cina2

Pastile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să se jertfească Pastile nostru, Hristos. După cum spun dumnezeieştii Părinţi, Domnul a luat-o înainte şi a sărbătorit Pastile iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr la evrei se socoteşte o singură zi şi seara de Joi şi toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii Lui Pastile Legii Vechi. Unul din cei care susţin aceasta este şi dumnezeiescul Hrisostom.

Ucenicii au stat mai întâi în picioare încinşi la brâu, încălţaţi, cu toiegele în mână, gata de drum; şi au îndeplinit şi toate celelalte porunci ale Legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paştelui. Ma­rele Atanasie spune, deşi alţii sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. în urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înalte porunci, a predat în foişor, pe când se lăsa noaptea, taina Paş­telui nostru. «Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a aşezat Ia masă cu cei doisprezece uce­nici».

Vedeţi deci că acesta nu era Pastile iudaic, căci era cină, pâine, băutură şi sta jos la masă şi toate mâncărurile erau pregătite la foc? înainte de a începe cina, aşa spune dumnezeiescul Hrisostom, «s-a sculat de la cină şi-a dezbrăcat haina cea de dea­supra şi a turnat apă în vasul de spălat». Şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să Ie aducă aminte să nu umble după întâietăţi. După ce le-a spă­lat picioarele, îi îndemna la aceasta zicând: «Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor», dându-se El însuşi pildă. Se pare că Hristos a spălat picioarele lui Iuda înain­tea celorlalţi Apostoli. în urma tuturor a venit şi la Petru.

Acesta, având mai multă dragoste de Hristos, nu L-a lăsat să-i spele picioarele; dar în urmă îi îngăduie să-i spele nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul. Aşadar după ce le-a spălat picioarele, arătând prin smerenia Sa o înălţime sufle­tească neobişnuită, S-a îmbrăcat din nou cu haina Sa. S-a aşezat la masă şi-i sfătuieşte pe ucenici să se iubească unii pe alţii şi să nu umble după întâietăţi. La sfârşitul mesei aminteşte şi despre vânzare. Iisus îi spune încet numai lui loan: «Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da». Mântuitorul i-a spus în şoaptă lui loan, căci dacă ar fi aflat Petru, ca unul ce era mai înflăcărat decât toţi ceilalţi, ar fi ucis pe Iuda. Iar Matei spune: «Cel ce a întins mâna odată cu mine în blid». Şi aşa s-a întâmplat. După puţin timp, luând pâinea a zis: «Luaţi, mâncaţi»; Ia fel şi paharul, zicând: «Beţi din acesta toţi, acesta este sângele Meu al Legii celei Noi. Aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea».

Cu toate că a făcut acestea, totuşi a mâncat şi a băut cu ei. Observăm că Dom­nul numeşte trupul Lui pâine, şi nu azimă. Să se ruşineze cei care folosesc azimă la sfânta jertfă. După cină a intrat Satana în Iuda; mai înainte îl încercase numai, dar acum s-a sălăşluit de tot în el. Şi dumneze­iasca Scriptură spune că s-a dus şi s-a tocmit cu arhiereii să-L vândă pe treizeci de arginţi.

La sfârşitul cinei S-a dus cu ucenicii în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Printre multe altele Iisus le-a spus: «Voi cu toţi vă veţi sminti în noaptea aceasta». Petru a zis: «Dacă se vor sminti cu toţii, eu nu mă voi lepăda de tine!». Era întuneric, adică în puterea nopţii. Şi Hristos i-a răspuns lui Petru: «înainte de a cânta cocoşul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori!». în adevăr, cocoşul, ca să dea de ştire, nu cântă numai o dată, ci de două şi de trei ori. S-a şi întâmplat asta, căci Dum­nezeu vădind slăbiciunea firii omeneşti, Petru a fost cuprins de o frică nemăsurată.

Pentru aceasta Domnul i-a încredinţat lui Petru lumea, ca să fie iertător cu cei păcătoşi o dată ce el, însuşi, a cunoscut cât de uşor este plecată firea omenească spre păcat, întreita lepădare a Iui Petru închipuieşte păcatul tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Prima lepădare înfăţişează porunca pe care a călcat-o Adam; a doua, călcarea Legii scrise; iar a treia, însăşi întru­parea Cuvântului. Mântuitorul a iertat lepădările lui Petru, mai târziu, prin întrei­ta lui pocăinţă, prin întreita întrebare ce i-a pus: «Petre, Mă iubeşti?».

În cele din urmă, Hristos ca om, spune ucenicilor: «întristat este sufletul Meu până la moarte!». S-a depărtat apoi de ei la o mică distanţă şi S-a rugat, zicând de trei ori: «Părinte, dacă este cu putinţă, să treacă paharul acesta de la Mine; dar nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta!». A spus aceste cuvinte ca om, iar pe de altă parte ca să înşele pe diavol, pentru ca diavolul să-L socotească numai om, temân-du-se ca nu cumva prin moartea pe Cruce să zădărnicească taina. Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundaţi în somn. îndreptându-se către Petru, i-a spus aşa: «Nici un ceas n-aţi putut să privegheaţi împreună cu Mine?», ceea ce înseamnă cu alte cuvinte: «Dormi şi tu împreună cu ceilalţi, tu, care ai spus că ai să lupţi pentru Mine până la moarte?». Trecând apoi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, s-a aşezat acolo împreună cu ucenicii Lui.

Domnul obişnuia să vină adeseori aici. De aceea Iuda cunoştea locul. Iuda luând câţiva soldaţi din cohortă, urmat de mul­ţime, a venit la Iisus. Ca semn de recu­noaştere le-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când iudeii încercau să-L prindă, El pleca nevăzut din mijlocul lor. Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei şi le-a spus: «Pe cine căutaţi?». Şi nu-L recunoşteau, deşi nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminaţi şi aveau făclii aprinse. De frică au căzut la pământ şi s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou şi Hristos iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis: «Prietene, pentru ce ai venit?». Cu alte cuvinte, i-a zis: «Po­trivită vreme este pentru ceea ce ai venit». Apoi spune din nou: «Ca la un tâlhar aţi venit să Mă prindeţi cu săbii şi cu beţe».

Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci înflăcăratul Petru şi-a scos cuţitul – şi aveau la ei cuţite, căci erau după cină – a lovit pe Malh, sluga arhiereului, şi i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înţeleagă că arhiereul nu asculta de lege şi nici nu învăţa bine legea. Hristos îl ruşinează pe Petru, spunându-i că nu stă bine ca un bărbat duhovnicesc să folosească cuţitul, şi vindecă urechea lui Malh. Prinzându-L deci pe Iisus L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul Iui Caiafa. Acolo erau adunaţi toţi cei care cugetau împotriva lui Hristos, farisei şi cărturari. Aici a avut loc convorbirea dintre Petru şi servitoare, precum şi lepădarea lui Petru. între timp, trecând noaptea, cocoşul a cântat a treia oară. Petru şi-a adus aminte şi a plâns cu amar. La ivirea zorilor L-au dus pe Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa;

Aici a fost scuipat în faţă şi au fost trimişi martori mincinoşi. Când s-a luminat bine de ziuă, Caiafa L-a trimis Ia Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, «n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Pastile». Rezultă deci că arhiereii şi fariseii au săvârşit atunci o încălcare a Legii, după cum spune dumnezeiescul Hrisostom, mutând Pastile, căci ei trebuiau să mănânce Pastile în noaptea aceea; l-au amânat însă pentru a ucide pe Hristos. Hristos a arătat înainte de Cina cea de taină că atunci tre­buia să mănânce Pastile. £1 a mâncat Pastile Legii noaptea, şi apoi a făcut cunoscut Pastile cel desăvârşit. Şi în adevăr, după cum s-a spus, trebuia ca adevărul să vină după preînchipuirea Legii. Ioan spune că toate acestea s-au întâmplat Joi şi Joi noaptea înainte ca ei să prăznuiască Pastile. Pentru aceasta şi noi tot Joi prăznuim şi facem pomenire de acele fapte înfricoşă­toare şi cu neputinţă de rostit prin cuvinte.

Cu nespusa Ta milostivire, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE MIERCURI (Denia de marţi seara)

sf_maria_magdalenaÎn Sfânta şi Marea Miercuri dumnezeieştii Părinţi au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul aceasta s-a întâmplat cu puţin înainte de mântuitoarea patimă.

Când Iisus S-a suit în Ierusalim şi era în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă, s-a apropiat de El şi a turnat pe capul Lui acel mir de mare preţ. Pomenirea ei s-a pus în această zi, pentru ca, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindenea şi tuturor fapta ei cea plină de multă învăţătură. Ce-a îndemnat-o, oare, la asta? Dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toţi, prietenia Lui cu toţi oamenii şi mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros, pe care legea îl socotea necurat şi poruncea să fie îndepărtat dintre oameni.

Se gândea deci femeia că-i va vindeca şi boala ei, după cum a vindecat-o pe a aceluia. Şi într-adevăr, pe când şedea la masă, I-a turnat pe capul Lui mir în valoare cam de trei sute de dinari. Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. în urmă, Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare şi a învred­nici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună.

Trebuie să se ştie că femeia aceasta pare că este una şi aceeaşi la toţi Evangheliştii, dar nu este aşa.

După cum spune dumnezeiescul Hrisostom, la cei dintâi trei Evanghelişti este vorba de una şi aceeaşi femeie, numită îndeobşte femeia cea păcătoasă. La Evan­ghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viaţă curată, Măria, sora lui Lazăr, pe care n-ar fi iubit-o Hristos de-ar fi fost o păcătoasă. Măria, spre deosebire de celelalte, cu şase zile înainte de Paşti, pe când Domnul şedea la masă în casa ei din Betania, a întrebuinţat mir şi l-a turnat pe dumnezeieştile Lui picioare şi I le-a şters cu părul capului ei, arătând faţă de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-i mirul ca lui Dumnezeu.

Ea ştia bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoţii se sfinţeau cu mir, iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălţat lui Dumnezeu. I-a adus Lui acest mir şi l-a dăruit învăţătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morţi pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgă­duieşte vreo răsplată. într-adevăr, cu acest prilej numai Iuda murmură, din pricina iubirii sale de arginţi.

Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit Sfinţii Evanghelist! Matei şi Marcu, a turnat acel mir de preţ pe capul lui Iisus, cu două zile înainte de Paşti, pe când Iisus era tot în Ierusalim şi tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă şi ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorinţa Iui Hristos de a face miloste­nie. Mai mult: acestei femei păcătoase i s-a dat şi răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea.

Prin urmare unii spun că este vorba de una şi aceeaşi femeie, pe când învăţătorul Hrisostom spune că este vorba de două femei.

Sunt însă unii care spun că e vorba de trei femei: două cele amintite mai sus, care l-au turnat mir nu cu mult înainte de Patima Domnului, iar o a treia cu mult înainte de acestea, dar, mai bine spus, prima care a turnat mir pe Hristos, aproape pe la mijlocul predicării evanghelice; ea era şi desfrânată şi deci păcătoasă. Aceasta a venit în casa fariseului Simon, şi nu a lui Simon leprosul; i-a turnat numai mir pe picioarele lui Hristos; de fapta ei s-a scandalizat numai fariseul; şi, în sfârşit, ei îi dăruieşte Mân­tuitorul iertarea păcatelor. Despre această păcătoasă aminteşte numai dumnezeiescul Luca, pe la mijlocul Evangheliei sale, după cum s-a spus mai sus.

Căci după ce isto­riseşte fapta acestei femei păcătoase, adaugă îndată aceste cuvinte: «După aceasta Iisus a mers prin oraşe şi sate, binevestind şi pro­povăduind împărăţia Iui Dumnezeu». Din aceste cuvinte se vede că fapta acestei femei păcătoase nu s-a întâmplat în timpul Pati­milor. Prin urmare, şi din pricina timpului, şi din pricina celor ce L-au primit pe Hristos, şi din pricina persoanelor şi din pricina caselor, dar încă şi din pricina chi­pului în care au turnat mirul, urmează că au fost trei femei: două păcătoase, iar a treia, sora lui Lazăr, Măria, care strălucea printr-» viaţă curată. în privinţa caselor: una este casa fariseului Simon, alta casa lui Simon leprosul în Betania, şi alta iarăşi casa suro­

rilor lui Lazăr, Măria şi Marta, tot în Betania. Din acestea rezultă iarăşi că Hristos a luat parte la două cine în Betania: una cu şase zile înainte de Paşti, în casa lui Lazăr, când a mâncat împreună cu El şi Lazăr. după cum istoriseşte Fiul tunetului, grăind aşa: «Cu şase zile înainte de Paşti, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel ce murise şi pe care Hristos I-a înviat din morţi. Şi I-au făcut Lui acolo cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce şedeau cu El la masă. Iar Măria, luând o litră de nard curat de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus, şi I-a şters picioarele Lui cu părul capului ei».

