Preot Calciu Dumitreasa

Părintele Calciu a fost unul dintre acei luptători anticomuniști care au mărturisit credința lor în Hristos și în ideea națională, cu însuși sângele lor. A îndurat peste 21 de ani de închisoare sub comuniști (1948-1964, 1979-1984), trecând și prin furia iadului reeducării din pușcăria pentru studenți de la Pitești (1949-1951), unde a făcut anumite compromisuri. Cu multă pocăință, a reușit să depășească această greșeală, refuzând ulterior orice compromis cu sistemul comunist. Un fost coleg de detenție de la Pitești - Dan Lucinescu - scria în volumul "Jertfa": Este bine în această situație să existe o exemplificare, aleasă nu întâmplător la cel ce mai târziu a ajuns preotul Calciu. Când respectivul, în urma unor crunte presiuni fizice a fost îndemnat să lovească un coleg de al lui, a căzut în genunchi în poziție de rugăciune și din ochii suferinzi, de căprioară rănită, începură să-i curgă lacrimi iar din răni sânge".

A fost transferat apoi la Gherla. În procesul intentat de comuniști așa-zișilor vinovați ai reeducării de la Pitești, Părintele Gheorghe Calciu arată în sala de ședință că adevărații vinovați sunt Securitatea și conducerea Ministerului de Interne.

În luna iulie 1958 este transferat la Jilava, la secția de exterminare, numită Casimca (celulele erau situate la câțiva metri sub pământ, fără iluminare naturală și fără altă aerisire decât 3 găuri în ușă, cu apă curgând continuu pe pereți). I-a avut colegi de celulă pe Iosif V. Iosif, Marcel Petrișor și pe Constantin Oprișan. Alături de ceilalți doi colegi, au avut grijă permanent de Costache Oprișan, care era bolnav de TBC și care nu beneficia de nicio asistență medicală. Într-un gest de bunătate și lepădare de sine, și-a tăiat venele scurgând sânge în gamelă, pentru ca, după decantarea hematiilor să-i dea să bea limfa lui Costache Oprișan, care pierduse mult sânge.

A fost eliberat din închisoarea Aiud în anul 1963 dar i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan. În urma amnistiei generale din 1964, părintele Gheorghe Calciu a fost eliberat. A urmat Filologia și Teologia, fiind învestit cu harul preoției. Devine profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București. La marele cutremur din 4 martie 1977, o aripă a internatului Seminarului se prăbușește. Chemat de seminariști, vine în toiul nopții de acasă și este singurul profesor care, alături de câțiva elevi, lucrează cu mâinile goale toată noaptea pentru a încerca să salveze de sub dărâmături pe cei patru seminariști îngropați sub moloz.

Ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București, a continuat să lupte împotriva ateismului. În Postul Sfintelor Paști, din anul 1978, ține un șir de 7 prelegeri, intutulate "Șapte cuvinte către tineri", predici care s-au bucurat de o largă audiență în rândul studenților de la multe facultăți din București. Ia atitudine public față de dărâmarea Bisericii Enei din București, pe locul căreia se planificase construirea unei crâșme. Pe tot parcursul acestei perioade primește zilnic telefoane de amenințare, menite să îl descumpănească și să-i terorizeze familia. Atât predicile ținute cât și protestul față de demolarea Bisericii Enei îl aduc din nou în vizorul Securității. Este arestat în anul 1979, judecat și condamnat abuziv la mai mult de 10 ani închisoare. I se confiscă și averea, astfel încât soția și copilul rămân fără frigider, aragaz și alte bunuri de strictă folosință. Prin executarea pedepsei s-a urmărit o nouă reeducare a sa. Acest fapt a determinat un val de proteste din partea exilului românesc. În ajutorul său se ridică intelectualii din exil: Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma. A fost mai întâi internat la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, alături de nebuni în toată regula. Ulterior a fost transferat la penitenciarul Aiud, unde a avut colegi de celulă condamnați pentru omor. Cea mai mare perioadă a detenției a petrecut-o totuși în izolare. În timpul detenției a fost bătut, umilit și ținut nemâncat. După 5 ani și jumătate, în 20 august 1984, este eliberat, ca urmare a presiunilor internaționale venite din partea liderilor lumii, cum ar fi Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea. Contrar voinței sale, în anul 1985 este obligat să părăsească țara împreună cu familia.
[modificare] Exilul

