucrat pe Lucrătorul iubirii de oameni;

Bucură-te, ceea ce ai născut pe Săditorul vietii noastre;

Bucură-te, brazdă care ai dospit înmultirea milelor;

Bucură-te, masă care porti îndestularea milostivirilor;

Bucură-te, ceea ce înfloresti ca raiul desfătării;

Bucură-te, ceea ce gătesti adăpostirea sufletelor;

Bucură-te, tămâia rugăciunii cea bine primită;

Bucură-te, curătia a toată lumea;

Bucură-te, bunăvoirea lui Dumnezeu către noi, cei muritori;

Bucură-te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu;

Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 4-lea:

Vifor de gânduri necredincioase având întru sine înteleptul Iosif, s-a tulburat uitându-se la tine, cea neamestecată cu nunta, gândind că esti furată de nuntă, tu, cea care esti fără prihană; iar când a cunoscut că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Auzit-au păstorii pe îngeri lăudând venirea trupească a lui Hristos, si alergând spre Acesta ca spre un păstor, văzutu-L-au ca pe un miel fără prihană hrănindu-se în pântecele Mariei, pe care lăudându-o, au zis:

Bucură-te, Maica Mielului si a Păstorului;

Bucură-te, staulul oilor celor cuvântătoare;

Bucură-te, chinuirea vrăjmasilor celor nevăzuti;

Bucură-te, deschizătoarea usilor raiului;

Bucură-te, cele ceresti împreună se bucură cu cele pământesti;

Bucură-te, că cele, pământesti împreună dăntuiesc cu cele ceresti;

Bucură-te, gura apostolilor cea netăcută, Bucură-te, nebiruita îndrăznire a purtătorilor de chinuri;

Bucură-te, temeiul cel tare al credintei;

Bucură-te, cunostiinta cea luminoasă a darului;

Bucură-te, prin care s-a golit iadul;

Bucură-te, prin care ne-am îmbrăcat cu slavă;

Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară;

Condacul al 5-lea:

Steaua cea cu dumnezeiască mergere văzând-o înteleptii, mers-au pe urma luminii ei; si tinând-o ca pe o făclie, cu ea căutau pe tarele Împărat: si ajungând pe cel neajuns, s-au bucurat, cântându-i: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Văzut-au pruncii haldeilor în bratele Fecioarei pe cel ce a zidit pe om; si cunoscându-L a le fi Stăpân, desi luase chip de rob, s-au nevoit cu daruri a-L sluji si a-I cânta celei binecuvântate:

Bucură-te, Maica stelei celei neapuse;

Bucură-te, raza zilei celei de taină;

Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul întelepciunii;

Bucură-te, ceea ce luminezi pe tăinuitorii Treimii;

Bucură-te, ceea ce l-ai aruncat din putere pe călăul cel fără de omenie;

Bucură-te, ceea ce ai arătat pe Domnul Hristos, iubitorul de oameni;

Bucură-te, ceea ce ne-ai mântuit din slujirea cea idolească;

Bucură-te, ceea ce e curătesti de cele necurate;

Bucură-te, ceea ce ai stins închinăciunea focului;

Bucură-te, ceea ce ne-ai potolit văpaia chinurilor;

Bucură-te, îndreptarea întelepciunii celor credinciosi;

Bucură-te, veselia tuturor neamurilor;

Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 6-lea:

Mărturisitori si purtători de Dumnezeu fiind filozofii, s-au întors în Babilon, împlinindu-ti proorocia; si tuturor mărturisindu-te pe Tine, Hristoase, lăsatu-l-au pe Irod ca pe un mincinos, că nu stia să cânte: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Strălucind în Egipt Tu, Lumina adevărului, gonit-ai întunericul minciunii. Că idolii lui nerădând tăria Ta, Mântuitorule, au căzut; iar cei de ei au scăpat, îi cântau Născătorei de Dumnezeu:

Bucură-te, îndreptarea oamenilor;

Bucură,te căderea demonilor;

Bucură-te, ceea ce ai zdrobit stăpânirea înselăciunii;

Bucură-te, ceea ce ai vădit înselăciunea idolească;

