Pastorala la Nasterea Domnului a PF Daniel

† D A N I E L

PRIN
HARUL LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,

MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,

LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI

ŞI

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUCERNICULUI CLER,

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL

ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI

DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS DOMNUL,

IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin proorocul care zice «Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte Cu noi este Dumnezeu»”

(Matei 1, 22-23, cf. Isaia 7, 14)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne arată iubirea milostivă şi nemărginită a lui Dumnezeu pentru oameni. Hristos este Dumnezeu-Omul prezent în mijlocul oamenilor, pentru ca oamenii să poată fi părtaşi la viaţa şi iubirea veşnică a Preasfintei Treimi.

Începând cu ziua de 20 decembrie, când serbăm Înainteprăznuirea Naşterii Domnului, şi până la 31 decembrie, ziua Odovaniei acestei sărbători, cântările liturgice ale Bisericii Ortodoxe ne îndeamnă să ne minunăm cu mintea şi să ne bucurăm cu inima de taina iubirii lui Dumnezeu pentru noi oamenii arătată în Naşterea lui Hristos din Sfânta Fecioară Maria.

Într-una din cântările acestei sărbători se spune că Dumnezeu Se face om, pentru ca pe om să-l îndumnezeiască: „Să mergem, credincioşilor, să întâmpinăm pe Ziditorul, Cel ce vine pe pământ, răsărind din Fecioară: cu curăţie să ne luminăm, cu fapte bune să strălucim, cu frică şi cu bucurie să ne gătim a privi cu ochii minţii pe Hristos, ajuns Prunc, Care ne îndumnezeieşte pe noi, oamenii, din milostivirea cea mare” (Mineiul pe Decembrie, ziua 20, „Utrenia”, Laude, Stihurile Înainteprăznuirii, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 326). Iar în altă cântare se spune că la Taina Naşterii lui Hristos participă cerul şi pământul, steaua şi peştera, oraşul şi pustia: „Betleeme, pregăteşte-te, cetate a Sionului, cântă! Bucură-te, pustie, care ai vestit de mai înainte bucuria; că steaua merge înainte în Betleem, vestind pe Hristos, Cel ce vine să Se nască; şi peştera primeşte pe Cel întru totul neîncăput, iar ieslea se împodobeşte, ca să primească Viaţa cea veşnică”. (Idem, „Utrenia” din 23 decembrie, Stihoavnă, p. 327)

Cel ce Se naşte ca om din Fecioară este Unul din Sfânta Treime: „Betleeme, găteşte-te spre întâmpinarea Fecioarei Maria şi a Maicii lui Dumnezeu. Că iată vine la tine, purtând Prunc pe Hristos, Cel pururea împreună cu Tatăl Cel fără început şi cu Duhul, pe Care în peşteră Îl va naşte şi după naştere iarăşi se va arăta fecioară.” (Idem, “Utrenia” din 23 decembrie, Sedealna, p. 368)

Smerenia şi sărăcia lui Hristos-Dumnezeu sunt începutul îmbogăţirii omului în bunătate dumnezeiască: „Orice om să se mire, cugetând la felul cum începe a sărăci acum Cel bogat cu mila, şi cum în peşteră Se sălăşluieşte, spre a ne dezlega pe noi de cumplita înşelăciune, voind a ne îmbogăţi de bunătate.” (Idem, “Canonul Înainteprăznuirii”, Cântarea a 4-a, p. 371)

În alte cântări se spune că Taina Naşterii smerite a lui Hristos, Împăratul slavei veşnice, trezeşte uimire pentru îngeri şi înfricoşare pentru oameni: „Cuvinte al Tatălui, Cel împreună veşnic, ieşind din cea neispitită de bărbat, Te-ai sălăşluit trupeşte în peşteră, având ieslea ca un tron; şi spăimântezi, cu înfricoşătoarea Ta iconomie, pe magi şi pe păstori, şi ai uimit pe îngeri, care au strigat: Slavă Ţie!” (Idem, “Pavecerniţa” din 24 decembrie, Cântarea a-5-a, p. 387)

Pentru a binevesti în acelaşi timp smerenia şi slava lui Hristos, Biserica vede deodată în El pe robul şi pe Stăpânul, pe omul pământean şi pe Împăratul cerurilor: „Astăzi Se naşte din Fecioara Cel ce are (ţine) în mână toată făptura. Cu scutece ca un prunc este înfăşat, Cel ce din fire este nepipăit (inaccesibil). În iesle este culcat Dumnezeu, Cel ce a întărit cerurile de demult, întru început. La sân cu lapte este hrănit, Cel ce a plouat în pustiu mană poporului. Pe magi cheamă Mirele Bisericii. Darurile acestora le primeşte Fiul Fecioarei. Închimămu-ne Naşterii Tale, Hristoase! Învredniceşte-ne să vedem şi dumnezeiască Arătarea Ta (Botezul)!” (Idem, „Rânduiala Ceasurilor împărăteşti” din 24 decembrie, „Ceasul al IX-lea”, Slavă … glasul 6, p. 420)

În însăşi ziua Sărbătorii Naşterii Domnului se arată mai lămurit că rostul Întrupării Fiului lui Dumnezeu este înnoirea omului întru viaţă veşnică: „Văzând Ziditorul pe omul pe care l-a zidit cu mâinile pierind, plecând cerurile, S-a pogorât şi pe acesta, întrupându-Se din dumnezeiasca Fecioară, îl zideşte cu totul din nou, cu adevărat, că S-a preaslăvit!” (Idem, „Utrenia” din 25 decembrie, „Canonul I”, Cântarea 1, p. 437)

Am văzut din cântările prezentate mai sus că Biserica preamăreşte iubirea atotputernică şi smerită a lui Hristos pentru oameni, ca fiind dătătoare de mântuire, de viaţă şi slavă veşnică.

Taina Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S a făcut om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea. Ea a fost prezisă şi prevăzută de profeţii Vechiului Testament inspiraţi de Duhul Sfânt, apoi a fost văzută ca realitate istorică şi mărturisită de Apostolii lui Hristos, apărată şi dogmatizată în faţa ereziilor de către Părinţii Bisericii adunaţi în Sinoadele ecumenice şi preamărită sau lăudată de cler şi credincioşi în viaţa Bisericii.

Urmând credinţei Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mari dascăli ai lumii şi ierarhi, cuvioşi şi mărturisitori, imnografi şi melozi, au în centrul teologhisirii lor taina iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu pentru lume, Care s-a descoperit nouă prin Iisus Hristos. În acest sens, Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) spune că „prin iubirea Sa mai presus de minte şi nesfârşită pentru om, Dumnezeu a devenit cu adevărat şi prin natură tocmai ceea ce iubea” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 5, P.G., 91, 1048 C), adică om.

Acelaşi Sfânt Părinte spune că „Hristos este marea taină ascunsă, ţinta fericită, scopul pentru care toate au fost făcute […]. Privind la El, Dumnezeu a chemat toate la fiinţă. Căci pentru Hristos, pentru taina Sa, există toate veacurile şi tot ce cuprind ele. În Hristos îşi au ele începutul şi sfârşitul. Această unire a fost hotărâtă de la începutul lumii: unire a ceea ce este mărginit cu ceea ce este nemărginit, a ceea ce este măsurat cu ceea ce este nemăsurat, a ceea ce are hotar cu ceea ce nu are hotar, unire a Făcătorului cu făptura, a odihnei cu mişcarea. Când a venit plinirea vremii, această unire s-a făcut văzută în Hristos, aducând cu sine împlinirea planurilor lui Dumnezeu”. (Idem, Răspunsuri către Talasie, 60, P.G., 90. 612)

Prin Întruparea Sa de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi, mai ales, prin Naşterea Sa ca om în Betleem, Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, intră în umanitate şi rămâne pentru veşnicie tainic prezent în mijlocul ei. Cel ce S-a născut ca om în Betleem, a copilărit în Nazaret, S-a răstignit şi îngropat la Ierusalim, a înviat din morţi şi S-a înălţat întru slavă la ceruri, nu încetează de a fi prezent împreună cu oamenii, care cred în El şi-L iubesc pe El (cf. Matei 28, 20). El este permanent prezent în Biserică prin Sfintele Taine, dar mai ales prin săvârşirea Sfintei Liturghii, în timpul căreia credincioşii ascultă Evanghelia Sa şi primesc Trupul şi Sângele Său, ca arvună a vieţii şi bucuriei veşnice din Împărăţia cerească a Preasfintei Treimi.

Taina coborârii şi apropierii Fiului lui Dumnezeu de noi oamenii ne cheamă să ne ridicăm şi să ne apropiem şi noi de El, să-L întâmpinăm în viaţa noastră. Astfel, una din cântările Naşterii Domnului ne îndeamnă: „Veniţi, credincioşilor, să ne înălţăm dumnezeieşte şi să vedem cu adevărat dumnezeiasca pogorâre de sus în Betleem şi curăţindu-ne mintea prin viaţă curată să aducem în loc de mir fapte bune; să pregătim prin credinţă intrarea sărbătorii Naşterii şi cu cei de sus să strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Celui în Treime, prin Care S-a arătat între oameni bunăvoirea mântuind pe Adam din blestemul cel dintâi, ca un iubitor de oameni!” (Mineiul pe Decembrie, „Rânduiala Ceasurilor împărăteşti”, „Ceasul al VI-lea”, stihiră glasul 1, EIBMOR, Bucureşti, 2005, p. 415) Aşadar, prin dreaptă credinţă şi prin fapte bune să întâmpinăm pe Hristos în sufletul şi în casele noastre şi să ne bucurăm de lumina sărbătorii.