În anul 1985, se stabilește în Statele Unite, unde primește cetățenia de onoare. Între sfârșitul anului 1985 și 1988 a locuit cu familia la Cleveland. Pentru a-și asigura existența sa și a familiei, a lucrat și în construcții, ca muncitor necalificat, cărând saci de ciment. În anul 1989 se mută cu familia la Washington DC, unde preia parohia românească "Sfânta Cruce". A continuat să muncească în construcții până când a reușit să-și cumpere o casă, la circa 20-30 kilometri de biserica parohială. De-a lungul păstoririi de către Sfinția Sa a parohiei Sfânta Cruce, numărul credincioșilor a crescut impresionant. Multe persoane de alte confesiuni s-au convertit la ortodoxie, pentru dragostea, harul și viața îmbunătățită pe care le avea părintele. În SUA și-a continuat lupta în numele lui Dumnezeu și eforturile pentru apărarea intereselor românilor, fiind autorul ideii Romfest și unul dintre fondatorii evenimentului bienal - cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni -, al cărui Comitet Internațional îl conducea. Este primit la Casa Albă de 2 președinți - Ronald Reagan și George Bush senior.


Părintele Calciu slujea la Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Cruce” din orașul Alexandria, statul Virginia (lângă Washington D.C.). În anul 2006 a catalizat eforturile pentru întemeierea unei noi biserici pentru românii din zona Washington D.C., Biserica Sf. Andrei.


Călătorea aproape anual în România, ținând conferințe și vizitând prieteni.

Bolnav de un cancer al pancreasului și operat la Spitalul Militar din București, a fost vizitat, printre alții, de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, de Înalt Prea Sfinția Sa Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei Crișanei și Maramureșului și de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la acea vreme, Prea Fericirea Sa Teoctist.

A trecut la Domnul în Statele Unite, în ziua de 21 noiembrie 2006, de Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Prea Sfințitul Episcop Vicar Irineu Duvlea. În țară, a fost prohodit în biserica Radu Vodă (de unde fusese alungat în 1979) de însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericirea Sa Teoctist, alături de alți ierarhi și foști elevi, ajunși acum preoți. Conform dorinței sale, este înmormântat în țara pe care a iubit-o atât de mult, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, din județul Neamț (unde a fost prohodit de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, de monahii obștei și de sute de credincioși

Preot Constantin Galeriu

n curgerea pamanteasca si vremelnica a timpului, in urma cu opt ani, in ziua de 13 august anul 2003, platoul ori piateta din fata Bisericii "Sfantul Silvestru“ din Bucuresti, precum si strazile din preajma ei erau intesate de foarte multa lume. Patriarh, mitropoliti, episcopi, multi preoti, oameni simpli si artisti de prestigiu, studenti teologi si cersetori, muncitori si intelectuali rafinati il petreceau pe ultimul drum pe cel care a fost Parintele lor duhovnicesc si, fara sa gresim, putem spune, pe cel care a fost Parintele duhovnicesc al Bucurestiului. Slujba inmormantarii Parintelui Constantin Galeriu, prin amploarea sa, a fost asemenea unei ceremonii de canonizare. Astazi, florile si candelele ce strajuiesc mormantul situat langa biserica, pe latura de nord, marturisesc evlavia si dragostea oamenilor pentru cel care a fost una dintre cele mai vii constiinte crestine ale neamului romanesc din secolul al XX-lea.

Asadar, in data de 10 august anul 2011 se implinesc opt ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Profesor Constantin Galeriu. Parintele Galeriu s-a nascut la 21 noiembrie anul 1918, in comuna Racatau - Razesi din judetul Bacau. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe“ din Roman, apoi Facultatea de Teologie din Bucuresti. In anul 1973 a devenit doctor in teologie. A fost preot paroh in mai multe sate, dupa care a devenit „spiritual“ la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti (intre anii 1973-1974). Intre anii 1974-1977 a fost lector, iar intre anii 1977-1991 profesor titular la acelasi institut. Din anul 1992 era profesor consultant si conducator de doctorat la Universitatea Bucuresti. La 1 ianuarie anul 1990 a fost numit vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucurestilor. A fost profesor la Universitatea din Targoviste, unde a predat Teologie dogmatica si la Facultatea de Drept a Universitatii Ecologice din capitala, unde preda istoria si filosofia religiilor. Intre 7 august - 7 septembrie anul 1950, respectiv 16 august anul 1952 - 26 octombrie anul 1953 a fost detinut politic pentru convingeri regilioase si umanitare. In contextul evenimentelor istorice din anul 1989, in calitate de vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor si de membru in Grupul de reflectie a militat deopotriva pentru innoirea, dezvoltarea, statornicia si stabilitatea Bisericii Ortodoxe Romane. Parintele Galeriu a fost presedinte de onoare al Ligii Culturale a Romanilor de Pretutindeni, membru in Comisia Nationala UNESCO, membru fondator si presedinte de onoare al Asociatiei medical-crestine "Christiana“, presedinte al Editurii "Harisma“, presedinte al Asociatiei "Sf. Stelian - copiii strazii“, al Fundatiei "Elena Doamna“, membru de onoare al Fundatiei "Memoria“, presedinte executiv al Asociatiei "Fratia Ortodoxa Romana“.