Bucură-te, mare care ai înecat pe netrupescul faraon;

Bucură-te, piatra care ai adăpat însetatii de viată;

Bucură-te, stâlp de foc care călăuzesti pe cei dintru întuneric;

Bucură-te, acoperământul lumii cel mai lat decât norul;

Bucură-te, hrană si cupă cu mană;

Bucură-te, slujitoarea desfătării celei sfinte;

Bucură-te, pământul făgăduintei;

Bucură-te, izvorâtoare de miere si lapte;

Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 7-lea:

Vrând Simeon să se mute din veacul acesta înselător, te-ai dat lui ca un prunc; dar te-ai făcut lui cunoscut si ca Dumnezeu desăvârsit. Pentru aceea, s-a mirat de întelepciunea Ta cea nespusă, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Arătat-a făptură nouă, arătându-se Făcătorul nouă, celor ce suntem făcuti de Dânsul, răsărind din pântecele cel fără sământă si păzindu-l întreg precum a fost; ca noi, văzând minunea, să o lăudăm grăind:

Bucură-te, floarea nestricăciunii;

Bucură-te, cununa înfrânării;

Bucură-te, ceea ce ai luminat chipul învierii;

Bucură-te, ceea ce ai arătat viata îngerească;

Bucură-te, pomul cel cu luminoasă roadă, din care se hrănesc credinciosii;

Bucură-te, copacul cel înfrunzit cu bună umbră, sub care multi se adumbresc;

Bucură-te, ceea ce ai născut pe Îndreptătorul celor rătăciti;

Bucură-te, ceea ce ai născut pe Mântuitorul celor robiti;

Bucură-te, îmblânzirea Judecătorului celui drept;

Bucură-te, iertarea multor gresiti;

Bucură-te, haina celor goi de îndrăzneală;

Bucură-te, dragostea care biruieste toată dorirea;

Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 8-lea:

Văzând nastere străină, ssă ne înstrăinăm de lume, mutându-ne mintea la cer; că pentru acesta Dumnezeu Cel Prea Înalt pe pământ s-a arătat om plecat, vrând să tragă întru înăltime pe cei ce-i cântă: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Cu totul a fost între cei de jos, iar de cei de sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că dumnezeiască pogorâre a fost, iar nu mutare din loc, si nastere din Fecioară primitoare de Dumnezeu, care aude acestea:

Bucură-te, încăperea lui Dumnezeu celui neîncăput;

Bucură-te, usa tainei celei de cinste;

Bucură-te, auzirea cea cu nepricepere a celor necredinciosi;

Bucură-te, lauda cea fără de îndoială, a celor credinciosi;

Bucură-te, purtătoarea cea preasfântă a Celui ce este pe heruvimi;

Bucură-te, sălasul cel preamărit al Celui ce este pe serafimi;

Bucură-te, ceea ce ai adunat lucruri potrivnice întru una;

Bucură-te, ceea ce ai unit fecioria si nasterea;

Bucură-te, prin care s-a dezlegat călcarea poruncii;

Bucură-te, prin care s-a deschis raiul;

Bucură-te, cheia împărătiei lui Hristos;

Bucură-te, nădejdea bunătătilor celor vesnice;

Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 9-lea:

Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al întrupării Tale; că pe cel neapropiat, ca Dumnezeu, l-au văzut om apropiat tuturor, petrecând împreună cu noi si auzind de la toti asa: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Pe ritorii cei mult vorbitori îi vedem, Născătoare de Dumnezeu, că-ti stau înainte ca niste pesti fără de glas; că nu se pricep să spună în ce chip si fecioară ai rămas si ai putut naste. Iar noi, de o taină ca aceasta minunându-ne cu credintă cântăm:

Bucură-te, sălasul întelepciunii lui Dumnezeu;

Bucură-te, comoara rânduielii Lui;

Bucură-te, ceea ce pe filozofi îi arăti neîntelepti;

Bucură-e, ceea ce ai vădit pe cei mesteri la cuvânt a fi necuvântători;

Bucură-te, că nebuni s-au arătat întrebătorii cei cumpliti;

Bucură-te, că s-au vestejit făcătorii de basme;