Cealaltă cină I s-a făcut Lui cu două zile înainte de Paşti, pe când Hristos era tot în Betania, în casa Iui Simon Iepro-sul: atunci s-a apropiat de El femeia păcătoasă şi a turnat mirul cel de mare preţ. Că aceasta s-a petrecut cu două zile înainte de Paşti, o arată Sfântul Evanghelist Matei, când scrie că Hristos a spus ucenicilor: -Ştiţi că după două zile sunt Pastile». Iar mai jos puţin, Sfântul Evanghelist Matei adaugă: «Şi fiind Iisus în Betania în casa lui Simon leprosul s-a apropiat de el o femeie păcătoasă, având un alabastru cu mir de mare preţ şi 1-a turnat pe capul Lui pe când şedea la masă». Tot aşa spune şi Marcu: «Şi după două zile erau Pastile şi Azimile; şi pe când era în Betania în casa lui Simon leprosul şi şedea la masă, a venit o femeie» şi celelalte.

Sunt şi unii care susţin că femeia care a uns cu mir pe Domnul, despre care vorbesc cei patru Evanghelişti, este una şi aceeaşi persoană. Ei socotesc că Simon fariseul şi Simon leprosul sunt una şi aceeaşi persoană si fac din el tatăl lui Lazăr şi al surorilor sale. Măria şi Marta. Mai susţin că este una şi aceeaşi cină; apoi că este una şi aceeaşi casă, cea din Betania, a lui Simon, care a pregătit foişorul cel aşternut, unde a avut ioc Cina cea de taină.

Părerea acestora însă nu este dreaptă. I s-au dat lui Hristos două mese în Betania, în afară de Ierusalim; una cu şase zile, iar alta două zile înainte de Pastile evreilor, după era s-a spus. Atunci, şi femeile au adus lui Hristos mir şi l-au turnat pe El în chipuri diferite. Cina cea de taină şi foişorul cel nut au fost pregătite în Ierusalim şi cu

O zi înainte de Pastile evreilor şi de pătimirea lui Hristos. Unii spun că au pregătit cina în casa unui om necunoscut; alţii, că au pregătit-o în Sfântul Sion, în casa ucenicului Ioan, cel care şi-a rezemat capul pe pieptul lui Iisus. Aici, în adevăr, au fost ascunşi ucenicii de frica iudeilor; aici, după înviere, a pus Toma degetul în coasta lui Hristos; aici a avut Ioc Pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii, şi încă alte fapte nespuse şi tainice.

Se pare însă, şi este adevărat, că este mai exactă susţinerea lui Hrisostom, că două sunt femeile care au turnat mir pe Hristos. Una despre care vorbesc cei trei Evan­ghelişti, o femeie desfrânată şi păcătoasă; ea a turnat mir pe capul lui Iisus. Alta, cea din Evanghelia după Ioan, este Măria, sora lui Lazăr; ea a adus mir şi 1-a turnat numai pe dumnezeieştile picioare ale lui Hristos. Altele sunt cinele din Betania, şi alta este Cina cea de taină. Şi se vede asta din aceea că, după ce se istoriseşte fapta femeii păcătoase, Mântuitorul trimite pe ucenici în Ierusalim ca să pregătească Pastile: «Mer­geţi, le-a spus El, în cetate la cutare şi spuneţi-i: învăţătorul zice: La tine vreau să fac Pastile cu ucenicii». Şi iarăşi: «Şi vă va întâmpina un om cu un ulcior cu apă… şi el vă va arăta un foişor mare aşternut.

Acolo pregătiţi-l. Iar ei plecând… au aflat precum le zisese şi au pregătit Pastile» adică Pastile evreilor, care băteau la uşă. Şi Mântuitorul a venit şi le-a sărbătorit împreună cu ucenicii Lui, după cum zice dumnezeiescul Hri­sostom. Apoi după ce s-a făcut Cina cea de taină şi după ce între timp a spălat pi­cioarele ucenicilor, s-a aşezat din nou la masă şi ne-a înfiinţat pe aceeaşi masă Pastile nostru, după cum spune Ioan Gură de Aur. Dumnezeieştii Evanghelişti, Ioan împreună cu Marcu, au arătat şi cum era mirul. L-au numit «curat şi de mare preţ». Prin «curat» este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsi­ficat şi neamestecat. Poate că acest cuvânt era numele celui mai bun mir şi de mare preţ. Marcu adaugă că femeia în grabă a spart vasul, care era strâmt la gură; un ast­fel de vas îl numeşte alabastru. Acest vas, după Sfântul Epifaniu, era de sticlă şi făcut fără toartă; un astfel de vas se numeşte amforă. Mirul acela era făcut din multe materii: flori de smirnă, scorţişoară bine mirositoare, stânjenei, trestie aromată şi untdelemn.

Iar Tu, Hristoase Dumnezeule, care ai fost uns cu mir spiritual, slobozeşte-ne de patimile ce vin asupra noastră şi miluieşte-ne pe noi ca un singur bun şi de oameni iubitor, Amin.

SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE MARŢI (Denia de luni seara)

icoana_altele_cele_10_fecioareÎn Sfânta şi Marea Marţi se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.

Pe când Domnul nostru Iisus Hristos Se suia la Ierusalim şi Se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi mai multe pilde. Unele dintre ele sunt îndreptate către iudei. Pilda celor zece fecioare însă a spus-o pentru a ne îndemna spre milostenie, şi în acelaşi timp, spre a ne învăţa să fim pregătiţi oricând înainte de sfârşitul vieţii.

Domnul a vorbit mult despre fecioare şi despre femei – şi fecioria are mult merit şi este într-adevăr cinstită; dar pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai cu seamă de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta. Pe cinci dintre ele Ie numeşte înţelepte, căci împreună cu fecioria au avut şi îmbelşugatul untdelemn al milosteniei.

Pe celelalte cinci Ie numeşte nebune, căci, deşi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură şi milostenia. Deci sunt numite nebune chiar dacă au săvârşit cea mai mare virtute, dar nu s-au îngrijit de cea mai importantă, aşa că în nimic nu se deosebesc de desfrânate. Desfrânatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani. Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi, au adormit toate fecioarele, adică au murit.

In adevăr moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care aveau untdelemn din belşug au intrat cu Mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau untdelemn din belşug, îl căutau după ce s-au sculat din somn. Cele înţelepte, deşi voiau, n-au putut să Ie dea untdelemn în clipa intrării, aşa că le-au răspuns zicând: «Nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; duceţi-vă Ia cei ce vând – adică la săraci – şi cumpăraţi». Dar nu era uşor lucru, căci după moarte, asta nu mai este cu putinţă. Acelaşi lucru îl arată învederat Iisus şi în parabola despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. Fecioarele nebune se apropie fără lumină şi, bătând în uşă, strigă aşa: «Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!». Iar însuşi Domnul Ie dă acest răspuns înfrico­şător zicându-le: «Duceţi-vă, nu vă cunosc pe voi! Căci cum veţi putea vedea pe Mire dacă nu aveţi ca zestre milostenia?».

Pentru aceasta deci au rânduit purtătorii de Dumnezeu Părinţi să se aşeze în această zi pilda celor zece fecioare, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neştiute sunt ziua şi ceasul sfârşitului vieţii. Tot astfel prin istoria vieţii lui Iosif, să trăim în curăţie, iar prin minu­nea uscării smochinului, să aducem rod duhovnicesc. Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom griji de celelalte, şi mai cu seamă de miloste­nie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi ruşinaţi. Şi în adevăr nu-i lucru mai lipsit de sfinţenie şi mai plin de ruşine decât ca fecioria să fie biruită de bani.

Dar, o, Hristoase, numără-ne pe noi împreună cu fecioarele cele înţelepte, rânduieşte-ne în aleasa Ta turmă şi ne mântuieşte pe noi, Amin.

Duminica Floriilor

Intrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim este singurul moment din viata Sa pamanteasca in care a acceptat sa fie aclamat ca Imparat. Duminica Floriilor este precedata de sambata lui Lazar, zi in care Biserica pomeneste minunea invierii din morti a lui Lazar savarsita de catre Domnul Iisus Hristos. Primirea triumfala ce I s-a facut Domnului Hristos, Care a intrat in Ierusalim ca Imparat smerit, implinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinata de aceasta minune premergatoare.

Duminica Floriilor - Duminica Stalparilor

In aceasta zi, denumita si Duminica Stalparilor, se sfintesc, prin rugaciune si stropire cu agheasma, ramuri inmugurite de salcie, care se impart crestinilor, iar slujitorii Bisericii le tin in maini, cu lumanari aprinse, ca simbol al biruintei vietii asupra morttii. Ramurile de salcie "Duminicaamintesc de ramurile de finic si de maslin cu care a fost intampinat Mantuitorul. Cu acestea, dupa ce au fost aduse la biserica spre a fi sfintite, crestinii impodobesc icoanele, usile si ferestrele.

Salcia este mereu inflorita in aceasta perioada a anului, o expresie a fertilitatii si a reinvierii naturii. De asemenea, se spune ca e bine sa te incingi cu aceste ramuri de salcie ca sa nu te doara mijlocul. Cu ramurile de salcie, simbol al fertilitatii si vegetatiei de primavara, apicultorii inconjoara in ziua de Florii stupii, iar taranii, convinsi de efectul miraculos al acestor muguri, ii ingroapa sub brazda.

In traditia populara exista credinta ca insasi Maica Domnului a binecuvantat salcia, dupa ce aceasta s-a transformat intr-o punte, ajutand-o pe Fecioara Maria sa treaca apa unui rau.
Denumirea populara a sarbatorii vine de la zeita romana a florilor, Flora, peste care crestinii au suprapus sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim. Ca aspect necrestin, amintim obiceiul ca in vreme de furtuna sa se puna pe foc muguri din salciile de la Florii, pentru a imprastia norii si grindina, protejand casa si familia de dezastre.

Sambata lui Lazar

Biserica Ortodoxa sarbatoreste Sambata lui Lazar

In Biserica Ortodoxa, sambata de astazi de dinaintea Duminicii Floriilor este cunoscuta sub numele de Sambata lui Lazar. In aceasta zi se face pomenirea minunii invierii Dreptului Lazar din Betania, fiul lui Simon. Conform Sfintei Traditii, Lazar a fost numit apoi episcop al orasului Chition si a trecut la cele vesnice la 30 de ani de la invierea sa. Mai multe detalii despre semnificatiile Sambetei lui Lazar ne-a oferit parintele arhimandrit Vartolomeu Androni, staret al Manastirii Cozia si exarh al Episcopiei Ramnicului: 'Prin invierea lui Lazar se face o anticipare a Invierii Domnului, Cel ce dupa multe umilinte avea sa invieze duminica, in zori, fapt atestat de Sf. Evanghelii, de Sf. Apostoli, de Sf. Apostol Pavel in mod deosebit si de multe alte persoane care L-au vazut aievea dupa Invierea Sa. Inainte de mantuitoarele patimi, Iisus, care stia ce se va intampla cu El, a vrut sa incredinteze lumea mult mai clar despre posibilitatea invierii din morti a oamenilor. Astfel, inviaza din morti pe fiica lui Iair, pe fiul vaduvei din Nain si in cele din urma pe Lazar, prietenul sau. Din pricina acestei minuni, mai marii fariseilor si carturarilor cautau sa prinda din invidie pe Iisus si sa-L omoare. Se crede ca tocmai acesta este motivul pentru care dumnezeiestii Parinti au asezat aceasta praznuire in aceasta zi, pentru ca au gasit mai cu seama aceasta minune drept incepatura si pricina a urii iudeilor impotriva lui Hristos. Dupa cum stim, aceasta ura se va dezvolta in saptamana ce urmeaza dupa Duminica Floriilor si va culmina cu rastignirea Domnului pe Cruce, cu moartea Sa si cu punerea in mormant'.