Hristos vine şi astăzi la noi în multe forme, ca un călător sau ca un pelerin necunoscut, prin chipurile smerite ale oamenilor săraci, ale copiilor şi bătrânilor abandonaţi, ale bolnavilor singuri şi întristaţi, ale celor flămânzi şi fără de adăpost.

De aceea, mai ales acum, când în jurul nostru este multă suferinţă şi sărăcie, singurătate şi neajutorare, să le aducem acestora, prin cuvânt şi faptă, ajutor şi bucurie, încurajare şi speranţă, aşa cum ne învaţă Sfânta Evanghelie şi Sfânta Biserică.

Să ne rugăm mereu Maicii Pruncului Iisus, Fecioarei Maria, să ocrotească ţara şi poporul nostru şi să lumineze cu rugăciunile ei pe toţi copiii şi părinţii, toate familiile care au nevoie de ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu.

Să ne rugăm, de asemenea, Maicii Domnului să ajute Biserica noastră în lucrarea ei cultural-misionară şi social-filantropică pentru copii şi bătrâni, pentru bolnavi şi săraci, pentru oamenii fără nici un sprijin, pentru „cei pe care nu-i iubeşte nimeni', cum se spune în rugăciunea finală a Acatistului Buneivestiri.

Căminele de bătrâni şi de copii, unităţile medicale, cantinele pentru săraci şi multe programe de caritate ale Bisericii noastre au în continuare nevoie de sprijin, pentru ca cei care au iniţiat şi realizează programe filantropice să nu se descurajeze, să nu înceteze lucrarea lor, necesară altora.

Mulţumim celor care ne-au ajutat adesea şi îi binecuvântăm, rugându-ne lui Dumnezeu-Milostivul să le dăruiască darurile milostivirii Sale celei bogate.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Familia a fost binecuvântată în Rai (cf. Facere 1, 28), sfinţită prin Naşterea Pruncului Iisus din Fecioara Maria şi preţuită prin prezenţa lui Hristos la nunta din Cana Galileii, unde a săvârşit minunea prefacerii apei în vin. Prin urmare, familia trebuie să fie mereu în centrul atenţiei Bisericii. Din acest motiv, la propunerea noastră, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2011 să fie numit „Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii”.

Botezul copiilor şi creşterea lor în credinţă trebuie să fie o prioritate majoră a părinţilor, naşilor, preoţilor şi a profesorilor de religie, mai ales astăzi când mulţi copii şi tineri sunt dezorientaţi sau tentaţi să caute fericirea în droguri nocive pentru suflet şi trup. Pe fondul sărăciei şi al migraţiei părinţilor în străinătate, mulţi copii sunt tentaţi să abandoneze şcoala şi să trăiască o viaţă dezordonată şi fără un ideal concret. De aceea, familia, societatea şi Biserica trebuie să coopereze spre a găsi soluţii practice pentru problemele concrete care tulbură viaţa copiilor şi tinerilor de astăzi.

Criza stabilităţii sau a unităţii familiei se amplifică în contextul creşterii sărăciei, şomajului şi a nesiguranţei zilei de mâine. Din aceste motive sunt urgent necesare următoarele orientări: intensificarea vieţii spirituale şi a activităţii pastorale, a solidarităţii între familii, dezvoltarea de programe sociale de susţinere a familiilor sărace, mai ales a celor care au copii mulţi.

Toate aceste probleme şi altele asemănătoare trebuie să fie permanent în centrul atenţiei Bisericii Ortodoxe Române.

Dreptmăritori creştini,

Un simbol major al comuniunii, cooperării şi demnităţii noastre ortodoxe româneşti va fi, în anul 2011, construirea Catedralei Mântuirii Neamului, după ce în anul acesta 2010 a fost selectat proiectantul, s-a obţinut autorizaţia de construire a ei, au fost desfăşurate ample lucrări de organizare de şantier, au fost procurate o parte din materiale şi a fost încheiat contractul de zidire a pereţilor din jurul fundaţiilor noii Catedrale.

În vederea coordonării donaţiilor în bani pentru construirea noii Catedrale patriarhale cu hramurile: Înălţarea Domnului (care este şi Ziua Eroilor) şi Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca pe calendarul fiecărei eparhii din Patriarhia Română să fie imprimată imaginea machetei noii Catedrale şi să fie indicate conturile în lei, euro şi dolari (USD), pentru ca fiecare eparhie, parohie, mănăstire, precum şi fiecare credincios ortodox român, iubitor de Biserică şi Neam, să ajute, după posibilităţi, la ridicarea acestui sfânt locaş, care este o necesitate practică şi o lucrare emblematică în folosul poporului român din ţară şi din afara ei. De aceea, vă adresăm tuturor, şi fiecăruia în parte, rugămintea de a oferi „darul tău pentru Dumnezeu” sau „darul tău pentru eternitate”, adică „ajutorul tău pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului”. Noua Catedrală este prevăzută cu mai multe spaţii pentru slujbe liturgice sau rugăciune, pentru conferinţe şi convorbiri duhovniceşti, pentru expoziţii de cărţi, obiecte şi veşminte bisericeşti, dar va avea alături şi cantine pentru hrana pelerinilor săraci şi cămine pentru cazarea pelerinilor români din ţară şi diasporă, precum şi cabinete medicale pentru consultaţia şi tratamentul pelerinilor bolnavi, astfel încât se vor completa între ele cultul şi cultura, viaţa spirituală şi lucrarea socială a Bisericii în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi. Fiecare componentă arhitecturală şi artistică a noii Catedrale şi toate împreună vor avea o semnificaţie teologico-spirituală şi existenţială privind taina mântuirii oamenilor, pelerini pe pământ spre patria cerească, sau misterul comuniunii lor cu Dumnezeu şi întreolaltă în Biserica lui Hristos. Fericiţi vor fi, acum şi în eternitate, cei care se vor număra printre ctitorii Catedralei Mântuirii Neamului! Ei vor fi pomeniţi de Biserică în rugăciunile sale pe care le înalţă zilnic pentru „fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori”. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2010 spre 1 ianuarie 2011, suntem chemaţi să ne rugăm lui Dumnezeu pentru sănătate şi mântuire, pentru toţi românii din ţară şi din diasporă. Să-I cerem lui Dumnezeu să ne ajute ca să trecem cu realism şi speranţă prin actuala criză materială şi morală, încât în anul viitor să fim mai tari în credinţă şi înţelepciune, mai prosperi economic şi mult mai bogaţi în fapte bune decât în anul 2010.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2011 şi Botezului Domnului, Vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradiţională: „La mulţi ani!”

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător, cu părinteşti binecuvântări,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

COLINDE TRADITIONALE ORTODOXE DE NASTEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS

O ce
veste minunata!

O, ce veste minunata
Din Betleem ni se-arata
Ca a nascut prunc,
Prunc din Duhul Sfant
Fecioara curata.
Ca la Betleem Maria
savarsind calatoria
Intr-un mic salas
Langa-acel oras
A nascut pe Mesia.
Pe Fiul ce-n al Sau nume
Tatal L-a trimis in lume
Sa se nasca si sa creasca Sa ne mantuiasca.

Florile dalbe!

Scoala gazda din patut,
Florile dalbe
Si ne da un colacut,
Florile, florile dalbe.

Ca mamuca n-o facut,
Florile dalbe
Sata rara n-o avut,
Florile, florile dalbe.

Pe cand sata o capatat,
Florile dalbe
Covata i s-o crepat,
Florile, florile dalbe.

L-o sfadit mama pe tata,
Florile dalbe
Di ce s-o crepat covata,
Florile florile dalbe.

Cand covata o lipit, florile dalbe
Cuptorul l-i s-o urnit,
Florile, florile
A
seara pe-nserate

Asear
a pe-nserate
Fecioara Maria
In Viflaim-cetate
Calatorind venea...
Si fiind obosita
Lacas isi cauta
In Viflaimul mare
Nimenea n-o primea
Atunci Sfanta Fecioara
Din Viflaim iesea
Si intrand intr-o poiata
De vite poposea...
Si printre dobitoace
Pe fanul cel stros
Nascu Sfanta Fecioara
Nascuse pe Christos...
Micutul Iisus plange
Maria Il mangaia
'Nu plange, Preaiubite
Caci Tu cunosti lumea.
Caci lumea asta mare
Prin Tine s-a zidit
Si in aceasta noapte
Nimeni nu Te-a primit...
Sculati crestini degraba
Si-aduceti un prinos
Si faceti loc la masa
Micutului Christos...
La fiecare casa
Se-aud colindatori
Colinda lor frumoasa
Rasuna pana-n zori
Colinda lor frumoasa
Rasuna pana-n zori...
Deschide usa, crestine!