Parintele Constantin Galeriu a fost distins cu numeroase premii, fiind si Doctor Honoris Causa al Universitatii Ecologice din Bucuresti. Parintele Galeriu este autor a numeroase lucrari teologice si carti bisericesti. In ultimii ani de viata, era preot paroh la Biserica „Sfantul Silvestru“ din Capitala. Parintele Constantin Galeriu a plecat la Domnul nostru Iisus Hristos - Imparatul Cerurilor si a Veacului ce va sa vina, la data de 10 august anul 2003 si ramane unul dintre cei mai importanti teologi si duhovnici ai Ortodoxiei romanesti, contemporane.

Dupa cum am spus si in randurile anterioare, Parintele Constantin Galeriu s-a nascut in comuna Racatau, din tinutul moldav al Bacaului, de praznicul „Intrarii in Biserica a Maicii Domnului”, in anul 1918. Dupa aceea, dupa cum am mai spus, tanarul Costachi Galeri a urmat Seminarul Teologic „Sfantul Gheorghe“ din Roman, dupa care a absolvit Facultatea de Teologie din Bucuresti, avand ca indrumator de licenta pe cunoscutul profesor Nichifor Crainic. Desi absolvise studiile superioare ca sef de promotie, parintele a fost numit, in anul 1943, intr-o parohie de tara din judetul Prahova, in comuna Poenarii Burchii. Aici a stat pana in anul 1947. „Eram foarte saraci - avea sa-si aminteasca mai tarziu parintele. Erau anii de dupa razboi, cand a inceput foametea. Doar cate un credincios ne aducea un kilogram de lapte seara si asa am trait“. In urma unei adunari preotesti la care Parintele a tinut o conferinta, a fost remarcat pentru cuvantul sau convingator si episcopul de atunci i-a propus sa slujeasca in orasul Ploiesti, la parohia „Sfantul Vasile“. A slujit aici aproape 30 de ani. Predicile Parintelui Galeriu atrageau multa lume, iar autoritatile comuniste au observat acest lucru. Parintele a devenit incomod regimului si a fost inchis intre anii 1952 si 1953, fiind purtat prin mai multe penitenciare din tara si repartizat, in cele din urma, in lagarul de munca Peninsula, care avea sa construiasca canalul Dunare - Marea Neagra. Din anul 1973, Parintele Constantin Galeriu a slujit in Bucuresti, la Biserica „Sfantul Silvestru“, care, de atunci, a devenit una dintre cele mai cautate lacase de cult din Bucuresti.

Cei care i-au ascultat predicile, povestesc ca Parintele Galeriu avea un incontestabilul dar oratoric; preacucernicia sa era exhaustiv si prin aceasta fascinant, unic. „Sfintia sa dezvolta cuvintele, cuvintele cheie. Ramanea pe ele, le punea in fata ta cu toata taria si gravitatea lor; ti le imprima in suflet. Chiar el o marturisea: «Impreuna cu colegul meu, parintele Stefan, cercetam in texte, in original, ce inseamna "odihna". In limba greaca cuvantul «pausis» inseamna odihna, dar Scriptura foloseste alt termen, "anapausis", iar particula "ana" se traduce prin "in sus". Asadar, ajung la odihna atunci cand ma ridic la inaltimea adevarului, adica la lumina care imi da pacea, implinirea". Gestica sa si inflexiunile glasului sau erau datatoare de sens si de forta dumnezeiasca, de traire sfanta, in fiinta ta, a ascultatorului. De aceea, prelucra permanent si in continuu, divaga, era atent la public, comunica cu el, se lua de o idee care vedea ca prinde, era acolo… Multumea cand ii aduceai paharul de apa, te includea si pe tine in predica, te punea in fata lui foarte firesc si facea din tine, intr-o clipa, un partener de discutie“.