Sambata lui Lazar este si ultima sambata din Postul Mare in care se mai face pomenirea mortilor. 'Referitor la pomenirea mortilor din Sambata lui Lazar mentionam ca este ultima dinaintea Pastelui, iar pentru acest lucru Biserica s-a hotarat ca pomenirea mortilor sa fie lasata pana dupa Duminica Tomei mai departe, sa fie continuata aceasta pomenire din doua motive: in Sambata Mare nu se mai savarseste pomenirea mortilor, deoarece este deja o plangere, pentru ca Hristos sta in mormant, toata lumea tinand post cu lacrimi si isi plange pacatul savarsit de contemporanii Mantuitorului, contemporani prin care si noi am pacatuit, incat si noi suntem obligati sa plangem, sa ne caim, sa ne pocaim si sa tinem post; in sambata din Saptamana Luminata, Biserica a hotarat si a gandit ca este o bucurie deplina faptul ca Hristos a inviat din morti si toata faptura sa se bucure si pentru acest timp, pentru aceasta perioada, pentru aceasta Saptamana Luminata, inima sa se bucure, sufletul sa tresalte si sa gandeasca la acest fapt uimitor, iar pomenirea mortilor sa fie lasata deoparte, deoarece toti cei care traiesc sa se bucure si sa laude Invierea Domnului',

ÎNVIEREA LUI HRISTOS – ARVUNA VIEŢII NOASTRE: Pastorala de Sfintele Paşti 2010 a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


† D A N I E L
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI
DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS-DOMNUL NOSTRU,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI


„Aştept învierea morţilor
şi viaţa veacului ce va să fie”
(Crezul ortodox)


HRISTOS A ÎNVIAT!


Preacuvioşi şi preacucernici părinţi,
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,


Întrucât Hristos Cel Înviat din morţi este numit în Sfânta Scriptură „începătură (a învierii) celor adormiţi” (I Corinteni 1, 18) sau „întâi născut între mulţi fraţi” (Romani 8, 29), sărbătoarea Învierii lui Hristos nu este numai pomenire şi mărturisire a adevărului Învierii lui Hristos, ci şi vedere duhovnicească sau icoană profetică a învierii de obşte a tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate popoarele. Credinţa puternică în Învierea lui Hristos este în Ortodoxie şi credinţă puternică în învierea tuturor oamenilor. De aceea, Crezul pe care îl mărturisim în Biserică se încheie cu aceste cuvinte: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”.
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este binevestită în noaptea de Paşti nu înăuntrul bisericii, ci în afara bisericii, pentru că ea priveşte nu numai pe creştini, ci pe toţi oamenii.
Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa pământească amestecată cu suferinţă şi stricăciune, ci începutul unei alte vieţi: viaţa cerească şi veşnică pentru suflet şi pentru trup. În acest înţeles, Sfântul Apostol Pavel spune: „Precum toţi (oamenii) mor în Adam, aşa vor învia toţi în Hristos” (I Corinteni 15, 22), iar „vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea” (I Corinteni 15, 26).
Legătura dintre adevărul Învierii lui Hristos şi adevărul învierii de obşte este atât de puternică, încât cine nu primeşte adevărul Învierii lui Hristos respinge şi adevărul învierii celei de obşte sau universale, iar cine crede în Învierea lui Hristos trebuie să mărturisească şi credinţa în învierea morţilor.
În acest înţeles, Sfântul Apostol Pavel scrie corintenilor: „Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este învierea morţilor? Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră (…). Atunci, şi cei ce au adormit în Hristos au pierit. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii” (I Corinteni 15, 12-14 şi 18-19).
Vedem, aşadar, că taina Învierii lui Hristos şi a omenirii întregi este inima Evangheliei propovăduită de Apostoli şi temelia credinţei mărturisită de Biserică.
De aceea, Sărbătoarea Sfintelor Paşti este numită „Sărbătoarea sărbătorilor”, iar icoana Învierii lui Hristos se află imprimată pe prima copertă a Sfintei Evanghelii şi se oferă credincioşilor spre a fi cinstită şi sărutată. Mai mult, fiecare săptămână din calendarul ortodox începe cu ziua Învierii, cu duminica, orientând astfel timpul Bisericii şi al istoriei către învierea universală şi către viaţa veşnică. Lumina Învierii lui Hristos dă sens vieţii creştine zilnice, pentru că Hristos Cel Înviat rămâne tainic prezent şi lucrător în Biserica Sa până la sfârşitul veacurilor: „Iată, Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28, 20). Lumina Învierii lui Hristos dă sens istoriei universale a omenirii, pentru că o îndreaptă spre învierea tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate locurile. În plus, lumina Învierii lui Hristos dă sens întregii creaţii, întregului univers sau cosmos, pentru că ea îndreaptă întreg universul spre „un cer nou şi un pământ nou”, în care „moarte nu va mai fi” (Apocalipsa 21, 1 şi 4). De aceea, Biserica Ortodoxă cântă în noaptea Sfintelor Paşti: „Acum toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi cele de sub pământ”. Acum toate s-au umplut de sens, pentru că toată existenţa va fi eliberată de robia, de absurditatea şi stricăciunea morţii (cf. I Corinteni 15, 51-58).
Lumânările pe care le poartă în mâini clerul şi credincioşii în noaptea de Paşti, când ies din biserică şi stau în afara bisericii, sunt simbolul luminii pe care Învierea lui Hristos o aduce în lume şi pentru lumea întreagă.
Lumina veşnică a Învierii lui Hristos este acum tainic prezentă în Biserică, fiind adunată în sufletele credincioşilor prin rugăciune, ca legătură vie cu Hristos, prin binevestirea şi ascultarea Evangheliei lui Hristos, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, prin împlinirea poruncii iubirii faţă de aproapele, prin dobândirea sfinţeniei, ca unire a omului cu Dumnezeu, dobândită prin pocăinţă şi prin vieţuire curată sau virtuoasă.
Lumina Învierii lui Hristos este exprimată sau simbolizată de veşmintele luminoase, de icoanele şi obiectele liturgice aurite ce împodobesc biserica în noaptea de Paşti. Frumuseţea văzută a sărbătorii ne îndreaptă mintea şi inima spre lumina nevăzută, spre slava netrecătoare a Împărăţiei lui Dumnezeu în care vor locui drepţii şi sfinţii după Învierea de obşte (cf. Apocalipsa 21, 23).

Întrucât Capul Bisericii este Hristos Cel Înviat din morţi (cf. Coloseni 1, 18), misiunea Bisericii se desfăşoară în lume, sfinţind timpul mântuirii dintre Învierea lui Hristos şi învierea întregii omeniri sau învierea cea de obşte.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Sfânta Scriptură ne învaţă că învierea tuturor morţilor se va realiza când Hristos va veni cu slavă şi putere multă ca să judece viii şi morţii: „Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui (Hristos) şi vor ieşi cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii” (cf. Ioan 5, 28-29; cf. Matei 16, 27; 25, 31-46; Romani 14, 10; II Corinteni 5, 10; I Tesaloniceni 4, 13-17; II Tesaloniceni 1, 7-10).
Legătura dintre venirea în slavă a lui Hristos, învierea morţilor şi Judecata Universală a tuturor popoarelor şi persoanelor este mărturisită în Crezul Bisericii noastre, unde se spune despre Hristos Cel Înviat din morţi şi Înălţat la ceruri că El „va veni cu slavă să judece viii şi morţii, iar împărăţia Lui nu va avea sfârşit”.
Lumina care leagă taina învierii morţilor, a judecăţii faptelor săvârşite în lume şi bucuria vieţii veşnice este lumina însăşi a vieţii şi lucrării Bisericii în lume.
De aceea, când ne pregătim pentru Sărbătoarea Învierii, în timpul Postului Sfintelor Paşti, ne pocăim de faptele noastre rele prin Taina Spovedaniei sau a Mărturisirii păcatelor, judecându-ne pe noi înşine şi cerând iertare pentru răul pe care l-am săvârşit cu gândul, cu vorba şi cu fapta. Totodată, încercăm să ne înnoim şi să ne sfinţim viaţa, să iubim mai mult pe Dumnezeu în rugăciune şi pe semenii noştri în fapte bune, să iertăm şi să ajutăm. De aceea, în noaptea Sfintelor Paşti, Biserica ne îndeamnă „să iertăm toate pentru Înviere şi să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi”.
Sărbătoarea Învierii lui Hristos ne îndeamnă pururea să ne eliberăm de păcate, să săvârşim fapte bune şi să trăim în sfinţenie. De aceea, Sfântul Apostol Pavel nu desparte credinţa în Hristos de pregătirea pentru înviere, judecată şi mântuire, motivând săvârşirea binelui astfel: „Ştiind fiecare, fie rob, fie de sine stăpân, că faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plată” (Efeseni 6, 8; cf. II Corinteni 5, 10; Romani 2, 6 şi 16).
Întreaga Sfântă Scriptură a Noului Testament este plină de îndemnuri la vieţuire în lumina Învierii lui Hristos şi pregătire pentru învierea de obşte: „Oare nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? (…) Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 3 şi 11).
„Nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii (…). Dragostea să vă fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine (…). Bucuraţi-vă în nădejde; fiţi răbdători în suferinţă, stăruiţi în rugăciune (… ). Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor” (Romani 12, 2-17).

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Sărbătoarea Sfintelor Paşti, ca sărbătoare a Învierii lui Hristos şi ca pregustare a bucuriei veşnice a sfinţilor din Împărăţia lui Dumnezeu, ne îndeamnă la pocăinţă şi iertare, la fapte bune şi viaţă sfântă.
Să cerem lui Hristos Cel Înviat din morţi să ne dăruiască iubire din iubirea Sa, ajutor din puterea Sa, pentru a trăi şi a lucra după voia Lui.
Astăzi, când în jurul nostru vedem multe semne ale morţii fizice şi spirituale: boală şi suferinţă, sărăcie şi nedreptate, violenţă şi lăcomie de bani şi de putere, lipsă de iubire şi de ajutorare, cutremure şi tulburări în natură care afectează viaţa oamenilor, a animalelor şi a plantelor, să rugăm pe Hristos Domnul Cel Înviat din morţi să ne dăruiască puterea de a nu pierde speranţa şi bunătatea sufletului. Să-L rugăm să ne întărească în lucrarea noastră de ajutorare a bolnavilor, bătrânilor, orfanilor şi săracilor. Să arătăm în jurul nostru lumină din lumina Învierii lui Hristos; să privim faţa fiecărui om în lumina Învierii lui Hristos, ca pe o sfântă lumânare de Paşti aprinsă în lume de iubirea lui Hristos pentru oameni; să vedem pe fiecare om ca pe un împreună-călător cu noi spre învierea de obşte, când Hristos Cel Înviat va veni în slavă să judece viii şi morţii şi să dăruiască slavă şi bucurie celor drepţi şi milostivi (cf. Matei 25, 31-46).
Să ne bucurăm şi să mulţumim lui Dumnezeu mai ales pentru lumina Învierii pe care ne-o dăruieşte atunci când întâlnim în jurul nostru oameni buni şi sinceri, harnici şi milostivi, curaţi şi smeriţi, copii ascultători şi părinţi buni, tineri evlavioşi şi bătrâni înţelepţi. Acestea sunt semne ale vieţii creştine şi ale pregătirii pentru învierea de obşte, haine de sărbătoare pentru suflet, binecuvântare pentru Biserică şi pentru ţară.
În acest An omagial al Crezului ortodox şi al Autocefaliei româneşti, să ne întărim mai mult în credinţă şi să ajutăm şi pe alţii să devină mai credincioşi. Să învăţăm să rostim Crezul ortodox şi să ne străduim să înţelegem bogăţia şi adâncimea sa duhovnicească privitoare la iubirea veşnică a Preasfintei Treimi arătată nouă în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Să vedem în Crezul ortodox lumina vieţii noastre creştine ca viaţă sfântă care a început prin Taina Sfântului Botez şi este îndreptată spre învierea cea de obşte, iar în Biserică să vedem locul pregătirii noastre pentru mântuire şi sfinţire, pentru dobândirea vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu.
Să ajutăm, cu evlavie şi dărnicie, la construirea de noi biserici în România şi în diaspora română, spre slava Preasfintei Treimi şi spre mântuirea noastră, să creştem copii în credinţa ortodoxă pentru a fi acum credincioşi buni ai Bisericii noastre, cetăţeni înţelepţi şi harnici ai Patriei noastre, dar şi viitori cetăţeni ai Raiului, adică moştenitori ai Împărăţiei cereşti a Preasfintei Treimi.
Să înălţăm rugăciuni şi pentru toţi românii care se află departe de ţară, printre străini, ca să păstreze credinţa ortodoxă strămoşească şi să cultive iubirea faţă de valorile noastre spirituale!
Cu multă bucurie, aşteptăm ca anul acesta, 2010, în zilele de 25-29 octombrie, de Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, să primim la Patriarhie, în Bucureşti, o parte din lemnul Sfintei Cruci care va fi adusă din Grecia, spre a fi cinstită de pelerini, ca binecuvântare pentru Anul Crezului ortodox şi al Autocefaliei româneşti.
Cu prilejul Sfintelor Paşti, vă adresăm tuturor părinteşti doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, dimpreună cu salutarea pascală: Hristos a înviat!