Deschide usa, crestine
Deschide usa, crestine
Ca venim din nou la tine
La multi ani, multi ani cu bine
Si la Vifla
im am fost
Si la Viflaim am fost
Unde s-a nascut Hristos
La multi ani, multi ani cu bine
Si-am vazut si pe-a sa mama
Si-am vazut si pe-a sa mama
Pe care Maria-o cheama
La multi ani, multi ani cu bine
Umbla-n sus si umbla-n jos
Umbla-n sus si umbla-n jos
Ca sa nasca pe Hristos
La multi ani, multi ani cu bine
Mai tarziu gasi apoi
Mai tarziu gasi apoi
Un staul frumos de oi
La multi ani, multi ani cu bine
Cete de ingeri coboara
Cete de ingeri coboara
Staulul de-l inconjoara
La multi ani, multi ani cu bine
Ingerii cu flori in mana
Ingerii cu flori in mana
Impletesc mandra cununa
La multi ani, multi ani cu bine
Pe cununa-i scris frumos
Pe cununa-i scris frumos
Astazi s-a nascut Hristos
La multi ani, multi ani cu bine
T
rei Crai de la Rasarit

T
rei Crai de la Rasarit

Trei crai de la rasarit
Spre stea au calatorit
Si-au mers dupa cum citim
Pana la Ierusalim.
Acolo, cum au ajuns
Steaua-n nori li s-a ascuns
Si le-au fost a se plimba
Si prin oras a intreba:
`Unde s-a nascut` zicand
`Un crai mare de curand?
Iara Irod imparat,
Auzind s-a tulburat
Pe crai in graba a chemat
Si in taina, i-a intrebat
Ispitindu-i, vreun setos
Sa afle despre Hristos
Si cu grai adaugat
Foarte lor li s-aratat,
Zicand : - `Mergeti de aflati
Si vrand, ma instiintati,
Sa merg sa ma-nchin si eu,
Ca unuia Dumnezeu.
Craii daca au plecat,
Steaua iar s-a aratat.
Si-au mers, pana-a strabatut
Unde era pruncul nascut.
Si cu toti s-au bucurat,
Pe Hristos daca-au aflat.
Cu daruri s-au inchinat
Ca la un mare-mparat.
Si-napoi daca au purces,
Pe alta cale au mers.
Precum le-a fost lor si zis,
Ingerul, noaptea in vis.
Iara Irod imparat
Vazand ca s-a inselat
Foarte rau s-a necajit
Oaste mare a pornit,
Si in Vitleem a intrat
Multi coconi mici a taiat.
Pana la paisprezece mii,
Toti prunci, maruntei copii
De doi ani si mai in jos
Ca sa taie pe Hristos.
Muri in blestem de norod
Nefiind el bucuros
De nasterea lui Hristos.
S
teaua Sus Rasare

Steaua Sus Rasare

Steaua sus rasare
Ca o taina mare
Steaua Straluceste
Si lumii vesteste
Si lumii vesteste.
Ca astazi curata
Prea nevinovata
Fecioara Maria
Naste pe Mesia
Naste pe Mesia.
Magii cum zarira
Steaua si pornira
Mergand dupa raza
Pe Hristos sa-L vaza
Pe Hristos sa-L vaza.
Si daca pornira
Indata-L gasira
La dansulintrara
Si i se inchinara
Si i se inchinara.
Cu daruri gatite,
Lui Hristos menite,
Luand fiecare
Bucurie mare
Bucurie mare.
Care bucurie
Si aici sa fie,
De la tinerete
Pan' la batranete
Pan' la batranete.

CERCUL METODIC DE LA SCOALA ALEXANDRU CEL BUN

IN DATA DE 25 OCTOMBRIE 2010 A AVUT LOC LA SCOALA ALEXANDRU CEL BUN CERCUL METODIC DE RELIGIE LA CARE AU PARTICIPAT PROFESORII DE RELIGIE DE LA SCOLILE GENERALE DIN BACAU SI IMPREJURIMI. PROFESORUL DE RELIGIE A SUSTINUT ORA DESCHISA ORGANIZAND O SERBARE SCOLARA ALATURI DE CLASA A VI-A B DEDICATA SFANTULUI NICOLAE

SFÂNTA PARASCHEVA DE LA IAŞI

SFÂNTA PARASCHEVA DE LA IAŞI
a. Viaţa
Sfanta maica noastră Parascheva, numită „cea Nouă", de la Iaşi, „a Moldovei luminătoare" şi lauda întregii Ortodoxii, s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al Xl-lea, din părinţi binecredincioşi şi de bun neam.
Cei doi copii, Eftimie şi Parascheva, au primit în familie o aleasă creştere şi educaţie religioasă. Astfel, Eftimie, fratele mai mare al cuvioasei, a intrat înaintea ei în nevoinţa monahală. Apoi, pentru sfinţenia vieţii lui, ajunge episcop al Matidiei şi păstoreşte bine Biserica lui Hristos până la sfârşitul vieţii. La fel şi Sfanta Parascheva, iubind mai mult decât orice pe Hristos, la vârsta de aproape 15 ani, a intrat într-o mănăstire de fecioare din oraşul Ieraclia Pontului. După cinci ani se închină la Mormântul Domnului şi se nevoieşte mai mulţi ani într-o mică mănăstire de călugăriţe pustnice de pe Valea Iordanului.
La vârsta de 25 de ani, luând poruncă de la îngerul Domnului, s-a reîntors în patrie şi s-a nevoit încă doi ani lângă biserica satului natal, Epivat. Pe la jumătatea secolului XI, anul 1050, la vârsta de 27 de ani, Sfanta Parascheva şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată aproape de malul mării. Mai târziu, în urma unor minuni la mormântul ei, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost aflate întregi în pământ şi s-au pus în biserica Sfinţilor Apostoli din satul Epivat, spre cinstire şi închinare. Aici au stat sfintele ei moaşte aproape 175 de ani.
În anul 1223, ţarul româno-bulgar Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a strămutat moaştele Cuvioasei Sfanta Parascheva la Târnovo, capitala Bulgariei, fiind depuse în catedrala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului". Mai târziu, fericitul patriarh Eftimie al Bulgariei scrie „Viaţa Cuvioasei Parascheva" şi o trece în sinaxarul Bisericii cu zi de prăznuire la 14 octombrie. Din a doua jumătate a secolului XIV, cultul Sfintei Parascheva trece şi la nordul Dunării, în cele trei ţări române.
La Târnovo au stat moaştele celei numita Sfanta Parascheva 160 de ani. În anul 1393, căzând Bulgaria sub ocupaţia turcilor, sfintele ei moaşte au fost dăruite pentru puţin timp lui Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti. După trei ani, turcii le-au dat cneghinei Anghelina a Serbiei, care le strămută la Belgrad, unde rămân 125 de ani.
În anul 1521, turcii ocupă şi Serbia şi iau din nou ostatice moaştele binefacatoarei noastre, Sfanta Parascheva, pe care le duc în palatul sultanului din Constantinopol. Apoi, sfintele ei moaşte sunt răscumpărate de la turci de către Patriarhia Ecumenică cu 12.000 de ducaţi de aur şi rămân în Catedrala patriarhală din Fanar timp de 120 de ani. În anul 1641, însă, ajungând Patriarhia de Constantinopol datoare la Poarta otomană cu sume mari de bani, ce reprezentau birul anual impus asupra Bisericii, patriarhul Partenie a dăruit moaştele Cuvioasei Sfanta Parascheva, drept recunoştinţă, domnului Moldovei, Vasile Lupu, care a achitat turcilor toate datoriile patriarhilor de Constantinopol şi Ierusalim pe mai mulţi ani.
În anul 1641, la 13 iunie, moaştele Preacuvioasei maicii noastre Sfanta Parascheva au ajuns în Iaşi şi au fost aşezate cu multă cinste în frumoasa biserică atunci zidită, a Mănăstirii Sfinţilor Trei Ierarhi. Aici au stat până la 26 decembrie, 1888, când au fost scăpate prin minune de un incendiu. Apoi au fost transferate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi unde se află şi astăzi.
Sfanta Parascheva de la Iaşi se prăznuieşte la 14 octombrie, când se face mare pelerinaj din toată ţara.