Jertfa, ca temei al invierii, cum el insusi a spus-o, a fost pasiunea lui de o viata. Nu pregeta sa rupa din timpul sau, chiar la batranete, pentru a raspunde oricarei chemari, fie ca era din partea unui om simplu, fie din partea unuia important. Modestia si eleganta cu care se distingea il faceau inconfundabil. Ca preot, ca duhovnic, profesor sau orator, parintele Galeriu a inaltat o stacheta greu de atins pentru preotii din Romania.

Atunci cand Petre Tutea a fost magulit de unul dintre audientii sai care i-a spus "vorbiti de parca ati fi Parintele Galeriu“, primul a meditat cu mult umor: "Pe moment, eu, care ma cred genial, eram gata sa ma supar pentru afirmatia facuta… Pe urma, gandindu-ma mai bine, m-am simtit onorat!“ Aceasta marturie, care vine din partea unui geniu romanesc al oralitatii demonstreaza, incontestabil, darul oratoric al Parintelui Galeriu.

Parintele Constantin Galeriu era nu era niciodata egoist sau arogant ci totdeauna cu generozitate si marinimie de suflet, fiind uimitor prin discretia lui, prin modul cald si deschis cu care primea pe oricine avea un necaz sau o intrebare. Uita de el si era al tau. Niciodata egoist, ci intotdeauna mult milostiv si indelung rabdator. Simteai ca Dumnezeu vorbeste prin atitudinea si verbul lui.

Cuvantul Parintelui Constantin Galeriu era norma si reper. Raportarea lui la Traditia autentica a Bisericii era un lucru firesc, articulat si natural. Nu ignora si nici nu dispretuia sursele de informare, media sau internetul si credea ca daca acestea ne folosesc, le putem uzita, dar cu grija. Invitat in tara si strainatate pentru a conferentia, prelegerile sale erau gustate si apreciate de foarte multi si diferiti ori deosebiti ascultatori. Volumele de predici ale Parintelui stau acum sa apara la Editura "Harisma”. El a fost un om foarte popular, dar care nu a trait din asta. Chiar il deranjau evocarile si elogiile facute la adresa lui.

Se spune astazi, si poate pe buna dreptate, ca teologia a devenit scolastica, academica. Parintele Galeriu poate constitui un model de teolog si duhovnic care desfiinta si distrugea, prin naturaletea sa, orice tipar, stereotipie sau cliseu. Langa el simteai ca traiesti cu adevarat. Iradia blandete, dragoste, intelegere si bucurie. Multi cunosc intamplarea petrecuta intr-o seara cand, Parintele Galeriu, intorcandu-se de la o slujba facuta in parohie a venit acasa descult. Doamna preoteasa, Argentina, mirata, l-a intrebat: "Ce s-a intamplat?“. La care Parintele, retragandu-se in casa, i-a spus: „Nimic, cineva mai sarac a avut nevoie de o pereche de pantofi“. Acesta era Parintele Galeriu!... Cel mai bine i se potrivesc cuvintele pe care o americanca, Ruth Stapleton, le punea in dreptul oricarui crestin autentic: "Born to serve, born to love“ (Nascut pentru a sluji, nascut pentru a iubi).

Inainte de a pleca la spital pentru ultima oara, l-am vizitat acasa. Cu chipul lui senin m-a salutat. Era asemenea unui copil. Langa patul in care statea, cineva citea cu glas lin psalmii lui David. Cuvintele lui au fost putine. Mi-a spus: „Sa nu uiti: Iisus Hristos, Dumnezeu si Om este taina tainelor – Acest Iisus Hristos…“ Acestia sunt parintii nostri. Cu toate ca ne-au parasit, din punct de vedere fizic, ei raman in sufletele noastre si ne vegheaza in chip nevazut. Nu trebuie sa-i uitam. Pentru ca ne-am uita radacinile. Iar cine nu are radacini, poate fi smuls la prima adiere de vant.