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (II Corinteni 13, 13).


Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† D A N I E L
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Săptămâna Mare în constiinta noastră

- Părinte Teofil, stim cu totii că fiecare zi din Săptămâna Mare are o semnificatie precisă, însă problema si dificultatea stă tocmai în întelegerea lor profundă si mai ales în actualizarea si concretizarea lor în viată. De ce se întâmplă acest lucru si mai ales cum poate fi depăsită această neputintă?
- Viata pe care o ducem noi este o viată în care în prim-planul vietii nu este întotdeauna Dumnezeu, nu e întotdeauna mântuirea, nu e întotdeauna silinta de a ne depăsi pe noi însine si atunci, într-un fel este firesc să nu putem cuprinde si mai ales să nu putem întelege si să nu putem aprecia la justa valoare sau la o valoare cât mai mare pentru noi, cele ce s-au petrecut odinioară pentru mântuirea noastră si cele ce se sărbătoresc. Se actualizează tot pentru mântuirea noastră, pentru cercetarea noastră, pentru silinta noastră de a depăsi obisnuitul si de a intra într-o sferă mai înaltă a gândirii si a simtirii. Si pentru Săptămâna Sfintelor Patimi noi ne pregătim prin postul premergător. Noi zicem că postul e Postul Pastilor si de fapt e Postul Pastilor pentru că avem în vedere Sfintele Pasti si Învierea cea mai presus de lume, dar avem în vedere si jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La sărbătoarea Schimbării la fată este o alcătuire care zice: "În munte Te-ai schimbat la fată Hristoase, Dumnezeul nostru, si pe cât au cuprins ucenicii Tăi mărirea Ta, au văzut, că dacă Te vor vedea răstignit să cunoască Patima Ta cea de bună voie si lumii să propăvăduiască că Tu esti cu adevărat raza Tatălui". Cu gânduri de felul acesta trebuie întâmpinată jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu constiinta că jertfa e jertfă reală, că e de bună voie, că Domnul Hristos s-a adus Tatălui pentru mântuirea noastră, cum se spune chiar în Vinerea Mare într-o alcătuire numită Condac: "Pe Cel ce s-a răstignit pentru noi venti toti să-l lăudăm că pe Acesta l-a văzut Maria pe lemn (sau pe cruce) si i-a zis: «desi rabzi răstignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu!»". Constiinta aceasta dacă o avem, în general o putem avea si în special în fata pătimirilor Mântuitorului, în fata mortii Mântuitorului, în fata înmormântării Mântuitorului, în fata petrecerii Mântuitorului în mormânt care de fapt, nu se realizează de fiecare dată când o prăznuim, dar pe care o avem în constiintă si pe care Biserica noastră vrea să ne-o aducă cât mai aproape ca să putem să depăsim obisnuitul si să intrăm în sfera mai presus de obisnuit si cu celelalte zile al Săptămânii Sfintelor Patimi. De exemplu, cu pomenirea Cinei celei de Taină, cu pomenirea Spălării picioarelor, cu pomenirea rugăciunii din grădina Ghetsimani, cu pomenirea vinderii Mântuitorului, a prinderii Mântuitorului, toate acestea se desfăsoară cumva în constiinta noastră prin rânduiala Bisericii, prin ceea ce ne aduce Biserica în fată si toate acestea pe noi ne găsesc la măsurile noastre. Noi nu putem să ne detasăm de noi însine, de obisnuitul vietii noastre, de nepăsările noastre câte le avem, ci în fata acestor lucruri stăm cu viata noastră, cu ceea ce am devenit, cu ceea ce am agonisit de-a lungul anilor. Miercuri, în Săptămâna Sfintelor Patimi, de pildă, pomenim pe femeia care l-a cinstit pe Domnul nostru Iisus Hristos vărsând asupra lui mirul. E un prilej si pentru noi să ne gândim câtă cinstire avem noi fată de Mântuitorul, dacă aducem mirul vietii noastre, mirul unei vieti curate întru pocăinta agonisită, dacă aducem si noi cinstirea aceea pe care a adus-o femeia pe care a rânduit Domnul Hristos să o pomenească în propăvăduirea lor Sfintii Apostoli, că a zis: "Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta se va spune si ce a făcut ea spre pomenirea ei" (Mt. 26, 13; Mc. 14, 9). Sunt niste lucruri care vor să ne ridice într-o întelegere mai înaltă, într-o simtire mai înaltă. Sigur că lucrurile acestea nu se pot realiza fără participarea noastră si fără o silintă a noastră. Marti, în Săptămâna Sfintelor Patimi, pomenim pe cele zece fecioare. Împărătia lui Dumnezeu asa cum este prezentată în Evanghelie, în pilda cu cele zece fecioare dintre care unele au fost primite înăuntrul cămării si altele nu, si aceasta este un prilej pentru noi de cercetare si de silire să fim vrednici de a fi cu Mântuitorul, să fim vrednici de a fi cu cele cinci fecioare pe care le-a cunoscut Mântuitorul pentru că au avut nu numai fecioria ci si fapte bune. Luni, în Săptămâna Sfintelor Patimi, pomenim pe Patriarhul Iosif cel vrednic de pomenire pentru viata lui curată, pentru felul cum i-a slujit lui Dumnezeu si care îl închipuie pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iarăsi este un prilej de a ne cerceta pe noi însine. Deci toate acestea sunt niste lucruri pe care noi nu le împlinim ca un ritual, ci le împlinim ca un mijloc de îmbunătătire sufletească. În zilele din Săptămâna Sfintelor Patimi, si luni si marti si miercuri si joi avem în sfintele slujbe ale Bisericii noastre o alcătuire în care ne gândim în mod special la cămara Cinei celei de taină, ne gândim la cămara de nuntă a Fiului de Împărat, ne putem gândi la Foisorul în care s-a arătat Domnul Hristos ucenicilor Săi, dar îndrumati de Sfânta noastră Biserică ne aducem aminte si de faptul că nu avem o îmbrăcăminte corespunzătoare cu ceea ce ni se cere si de aceea suntem îndemnati să zicem cu cântare si zicem de fapt în constiinta noastră cuvinte de rugăciune ca acestea: "Cămara ta, Mântuitorule, o văd împodobită si îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, si mă mântuieste."
Interviu înregistrat la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, martie 1998