b. Sfanta Parascheva - Fapte şi cuvinte de învăţătură
Trei au fost marile virtuţi care au împodobit sufletul şi viaţa Preacuvioasei Maicii noastre Sfanta Parascheva de la Iaşi. Îngereasca feciorie, milostenia, adică lepădarea de cele pământeşti, şi dumnezeiasca rugăciune, maica tuturor faptelor bune. Pe aceste trei virtuţi le-a iubit fericita din copilărie şi prin acestea, în chip deosebit, s-a dezbrăcat de orice cuget pământesc, a biruit pe diavoli şi s-a numărat în ceata Sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu.
Fiind odraslă de bun neam şi având sădită în inima ei frica de Dumnezeu, Sfanta Parascheva a început urcuşul cel duhovnicesc pe scara virtuţilor către Hristos, Mirele ei, mai întâi prin sfânta rugăciune, care este începutul tuturor bunătăţilor. Din pruncie, cuvioasa mergea la biserica satului Epivat, fiind nelipsită de la sfintele slujbe. Dar şi în casa părinţilor ei se ruga mult ziua şi noaptea, imitând pe sfinţii îngeri.
Dar, întrucât rugăciunea fără iubire de aproapele nu poate ajunge la Dumnezeu, care este iubire, sfanta Parascheva a adăugat la rugăciunile ei încă două fapte bune: postul şi milostenia. Căci postul dă aripi rugăciunii şi o înalţă la cer, iar milostenia, fiica cea dintâi a iubirii, duce rugăciunea înaintea tronului Preasfintei Treimi. Astfel, mireasa lui Hristos nu gusta nimic până seara, în zilele de post, iar în sărbători, când se întorcea de la biserică, îşi schimba de multe ori hainele ei bune şi de preţ, date de părinţi, cu hainele rele şi rupte ale copiilor săraci, care cereau milostenie la uşa bisericii. Pentru aceasta, cuvioasa primea multe mustrări şi bătăi de la mama ei, când o vedea îmbrăcată în haine urâte şi sărace.
- Spune, Parascheva, cui ai dat hainele tale cele scumpe şi frumoase cu care te-am îmbrăcat? o întreba mama ei supărată.
- Le-am dăruit lui Hristos prin mâinile copiilor săraci ! răspundea fericita, cu chip luminat.
Odată, ascultând slujba în biserică, a auzit citindu-se acest cuvânt din Sfânta Evanghelie: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, sâ-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Deci, rănindu-se la suflet ca de o săgeată de acest cuvânt al lui Hristos, îndată a părăsit grijile vieţii pământeşti şi, plecând pe ascuns din casa părintească la vârsta de numai 15 ani, a intrat în sfânta nevoinţă a vieţii călugăreşti. După ce mai întâi s-a închinat în biserica Vlahernei (a vlahilor), precum şi la toate mănăstirile şi sfintele moaşte din Constantinopol, s-a tăinuit apoi ca o străină într-o mănăstire de fecioare din Ieraclia Pontului.
Cinci ani s-a nevoit aici sfanta Parascheva, desăvârşindu-se în toate faptele bune şi mai ales în neîncetata rugăciune cu multe lacrimi, cu posturi aspre şi privegheri de noapte. Aici a străbătut ea calea cea grea a despătimirii şi a început urcuşul duhovnicesc al desăvârşirii, unindu-se tainic cu Mirele Hristos prin umbrirea Duhului Sfânt. Toate surorile din mănăstire se uimeau de viaţa şi înţelepciunea ei şi lăudau pe Dumnezeu, zicând: „Slavă Ţie, Doamne, că Ţi-ai făcut vas ales şi sfânt pe Sfanta Parascheva şi Te preamăreşti între cei blânzi şi smeriţi cu inima!"
Curăţindu-se pe sine de cele pământeşti, Sfanta Parascheva s-a dus la Ierusalim şi, după ce se închină şi îmbrăţişează Sfântul Mormânt cu multe lacrimi, se retrage pe Valea Iordanului la o mică mănăstire de fecioare. Aici s-a nevoit cu şi mai aspre osteneli aproape zece ani, biruind pe diavoli şi rugându-se pentru lume. Faptele ei cele bune cu care biruia pe cel nevăzut şi se unea negrăit cu Hristos erau: desăvârşita curăţie a minţii şi a inimii de gânduri şi imaginaţii pătimaşe, neîncetata rugăciune cu lacrimi de bucurie, postul şi privegherea de toată noaptea şi neadormita dorire a Mirelui preaiubit. Toate acestea au încununat pe Sfanta Parascheva cu cununa desăvârşirii în Hristos, încât strălucea ca o făclie aprinsă în mijlocul celorlalte călugăriţe nevoitoare.
Ajungând cuvioasa la vârsta de 25 de ani, într-o noapte, pe când se ruga, un înger al Domnului i-a spus:
- Lasă pustia şi lăcaşul acesta şi te întoarce la Epivat, în patria ta, că acolo se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit!
Deci, sărutând Sfanta Parascheva pe toate surorile din acea mănăstire, s-a închinat la Mormântul Domnului din Ierusalim şi, luând o corabie, a ajuns la Constantinopol. Aici iarăşi s-a închinat cu lacrimi în biserica Maicii Domnului din Vlaherne, zicând:
„Preasfântă Stăpână, nu am altă nădejde şi acoperământ pe pământ decât pe tine. Tu să-mi fii îndreptătoare şi folositoare spre Hristos. Cât m-am nevoit în pustie, pe tine te-am avut ajutor şi mângâiere, iar acum, dacă m-am întors în lume, te rog îndreptează-mă până la sfârşitul vieţii mele, că nu am altă nădejde după Dumnezeu!"
Ostenindu-se Sfanta Parascheva încă doi ani deplini lângă biserica satului Epivat, în ascunse nevoinţe duhovniceşti şi simţindu-şi aproape obştescul sfârşit, a îngenuncheat înaintea icoanei Mântuitorului şi cu lacrimi a rostit această sfântă rugăciune:
„Doamne, Iisuse Hristoase, caută din sfânt lăcaşul Tău şi nu mă părăsi, nici nu mă lăsa, că pentru numele Tău cel sfânt am lăsat toate şi după Tine am călătorit în toată viaţa mea. Şi, acum, îndură-Te, Doamne, şi spune îngerului Tău cel blând să ia cu pace sufletul meu!"
În timp ce se ruga, Sfanta Parascheva şi-a dat sfântul ei suflet în mâinile Domnului, iar mult ostenitul ei trup a fost înmormântat de creştini într-un mormânt nou, aproape de ţărmul mării.
După mulţi ani, moaştele Cuvioasei noastre, Sfanta Parascheva au fost descoperite cu voia lui Dumnezeu întregi în mormânt şi scoase la lumină spre mângâierea credincioşilor într-un chip ca acesta. Murind, un corăbier a fost aruncat pe mal de valurile mării. Atunci, un creştin milostiv cu numele Gheorghe, împreună cu alţii, au săpat un mormânt aproape şi au dat de trupul neputred şi plin de mireasmă al Sfintei Parascheva. Dar, neştiind cine este, a îngropat alături trupul rău mirositor al corăbierului. Noaptea, însă, a văzut în vis o împărăteasă şezând pe scaun luminat, înconjurată de îngeri. Unul dintre ei îi zise:
- Gheorghe, pentru ce n-aţi luat în seamă trupul Sfintei Parascheva şi l-aţi uitat aşa? Nu ştiţi că Dumnezeu a iubit frumuseţea ei şi a voit s-o preamărească pe pământ?
Apoi şi acea împărăteasă sfântă i-a zis:
- Degrabă să luaţi trupul meu din mormânt şi să-l puneţi la loc de cinste, în biserica satului meu, Epivat!
Auzind clericii despre această minune, îndată au mers la mormântul Cuvioasei Parascheva cu lumânări şi tămâie şi au dus sfintele ei moaşte în biserica Sfinţilor Apostoli din Epivat, unde au stat 175 de ani şi au făcut nenumărate minuni şi vindecări de boli.
Răspândindu-se în toate ţările din jur vestea despre viaţa şi minunile Cuvioasei Parascheva de la Epivat, în anul 1235, sfintele ei moaşte au fost strămutate la Târnovo, capitala Imperiului Româno-Bulgar, unde, de asemenea, au făcut multe minuni. După 160 de ani au fost strămutate la Belgrad, iar după încă 125 de ani le-au luat turcii în robie şi le-au vândut din nou Patriarhiei de Constantinopol, fiind cinstite cu multă evlavie de credincioşi.
În anul 1639, domnul Moldovei, Vasile Lupu, terminând de construit frumoasa biserică a Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi, căuta să-şi înzestreze ctitoria şi capitala ţării cu moaştele unor sfinţi făcători de minuni. Deci, rugându-se lui Dumnezeu, a auzit de moaştele renumite ale Cuvioasei Macii noastre, Sfanta Parascheva. Şi cum milostivul domn moldovean plătise turcilor o mare parte din datoriile Patriarhiei, în vara anului 1641, patriarhul Partenie i-a dăruit drept recunoştinţă cel mai de preţ odor pe care îl avea - moaştele Cuvioasei Parascheva. Până la Galaţi au fost aduse cu corabia, iar de aici au fost însoţite până la Iaşi de numeroşi clerici, monahi şi credincioşi cu făclii aprinse în mâini. Aproape de Iaşi le-au întâmpinat Vasile Lupu şi mitropolitul Varlaam cu tot clerul şi divanul ţării şi le-au aşezat cu mare cinste în biserica Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, la 13 iunie, 1641, în sunetul clopotelor şi în armonia frumoaselor cântări duhovniceşti.
Nenumărate sunt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut credincioşilor, care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Preacuvioasei maicii noastre, Sfanta Parascheva de la Iaşi, de-a lungul a 350 de ani de când ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar câteva dintre ele.
Cea mai mare minune a Cuvioasei Maicii noastre, Sfanta Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare în toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor care îi cereau ajutor cu credinţă şi evlavie.
O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie, anul 1888, în paraclisul Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. Căci, aprinzându-se de la un sfeşnic catafalcul cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jăratic, au rămas întregi şi nevătămate, spre întărirea credincioşilor şi uimirea celor îndoielnici.
Spre sfârşitul secolului XIX, soţia preotului Gheorghe Lateş, din comuna Rădăşeni-Suceava, suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergând la Sfanta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele sfintei şi-i cerea ajutor. Apoi i s-a făcut Sfântul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i se arătă aievea Sfanta Parascheva, în haine albe strălucitoare şi îi spuse:
- Nu mai plânge, că de acum te faci sănătoasă!
A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.
În anul 1950, o tânără din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Atunci, bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfanta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfântul Maslu, tânăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.
O femeie dintr-un sat aproape de Iaşi era greu bolnavă de stomac. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întâi la Sfanta Parascheva, cerându-i cu credinţă şi cu lacrimi ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii:
- Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!
În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna:
- Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Maicii noastre, Sfanta Parascheva!
- Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!
După o oră, femeia şi-a trimis copila în oraş să cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată la spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfanta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile, copila s-a întors sănătoasă acasă.
Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital la Iaşi pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate fiului ei. Timp de două săptămâni doctorii au amânat operaţia. Apoi, s-a observat că afecţiunea pulmonară s-a vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului:
- Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. întoarceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!
Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci, mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Cuvioasei, Sfanta Parascheva. Pe când se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat:
- Mamă, mamă! Aici este Doamne-Doamne?
Mulţumind din inimă pentru ajutor la Sfanta Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.
În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfanta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine înapoi. Ajungând soţul acasă, după o oră bate cineva în uşă. Era soţia! Avea chipul palid şi îngândurat.
- Unde ai fost, femeie? Ce ţi s-a întâmplat? a întrebat-o soţul.
- Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului, aproape de gara Nicolina. Dar la orele 8 seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, vine la mine, mă apucă repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osânda iadului! După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă.
- Femeie, în seara aceasta la ora 8, fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam la Sfanta Parascheva pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfânta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească.
De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.
Pe timpul celor două războaie mondiale, oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Maicii noastre, Sfanta Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci, de 350 de ani, cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvântat. Bătrânii spun că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente.
Aşa ştie să ajute Sfanta Parascheva patria ei adoptivă, pentru credinţa fiilor ei!
În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşii le aşteptau şi le întâmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pământul. Drept mulţumire, credincioşii se rugau şi înălţau câte o troiţă cu aducerea moaştelor Maicii noastre, Sfanta Parascheva în satele lor.
Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Cuvioasei maicii noastre, Sfanta Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene, racla cuvioasei este albă de cărţi, de caiete de şcoală şi pomelnice. Putem spune că moaştele cele mai iubite de credincioşi din ţara noastră şi din afară sunt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită „cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".
Mărturisesc părinţii bătrâni, care au fost martori oculari, despre o minune petrecută la racla sfintei, la 14 octombrie, 1952. De hram, pe când oamenii aşteptau la rând să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit să se închine şi două creştine bătrâne din Focşani. Văzând lume multă, au zis preotului de gardă, Arhimandritul Cleopa Ilie:
- Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Sfanta Parascheva, fără să mai stăm la rând, că suntem bolnave, şi să-i punem sub cap această pernă, pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat.
- Dumnezeu să vă binecuvinteze, a zis Părintele Cleopa. Mergeţi şi vă închinaţi!
În clipa aceea, preoţii şi credincioşii au văzut un lucru cu totul sfânt şi minunat. Sfanta Parascheva şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfanta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătâi ca mai înainte. Iată cât de mult iubeşte Sfanta Parascheva pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă!
Sfanta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decât toţi ceilalţi sfinţi locali care au moaşte în România. În fiecare zi, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă până seara târziu, se face un mic pelerinaj local continuu, cu credincioşi de toate vârstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată „Ziua Sfintei Vineri", adică a Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducând flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla cuvioasei pentru a dobândi ajutor, sănătate şi binecuvântare.
Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de 14 octombrie, ziua Maicii noastre Sfanta Parascheva, când are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinătorii de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. Această zi este considerată un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează până la 3 zile. Încă din ajun se scot în faţa catedralei moaştele Cuvioasei Sfintei Parascheva şi, timp de două zile şi două nopţi, credincioşii stau la rând pentru închinare.
În seara zilei de 14 octombrie, praznicul cuvioasei se încheie cu o procesiune în jurul catedralei, având în frunte pe mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumânări în mâini, poartă racla cu moaştele Cuvioasei Sfanta Parascheva, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cântări bisericeşti.
După aceea, se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cântă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mângâierea Duhului Sfânt în inimă.