Ucenic al Parintelui Profesor Dumitru Staniloae, Parintele Constantin Galeriu avea preocuparea constanta pentru dialogul stiinta - religie, teologie - stiinta. Tema dialogului intre credinta crestina si cunoasterea stiintifica a ramas o preocupare constanta a Parintelui Constantin Galeriu. Aceasta preocupare a sporit in intensitate in ultimii ani ai vietii sale, sub influenta afirmarii preocuparilor lumii stiintifice pentru dialogul stiinta-religie, reflectia teologica a parintelui ingloband ultimele descoperiri ale cunoasterii umane. Initierea si coordonarea, incepand cu anul 2001, a grupului de reflexie duhovniceascca "Constiinte in slujirea cu iubire a adevarului“, care aduna in Biserica „Sfantul Silvestru“, in fiecare zi de joi seara, profesori universitari, cercetatori recunoscuti prin lucrari de anvergura in diverse domenii de la economie la geografie, fizica, literatura, matematica, filosofie, poate fi conceputa, in primul rand, ca pe un mod de incununare a maturizarii gandirii sale teologice, iar in al doilea rand, ca pe un mod de a invata pe ceilalti sa gandeasca corect, teologic, de a crea o scoala. Erau intruniri deosebite, interesante si indraznete, prin abordare, la care putea asista oricine. Dupa ce conferentiarul isi incheia prelegerea, urmau intrebarile. Ultimul cuvant apartinea parintelui, care dadea o noua configuratie prelegerii ascultate la inceput, unde sublinia conexiunile teologice permise de subiectul dezbatut. Interesant este ca parintele nu era niciodata prins pe picior gresit. Intotdeauna cuvantul lui de incheiere reprezenta adevarata cheie prin care putea fi inteleasa tema aleasa spre discutie in ziua respectiva. Toti asteptau cu interes si surprindere cuvantul venerabilului duhovnic si profesor care uimea prin precizia si corectitudinea intuitiilor sale.

Aceste intalniri au fost cumva o copie a dialogurilor pe care Parintele Galeriu le avea cu intelectuali de marca, cum ar fi: Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si pictorul Sorin Dumitrescu de la Fundatia si Editura "Anastasia”, la Schitul Darvari, unde se dezbateau subiecte, incepand cu crearea lumii, sensul existentei, pronia lui Dumnezeu sau suferinta omului. Reluarea unei astfel de initiative este necesara pentru crearea unei constiinte eclesiale, a unui mod de gandire sanatos, curat, ortodox. Parintele Galeriu venea cu o experienta duhovniceasca si cu un bagaj cultural impresionant. De aceea, cuvantul sfintiei sale era unul de mare forta, cu impact puternic asupra credinciosilor si, in general, asupra oricarui ascultator. Garantia propovaduirii unei invataturi fara fisura, ancorate in Sfanta Scriptura si in scrierile Sfintilor Parinti, citate de Parintele, din memorie, cu o usurinta demna de invidiat, a fost unul din principalele motive pentru care lumea invada si asalta duminica de duminica Biserica "Sfantul Silvestru“ din Bucuresti.

Acum, la implinirea a opt ani de la petrecerea in lumea celor de sus a Parintelui Constantin Galeriu si in incheierea acestui material comemorativ, vin sa intreb, cu multa nadejde si incredere in Providenta Divina, ce va urma dupa toti si dupa toate acestea, care va fi mersul si evolutia Bisericii in viitor, deoarece iata, ea se confrunta cu o multime de probleme si de crize, tot mai acute pe zi ce trece, multe dintre ele generate din interiorul si in interiorul acesteia!... Luciditatea, spiritul sau de echipa, respectul fata de ucenicii si colaboratori sai, dreapta lui socoteala precum si intelepciunea ori diplomatia sa ar fi fost de mare folos in continuare, dar am convingerea ca felul sau de a fi si mai ales, de a vedea si de a trata lucrurile va fi mostenit de catre multi dintre ucenicii si colaboratorii sai, in frunte cu succesorul sau, avandu-l astfel intre noi si mai cu seama intru noi, fapt pentru care ma rog ca Dumnezeu sa-i rasplateasca toata osteneala si daruirea de care a fost in stare, fiind convins ca nu va fi repede uitat, desi de multe ori suferim de aceasta maladie – a amneziei si a nerecunostintei, fiindca aportul sau a fost cu adevarat graitor si elocvent, marcant si determinant, din care motiv sunt ferm convins ca se va face foarte des trimitere si referire la el, asa incat, dupa cum am pomenit si mai sus, Parintele Constantin Galeriu este ca un far ce lumineaza si va lumina foarte mult timp (si) de acum incolo, desi probabil sunt si dintr-aceia care ar dori sa se stinga ori sa fie stins!...

Prin urmare, nadajduiesc ca vom sti pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii asa cum se cuvine, cu toate ca in aceste vremuri, pretuim mai mult pe altii de oriunde si de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali!... Si totusi, suntem incredintati de faptul ca ce este nobil ramane iar ce este ieftin, apune; caci „noi locului ne tinem, cum am fost asa ramanem”!.