Semnificatia zilelor din Săptămâna Mare

- În această seară crestinii l-au privegheat pe Domnul nostru Iisus Hristos. Cântările Prohodului se sting usor si urmează ceasuri de meditatie pentru fiecare din noi. Având aceste câteva momente de asteptare a Învierii Domnului, Părinte Teofil Părăian, să încercăm să rememorăm ultimul drum al Domnului. Să parcurgem împreună cu ascultătorii nostri acest urcus prin pogorâre, plecând din Duminica Floriilor, când am văzut intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, trecând cu gândul prin fiecare zi a Săptămânii Patimilor. Lunea cea mare, când am făcut pomenire de Sfântul Iosif cel prea frumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului, Martea cea mare, când am pomenit pe cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie si pilda talantilor, Miercurea mare, în care s-a făcut pomenire de femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul si ajungem la ziua de ieri, Sfânta si marea joi, în care am prăznuit patru lucruri: spălarea picioarelor, cina cea de taină, rugăciunea din Ghetsimani si vânzarea Domnului. Să începem asadar cu Duminica Floriilor ca punct de început al acestei privegheri.
- Duminica Floriilor este punct de început al privegherii pentru adâncirea în gândurile prăznuitoare ale evenimentelor care tin de mântuirea noastră. De fapt, Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor este precedată de sâmbăta lui Lazăr, în care Biserica pomeneste învierea lui Lazăr făcută de Domnul nostru Iisus Hristos si care are legătură si cu Duminica Stâlpărilor, în întelesul că primirea triumfală ce I s-a făcut Domnului Hristos, care a intrat în Ierusalim ca Împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinată cumva si de învierea Sfântului si dreptului Lazăr, de minunea premergătoare primirii triumfale a Domnului în Ierusalim. De aceea Biserica si zice, vorbim cu Domnul Hristos si în sâmbăta premergătoare Duminicii Floriilor, si în Duminica Floriilor, zice exprimând prin alcătuirea Bisericii următoarele cuvinte: "Învierea cea de obste mai înainte de patima Ta încredintând-o, pe Lazăr din morti l-ai înviat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi ca pruncii semnele biruintei purtând, Tie biruitorului mortii strigăm: Osana Celui dintru înăltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului". Aducem în actualitatea noastră un eveniment petrecut în vremea propovăduirii Domnului nostru Iisus Hristos si participăm si noi la el în vremea noastră. Îl avem în fată pe Mântuitorul care intră în Ierusalim, călare fiind pe mânzul asinei, cum spune proorocia. Si noi îl întâmpinăm pe Domnul nostru Iisus Hristos cu crengi înverzite si cu inima primitoare, ca Domnul Hristos să nu intre numai în Ierusalimul cel pământesc, ci mai ales în Ierusalimul sufletului nostru, Ierusalim însemnând cetatea păcii sfinte, pacea sfântă. Aducem si noi Mântuitorului laudă, asa cum i-au adus pruncii din Ierusalim când au zis: "Osana celui dintru înăltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului" (Mt. 21, 9), iar Domnul nostru Iisus Hristos s-a îndreptat spre Templul din Ierusalim unde a făcut minuni. Asteptăm ca si în sufletul nostru să intre Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca într-un lăcas al Său, ca într-un templu si să vindece neputintele noastre. De aceea zicem cu Biserica: "Învierea cea de obste mai înainte de patima Ta încredintând-o, pe Lazăr din morti l-ai înviat Hristoase Dumnezeule". Si din partea noastră spunem: "Pentru aceasta si noi ca pruncii" - se întelege de odinioară - "semnele biruintei purtând", - semnele Învierii, arătată în viata cea nouă din crengile pe care le avem în mână sau măcar în constiintă - "Tie biruitorului mortii strigăm: Osana Celui dintru înăltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului". Si adăugăm: Vino si în viata noastră, în constiinta noastră, vino si ne ajută să-Ti aducem tot mai multă mărire, să constientizăm tot mai mult binefacerile Tale.
- Părinte Teofil, de ce se numeste acest răstimp Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare?
- Răstimpul acesta până la Sfintele Pasti, până în Sâmbăta cea Mare inclusiv, se numeste Săptămâna Patimilor sau poate că mai corect Săptămâna Pătimirilor Domnului Hristos, pentru că în acest răstimp se pomenesc evenimente legate de suferintele Mântuitorului si evenimente premergătoare acestor suferinte, si se face pomenire de lucruri care privesc mântuirea noastră, lucruri de o importantă deosebită. De aceea săptămâna aceasta se mai numeste si Săptămâna Mare, săptămâna în care ne gândim la lucruri mari si minunate, de importantă pentru fiecare dintre noi. Credinciosii în această săptămână sunt cu mai multă grijă în ceea ce priveste rânduiala Postului, sunt cu mai multă luare aminte la slujbele dumnezeiesti care se fac în mod deosebit în această săptămână, slujbe mai lungi, slujbe mai adânci parcă decât în altă vreme, slujbe mai angajante pentru credinciosii care iau parte la ele, în dorinta de a-si aduce iubirea si recunostinta lor fată de Mântuitorul care pentru noi si pentru a noastră mântuire s-a răstignit în vremea lui Pontiu Pilat si a pătimit si s-a îngropat, ca după aceea să urmeze Învierea cea de-a treia zi, propovăduită de Scripturi si prăznuită de noi la Sfintele Pasti. În primele zile ale Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos este rânduit ca în Sfânta Biserică să se spună în chip de mărturisire si de rugăciune următorul text liturgic: "Cămara Ta Mântuitorule o văd împodobită si îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină si mă miluieste".
- În Sfânta si Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel prea frumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.
- Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup si la suflet. Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresionează pe toti prin dorinta lui de a-I sluji lui Dumnezeu împlinind poruncile, prin dorinta lui de a fi curat înaintea lui Dumnezeu, prin faptul că a fost bun si binevoitor cu fratii săi care l-au vândut în Egipt. El este o preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vândut de Iuda, unul dintre ucenicii săi, este o preînchipuire a Domnului Hristos, care a tinut să împlinească întru toate voia Părintelui Ceresc si să ne fie nouă pildă de urmat. Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire pentru toate câte s-au întâmplat cu el. A fost iubit de părintii lui, a fost iubit de Patriarhul Iacob. Fratii lui l-au vândut în Egipt. A ajuns în Egipt si asezarea sufletului său a fost probată într-o ispită peste care a trecut. A ajuns în închisoare învinuit fiind de păcate, el, care a tinut să rămână fără de păcat, apoi ca tâlcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, însă a fost găsit drept întelept si bun de a conduce Egiptul si a salvat de la moarte prin înfometare pe concetătenii săi si pe conationalii săi, pe care după aceea i-a adus în Egipt. De aceea Sfânta noastră Biserică îl pomeneste cu cinstire ca un preînchipuitor al Mântuitorului.
Tot în această zi de Luni binecuvântată, pomenim si o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, o minune spre înteleptirea credinciosilor, pentru că negăsind smochine într-un smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce si s-a uscat, iar Sfânta noastră Biserică pomenind această întâmplare, are în vedere o explicatie pentru cei credinciosi, atrăgându-le atentia că suntem toti chemati spre rodire si că Domnul Hristos asteaptă ceva de la noi, si noi suntem datori să-i oferim Mântuitorului virtutile noastre în loc de alte roade. Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să stim că Domnul Hristos răsplăteste nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplăteste si pedepseste si îndărătniciile lor, si neangajările lor spre bine. Se spune în Sinaxarul de la slujba de Luni, din Săptămâna Patimilor că Domnul Hristos nu si-a arătat niciodată puterea pedepsitoare asupra oamenilor - să întelegem în vremea propovăduirii Sale - dar si-a arătat-o asupra unui smochin, ca să se înteleagă din aceasta că El are si putere pedepsitoare, iar credinciosii să se silească să fie, nu sub blestem, ci sub binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cum reiese si dintr-o alcătuire din Postul Sfintelor Pasti, în care vorbim fiecare dintre noi cu propriul nostru suflet si ne îndemnăm pe noi însine să nu dormităm, ci să ne trezim si să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu si pentru binele nostru vremelnic si vesnic.
"Cămasa Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, si îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, si mă mântuieste" (Luminânda).
- În Sfânta si Marea Marti se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.
- În Martea Săptămânii celei Mari am făcut pomenire, tot îndrumati de Sfânta noastră Biserică, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele întelepte si despre fecioarele neîntelepte. Este o pildă spusă de Domnul Hristos si pe care Sfânta noastră Biserică ne-o pune în fata constiintei în Martea cea Mare. Si noi, parcurgând Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am pomenit marti pilda cu cele zece fecioare si pe cele zece fecioare, luând aminte si prin textele liturghice din ziua respectivă la cele cinci fecioare întelepte, care au avut untdelemn în candelele lor si care l-au întâmpinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au intrat cu el în cămara nuntii si s-au bucurat de ospătul mirelui, în timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Mirele pentru că au mers să-si cumpere untdelemn pentru candelele lor. Această pildă, Domnul Hristos ne-o pune în fată ca să ne gândim la faptul că trebuie să fim întotdeauna pregătiti prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să fim alcătuiti prin faptele nostre cele bune ca să putem lua parte la ospătul cel vesnic. Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind: privegheati si vă rugati că nu stiti cînd vine Fiul Omului (Mt. 25, 13). Deci, Sfânta noastră Biserică ne învată în fiecare zi de marti din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, ne-a învătat si în această săptămână în ziua de marti, să fim cu luare aminte la noi însine, la datoriile noastre, să asteptăm pe mirele ceresc cu inimă iubitoare si cu fapte bune, ca si întru aceasta să se preamărească Tatăl nostru cel din ceruri. În această zi de marti, ca si în celelalte zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, până miercuri inclusiv, la slujba de dimineată, la utrenie, se spun următoatrele cuvinte:
"Iată mirele vine în miezul noptii si fericită este sluga pe care va afla-o priveghind; iară netrebnică e cea pe care o va găsi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai mortii si afară din Împărătie să te încui, ci te desteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeul nostru, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".
- În Sfânta si Marea Miercuri, dumnezeiestii Părinti au hotărât să se pomenească femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul, pentru că aceasta s-a întâmplat cu putin înainte de mântuitoarea Patimă.
- În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri, pomenire s-a făcut si se face totdeauna despre o femeie cinstitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care Sfânta noastră Biserică o prezintă si ca pe o femeie păcătoasă. În Sinaxarul zilei respective însă se pomenesc mai multe ungeri cu mir, pe care le-a primit Domnul Hristos, iar Sfânta noastră Biserică se opreste în mod special asupra ungerii cu mir din partea unei femei care a adus mir de mult pret, mir care era socotit ca având pretul mai mare decât 300 de dinari, ceea ce însemna pretul a 300 de zile de lucru. Femeia si-a arătat cinstirea ei fată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos turnând peste El mirul cel de mult pret si Domnul Hristos a primit cinstirea pe care i-a adus-o acea femeie. Este de observat că în Sfânta Evanghelie nu se spune că acea femeie a fost păcătoasă. Sfânta noastră Biserică însă face o legătură între femeia cinstitoare a Mântuitorului si femeia păcătoasă despre care istoriseste Sfântul Evanghelist Luca si despre care se poate citi în capitolul al saptelea din Sfânta Evanghelie de la Luca. Cântările, textele liturgice care împodobesc slujba din Miercurea Săptămânii celei Mari se referă la această femeie ca la o femeie păcătoasă, si sfântul Ioan Gură de Aur face o legătură între vinderea lui Iuda, între faptul că Iuda l-a vândut pe Mântuitorul, si femeia căreia i s-au dezlegat păcatele de către Domnul Hristos. Iar Sfânta noastră Biserică face si ea aceeasi legătură, iar în legătură cu femeia păcătoasă ne spune că acea femeie a luat rânduială de mironosită. "Doamne", zicem noi către Domnul Hristos, "femeia care căzuse în păcate multe, simtind dumnezeirea Ta", deci fiind miscată de darul lui Dumnezeu ca să cunoască ceva din măretia Mântuitorului, "si luând rânduială de mironosită", deci făcând ceea ce voiau să facă femeile mironosite după înmormântarea Domnului Hristos, a anticipat cumva înmormântarea Mântuitorului si pregătirea lui cu miresme, "aducând mir de mult pret", dar si-a adus si inima ei cinstitoare, si-a adus si dorinta ei de a i se dezlega păcatele, pentru că zicea femeia: Dezleagă-mi păcatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat părul. Si cerea de la Domnul Hristos lacrimi, de la El care scoate apă din mare prin nori. E o alcătuire extraordinar de frumoasă si minunată, o alcătuire impresionantă pentru toti credinciosii, este un text liturgic de o măretie unică si ar fi bine să îl avem mai mult în vedere si să-i ascultăm cuprinsul si-n această zi în care ne gândim la ceea ce s-a întâmplat când femeia păcătoasă a adus mir de mult pret ca semn de cinstire pentru cel ce a rânduit apoi ca fapta ei să fie pomenită si să fie propovăduită spre pomenirea ei oriunde se va propovădui Evanghelia (cf. Mt. 26, 13).
"Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simtind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosită si tânguindu-se a adus Tie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului, si întunecată si fără de lună pofta păcatului. Primeste izvoarele lacrimilor mele, Cel Ce scoti cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel Ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare si să le sterg pe ele iarăsi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în Rai în miazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta multimea păcatelor mele si adâncurile judecătilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel Ce ai nemăsurată milă" (Idiomelar, glasul al 8-lea, alcătuire a Casianei monahia, Triod).
- În Sfânta si Marea Joi, dumnezeiestii Părinti care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeiestilor Apostoli si Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricosătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire din Ghetsimani si vânzarea Domnului.
- După evenimentele pe care le-am pomenit în primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am ajuns să ne gândim si la cele petrecute si în Joia premergătoare pătimirilor Domnului, si ne-am bucurat de toate cele ce au rânduit Părintii cei duhovnicesti să fie pomenite în Biserică si de către toti credinciosii. Ne-am oprit cu bucuria de a întelege măretia Domnului Hristos, Cel ce Dumnezeu fiind, a spălat picioarele ucenicilor Săi. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spală picioarele omului si care a rânduit ca si noi să facem la fel. Pentru că a zis apoi: "Voi mă numiti pe mine Învătătorul si Domnul si bine ziceti căci sunt. Deci dacă Eu Domnul si Învătătorul v-am spălat vouă picioarele voastre, si voi sunteti datori să vă spălati picioarele unii altora, pildă v-am dat vouă ca si voi să faceti la fel" (In. 13, 14). Este o poruncă a Mântuitorului ca să fim unii fată de altii cinstitori, de a ne smeri unii în fata altora, de a fi curătitori ai fratilor nostri. Pentru că duhovniceste asta înseamnă si la asta suntem chemati de către Domnul Hristos.
Am pomenit apoi Cina cea de taină, ultima cină pe care a avut-o Domnul Hristos împreună cu ucenicii săi înainte de Sfintele Sale Pătimiri, când a rânduit ca cele ce le-a făcut El atunci, acolo, să se facă în continuare spre pomenirea Lui, căci luând pâine în sfintele, preacuratele si fără prihană mâinile sale a sfintit, a binecuvântat, a frânt si a dat ucenicilor săi, zicând: "Luati, mâncati, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Asemenea si paharul după cină zicând: Beti dintru acesta toti, acesta este sângele Meu al legii celei noi care pentru voi si pentru multi se varsă spre iertarea păcatelor" (Mt. 26, 26-27). În Sfânta Evanghelie de la Luca si în Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel se afirmă că Domnul Hristos după ce a spus aceste cuvinte a rânduit: "Aceasta să faceti întru pomenirea Mea" (Lc. 22, 19; I Cor. 11, 25), si aceasta o facem si noi la fiecare Sfântă Liturghie, când ne aducem aminte de această poruncă mântuitoare si de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la cer si de sederea de-a dreapta Tatălui, si de cea de-a doua slăvită iarăsi venire, aducem cinstitele daruri si le oferim Mântuitorului, si le oferim lui Dumnezeu în general, zicând: "Ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru toate". Acestea le facem la fiecare Sfântă Liturghie, dar le pomenim în chip deosebit în Joia cea Mare, când pomenim Cina cea de taină în pomenirea cea de peste an. Am făcut si aceasta în Joia cea Mare.
Noi pomenim si am pomenit în Joia cea Mare si rugăciunea din grădina Ghetsimani, când Domnul Hristos L-a rugat pe Tatăl ceresc să treacă paharul suferintelor de la El dacă este cu putintă si a precizat că vrea să împlinească voia Părintelui ceresc, pentru că a zis: "Nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească" (Mt. 26, 39). Este rugăciunea de care pomenesc sfintii evanghelisti si pe care o pomenim si noi în Joia cea Mare, si la care e bine să ne gândim si noi, si ne gândim de fapt, si când putem să ne oprim la acest eveniment minunat si pentru noi dătător de orientare, în sensul că si rugăciunea noastră trebuie să fie o rugăciune cât mai adâncă, o rugăciune totală. Mai pomenim si prinderea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, arestarea lui în grădina Ghetsimani, când Iuda l-a sărutat si i-a zis" "Bucură-te, Învătătorule" (Mt. 26, 49), si când cei care au venit împreună cu el l-au prins pe Domnul Hristos si l-au dus la judecata lor, si l-au dus să-l chinuiască. În fata Sfântului Potir cu dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cerestile si de viată făcătoarele Taine ale lui Hristos, noi spunem Mântuitorului: "Nu-ti voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmasilor Tăi; ci, ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Tie: Pomeneste-mă, Doamne, întru împărătia Ta".
În această Joi minunată si vrednică de tinut minte, Sfânta noastră Biserică ne conduce să vorbim cu Mântuitorul si să zicem:
"Când măritii ucenici, la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubire de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat si judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avutii, pe cel ce pentru aceasta spânzurare si-a agonisit; fugi de sufletul nesătios, cel ce a îndrăznit unele care acestea asupra Învătătorului. Cela ce esti spre toti bun, Doamne, mărire Tie".
- În Sfânta si Marea Vineri se prăznuiesc sfintele si mântuitoarele si înfricosătoarele Patimi ale Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Se mai face încă pomenire si de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstingnit împreună cu El.
- Astăzi, în Vinerea cea Mare, Vinerea Pătimirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne aducem aminte de suferintele Domnului pentru noi si pentru a noastră mântuire, de scuipările, de bătăile, de chinuirile de tot felul, de batjocurile, de răstignirea pe cruce si de moartea pe cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care toate s-au făcut pentru noi si pentru a noastră mântuire. Ne-am pregătit vreme îndelungată pentru aceste întâmpinări, pentru aceste gânduri si simtăminte care ne pun în legătură cu iubirea Mântuitorului arătată pe cruce, ne pune în legătură cu jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos adusă pentru noi. Fiind lucru mai presus de fire, fiind mai presus de lume, cu greu putem să apreciem aceste pătimiri pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a primit pentru mântuirea noastră si în măsura în care le întelegem sau întelegem ceva din ele, stăm si noi în fata Domnului Hristos, în fata crucii, stăm împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul si cu Maica Domnului în apropierea crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos si învătăm de la El să iertăm pe vrăjmasii nostri. Căci Domnul Hristos a zis: "Părinte, iartă-le lor că nu stiu ce fac" (Lc. 23, 34), iar aceasta a zis-o despre răstignitorii Săi. Învătăm de la Domnul Hristos să ne încredintăm toate ale noastre în mâinile lui Dumnezeu, căci Domnul Hristos fiind pe cruce, a zis către Dumnezeu: "Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul meu" (Lc. 23, 46). Învătăm de la Domnul Hristos să împlinim toate lucrurile până la deplinătatea lor. Căci îl auzim pe Domnul Hristos zicând: "Săvârsitu-s-a" (In. 19, 30). Învătăm de la Domnul nostru Iisus Hristos ceva despre măretia pocăintei, pentru că tâlharul cel bine cunoscător, care si-a dat seama că pentru păcatele lui pătimeste, că pentru ale lui păcate este răstignit împreună cu Domnul Hristos, care este nevinovat, a zis către Mântuitorul: "Pomeneste-mă, Doamne, întru împărătia Ta", iar Domnul Hristos i-a răspuns: "Adevăr grăiesc tie, astăzi vei fi cu mine în Rai" (Lc. 23, 42-43). Toate acestea pomenindu-le, cerem de la Dumnezeu ajutor ca să întelegem cât mai bine cele ce s-au făcut pentru noi si întelegându-le, recunostinta noastră să fie cât mai deplină. Condusi de Sfânta noastră Biserică în această zi de Vinere Mare, în această zi de Vineri întunecată si luminată. Întunecată pentru că s-a întunecat soarele si s-a cutremurat pământul, dar si luminată, pentru că-i luminată de iubirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care se arată Dumnezeu Însusi, Cel ce este iubire; întru această zi binecuvântată de Dumnezeu ne îndemnăm unii pe altii cu cuvintele Bisericii si zicem:
"Pe cel ce S-a răstignit pentru noi veniti toti să-L lăudăm că pe acesta L-a văzut Maria - e vorba de Maica Domnului - pe cruce si a zis: Desi rabzi răstignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu".
- În Sfânta si Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască si trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viată vesnică.
- Vom pomeni cu darul lui Dumnezeu în Sâmbăta cea Mare înmormântarea Domnului Hristos, petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru. Vom avea în vedere cele ce s-au petrecut pentru noi si pentru a noastră mântuire în această zi. Si anume, îl vom avea în vedere pe Mântuitorul Cel ce a fost în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul si în Rai ca un Dumnezeu cu tâlharul, care a fost cu dumnezeirea pretutindeni: si cu trupul în mormânt, si cu sufletul în iad, si împreună cu tâlharul cel mântuit în Rai. E o zi în care ne arătăm nedumerirea si totodată convingerea că moartea s-a întâmplat în viată, că Viata a primit moartea. Căci zicem: "În mormânt, Viată, pus ai fost, Hristoase, si împărătia iadului Tu ai zdrobit". Ne gândim la Mântuitorul nostru Iisus Hristos în care se întâlnesc cele potrivnice: moartea si viata. Moartea prin despărtirea sufletului de trup si viata prin faptul că vorbind cu Domnul Hristos noi zicem: "Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce esti fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii. Iar când ai înviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Dătătorule de viată, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Tie". Rânduiala Bisericii noastre este ca îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndată după aceea se pomeneste Învierea. Pentru că noi aducem aminte de moartea celui fără de moarte, aducem aminte prin prohodire de cel ce a murit fără să moară cu dumnezeirea, si în cazul acesta ne minunăm de Domnul nostru Iisus Hristos si nu uităm de învierea Lui. "Desi rabzi răstignire", am zis în vinerea cea mare, "Tu esti Fiul si Dumnezeul meu". Si putem spune în continuare: "Desi esti în mormânt, Tu esti Dumnezeul meu". În această sâmbătă a tăcerii suntem chemati de Sfânta noastră Biserică în cuprinsul Sfintei Liturghii să tăcem cu gândurile noastre iscoditoare si să zicem:
"Să tacă tot trupul omenesc si nimica pământesc în sine să nu gândească, căci Împăratul Împăratilor si Domnul Domnului merge să se junghie si să se dea de mâncare credinciosilor. Si merg înaintea Lui puterile îngeresti cu toată domnia si stăpânia, heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia".
Asa se spune la Sfânta Liturghie. Asa trebuie să spunem si noi în constiinta noastră, asa trebuie să gândim si noi despre tainele mai presus de întelegere. Să tacă firea omenească cu gândurile ei pământesti si să audă, să asculte, să vadă pe cei care îl însotesc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în moarte si prin moarte spre învierea cea de a treia zi, pe care o asteptăm si pentru care ne-am rugat să o ajungem ca să ne închinăm Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos fără de osândă si să ne împăcăm cu toti. Să le zicem frati celor ce ne urăsc pe noi si asa, în ziua Învierii să strigăm: "Hristos a înviat din morti cu moartea pe moarte călcând si celor din morminte viată dăruindu-le".
Pentru vremea la care am ajuns ne-am rugat de-a lungul întregului post al Pastilor. Am zis la Liturghia Darurilor mai înainte sfintite rugăciune către Dumnezeu: "Dă-ne nouă, Bunule să luptăm lupta cea bună, calea postului să o săvârsim, credinta nedespărtită să o păzim, capetele nevăzutilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm si fără de osândă să ajungem a ne închina si Sfintei Învieri". Am ajuns în ziua Sfintei Învieri, am ajuns să ne închinăm Sfintei Învieri. Biserica însă ne cere ceva anume si zice:
"În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea si unii pe altii să ne îmbrătisăm, si să le zicem frati si celor ce ne urăsc pe noi si asa să strigăm: Hristos a înviat din morti cu moartea pe moarte călcând si celor din morminte viată dăruindu-le".
Întrebarea firească pentru fiecare dintre noi este: Ne închinăm cu adevărat Sfintei Învieri? Le zicem frati celor ce ne urăsc pe noi? Suntem binevoitori fată de toti oamenii? Dacă da, atunci suntem fericiti, pentru că trăim Ziua Învierii întru care dorim să ne luminăm. Spunem că Pastele Domnului sunt o trecere de la moarte la viată si de pe pământ la cer. Chemăm cerul si pământul să se veselească si zicem: "Cerurile după cuviintă să se veselească si pământul să se bucure, si să prăznuiască toată lumea cea văzută si cea nevăzută că Hristos a înviat, veselia cea vesnică". Pentru că stim că "prăznuim omorârea mortii, sfărâmarea iadului si începutul altei vieti vesnice". Si de aceea "lăudăm pe Pricinuitorul, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părintilor si preamărit". Avem bucuria să vedem pe "Soarele dreptătii tuturor viată răsărind", ne gândim la lumina Învierii, la bucuria izvorâtă din mormântul cel dătător de viată al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne bucurăm si noi împreună cu uncenicii Mântuitorului, care s-au bucurat văzându-l pe Domnul (In. 20, 20) si răspundem chemărilor Sfântului Ioan Gură de Aur, care zice:
"Toti să vă ospătati din ospătul credintei, toti să luati bogătia bunătătii. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărătia cea de obste, nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Si aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ si s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut si a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Înviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos si au căzut dracii. Înviat-a Hristos si se bucură îngerii. Înviat-a Hristos si viata vietuieste. Înviat-a Hristos si nici un mort nu este în mormânt. Că Hristos înviind din morti începătură celor adormiti S-a făcut. A aceluia este slava si stăpânirea în vecii vecilor. Amin".
În această atmosferă trăind, suntem cu adevărat oameni care prăznuim Învierea Mântuitorului si dăm slavă celui ce a înviat din morti cu moartea pe moarte călcînd.
"Hristos a înviat, ce vorbă sfântă! Îti simti de lacrimi calde ochii uzi Si-n suflet parcă serafimi-ti cântă De câte ori crestine tu auzi. Hristos a înviat în firul ierbii, A înviat Hristos în adevăr, În poienita-n care zburdă cerbii, În florile de piersic si de măr. În stupii de albine fără gres, În vântul care suflă mângâios, În ramura-nflorită de cires. Dar, vai, în suflet ti-a-nviat Hristos? Ai cântărit cu mintea ta, crestine Cât bine ai făcut sub cer umblând? Te simti măcar acum pornit spre bine? Măcar acum te simti mai bun, mai blând? Simti tu topită-n suflet vechea-ti ură? Mai vrei pieirea celui plin de har? Ti-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ti gură? Iubirea pentru semeni o simti jar? O, dacă aceste legi de-a pururi sfinte În aur măcar azi te-au îmbrăcat, Cu serafimii-n suflet imn fierbinte Ai drept să cânti: Hristos a înviat!"