Sfintirea Bisericii "Acoperamantul Maicii Domnului" - Bacau

SFINTIREA BISERICII ACOPERAMANTUL MAICII DOMNULUI- BACAU




SAMBATA 2 OCTOMBRIE PREA SFINTITUL IOACHIM BACAUANUL A OFICIAT SLUJBA DE TARNOSIRE A BISERICII ACOPERAMNTULUI MAICII DOMNULUI ALATURI DE UN SOBOR DE PREOTI. Numita si biserica"implinirii tuturor dorintelor" dupa cum o numea preotul paroh Ichim Radu Gabriel, biserica este destinata pentru persoanele cu deficiente de auz. Enoriasii impreuna cu parintele Gabriel au pregatit cu foarte multa atentie cele necesare pentru sfintire, depunand o munca asidua pe parcursul saptamanii trecute. La aceasta bucurie au fost prezenti si oficialitatile bacauane in frunte cu primarul Bacaului Romeo Stavarache, care a pecetluit Sfanta Masa alaturi de Preasfintitul Ioachim Bacaunul si Pr. Ichim Gabriel. Reprezentantii jandarmeriei au estimat ca la un numar de doua mii de credinciosi prezenti la slujba de sfintire. Multumim Bunului Dumnezeu ca ne-a ajutat sa ducem aproape la capat aceasta capodopera Biserica Acoperamantul Maicii Domnului, si tuturor care ne-au fost aproape in toata aceasta perioada ajutandu-ne fiecare cu ce au putut.

În aceasta lună, în ziua întâi, prăznuim pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria. Imparatesei celei alese mai inainte de veci, Imparatesei celei mai inalte decat toata faptura cerului si a pamantului, care a venit oarecand la rugaciune in Biserica din Vlaherne si se ruga pentru cei din intuneric. Acesteia si noi, cu credinta si cu umilinta ii serbam Acoperamantul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruita, izbavste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant. Va doresc o noapte binecuvantata si Maica Domnului sa va ocroteasca !!! Doamne ajuta ne.

Cu bucurie în suflet vă invităm să luaţi parte la slujba de sfinţire a altarului bisericii noastre, Acoperamantul Maicii Domnului din Bacau care va avea loc pe data de 2 octombrie 2010. Slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie vor fi oficiate de către PS Ioachim Băcăuanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoti.

Predica la Sfintii Apostoli Petru si Pavel

( 29 iunie )



In tot pamintul a iesit vestirea lor si la margimile lumii cuvintele lor (Psalm 18, 4)


Iubiti credinciosi,



Sfinta noastra Biserica praznuiestre astazi pomenirea Sfintilor si intru tot laudatilor Apostoli Petru si Pavel, cei dintii pe scaun sezatori si propovaduitori ai Evangheliei lui Hristos. Cine dintre fiii Bisericii noastre nu a auzit de numele lor? Cine nu a citit cit de putin despre viata lor? Cine nu s-a indulcit de invataturile lor cele folositoare de suflet care se citesc si se cinta in toate zilele prin sfintele biserici?



Insa, a vorbi dupa vrednicie despre Sfintii Apostoli Petru si Pavel, acesti mari stilpi ai Bisericii lui Hristos, este cu neputinta pentru noi pacatosii, deoarece numai Dumnezeu stie ostenelile, chinurile si nevointele pe care le-au depus ei la propovaduirea Sfintei Evanghelii, dupa inaltarea Domnului la cer.



Insa, avind nadejde in rugaciunile Sfintilor Apostoli, indraznim sa vorbim pe scurt despre viata si unele invataturi din epistolele lor spre lauda ucenicilor lui Hristos si spre folosul nostru sufletesc.



Pe Sfintul Apostol Petru l-a odraslit Betsaida Galileii, fiind fratele mai mic al Sfintului Apostol Andrei si fiu al lui Iona pescarul. Adincurile invataturilor omenesti, neavind de la cine le invata, Simon-Petru, caci asa se chema inainte de alegerea sa, a ramas fiu credincios al tatalui sau, care l-a deprins de mic sa prinda peste in apele lacului Tiberiada, pentru a-si cistiga piinea cea de toate zilele.



Aici, pe malurile Tiberiadei, s-a nascut, a copilarit si a crescut Sfantul Apostol Petru. Aici a deprins el mestesugul pescuitului. Aici a invatat el a visli pe valuri, a cirmui corabia, a infrunta furtunile, a arunca undita in apa, a cirpi mrejile, a rabda truda, a suferi de foame si de sete sau a astepta fara somn, nopti de-a rindul pina putea sa pescuiasca ceva.



Apoi, casatorindu-se si auzind ca Sfintul Ioan propovaduieste despre Mesia, a primit de la el, impreuna cu Andrei, fratele sau, botezul pocaintei in apele Iordanului, nestiind ca aproape de casa sa, in cetatea Nazaretului, locuieste Acela care avea sa fie Dascalul si Invatatorul sau. Si iata ca vine Hristos cel mult asteptat. Iese la propovaduire, trece prin Capernaum si prin Betsaida, coboara la malul Tiberiadei, cauta corabia lui Iona Galileeanul, afla pe Petru, il cheama la Sine, ii schimba numele din Simon in "Chifa", care se tilcuieste "Piatra" sau Petru si astfel il face pescar de suflete omenesti, sau "vinator de oameni", cum i-a zis Mintuitorul, cind l-a chemat la apostolie. Din ceasul acela, Petru isi lasa casa si sotia, isi lasa patria si corabia in voia Tatalui, se alatura lui Hristos si devine cel mai rivnitor apostol.



La picioarele Domnului a invatat Petru adincul teologiei. Aici a auzit cuvinte nemaigraite vreodata de om, a vazut minuni nemaiauzite pe pamint, a simtit bucurii nemaicunoscute pina atunci de muritori. Din aceste pricini, Petru a crezut ca Iisus este Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu (Matei 16, 16), pe Care marturisindu-L a primit de la El cheile imparatiei cerurilor, adica puterea de a lega si dezlega pacatele oamenilor (Matei 16, 19).



Cu rinduiala lui Dumnezeu a fost lasat sa se lepede de Hristos de trei ori, in vremea patimii Sale, din trei pricini: pentru a se smeri mai mult, pentru a plinge mai cu amar in toata viata sa (Matei 26, 75) si pentru a avea mai multa mila de cei pacatosi, fiind foarte aprins pentru Hristos. Dar, dupa Inviere, aratindu-i-se Domnul, i-a incredintat pastoria oilor si a mieluseilor Sai, ca semn ca i s-a iertat pacatul sau.



Dupa pogorirea Sfintului Duh, Sfintul Petru, verhovnicul celorlalti apostoli, se umple de nespusa rivna si putere de sus; leapada frica, arunca valul indoielii, lasa toata nestiinta si incepe primul a vorbi despre Hristos in adunari, pe strazile Ierusalimului, in templul lui Solomon. Peste tot invata, face minuni, vindeca bolnavi, mustra, sufera inchisoare. Si asa, predica Evanghelia fara odihna in Ierusalim, in Samaria, in Iope, in Lidia si ajunge pina la Roma unde, apoi, este rastignit cu capul in jos, in timpul imparatului Nero, dupa dorinta sa, zicind ca nu este vrednic sa fie rastignit asemenea lui Hristos. Sfintele sale moaste se pastreaza, dupa traditie, in biserica Sfintul Petru din Roma.