Bucură-te, ceea ce ai spart vorbele cele încâlcite ale atenienilor;

Bucură-te, ceea ce ne-ai ridicat dintru adâncul necunostintei;

Bucură-te, ceea ce pe multi i-ai luminat la minte;

Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască;

Bucură-te, limanul celor ce umblă cu corăbiile acestei vieti;

Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 10-lea:

Vrând Împodobitorul tuturor să mântuiască lumea, la ea a venit precum i se făgăduise, si păstor fiind ca un Dumnezeu, pentru noi s-a arătat om ca noi. Căci cu asemănarea chemând pe cel asemenea, ca un Dumnezeu aude: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Zid esti fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, si tuturor celor ce aleargă la tine: că Făcătorul cerului si al pământului te-a gătit pe tine, curată, sălăsluindu-se în pântecele tău si învătându-i pe toti să cânte tie:

Bucură-te, turnul fecioriei,

Bucură-te, usa mântuirii;

Bucură-te, începătoarea prefacerii celei pline de-nteles;

Bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc;

Bucură-te, că tu ai înnoit pe cei zămisliti întru rusine;

Bucură-te, că tu ai învătat pe cei lipsiti de minte;

Bucură-te, ceea ce ai stricat pe stricătorul gândurilor;

Bucură-te, ceea ce ai născut pe semănătorul curătiei;

Bucură-te, cămara nuntii celei fără de sământă;

Bucură-te, ceea ce ai împreunat Domnului pe cei credinciosi;

Bucură-te, ceea ce între fecioare ai fost unică hrănitoare de prunc;

Bucură-te, cămara cea împodobită a sufletelor sfintilor;

Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 11-lea:

Împărate Sfinte, de ti-am aduce cântări si psalmi la număr întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvine, că se biruieste toată cântarea care va să tindă spre multimea milelor Tale celor multe, pe care le-ai dat celor ce-Ti îcântă: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Făclie primitoare de lumină, arătată celor ce sunt întru întuneric, o vedem pe Preasfânta Fecioară; că aprinzând în sine focul cel netrupesc, pe toti îi îndreptează spre cunostinta cea dumnezeiască ce luminează mintea cu raza ei si se cinsteste cu chemarea aceasta:

Bucură-te, raza soarelui celui întelegător;

Bucură-te, raza luminii celei neapuse,

Bucură-te, fulgerul care luminezi sufletele;

Bucură-te, ceea ce pe vrăjmasi îi îngrozesti ca un tunet;

Bucură-te, că din tine a răsărit strălucirea cea cu multă lumină;

Bucură-te, că ai izvorât râul care curge cu ape multe;

Bucură-te, ceea ce ne-ai arătat chipul cristelnitei;

Bucură-te, ceea ce curătesti urmele păcatului;

Bucură-te, baia care speli constiinta;

Bucură-te, cupă care dai gust bucuriei;

Bucură-te, adierea mirosului celui bun al lui Hristos;

Bucură-te, viata veseliei celei de taină,

Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condacul al 12-lea:

Vrând să dea har datoriilor celor de demult, Dezlegătorul tuturor datoriilor omenesti venit-a singur la cei ce se îndepărtaseră de harul Lui si, rupând zapisul, aude de la toti asa: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Cântând nasterea ta, te lăudăm toti ca pe o biserică însufletită, Născătoare de Dumnezeu, că locuind în pântecele tău Domnul, care tine toate cu mâna, a sfintit, a slăvit si a învătat pe toti să-ti cânte:

Bucură-te, locasul lui Dumnezeu-Cuvântul;

Bucură-te, sîfântă care esti mai mare decât sfintii;

Bucură-te, chivot poleit cu Duhul;

Bucură-te, comoara vietii cea nedesteptată;

Bucură-te, coroana cea scumpă a împăratilor celor credinciosi;

Bucură-te, lauda cea de cinste a preotilor celor cuviosi;

Bucură-te, stâlpul Bisericii cel neclintit;

Bucură-te, zidul împărătiei cel nebiruit;

Bucură-te, prin care se ridică biruintele;

Bucură-te, prin care se surpă vrăjmasii;

Bucură-te, tămăduirea trupului meu;

Bucură-te, mântuirea sufletului meu;

Bucură-te, Mireasă pururea Fecioară!