Părinte Teofil ce sunt Deniile si când se oficiază aceste slujbe?

- Prin Denii se întelege slujba Utreniei făcută seara asa cum se face în cadrul privegherilor, adică slujba Utreniei, slujba de dimineata se mută de la locul ei din dimineti la vremea serii după ce se sfârseste rânduiala Vecerniei. Sunt slujbe care se fac seara si acestea se fac în timpul postului miercuri si vineri în săptămâna a cincea, miercuri fiind Canonul Sfântului Andrei, adică o slujbă de dimineată, o Utrenie, în care se cuprinde un canon mare. Canonul Mare se numeste pentru că este cel mai lung, adică o rânduială de slujbă care se numeste Canon si care are mult mai multe cântări, mult mai multe alcătuiri decât slujbele numite Canon, slujbele obisnuite, canoanele obisnuite. Si acesta se face seara, deci e o Denie. La fel vineri seara, în săptămâna a cincea, este slujba Acatistului Bunei Vestiri. Acatistul Bunei Vestiri al Maicii Domnului este încadrat în slujba de dimineată, în slujba Utreniei, care se face tot seara. Tot Denii se numesc si slujbele din Săptămâna Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Săptămâna Mare, slujba de luni, marti, miercuri, joi, vineri din Săptămâna Sfintelor Patimi care sunt tot Utrenii, adică slujbe de dimineata, făcute seara.

- Părinte Teofil ce este Prohodul Domnului si de ce a fost rânduită această sfântă slujbă?