Sfantul Apostol Pavel era tot evreu de neam, nascut in Tarsul Ciliciei (Turcia de astazi), care, mai inainte de a crede in Hristos se chema Saul. A crescut de mic la picioarele unui mare invatat iudeu, anume Gamaliil. De la el a invatat Pavel adincul scripturilor, tilcul proorociilor, puterea Legii lui Moise, psalmii lui David si sfintenia templului, pentru care era plin de atita rivna.



Nefiind inca luminat cu puterea Duhului Sfint, el nu credea ca Hristos este Mesia cel asteptat. Nu putea intelege taina rascumpararii omului, nu stia ca Petru si ceilalti apostoli vor vina toata lumea la dreapta credinta si ca, nu peste multe zile, va fi si el un apostol al neamurilor, impreuna cu ceilalti doisprezece. De aceea, crezind ca ucenicii lui Hristos sint niste incepatori de eresuri, cu nespusa minie s-a pornit asupra lor ca sa-i prinda si sa-i dea in miinile arhiereilor spre judecata. Pe calea Damascului, insa, i se arata in vedenie Iisus Hristos, ii spune gresala, ii ridica sufletul pina la al treilea cer (II Corinteni 12, 2), ii descopera taina crestinatatii si il trimite sa vesteasca Evanghelia mintuirii la neamuri.



In Damasc a primit botezul de la Apostolul Anania (Fapte 9, 17-18). Apoi a stat trei ani in pustiul Arabiei, pregatindu-se cu multe rugaciuni, cu post si cu lacrimi pentru noua sa misiune. Caci singuratatea intotdeauna inalta pe om, il pregateste pentru jertfe mari, il invata taina rugaciunii adevarate. De aici, Pavel s-a suit la Ierusalim sa vada pe Sfintii Apostoli, de unde a luat apoi porunca sa vesteasca Evanghelia, incepind din Antiohia.



Sfintul Pavel a facut astfel trei calatorii misionare impreuna cu Varnava, cu Sila, cu Marcu, cu Luca si cu Timotei, propovaduind ziua si noaptea, cu timp si fara timp, vestea cea buna, mai intii in Antiohia, in Cipru; apoi in Asia Mica, in Pamfilia, Frigia, Galatia cu cetatile Listra, Iconiu, Derbe, Milet si Efes, unde a patimit multe de la pagini si iudei. Apoi, indemnat de Duhul Sfint (Fapte 16, 9) a trecut in Macedonia si in Ahaia (Grecia), propovaduind in cetatile Filipi, Bereea, Tesalonic, Corint si Atena, unde a grait de pe inaltimile Areopagului si a uimit pe inteleptii ei.



Intarind cu multe minuni cele propovaduite de el, a rinduit in toate cetatile preoti si episcopi la bisericile intemeiate printre pagini, precum pe Timotei la Efes si pe Tit in insula Creta. Apoi marele Apostol Pavel s-a suit pentru ultima data la Ierusalim, unde a fost prins de evrei si tinut in lanturi si in temnita peste doi ani.



In cele din urma, la cererea sa, a fost dus cu mari primejdii la Roma, predicind si aici Evanghelia mintuirii inca doi ani "cu a sa cheltuiala". Iar in anul 64 dupa porunca aceluias tiran, Nero, a fost prins si i s-a taiat capul, in Roma. Si asa s-a savirsit vasul cel ales, Pavel, Apostolul neamurilor, lasind in urma sa nenumarate biserici si episcopi, impreuna cu paisprezece epistole apostolesti pline de dumnezeiesti invataturi. Dupa traditie mormintul sau se afla la Roma, in biserica "Sfintul Pavel din afara zidurilor".

Iubiti credinciosi,



Mare este praznicul de astazi, caci praznuim pe doi dintre cei mai rivnitori si mai curajosi apostoli, pe Petru cel foarte rivnitor si pe Pavel, vasul alegerii, cum il numeste Hristos. Petru era un pescar galileean sarac, chemat de Domnul impreuna cu fratele sau mai mare, Andrei, Care le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Si indata, lasind mrejele, au mers dupa El (Marcu 1, 17-18).



Vedeti ca n-au mers singuri la apostolie, ci dupa ce i-a chemat Hristos? Vedeti ca nimeni nu poate fi apostol, episcop, preot si propovaduitor al Sfintei Evanghelii, daca nu este chemat, ales, sfintit prin hirotonie si trimis de Hristos? Astazi sint multi care se socotesc predicatori si propovaduitori ai cuvintului evanghelic, fara a fi chemati de nimeni, fara a fi hirotoniti, adica fara a primi harul Duhului Sfint. Paziti-va de acesti falsi apostoli care fac aceasta din mindrie sau pentru lauda si scopuri pamintesti si care rastalmacesc invatatura Sfintei Evanghelii.



Apoi vedeti cit de repede au lasat Petru si Andrei toate si au urmat lui Hristos? Nu s-a mai gindit Petru la tatal sau, nici la corabie, nici la femeia si soacra sa din Capernaum, caci el era casatorit, ci un singur gind avea: sa urmeze si sa slujeasca lui Hristos pina la moarte, sa invete de la El tainele credintei, sa deprinda de la Mintuitorul smerenia, blindetea, rabdarea, suferinta, iubirea de oameni si iertarea. Sa invete in scoala lui Hristos adincul teologiei, puterea rugaciunii, mestesugul predicarii cuvintului, adica al "vinarii de suflete" pentru imparatia lui Dumnezeu, curajul de a se jertfi pentru Evanghelie si sa primeasca darul facerii de minuni. Si ce credincios a fost Sfintul Petru fata de Hristos! Ca cel dintii dintre toti ii urma si lua cuvintul in numele celorlalti, si implinea poruncile Lui.



Trei ani a stat Sfintul Petru cu ceilalti Apostoli linga Mintuitorul pentru a se pregati sa vesteasca Evanghelia in lume. Dar, pina "nu s-au intarit cu putere de sus", adica pina nu s-a coborit peste Apostoli harul Duhului Sfint in chip de limbi de foc in ziua Cincizecimii, nici unul dintre ei nu era vrednic si pregatit indeajuns sa-L vesteasca pe Hristos pe pamint si sa-si dea viata pentru El. Ca nu-i de ajuns numai sa vezi minuni, sa vorbesti de Hristos, sa auzi si sa stii Sfinta Scriptura, ci trebuie sa si traiesti Sfinta Evanghelie, sa ai viata cit mai curata, sa implinesti poruncile si sa primesti de sus, prin Biserica, harul Duhului Sfint. Numai asa poti vesti cu adevarat si cu mult folos cuvintul mintuirii in lume.



Odata a intrebat Domnul pe Apostoli: Cine zic oamenii ca sint Eu, Fiul Omului? (Matei 16, 13) Apoi i-a intrebat din nou: Dar voi cine ziceti ca sint? (Matei 16, 15) Atunci Petru a luat cuvintul inaintea celorlalti si a zis: Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. (Matei 16, 16) Si i-a raspuns Mintuitorul: Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si singe ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu, Cel din ceruri. Si Eu zic tie, ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui. Si iti voi da cheile imparatiei cerurilor si orice vei lega pe pamint, va fi legat si in ceruri si orice vei dezlega pe pamint va fi dezlegat si in ceruri (Matei 16, 17-19).



Aceasta este cea mai mare marturisire de credinta facuta de Petru. Pe piatra acestei credinte, adica numai pe temelia credintei adevarate, a zidit Hristos Biserica Sa, pe care nici "portile iadului", adica gurile ereticilor hulitori, nu o vor putea birui. Deci nimeni nu poate pune Bisericii lui Hristos o alta temelie, decit temelia sau piatra dreptei credinte, pusa de Apostoli. Apoi sa intelegeti ca "cheile imparatiei cerurilor" nu le-a dat numai lui Petru, ci tuturor apostolilor si urmasilor lor, episcopi si preoti. Care sint aceste chei? Sint cele sapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea cu Sfintul Mir, Spovedania, Sfinta Impartasanie, Nunta, Preotia si Sfintul Maslu. Acestea sint cheile date de Hristos Apostolilor si Bisericii Sale. Cu aceste chei descuiem inimile, constiintele, raiul si imparatia cerurilor. Iar fara acestea raminem afara de Biserica, afara de fericire si de imparatia lui Dumnezeu, pentru ca ne lipseste harul mintuirii, ne lipsesc cele sapte chei prin care Biserica descuie raiul, cerul si usa milostivirii lui Dumnezeu. Unii Sfinti Parinti spun ca cheile pe care le-a dat Hristos lui Petru si celorlalti Apostoli o formeaza puterea Duhului Sfint, data lor si preotilor de a lega si dezlega pacatele oamenilor prin spovedanie.



Ce vor face acei crestini care s-au rupt de trupul Bisericii lui Hristos si s-au dus la alte grupari crestine care n-au Biserica si cele sapte Taine? Cine le va dezlega pacatele? Cine si cu ce li se va descuia Biserica cea adevarata, imparatia cerurilor si usa milei Domnului?



Sfantul Apostol Petru a facut si el, ca om, doua pacate mari. Cind a auzit ca Hristos va primi de bunavoie moarte de cruce pentru mintuirea lumii, el, neintelegind taina mintuirii si adincul dragostei lui Dumnezeu, L-a luat pe Domnul la o parte si i-a zis: Milostiv fii Tie, Doamne! Sa nu-ti fie Tie aceasta! Atunci Domnul, stiind ca Satana l-a amagit, l-a mustrat, zicind: Mergi inapoia Mea, satano! Sminteala imi esti, ca nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor (Matei 16, 21-23).