Condacul al 13-lea

O, Maică prealăudată, care ai născut pe Cuvântul, cel ce este mai sfânt decât toti sfintii, primind acest dar de acum, mântuieste de toată ispita si scoate din chinul ce va să fie pe toti cei ce-ti cântă: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori.

Si iarăsi Icosul 1: Îngerul cel mai întâi stătător ... si Condacul 1: Apărătoare Doamnă ...

Apoi:

RUGACIUNEA CATRE PREASFÂNTA NASCATOARE DE DUMNEZEU

O, preamilostivă stăpâna mea, nu mă lepăda pe mine, nevrednicul, ci primeste această putină rugăciune a mea din buzele mele cele întinate, si o du Fiului tău si Dumnezeului nostru, Care S-a născut cu trupul din tine spre mântuirea noastră; Care pentru noi, păcătosii, s-a răstignit si s-a îngropat si a înviat a treia zi. Desi fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totusi tâlharii si desfrânatii pe care Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit si i-a miluit, îmi dau îndrăznire; si cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis usa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească dar si pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul tău? Milostiveste-te deci spre mine, Doamna mea, căci poti toate câte le voiesti, iar pe care le ceri de la Fiul tău le si iau fără îndoială, deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare crestinilor. Pentru aceasta pe tine te binecuvântăm si te preaînăltăm în vecii vecilor. Amin

Bunavestire

LUCA 1:24-38


Iar dupa aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine, zicând: “Ca asa mi-a facut mie Domnul în zilele în care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea.”

Iar în a sasea luna a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.

Si intrând îngerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvântata esti tu între femei.

Iar ea, vazându-l, s-a tulburat de cuvântul lui si cugeta în sine: Ce fel de închinaciune poate sa fie aceasta?

Si îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua în pântece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preaînalt Se va chema si Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va împarati peste casa lui Iacov în veci si împaratia Lui nu va avea sfârsit.

Si a zis Maria catre înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzând îngerul, i-a zis: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine si puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea si Sfântul care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema.

Si iata, Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batrânetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta.

Si a zis Maria: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tau!” Si îngerul a plecat de la ea.

Natura creatia lui Dumnezeu

Dumnezeu a creat lumea în şase zile, iar în a şaptea zi s-a odihnit de toate lucrurile sale pe care le-a făcut. Omul a fost cea mai reuşită creaţie a Lui, numită şi coroana creaţiunii, pe care Dumnezeu l-a binecuvântat şi i-a dat poruncă să crească şi să se înmulţească şi să stăpânească peste tot pământul. (Facere 1, 28)
Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau toate bune foarte, deci omul trăia într-o deplină armonie cu natura. Animalele erau toate blânde şi se supuneau omului recunoscându-l ca stapân. Însă după căderea în păcatul strămoşesc a lui Adam şi Eva, parcă şi natura s-a supărat pe om revoltându-se. „Ia întreabă dobitoacele şi te vor învăţa, şi păsările cerului, şi te vor lămuri; sau vorbeşte cu pământul, şi-ţi va da învăţătură, şi peştii mării îţi vor istorisi cu de-amănuntul. Cine nu cunoaşte din acestea că mâna Domnului a făcut aceste lucruri?"(Iov 12, 7-9)
După ce Dumnezeu cerurile şi pământul (Gen. 1:1), El nu a părăsit lumea, lăsând-o să se descurce singură, ci El continuă să fie prezent în vieţile făpturilor Sale omeneşti şi în purtarea de grijă faţă de creaţia Sa. Dumnezeu nu se aseamănă cu un meşter ceasornicar care a întocmit lumea, a întors-o (ca pe un ceas) şi apoi o lasă să meargă singură; Dumnezeu este Tatăl iubitor care poartă de grijă pentru ceea ce El a creat. Permanenta purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru creaţia Sa şi oamenii Săi (poporul Său) este numită, în termeni doctrinali, providenţa Sa.
Dumnezeu poartă de grijă creatiei Sale prin Fiul Său, bine ştiind că toate le lucrează Tatăl prin Fiul şi Duhul Sfânt. Dar datoria noastră este să avem grijă de tot ce a creat Dumnezeu şi să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darul oferit. Psalmul 103 este o capodoperă despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu: „..Tu faci să tâşnească izvoarele în văi... Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului, în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici; păsările cerului locuiesc pe marginile lor şi fac să le răsune glasul printre ramuri. Din locaşul Tău cel înalt tu uzi munţii şi se satură pământul de rodurile Tale. Tu faci să crească iarba pentru vite şi verdeţuri pentru nevoile omului , ca pământul să dea hrană: vin care veseleşte inima omului, untdelemn care-i înfrumuseţează faţa şi pâine care-i întăreşte inima... Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune...”.
În slujbele Bisericii Ortodoxe avem o serie de cereri prin care, printre altele Îi cerem lui Dumnezeu şi lucrurile pământeşti de care avem nevoie, spre exemplu: „Pentru buna întocmire a văzduhului, pentru îmbelşugarea roadelor pământului şi pentru vremuri paşnice Domnului să ne rugăm”. Iar credincioşii răspund la fiecare cerere „Doamne miluieşte”, adică ne rugăm lui Dumnezeu să ne miluiască şi să ne împlinească toate cererile. Natura e un dar al lui Dumnezeu către noi. Dacă vom citi în cartea naturii, vom afla cum este Dumnezeul nostru: de la unele lucruri din natură aflăm că Domnul este iubitor, de la altele aflăm că El este puternic, înţelept, milostiv, purtător de grijă.
Să-L rugăm pe Dumnezeu să ocrotească întreaga creaţie şi să ne dea înţelepciune ca să protejăm mediul înconjurător.