- Prohodul Domnului este o alcătuire de slujbă în trei stări, cu o melodie frumoasă, angajantă pe care o cântă si credinciosii, melodie pe care se cântă textele rânduite de Sfânta Biserică, texte numite Prohodul Domnului, care se încadrează la slujba Utreniei din Sâmbăta Mare, din Sâmbăta Sfintelor Pătimiri si care se oficiază, de fapt, vineri seara. Este o minunată alcătuire în care se accentuează ceea ce este pozitiv în moartea Mântuitorului. Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce după firea omenească, iar Prohodul Domnului este, să zicem asa, un fel de slujbă de înmormântare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în care se pomeneste importanta mortii Mântuitorului, încercarea de a aprecia la valoarea ei moartea Mântuitorului care s-a făcut pentru noi si pentru a noastră mântuire, un fel de uimire în fata mortii Mântuitorului: "Dar cum mori Viată si cum sezi în groapă si cu învierea ta îi mântuiesti pe toti" sau "în mormânt Viată, pus ai fost Hristoase si s-au spăimântat ostirile îngeresti". Pe de altă parte se pomeneste de Iosif si Nicodim, care l-au înmormântat cu cinste pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe El care a fost condamnat, pe El care a fost dispretuit, ei L-au cinstit în vremea aceea si I-au făcut o înmormântare cu cinste, sunt pomeniti si ei în cadrul Prohodului Mântuitorului. Nu stiu când anume a fost alcătuită această rânduială de slujbă, ne-am pomenit cu ea, este cuprinsă în Triod, adică în cartea de slujbă conducătoare pentru slujbele din vremea de pregătire pentru Sfintele Pasti. Este o mostenire minunată pe care am găsit-o noi în Biserică si pe care o ducem mai departe. Stiu că Triodul s-a alcătuit în timp adică nu era de la început deplin, ci s-au adăugat mai târziu anumite lucruri. Poate că si partea aceasta s-a adăugat în timp, dar oricum este o bogătie pentru credinta noastră, pentru viata noastră, pentru simtirea noastră, această alcătuire numită Prohod, adică slujbă de înmormântare. În felul acesta noi participăm la înmormântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cea făcută de Iosif si Nicodin, pomenim si pe femeile mironosite care au fost aproape de Domnul Hristos, când a fost înmormântat Domnul Hristos, avem posibilitatea să ne cercetăm pe noi însine în fata acestui eveniment care a avut loc pentru noi si pentru mântuirea noastră, asa că e bine să dăm slavă lui Dumnezeu pentru această rânduială de slujbă din Vinerea Mare, sau, mă rog, unde se face Sâmbătă dimineată din Sâmbăta cea Mare, pentru că înmormântarea Domnului Hristos a avut loc vineri, dar cele pomenite în legătură cu ea sunt si în legătură cu Sâmbăta cea Mare când Domnul Hristos a fost cu trupul în mormânt, cu sufletul s-a pogorât la iad si cu dumnezeirea a fost pretutindeni: "si cu trupul în mormânt si cu sufletul în iad si cu tâlharul în rai a fost pretutindenea".

- Sâmbăta Mare ocupă un loc aparte atât din punct de vedere liturgic cât si teologic. Despre ce este vorba, Părinte Teofil?

- În Sâmbăta cea Mare este ceva deosebit la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare; în loc de imnul heruvimic pe care îl cunoastem si pe care îl cântăm în zilele obisnuite când se face Sfânta Liturghie, avem o alcătuire care se cântă numai în vremea Sâmbetei celei Mari, numai în ziua Sâmbetei celei Mari, si anume: "Să tacă tot trupul omenesc si nimica pământesc întru sine să nu gândescă că Împăratul împăratilor, Domnul domnilor se junghie si se duce să se dea de mâncare crediciosilor si merg înaintea Lui toate cetele îngeresti, heruvimii cei cu ochi multi, serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântarea: aliluia, aliluia, aliluia". Prin aceste cuvinte se arată semnificatia Sâmbetei celei Mari, adică se arată că Cel care era în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în Rai cu tâlharul, nu este înmormântat întru neputintă, ci este înmormântat cu bunăvointa Lui, ca o jertfă adusă de El pentru mântuirea oamenilor. El se dă spre mâncare credinciosilor, spre întărirea credinciosilor în viata cea nouă si rămâne în aceeasi cinstire pe care a avut-o întotdeauna din vesnicie si în fata îngerilor care aduc mărire lui Dumnezeu si cântare "aliluia" si în această zi în care se pomeneste moartea Mântuitorului, înmormântarea, asezarea în mormânt, petrecerea în mormânt a Mântuitorului. Toate acestea se au în vedere pentru credinciosii care trebuie să stie că moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost de bunăvoie si că nu a împutinat cu nimic măretia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Li se atrage atentia credinciosilor să aibă gânduri ceresti, nu gânduri pământesti în fata acestui eveniment si în fata acestei situatii, de aceea zice "să tacă tot trupul omenesc si nimica pământesc întru sine să nu gândescă" pentru ceea ce s-a întâmplat în vederea mântuirii noastre, ci să se uimească cu gânduri ceresti de ceea ce s-au uimit îngerii pentru că îngerii, se spune, "merg înaintea Lui", înaintea Mântuitorului, cu toată domnia si heruvimii cu ochi multi si serafimii cu sase aripi fetele acoperindu-si, adică arătându-si si uimirea si neîndestularea în fata acestor lucruri minunate si nu pot să facă altceva decât să izbucnească în cântarea "aliluia" - lăudati pe Domnul înseamnă aliluia - ceea ce trebuie să facă si oamenii. Dacă tace tot trupul omenesc si nimica în sine nu gândeste, să aducă si ei, mai ales în interiorul lor, în constiinta lor cântarea aliuluia pe care o cântă îngerii.

Interviu înregistrat la Mănăstirea Brâncoveanu
de la Sâmbăta de Sus în 8 martie 1998



NavigareSăptămâna Mare în constiinta noastră


- Părinte Teofil, stim cu totii că fiecare zi din Săptămâna Mare are o semnificatie precisă, însă problema si dificultatea stă tocmai în întelegerea lor profundă si mai ales în actualizarea si concretizarea lor în viată. De ce se întâmplă acest lucru si mai ales cum poate fi depăsită această neputintă?

- Viata pe care o ducem noi este o viată în care în prim-planul vietii nu este întotdeauna Dumnezeu, nu e întotdeauna mântuirea, nu e întotdeauna silinta de a ne depăsi pe noi însine si atunci, într-un fel este firesc să nu putem cuprinde si mai ales să nu putem întelege si să nu putem aprecia la justa valoare sau la o valoare cât mai mare pentru noi, cele ce s-au petrecut odinioară pentru mântuirea noastră si cele ce se sărbătoresc. Se actualizează tot pentru mântuirea noastră, pentru cercetarea noastră, pentru silinta noastră de a depăsi obisnuitul si de a intra într-o sferă mai înaltă a gândirii si a simtirii. Si pentru Săptămâna Sfintelor Patimi noi ne pregătim prin postul premergător. Noi zicem că postul e Postul Pastilor si de fapt e Postul Pastilor pentru că avem în vedere Sfintele Pasti si Învierea cea mai presus de lume, dar avem în vedere si jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La sărbătoarea Schimbării la fată este o alcătuire care zice: "În munte Te-ai schimbat la fată Hristoase, Dumnezeul nostru, si pe cât au cuprins ucenicii Tăi mărirea Ta, au văzut, că dacă Te vor vedea răstignit să cunoască Patima Ta cea de bună voie si lumii să propăvăduiască că Tu esti cu adevărat raza Tatălui". Cu gânduri de felul acesta trebuie întâmpinată jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu constiinta că jertfa e jertfă reală, că e de bună voie, că Domnul Hristos s-a adus Tatălui pentru mântuirea noastră, cum se spune chiar în Vinerea Mare într-o alcătuire numită Condac: "Pe Cel ce s-a răstignit pentru noi venti toti să-l lăudăm că pe Acesta l-a văzut Maria pe lemn (sau pe cruce) si i-a zis: «desi rabzi răstignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu!»". Constiinta aceasta dacă o avem, în general o putem avea si în special în fata pătimirilor Mântuitorului, în fata mortii Mântuitorului, în fata înmormântării Mântuitorului, în fata petrecerii Mântuitorului în mormânt care de fapt, nu se realizează de fiecare dată când o prăznuim, dar pe care o avem în constiintă si pe care Biserica noastră vrea să ne-o aducă cât mai aproape ca să putem să depăsim obisnuitul si să intrăm în sfera mai presus de obisnuit si cu celelalte zile al Săptămânii Sfintelor Patimi. De exemplu, cu pomenirea Cinei celei de Taină, cu pomenirea Spălării picioarelor, cu pomenirea rugăciunii din grădina Ghetsimani, cu pomenirea vinderii Mântuitorului, a prinderii Mântuitorului, toate acestea se desfăsoară cumva în constiinta noastră prin rânduiala Bisericii, prin ceea ce ne aduce Biserica în fată si toate acestea pe noi ne găsesc la măsurile noastre. Noi nu putem să ne detasăm de noi însine, de obisnuitul vietii noastre, de nepăsările noastre câte le avem, ci în fata acestor lucruri stăm cu viata noastră, cu ceea ce am devenit, cu ceea ce am agonisit de-a lungul anilor. Miercuri, în Săptămâna Sfintelor Patimi, de pildă, pomenim pe femeia care l-a cinstit pe Domnul nostru Iisus Hristos vărsând asupra lui mirul. E un prilej si pentru noi să ne gândim câtă cinstire avem noi fată de Mântuitorul, dacă aducem mirul vietii noastre, mirul unei vieti curate întru pocăinta agonisită, dacă aducem si noi cinstirea aceea pe care a adus-o femeia pe care a rânduit Domnul Hristos să o pomenească în propăvăduirea lor Sfintii Apostoli, că a zis: "Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta se va spune si ce a făcut ea spre pomenirea ei" (Mt. 26, 13; Mc. 14, 9). Sunt niste lucruri care vor să ne ridice într-o întelegere mai înaltă, într-o simtire mai înaltă. Sigur că lucrurile acestea nu se pot realiza fără participarea noastră si fără o silintă a noastră. Marti, în Săptămâna Sfintelor Patimi, pomenim pe cele zece fecioare. Împărătia lui Dumnezeu asa cum este prezentată în Evanghelie, în pilda cu cele zece fecioare dintre care unele au fost primite înăuntrul cămării si altele nu, si aceasta este un prilej pentru noi de cercetare si de silire să fim vrednici de a fi cu Mântuitorul, să fim vrednici de a fi cu cele cinci fecioare pe care le-a cunoscut Mântuitorul pentru că au avut nu numai fecioria ci si fapte bune. Luni, în Săptămâna Sfintelor Patimi, pomenim pe Patriarhul Iosif cel vrednic de pomenire pentru viata lui curată, pentru felul cum i-a slujit lui Dumnezeu si care îl închipuie pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iarăsi este un prilej de a ne cerceta pe noi însine. Deci toate acestea sunt niste lucruri pe care noi nu le împlinim ca un ritual, ci le împlinim ca un mijloc de îmbunătătire sufletească. În zilele din Săptămâna Sfintelor Patimi, si luni si marti si miercuri si joi avem în sfintele slujbe ale Bisericii noastre o alcătuire în care ne gândim în mod special la cămara Cinei celei de taină, ne gândim la cămara de nuntă a Fiului de Împărat, ne putem gândi la Foisorul în care s-a arătat Domnul Hristos ucenicilor Săi, dar îndrumati de Sfânta noastră Biserică ne aducem aminte si de faptul că nu avem o îmbrăcăminte corespunzătoare cu ceea ce ni se cere si de aceea suntem îndemnati să zicem cu cântare si zicem de fapt în constiinta noastră cuvinte de rugăciune ca acestea: "Cămara ta, Mântuitorule, o văd împodobită si îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, si mă mântuieste."

Interviu înregistrat la Mănăstirea Brâncoveanu
de la Sâmbăta de Sus, martie 1998



NavigareSemnificatia zilelor din Săptămâna Mare


- În această seară crestinii l-au privegheat pe Domnul nostru Iisus Hristos. Cântările Prohodului se sting usor si urmează ceasuri de meditatie pentru fiecare din noi. Având aceste câteva momente de asteptare a Învierii Domnului, Părinte Teofil Părăian, să încercăm să rememorăm ultimul drum al Domnului. Să parcurgem împreună cu ascultătorii nostri acest urcus prin pogorâre, plecând din Duminica Floriilor, când am văzut intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, trecând cu gândul prin fiecare zi a Săptămânii Patimilor. Lunea cea mare, când am făcut pomenire de Sfântul Iosif cel prea frumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului, Martea cea mare, când am pomenit pe cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie si pilda talantilor, Miercurea mare, în care s-a făcut pomenire de femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul si ajungem la ziua de ieri, Sfânta si marea joi, în care am prăznuit patru lucruri: spălarea picioarelor, cina cea de taină, rugăciunea din Ghetsimani si vânzarea Domnului. Să începem asadar cu Duminica Floriilor ca punct de început al acestei privegheri.