Mare pacat este a crede cineva ca se poate mintui pe sine si pe altii fara jertfa, fara osteneala, fara rabdare si chiar moarte. Mare pacat fac si acei crestini care smintesc pe copii sau pe cei din jurul lor prin viata si faptele lor rele; sau ii sfatuiesc la pacate, la lepadarea credintei si la fuga de jertfa. Nimic bun nu putem face in viata pina nu ostenim, pina nu rabdam, pina nu lepadam mindria, egoismul, indoiala, frica si toate patimile care ne stapinesc.



Al doilea pacat al lui Petru este lepadarea de Hristos in timpul mintuitoarelor Sale patimi, din cauza fricii. Ca ii spuneau iudeii, cind erau in curtea lui Caiafa: Si tu erai cu Iisus Galileeanul? Iar el de trei ori s-a lepadat, zicind: Nu cunosc pe omul acesta (Matei 26, 69-75). Apoi, cind a cintat cocosul si-a adus aminte Petru de cuvintele Domnului si, iesind afara, a plins cu amar.



Cumplit este pacatul lepadarii de Dumnezeu, al lepadarii de credinta, de Biserica, de Cruce, de icoane, de sfinti si de Sfintele Taine! Cumplit este pacatul si amara suferinta celor ce se leapada de dreapta credinta si merg la secte. Cind si cine le va da lacrimi sa-si plinga acest pacat cu amar?



Dupa inaltarea Domnului la cer, Sfintii Apostoli au primit puterea Duhului Sfint si au plecat in toata lumea sa vesteasca Evanghelia mintuirii si credinta in Iisus Hristos. Atunci si Sfintul Petru a inceput sa semene cuvintul Evangheliei, mai intii in Ierusalim si in Samaria. Apoi, dupa ce i-au prigonit iudeii, a vestit pe Hristos in Bitinia din Asia Mica si mai ales in Italia, pe timpul imparatul Nero, care l-a rastignit pe cruce. De la el ne-au ramas doua sfinte epistole, prin care ne invata calea mintuirii si voia lui Dumnezeu.



Sfintul Apostol Pavel nu facea parte dintre cei 12 Apostoli, nici dintre cei 70. El a fost chemat de Hristos la credinta si la apostolie printr-o vedenie infricosata, cind mergea spre Damasc, in Siria. Un glas din nor i-a spus: Saule, Saule - caci asa il chema mai inainte -, de ce Ma prigonesti? Iar el a intrebat: Cine esti, Doamne? Eu sint Iisus, pe care tu il prigonesti. Apoi din nou a intrebat Pavel: Doamne, ce voiesti sa fac? (Fapte 9, 4-6). Apoi l-a botezat Anania, caruia i-a zis Hristos: Mergi, fiindca acesta Imi este vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel; caci Eu ii voi arata cite trebuie sa patimeasca el pentru numele Meu! (Fapte 9, 15-16).



Asa a fost vinat Pavel de Hristos pentru Biserica si pentru neamuri. El a fost trimis sa vesteasca Sfinta Evanghelie la popoarele pagine, numite "neamuri". Si a vestit pe Hristos intii in Siria, infiintind prima Biserica crestina in orasul Antiohia. Apoi a vestit Evanghelia in toata Asia mica, precum Galatia, Colose, Efes, Laodiceea si Bitinia. Apoi a trecut in Europa prin Macedonia, unde a poposit mai mult la Tesalonic. A ajuns in Atena si Corint, apoi in Sicilia, Italia, Roma si pina in Spania.



Sfintul Pavel a semanat intii credinta crestina pe pamintul Europei. Ucenicii lui au ajuns apoi in peninsula Balcanica, si pina la nord de Dunare. Iar la gurile Dunarii a vestit pe Hristos, Andrei, fratele Sfintului Petru. Predicile si invataturile Sfintului Pavel sint moralizatoare, adinci, pline de mingiiere si foarte folositoare de suflet. El predica pe Hristos atit prin viata sa sfinta, smerita, ingereasca, cit si prin minunile care le facea si prin frumusetea cuvintelor sale. Acolo unde nu ajungea sau unde nu se mai putea intoarce, scria credinciosilor epistole frumoase, duhovnicesti, din care toti se hraneau si se intareau in dragostea lui Hristos. Din acestea invatam si noi astazi.



Uneori invata pe crestini, zicind: Bucurati-va pururea, rugati-va neincetat; dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus, pentru voi (I Tesaloniceni 5, 16-18). El alunga intristarea din inimile noastre. Crestinii care au pe Hristos si nadajduiesc in viata viitoare, nu trebuie sa fie tristi, nici sa deznadajduiasca in necazurile vietii. Altfel, prin ce se deosebesc de pagini si de cei pacatosi, care nu au nici o nadejde? Crestinii trebuie sa fie blinzi, smeriti, iubitori de aproapele, cu gindul mereu la Dumnezeu, cu rugaciunea neincetata pe buze si in inima, facind bine tuturor si multumind pentru toate. Celor lenesi le spunea Sfintul Pavel: Cine nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manince (II Tesaloniceni 3, 10). Iar celor care aminau pocainta, le spunea: Rascumparati vremea, ca zilele sint rele.



Asa ne invata Sfintul Pavel si pe noi acum prin frumoasele sale epistole din Noul Testament, pe care va indemnam sa le cititi, macar cite o pagina sau doua pe zi.



Iubiti credinciosi,



In tara noastra Sfintii Apostoli Petru si Pavel se bucura de o mare cinstire. Nenumarate biserici s-au zidit in numele lor, printre care si Minastirea Cetatuia din Iasi. Numerosi sint si bunii nostri crestini care le poarta cu cinste numele. Astazi in bisericile noastre credinciosii sint dornici sa asculte Sfinta Liturghie, sa se impartaseasca cu Sfintele Taine dupa postul Sfintilor Apostoli si sa cinsteasca pe marii vestitori ai Evangheliei, Petru si Pavel.



Sa urmam invataturile Sfintilor Apostoli, sa le citim viata, epistolele si acatistul lor, ori de cite ori sintem in necazuri si ispite. Apoi sa ascultam de pastorii Bisericii si de preotii pe care ni i-a rinduit Dumnezeu, caci fara Biserica si fara preoti nu ne putem mintui. Feriti-va de tot felul de eretici si sectanti care dezbina casele, satele si unitatea noastra duhovniceasca si urmati invataturii Domnului Iisus propovaduita de Sfintii Apostol Petru si Pavel. Numai preotii sint datori sa vorbeasca cu ei. Sa ascultam, sa ne rugam, sa iertam, sa cerem sfat, sa crestem copiii in frica Domnului si ne vom mintui cu siguranta.



Spune in viata Sfintului Petru ca, pe cind Nero prigonea pe crestinii din Roma, el fugea noaptea afara din oras. Dar un om dumnezeiesc, care semana cu Hristos, mergea repede in cetate. Atunci l-a intrebat Petru: "Unde mergi, Doamne?" "Ma duc sa ma rastignesc a doua oara!" a raspuns El. Era Mintuitorul! Deci Petru a luat curaj, s-a intors, a fost prins de imparat si rastignit pe cruce pentru Hristos.



Deci, si noi crestinii, sa nu fugim de suferinta, de necazuri, de greutati si de moarte pentru Hristos, ci sa-i cerem ajutorul in tot ceasul, ca sintem copiii lui Dumnezeu si ucenicii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.



Fie ca, prin rugaciunile lor, sa se intareasca credinta in lume, sa ne dea Domnul pastori buni, devotati pentru Biserica si Evanghelie, iar noua tuturor mintuire! Amin.


Parintele Cleopa

Saptamana aceasta va fi adusa noua biserica, care o va inlocui pe cea veche. O biserica unicata va fi in Bacau Biserica "Acoperamantul Maicii Domnului". Aceasta s-a facut cu efortul Pr. Ichim Radu-Gabriel, a Asociatiei Surdo-Mutilor din Bacau si a tuturor oamenilor care au vrut sa dea o mana de ajutor la construcitia acestui asezamant. Fie ca Dumnezeu sa binecuvinteze pe toti care sunt alaturi si ajuta ca constructia noiibiserici sa fie finalizata.

Infiintarea Protopopiatului Sascut
Marti 20 aprilie incepand cu ora 10 PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului va oficia slujba de infiintare a noului protopoiat din Sascut, si tot atunci preotul Negoita Ioan va fi ridicat la randul de protopop

Izvorul Tamaduirii - praznic inchinat Maicii Domnului

In fiecare an, in prima vineri dupa Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii. Este un praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului.

Potrivit traditiei, Leon cel Mare, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. Intalneste un batran orb care ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon va cauta in apropiere un izvor, dar nu va gasi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati". Leon va face ascultare si astfel, va gasi un izvor din care ii va da orbului sa bea. Ii va spala fata cu aceasta apa, iar orbul va incepe sa vada.

Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. Mai tarziu, imparatul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor. Ca semn de multumire a construit o biserica si mai mare. Aceasta biserica a fost distrusa de turci in anul 1453.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani si suferinte.


Izvorul Tamaduirii

Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde exista pana astazi izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele

Crestinii ortodocsi vin in aceasta zi la biserica pentru a lua parte la slujba de sfintire a apei, cunoscuta si sub numele de Aghiasma Mica.

In vorbirea populara, aghiasmei i se mai spune si aiasma. Cuvantul aiasma vine de la iazma. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR cu etimologie necunoscuta.

Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea.