Eleve clasa a-VIII-a A scoala Alexandru cel Bun Bacau: Cristea Daniela şi
Timoşenco Ioana-Marina
Profesor coordonator: Neacşu Bogdan

Acesta este argumentul nostru principal, pe baza caruia ne-am fundamentat invatatura despre milenarism si pe care o sustinem si anume pasajul important din Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul:

„Şi-am văzut un înger pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui. Şi l-a prins pe Balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pe o mie de ani. Şi l-a aruncat în adânc; şi pe acesta l-a închis şi l-a pecetluit deasupră-i, pentru ca el să nu mai amăgească popoarele, până ce miile de ani se vor sfârşi. După aceea el trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.

Şi-am văzut tronuri; şi ei s’au aşezat pe ele; şi li s’a dat lor putere să judece; şi-am văzut sufletele celor descăpăţânaţi din pricina mărturiei lui Iisus şi din pricina cuvântului lui Dumnezeu şi care nu i s’au închinat Fiarei şi nici chipului ei şi semnul ei nu l-au primit pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Ceilalţi morţi nu învie până ce nu se vor sfârşi miile de ani. Aceasta este învierea cea dintâi. Fericit şi sfânt cel ce are parte de învierea cea dintâi! Peste aceştia moartea cea de-a doua nu are putere, ci ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi-ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El de-a lungul miilor de ani” (Apocalipsa 20, 1-6).

Biserica Ortodoxă învaţă că lumea creată de Dumnezeu ex nihilo, care are astfel un început, va avea şi un sfârşit. Acest sfârşit al ei, care coincide cu a Doua venire a lui Hristos şi constă în jucecata întregii lumi (Fapt.1:11. Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer ? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer), nu trebuie înţeles ca distrugere a ei şi a tuturor creaturilor, nici intrarea ontologiei create în nefiinţă sau inexistenţă. Ontologie creaţiei este veşnică, iar sfârşitul lumii, necunoscut şi nedescoperit oamenilor de către Dumnezeu, (Matei 24:36. Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl) nu va însemna altceva decât schimbarea chipului actual al ei.

