Preot Calciu Dumitreasa

Părintele Calciu a fost unul dintre acei luptători anticomuniști care au mărturisit credința lor în Hristos și în ideea națională, cu însuși sângele lor. A îndurat peste 21 de ani de închisoare sub comuniști (1948-1964, 1979-1984), trecând și prin furia iadului reeducării din pușcăria pentru studenți de la Pitești (1949-1951), unde a făcut anumite compromisuri. Cu multă pocăință, a reușit să depășească această greșeală, refuzând ulterior orice compromis cu sistemul comunist. Un fost coleg de detenție de la Pitești - Dan Lucinescu - scria în volumul "Jertfa": Este bine în această situație să existe o exemplificare, aleasă nu întâmplător la cel ce mai târziu a ajuns preotul Calciu. Când respectivul, în urma unor crunte presiuni fizice a fost îndemnat să lovească un coleg de al lui, a căzut în genunchi în poziție de rugăciune și din ochii suferinzi, de căprioară rănită, începură să-i curgă lacrimi iar din răni sânge".

A fost transferat apoi la Gherla. În procesul intentat de comuniști așa-zișilor vinovați ai reeducării de la Pitești, Părintele Gheorghe Calciu arată în sala de ședință că adevărații vinovați sunt Securitatea și conducerea Ministerului de Interne.

În luna iulie 1958 este transferat la Jilava, la secția de exterminare, numită Casimca (celulele erau situate la câțiva metri sub pământ, fără iluminare naturală și fără altă aerisire decât 3 găuri în ușă, cu apă curgând continuu pe pereți). I-a avut colegi de celulă pe Iosif V. Iosif, Marcel Petrișor și pe Constantin Oprișan. Alături de ceilalți doi colegi, au avut grijă permanent de Costache Oprișan, care era bolnav de TBC și care nu beneficia de nicio asistență medicală. Într-un gest de bunătate și lepădare de sine, și-a tăiat venele scurgând sânge în gamelă, pentru ca, după decantarea hematiilor să-i dea să bea limfa lui Costache Oprișan, care pierduse mult sânge.

A fost eliberat din închisoarea Aiud în anul 1963 dar i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan. În urma amnistiei generale din 1964, părintele Gheorghe Calciu a fost eliberat. A urmat Filologia și Teologia, fiind învestit cu harul preoției. Devine profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București. La marele cutremur din 4 martie 1977, o aripă a internatului Seminarului se prăbușește. Chemat de seminariști, vine în toiul nopții de acasă și este singurul profesor care, alături de câțiva elevi, lucrează cu mâinile goale toată noaptea pentru a încerca să salveze de sub dărâmături pe cei patru seminariști îngropați sub moloz.

Ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București, a continuat să lupte împotriva ateismului. În Postul Sfintelor Paști, din anul 1978, ține un șir de 7 prelegeri, intutulate "Șapte cuvinte către tineri", predici care s-au bucurat de o largă audiență în rândul studenților de la multe facultăți din București. Ia atitudine public față de dărâmarea Bisericii Enei din București, pe locul căreia se planificase construirea unei crâșme. Pe tot parcursul acestei perioade primește zilnic telefoane de amenințare, menite să îl descumpănească și să-i terorizeze familia. Atât predicile ținute cât și protestul față de demolarea Bisericii Enei îl aduc din nou în vizorul Securității. Este arestat în anul 1979, judecat și condamnat abuziv la mai mult de 10 ani închisoare. I se confiscă și averea, astfel încât soția și copilul rămân fără frigider, aragaz și alte bunuri de strictă folosință. Prin executarea pedepsei s-a urmărit o nouă reeducare a sa. Acest fapt a determinat un val de proteste din partea exilului românesc. În ajutorul său se ridică intelectualii din exil: Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma. A fost mai întâi internat la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, alături de nebuni în toată regula. Ulterior a fost transferat la penitenciarul Aiud, unde a avut colegi de celulă condamnați pentru omor. Cea mai mare perioadă a detenției a petrecut-o totuși în izolare. În timpul detenției a fost bătut, umilit și ținut nemâncat. După 5 ani și jumătate, în 20 august 1984, este eliberat, ca urmare a presiunilor internaționale venite din partea liderilor lumii, cum ar fi Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea. Contrar voinței sale, în anul 1985 este obligat să părăsească țara împreună cu familia.
[modificare] Exilul

În anul 1985, se stabilește în Statele Unite, unde primește cetățenia de onoare. Între sfârșitul anului 1985 și 1988 a locuit cu familia la Cleveland. Pentru a-și asigura existența sa și a familiei, a lucrat și în construcții, ca muncitor necalificat, cărând saci de ciment. În anul 1989 se mută cu familia la Washington DC, unde preia parohia românească "Sfânta Cruce". A continuat să muncească în construcții până când a reușit să-și cumpere o casă, la circa 20-30 kilometri de biserica parohială. De-a lungul păstoririi de către Sfinția Sa a parohiei Sfânta Cruce, numărul credincioșilor a crescut impresionant. Multe persoane de alte confesiuni s-au convertit la ortodoxie, pentru dragostea, harul și viața îmbunătățită pe care le avea părintele. În SUA și-a continuat lupta în numele lui Dumnezeu și eforturile pentru apărarea intereselor românilor, fiind autorul ideii Romfest și unul dintre fondatorii evenimentului bienal - cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni -, al cărui Comitet Internațional îl conducea. Este primit la Casa Albă de 2 președinți - Ronald Reagan și George Bush senior.


Părintele Calciu slujea la Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Cruce” din orașul Alexandria, statul Virginia (lângă Washington D.C.). În anul 2006 a catalizat eforturile pentru întemeierea unei noi biserici pentru românii din zona Washington D.C., Biserica Sf. Andrei.


Călătorea aproape anual în România, ținând conferințe și vizitând prieteni.

Bolnav de un cancer al pancreasului și operat la Spitalul Militar din București, a fost vizitat, printre alții, de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, de Înalt Prea Sfinția Sa Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei Crișanei și Maramureșului și de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la acea vreme, Prea Fericirea Sa Teoctist.

A trecut la Domnul în Statele Unite, în ziua de 21 noiembrie 2006, de Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Prea Sfințitul Episcop Vicar Irineu Duvlea. În țară, a fost prohodit în biserica Radu Vodă (de unde fusese alungat în 1979) de însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericirea Sa Teoctist, alături de alți ierarhi și foști elevi, ajunși acum preoți. Conform dorinței sale, este înmormântat în țara pe care a iubit-o atât de mult, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, din județul Neamț (unde a fost prohodit de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, de monahii obștei și de sute de credincioși