Dupa ce preotul a sfintit apa, ii stropeste pe credinciosi in timp ce se canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Astfel, s-a retinut in popor ca scopul urmarit prin aiasma este de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Manastirea Ghighiu este cunoscuta nu doar prin icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, adusa aici in anul 1958, ci si prin izvorul ei tamaduitor.

La Manastirea Dervent, pe locul unde Sfantul Apostol Andrei a facut o minune, exista un alt izvor cu apa vindecatoare.

Un alt loc in care putem gasi izvor cu apa vindecatoare este Manastirea Horaicioara. Pelerini din toata tara vin la cele trei manastiri sa primeasca apa de la aceste izvoare minunate.

Izvorul Tamaduirii - Traditii si credinte populare

In aceasta zi, in unele zone ale tarii, tinerii adolescenti fac legamantul juvenil. Acest legamant se facea, cu sau fara martori, in casa, in gradini sau in jurul unui copac inflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronuntarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insotite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbratisarea frateasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul.

Profesorul Ion Ghinoiu mentioneaza ca in unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeasi data, pana la intrarea in joc a fetelor insuratite si baietilor infartatiti. Persoanele legate, veri, varute, surate, frati de cruce etc., se intalneau anual sau, dupa casatorie, la Rusalii. Dupa incheierea solemna a legamantului, copii si apoi oameni maturi isi spuneau pana la moarte surata, vere, fartate, verisoara si se comportau unul fata de altul ca adevarati frati si surori: se sfatuiau in cele mai intime si grele probleme ivite in viata, isi impartaseau tainele, nu se casatoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fartatului, se ajutau si se aparau reciproc pana la sacrificiul suprem.

cina2

Pastile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să se jertfească Pastile nostru, Hristos. După cum spun dumnezeieştii Părinţi, Domnul a luat-o înainte şi a sărbătorit Pastile iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr la evrei se socoteşte o singură zi şi seara de Joi şi toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii Lui Pastile Legii Vechi. Unul din cei care susţin aceasta este şi dumnezeiescul Hrisostom.

Ucenicii au stat mai întâi în picioare încinşi la brâu, încălţaţi, cu toiegele în mână, gata de drum; şi au îndeplinit şi toate celelalte porunci ale Legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paştelui. Ma­rele Atanasie spune, deşi alţii sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. în urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înalte porunci, a predat în foişor, pe când se lăsa noaptea, taina Paş­telui nostru. «Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a aşezat Ia masă cu cei doisprezece uce­nici».

Vedeţi deci că acesta nu era Pastile iudaic, căci era cină, pâine, băutură şi sta jos la masă şi toate mâncărurile erau pregătite la foc? înainte de a începe cina, aşa spune dumnezeiescul Hrisostom, «s-a sculat de la cină şi-a dezbrăcat haina cea de dea­supra şi a turnat apă în vasul de spălat». Şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să Ie aducă aminte să nu umble după întâietăţi. După ce le-a spă­lat picioarele, îi îndemna la aceasta zicând: «Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor», dându-se El însuşi pildă. Se pare că Hristos a spălat picioarele lui Iuda înain­tea celorlalţi Apostoli. în urma tuturor a venit şi la Petru.

Acesta, având mai multă dragoste de Hristos, nu L-a lăsat să-i spele picioarele; dar în urmă îi îngăduie să-i spele nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul. Aşadar după ce le-a spălat picioarele, arătând prin smerenia Sa o înălţime sufle­tească neobişnuită, S-a îmbrăcat din nou cu haina Sa. S-a aşezat la masă şi-i sfătuieşte pe ucenici să se iubească unii pe alţii şi să nu umble după întâietăţi. La sfârşitul mesei aminteşte şi despre vânzare. Iisus îi spune încet numai lui loan: «Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da». Mântuitorul i-a spus în şoaptă lui loan, căci dacă ar fi aflat Petru, ca unul ce era mai înflăcărat decât toţi ceilalţi, ar fi ucis pe Iuda. Iar Matei spune: «Cel ce a întins mâna odată cu mine în blid». Şi aşa s-a întâmplat. După puţin timp, luând pâinea a zis: «Luaţi, mâncaţi»; Ia fel şi paharul, zicând: «Beţi din acesta toţi, acesta este sângele Meu al Legii celei Noi. Aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea».

Cu toate că a făcut acestea, totuşi a mâncat şi a băut cu ei. Observăm că Dom­nul numeşte trupul Lui pâine, şi nu azimă. Să se ruşineze cei care folosesc azimă la sfânta jertfă. După cină a intrat Satana în Iuda; mai înainte îl încercase numai, dar acum s-a sălăşluit de tot în el. Şi dumneze­iasca Scriptură spune că s-a dus şi s-a tocmit cu arhiereii să-L vândă pe treizeci de arginţi.

La sfârşitul cinei S-a dus cu ucenicii în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Printre multe altele Iisus le-a spus: «Voi cu toţi vă veţi sminti în noaptea aceasta». Petru a zis: «Dacă se vor sminti cu toţii, eu nu mă voi lepăda de tine!». Era întuneric, adică în puterea nopţii. Şi Hristos i-a răspuns lui Petru: «înainte de a cânta cocoşul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori!». în adevăr, cocoşul, ca să dea de ştire, nu cântă numai o dată, ci de două şi de trei ori. S-a şi întâmplat asta, căci Dum­nezeu vădind slăbiciunea firii omeneşti, Petru a fost cuprins de o frică nemăsurată.

Pentru aceasta Domnul i-a încredinţat lui Petru lumea, ca să fie iertător cu cei păcătoşi o dată ce el, însuşi, a cunoscut cât de uşor este plecată firea omenească spre păcat, întreita lepădare a Iui Petru închipuieşte păcatul tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Prima lepădare înfăţişează porunca pe care a călcat-o Adam; a doua, călcarea Legii scrise; iar a treia, însăşi întru­parea Cuvântului. Mântuitorul a iertat lepădările lui Petru, mai târziu, prin întrei­ta lui pocăinţă, prin întreita întrebare ce i-a pus: «Petre, Mă iubeşti?».

În cele din urmă, Hristos ca om, spune ucenicilor: «întristat este sufletul Meu până la moarte!». S-a depărtat apoi de ei la o mică distanţă şi S-a rugat, zicând de trei ori: «Părinte, dacă este cu putinţă, să treacă paharul acesta de la Mine; dar nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta!». A spus aceste cuvinte ca om, iar pe de altă parte ca să înşele pe diavol, pentru ca diavolul să-L socotească numai om, temân-du-se ca nu cumva prin moartea pe Cruce să zădărnicească taina. Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundaţi în somn. îndreptându-se către Petru, i-a spus aşa: «Nici un ceas n-aţi putut să privegheaţi împreună cu Mine?», ceea ce înseamnă cu alte cuvinte: «Dormi şi tu împreună cu ceilalţi, tu, care ai spus că ai să lupţi pentru Mine până la moarte?». Trecând apoi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, s-a aşezat acolo împreună cu ucenicii Lui.

Domnul obişnuia să vină adeseori aici. De aceea Iuda cunoştea locul. Iuda luând câţiva soldaţi din cohortă, urmat de mul­ţime, a venit la Iisus. Ca semn de recu­noaştere le-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când iudeii încercau să-L prindă, El pleca nevăzut din mijlocul lor. Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei şi le-a spus: «Pe cine căutaţi?». Şi nu-L recunoşteau, deşi nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminaţi şi aveau făclii aprinse. De frică au căzut la pământ şi s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou şi Hristos iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis: «Prietene, pentru ce ai venit?». Cu alte cuvinte, i-a zis: «Po­trivită vreme este pentru ceea ce ai venit». Apoi spune din nou: «Ca la un tâlhar aţi venit să Mă prindeţi cu săbii şi cu beţe».

Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci înflăcăratul Petru şi-a scos cuţitul – şi aveau la ei cuţite, căci erau după cină – a lovit pe Malh, sluga arhiereului, şi i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înţeleagă că arhiereul nu asculta de lege şi nici nu învăţa bine legea. Hristos îl ruşinează pe Petru, spunându-i că nu stă bine ca un bărbat duhovnicesc să folosească cuţitul, şi vindecă urechea lui Malh. Prinzându-L deci pe Iisus L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul Iui Caiafa. Acolo erau adunaţi toţi cei care cugetau împotriva lui Hristos, farisei şi cărturari. Aici a avut loc convorbirea dintre Petru şi servitoare, precum şi lepădarea lui Petru. între timp, trecând noaptea, cocoşul a cântat a treia oară. Petru şi-a adus aminte şi a plâns cu amar. La ivirea zorilor L-au dus pe Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa;

Aici a fost scuipat în faţă şi au fost trimişi martori mincinoşi. Când s-a luminat bine de ziuă, Caiafa L-a trimis Ia Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, «n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Pastile». Rezultă deci că arhiereii şi fariseii au săvârşit atunci o încălcare a Legii, după cum spune dumnezeiescul Hrisostom, mutând Pastile, căci ei trebuiau să mănânce Pastile în noaptea aceea; l-au amânat însă pentru a ucide pe Hristos. Hristos a arătat înainte de Cina cea de taină că atunci tre­buia să mănânce Pastile. £1 a mâncat Pastile Legii noaptea, şi apoi a făcut cunoscut Pastile cel desăvârşit. Şi în adevăr, după cum s-a spus, trebuia ca adevărul să vină după preînchipuirea Legii. Ioan spune că toate acestea s-au întâmplat Joi şi Joi noaptea înainte ca ei să prăznuiască Pastile. Pentru aceasta şi noi tot Joi prăznuim şi facem pomenire de acele fapte înfricoşă­toare şi cu neputinţă de rostit prin cuvinte.

Cu nespusa Ta milostivire, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.