Dacă sfârşitul lumii, după doctrina ortodoxă, coincide cu judecata finală, acest moment este aşteptat nu numai de cei vii dar şi de cei morţi cu nădejdea dobândirii vieţii veşnice. “Istoria întreagă va fi din nou în faţa tuturor, nu numai cu cele petrecute pe planul vizibil, ci şi cu cele petrecute pe planul invizibil, ba chiar şi cu cele ce s-ar fi putut petrece sau s-ar fi putut să nu se petreacă, apăsând sau bucurând pe fiecare, cu totalitatea ei pentru ceea ce a făcut bun sau rău în ea.

Deşi în limba română, în diferitele ediţii ale Bibliei apare tradus o mie de ani cu mii de ani, pentru a se evita doctrina hiliastă sau milenistă, acest lucru nu este justificabil din punct de vedere etimologic, al sensului acestui cuvânt în ediţia critică a Noului Testament în limba greacă. Un exeget contemporan al Apocalipsei, Savvas Agouridis, numeşte întregul conţinut milenist, citat mai sus, al: Împărăţia de o mie de ani a martirilor (Apoc. 20, 1-6), justificând şi fundamentându-şi nu numai literal traducerea, ci şi revelaţional. “Unii exegeţi consideră perioada de o mie de ani cât satan este legat timpul dintre prima şi cea de a doua venire a Mântuitorului Hristos, în timp ce alţii socotesc că această împărăţie de o mie de ani va urma celei de a doua veniri. Prima opinie este uşor de respins, din moment ce pot fi aduse din Noul testament o mulţime de mărturii referitoare la activitatea foarte intensă a lui satan în timpul Bisericii primare (”Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” I Petru 5,8; II Cor. 4, 3-4; I Tes. 2,18; Efes. 2,2; Luca 22,3; Fapte 5,3; II Tim 2,26). Cei o mie de ani trebuie să fie un număr simbolic şi înseamnă o perioadă de timp scurtă. În Psalmul 49,11 citim: “Căci ale Mele sunt toate fiarele câmpului, dobitoacele de pe o mie de coline” (versiunea ebraică). Aceasta aminteşte de urarea grecească de viaţă lungă “Să faci o mie de ani !”. După cum notează Andrei al Cezareei, “considerăm că numărul de o mie arată fie mulţimea fie desăvârşirea”. După cum observă Artinos Gerganos: “Când lucrul desăvârşit, când lucrul cel mai bun, când un timp nedeterminat”. De altfel, să nu uităm observaţia di II Petru 3,8: “O mie de ani, ca o zi la Dumnezeu”, deşi acest cuvânt are o altă motivaţie. “Timpul scurt” al noii şi celei din urmă activităţi a lui satan este corelată de exegeţii medievali cu strâmtorarea cea mare ”care nu a fost de la începutul lumii”, de aceea şi timpul încercării s-a scurtat (Marcu 13,20; Matei 24,22)”.

Mileniul, prin venirea lui Hristos în afara judecăţii finale, pe lângă faptul că introduce determinismul în sfera divinului veşnic şi incomprehensibil, relativizează istoria în general şi istoria evenimentelor celor o mie de ani în special, care devine perioadă temporală doar pentru cei aleşi, iar ceilalţi situându-se în afara ei.

Biserica ne învaţă, însă, că sfârşitul lumii, situarea ei alături de Dumnezeu şi împreună cu toţi sfinţii, dă valoare persoanei şi întregului cosmos care va fi şi el restaurat, deplin pnevmatizat şi plin de lucrarea îndumnezeitoare în toate ale sale. Aşa se dă sens istoriei lumii prin sfârşitul ei inevitabil, prin deschiderea porţilor veşniciei pentru toţi cei aleşi, de la Adam şi până la sfârşitul veacurilor, recapitulaţi de jertfa Mântuitorului.

Impărăţia de o mie de ani va fi aici pe pământ, contrar celor spuse de Hristos (“Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”, In.18,36).

Mileniul sau Împărăţia de o mie de ani, nu este aceeaşi, conform relatărilor scripturistice, cu Împărăţia lui Dumnezeu pe care au vestit-o, chiar de la începutul activităţii lor publice atât Sfântul Ioan Botezătorul, cât şi Mântuitorul Hristos. Amândoi au vestit apropierea ei. „Pocaiti-va ca sa apropiat imparatia cerurilor” (Mat. 3,2; 4,17; Lc 8,1). Adevărata împărăţie a lui Hristos, cât şi accesul oamenilor la ea, a fost inaugurată de Fiul lui Dumnezeu întrupat prin toate actele sale mântuitoare de la Întrupare şi până la Învierea şi Înălţarea Sa la ceruri. Este împărăţia Sa de har, numită şi Împărăţia cerurilor. Este numită a lui Dumnezeu, pentru că spre deosebire de alte împărăţii lumeşti, este realizată numai cu ajutorul lui Dumnezeu şi nici într-un caz prin puterile proprii ale cuiva. Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu. (Mat. 12,28).

Biserica Ortodoxă, prin învăţătura ei eshatologică, promovează doctrina unui sfârşit al lumii cu şi în harul lui Iisus Hristos, Judecătorul care va pnevmatiza cerul şi pământul înnoindu-le, deschizând uşile istoriei umanităţii spre realitatea veşniciei, spre o Împărăţie fără de sfârşit în care drepţii vor strălucii ca soarele în comuniunea iubirii Lor cu Dumnezeu Cel în Treime şi întreolaltă. Dumnezeu a creat lumea ca sã o desãvârseascã, nu ca sã o lase vesnic într-o formã relativã. El nu a creat pe oameni, ca sã-i desãvârseascã numai pe unul câte unul trecându-i prin moarte, si numai în sufletul lor, ci pe toti împreunã si în fiinta lor întreagã, deci si în trupul legat de cadrul lumii. Numai asa va fi desãvârsit deplin omul ca om. În aceasta va consta împlinirea ultima a scopului unirii intime a Fiului lui Dumnezeu cu lumea prin întrupare si prin învierea Sa cu trupul, ca parte a lumii. Numai ducând-o la desãvârsire, Dumnezeu împlineste planul creatiei lumii si al îndumnezeirii ei în Hristos, dupã ce prin ajutorul dat de El s-a împlinit în forma actualã a ei tot ce se putea împlini pe pãmânt pentru a face strãvezii în ea ratiunile ei divine. Viata noastrã îsi gãseste un sens numai dacã trece prin moarte la plenitudinea unei vieti eterne. Dar aceastã plenitudine nu o poate obþine omul dacã nu o poate trãi si în trupul sãu înviat si eliberat de coruptibilitate. Cãci viata completã umanã e viata în trup, care dã o complexitate specificã existentei umane si îl face pe om apt sã dea vietii spirituale o frumusete în bogãtia si armonia formelor vãzute. Valoarea unicã si completã a vietii umane în trup a pus-o în luminã Fiul lui Dumnezeu care a asumat trupul omenesc si l-a înviat pentru vesnicie. Dumnezeu a justificat astfel crearea materiei pe care, prin asumarea trupului si prin învierea lui, o ridicã pe planul participãrii culminante la spiritualitatea Lui, nelãsând trupul individual prada descompunerii eterne. Dar învierea cu trupul a persoanei omenesti individuale nu poate avea loc decât în solidaritate cu prefacerea întregii substanþe a cosmosului, adicã la sfârsitul chipului actual al lumii. Hristos singur a înviat înainte pentru a pune în fata noastrã perspectiva si nãdejdea învierii si pentru a Se face izvorul puterii de transfigurare a cosmosului actual si al învierii trupurilor noastre.

Componentele eshatologiei universale sunt desãvârsirea lumii trecute prin sfârsitul formei actuale a ei; a doua venire a lui Hristos; învierea generalã a mortilor si schimbarea trupurilor celor de pe pãmânt; Judecata universalã din urma; viata vesnicã întru fericire sau nefericire.

SURSE FOLOSITE:

Sfanta Scriptura;

Pr. prof. dr. D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, ed. Inst. Bibl. şi de Mis. al B. O. R., Buc. 1978;

Apocalipsa lui Ioan în tradiţia iudeo-creştină, studiu introductiv de Cristian Bădiliţă, trad. Petru Creţia şi Cristian Bădiliţă, ed. Humanitas, Buc. 1998,

Agouridis Savvas, Coman Constantin, Comentariu la Apocalipsa Sfantului Ioan, editura Bizantina, 2004;