- Duminica Floriilor este punct de început al privegherii pentru adâncirea în gândurile prăznuitoare ale evenimentelor care tin de mântuirea noastră. De fapt, Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor este precedată de sâmbăta lui Lazăr, în care Biserica pomeneste învierea lui Lazăr făcută de Domnul nostru Iisus Hristos si care are legătură si cu Duminica Stâlpărilor, în întelesul că primirea triumfală ce I s-a făcut Domnului Hristos, care a intrat în Ierusalim ca Împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinată cumva si de învierea Sfântului si dreptului Lazăr, de minunea premergătoare primirii triumfale a Domnului în Ierusalim. De aceea Biserica si zice, vorbim cu Domnul Hristos si în sâmbăta premergătoare Duminicii Floriilor, si în Duminica Floriilor, zice exprimând prin alcătuirea Bisericii următoarele cuvinte: "Învierea cea de obste mai înainte de patima Ta încredintând-o, pe Lazăr din morti l-ai înviat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi ca pruncii semnele biruintei purtând, Tie biruitorului mortii strigăm: Osana Celui dintru înăltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului". Aducem în actualitatea noastră un eveniment petrecut în vremea propovăduirii Domnului nostru Iisus Hristos si participăm si noi la el în vremea noastră. Îl avem în fată pe Mântuitorul care intră în Ierusalim, călare fiind pe mânzul asinei, cum spune proorocia. Si noi îl întâmpinăm pe Domnul nostru Iisus Hristos cu crengi înverzite si cu inima primitoare, ca Domnul Hristos să nu intre numai în Ierusalimul cel pământesc, ci mai ales în Ierusalimul sufletului nostru, Ierusalim însemnând cetatea păcii sfinte, pacea sfântă. Aducem si noi Mântuitorului laudă, asa cum i-au adus pruncii din Ierusalim când au zis: "Osana celui dintru înăltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului" (Mt. 21, 9), iar Domnul nostru Iisus Hristos s-a îndreptat spre Templul din Ierusalim unde a făcut minuni. Asteptăm ca si în sufletul nostru să intre Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca într-un lăcas al Său, ca într-un templu si să vindece neputintele noastre. De aceea zicem cu Biserica: "Învierea cea de obste mai înainte de patima Ta încredintând-o, pe Lazăr din morti l-ai înviat Hristoase Dumnezeule". Si din partea noastră spunem: "Pentru aceasta si noi ca pruncii" - se întelege de odinioară - "semnele biruintei purtând", - semnele Învierii, arătată în viata cea nouă din crengile pe care le avem în mână sau măcar în constiintă - "Tie biruitorului mortii strigăm: Osana Celui dintru înăltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului". Si adăugăm: Vino si în viata noastră, în constiinta noastră, vino si ne ajută să-Ti aducem tot mai multă mărire, să constientizăm tot mai mult binefacerile Tale.

- Părinte Teofil, de ce se numeste acest răstimp Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare?

- Răstimpul acesta până la Sfintele Pasti, până în Sâmbăta cea Mare inclusiv, se numeste Săptămâna Patimilor sau poate că mai corect Săptămâna Pătimirilor Domnului Hristos, pentru că în acest răstimp se pomenesc evenimente legate de suferintele Mântuitorului si evenimente premergătoare acestor suferinte, si se face pomenire de lucruri care privesc mântuirea noastră, lucruri de o importantă deosebită. De aceea săptămâna aceasta se mai numeste si Săptămâna Mare, săptămâna în care ne gândim la lucruri mari si minunate, de importantă pentru fiecare dintre noi. Credinciosii în această săptămână sunt cu mai multă grijă în ceea ce priveste rânduiala Postului, sunt cu mai multă luare aminte la slujbele dumnezeiesti care se fac în mod deosebit în această săptămână, slujbe mai lungi, slujbe mai adânci parcă decât în altă vreme, slujbe mai angajante pentru credinciosii care iau parte la ele, în dorinta de a-si aduce iubirea si recunostinta lor fată de Mântuitorul care pentru noi si pentru a noastră mântuire s-a răstignit în vremea lui Pontiu Pilat si a pătimit si s-a îngropat, ca după aceea să urmeze Învierea cea de-a treia zi, propovăduită de Scripturi si prăznuită de noi la Sfintele Pasti. În primele zile ale Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos este rânduit ca în Sfânta Biserică să se spună în chip de mărturisire si de rugăciune următorul text liturgic: "Cămara Ta Mântuitorule o văd împodobită si îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină si mă miluieste".

- În Sfânta si Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel prea frumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.

- Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup si la suflet. Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresionează pe toti prin dorinta lui de a-I sluji lui Dumnezeu împlinind poruncile, prin dorinta lui de a fi curat înaintea lui Dumnezeu, prin faptul că a fost bun si binevoitor cu fratii săi care l-au vândut în Egipt. El este o preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vândut de Iuda, unul dintre ucenicii săi, este o preînchipuire a Domnului Hristos, care a tinut să împlinească întru toate voia Părintelui Ceresc si să ne fie nouă pildă de urmat. Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire pentru toate câte s-au întâmplat cu el. A fost iubit de părintii lui, a fost iubit de Patriarhul Iacob. Fratii lui l-au vândut în Egipt. A ajuns în Egipt si asezarea sufletului său a fost probată într-o ispită peste care a trecut. A ajuns în închisoare învinuit fiind de păcate, el, care a tinut să rămână fără de păcat, apoi ca tâlcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, însă a fost găsit drept întelept si bun de a conduce Egiptul si a salvat de la moarte prin înfometare pe concetătenii săi si pe conationalii săi, pe care după aceea i-a adus în Egipt. De aceea Sfânta noastră Biserică îl pomeneste cu cinstire ca un preînchipuitor al Mântuitorului.

Tot în această zi de Luni binecuvântată, pomenim si o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, o minune spre înteleptirea credinciosilor, pentru că negăsind smochine într-un smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce si s-a uscat, iar Sfânta noastră Biserică pomenind această întâmplare, are în vedere o explicatie pentru cei credinciosi, atrăgându-le atentia că suntem toti chemati spre rodire si că Domnul Hristos asteaptă ceva de la noi, si noi suntem datori să-i oferim Mântuitorului virtutile noastre în loc de alte roade. Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să stim că Domnul Hristos răsplăteste nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplăteste si pedepseste si îndărătniciile lor, si neangajările lor spre bine. Se spune în Sinaxarul de la slujba de Luni, din Săptămâna Patimilor că Domnul Hristos nu si-a arătat niciodată puterea pedepsitoare asupra oamenilor - să întelegem în vremea propovăduirii Sale - dar si-a arătat-o asupra unui smochin, ca să se înteleagă din aceasta că El are si putere pedepsitoare, iar credinciosii să se silească să fie, nu sub blestem, ci sub binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cum reiese si dintr-o alcătuire din Postul Sfintelor Pasti, în care vorbim fiecare dintre noi cu propriul nostru suflet si ne îndemnăm pe noi însine să nu dormităm, ci să ne trezim si să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu si pentru binele nostru vremelnic si vesnic.

"Cămasa Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, si îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, si mă mântuieste" (Luminânda).

- În Sfânta si Marea Marti se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.

- În Martea Săptămânii celei Mari am făcut pomenire, tot îndrumati de Sfânta noastră Biserică, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele întelepte si despre fecioarele neîntelepte. Este o pildă spusă de Domnul Hristos si pe care Sfânta noastră Biserică ne-o pune în fata constiintei în Martea cea Mare. Si noi, parcurgând Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am pomenit marti pilda cu cele zece fecioare si pe cele zece fecioare, luând aminte si prin textele liturghice din ziua respectivă la cele cinci fecioare întelepte, care au avut untdelemn în candelele lor si care l-au întâmpinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au intrat cu el în cămara nuntii si s-au bucurat de ospătul mirelui, în timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Mirele pentru că au mers să-si cumpere untdelemn pentru candelele lor. Această pildă, Domnul Hristos ne-o pune în fată ca să ne gândim la faptul că trebuie să fim întotdeauna pregătiti prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să fim alcătuiti prin faptele nostre cele bune ca să putem lua parte la ospătul cel vesnic. Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind: privegheati si vă rugati că nu stiti cînd vine Fiul Omului (Mt. 25, 13). Deci, Sfânta noastră Biserică ne învată în fiecare zi de marti din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, ne-a învătat si în această săptămână în ziua de marti, să fim cu luare aminte la noi însine, la datoriile noastre, să asteptăm pe mirele ceresc cu inimă iubitoare si cu fapte bune, ca si întru aceasta să se preamărească Tatăl nostru cel din ceruri. În această zi de marti, ca si în celelalte zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, până miercuri inclusiv, la slujba de dimineată, la utrenie, se spun următoatrele cuvinte:

"Iată mirele vine în miezul noptii si fericită este sluga pe care va afla-o priveghind; iară netrebnică e cea pe care o va găsi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai mortii si afară din Împărătie să te încui, ci te desteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeul nostru, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".

- În Sfânta si Marea Miercuri, dumnezeiestii Părinti au hotărât să se pomenească femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul, pentru că aceasta s-a întâmplat cu putin înainte de mântuitoarea Patimă.

- În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri, pomenire s-a făcut si se face totdeauna despre o femeie cinstitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care Sfânta noastră Biserică o prezintă si ca pe o femeie păcătoasă. În Sinaxarul zilei respective însă se pomenesc mai multe ungeri cu mir, pe care le-a primit Domnul Hristos, iar Sfânta noastră Biserică se opreste în mod special asupra ungerii cu mir din partea unei femei care a adus mir de mult pret, mir care era socotit ca având pretul mai mare decât 300 de dinari, ceea ce însemna pretul a 300 de zile de lucru. Femeia si-a arătat cinstirea ei fată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos turnând peste El mirul cel de mult pret si Domnul Hristos a primit cinstirea pe care i-a adus-o acea femeie. Este de observat că în Sfânta Evanghelie nu se spune că acea femeie a fost păcătoasă. Sfânta noastră Biserică însă face o legătură între femeia cinstitoare a Mântuitorului si femeia păcătoasă despre care istoriseste Sfântul Evanghelist Luca si despre care se poate citi în capitolul al saptelea din Sfânta Evanghelie de la Luca. Cântările, textele liturgice care împodobesc slujba din Miercurea Săptămânii celei Mari se referă la această femeie ca la o femeie păcătoasă, si sfântul Ioan Gură de Aur face o legătură între vinderea lui Iuda, între faptul că Iuda l-a vândut pe Mântuitorul, si femeia căreia i s-au dezlegat păcatele de către Domnul Hristos. Iar Sfânta noastră Biserică face si ea aceeasi legătură, iar în legătură cu femeia păcătoasă ne spune că acea femeie a luat rânduială de mironosită. "Doamne", zicem noi către Domnul Hristos, "femeia care căzuse în păcate multe, simtind dumnezeirea Ta", deci fiind miscată de darul lui Dumnezeu ca să cunoască ceva din măretia Mântuitorului, "si luând rânduială de mironosită", deci făcând ceea ce voiau să facă femeile mironosite după înmormântarea Domnului Hristos, a anticipat cumva înmormântarea Mântuitorului si pregătirea lui cu miresme, "aducând mir de mult pret", dar si-a adus si inima ei cinstitoare, si-a adus si dorinta ei de a i se dezlega păcatele, pentru că zicea femeia: Dezleagă-mi păcatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat părul. Si cerea de la Domnul Hristos lacrimi, de la El care scoate apă din mare prin nori. E o alcătuire extraordinar de frumoasă si minunată, o alcătuire impresionantă pentru toti credinciosii, este un text liturgic de o măretie unică si ar fi bine să îl avem mai mult în vedere si să-i ascultăm cuprinsul si-n această zi în care ne gândim la ceea ce s-a întâmplat când femeia păcătoasă a adus mir de mult pret ca semn de cinstire pentru cel ce a rânduit apoi ca fapta ei să fie pomenită si să fie propovăduită spre pomenirea ei oriunde se va propovădui Evanghelia (cf. Mt. 26, 13).

"Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simtind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosită si tânguindu-se a adus Tie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului, si întunecată si fără de lună pofta păcatului. Primeste izvoarele lacrimilor mele, Cel Ce scoti cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel Ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare si să le sterg pe ele iarăsi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în Rai în miazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta multimea păcatelor mele si adâncurile judecătilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel Ce ai nemăsurată milă" (Idiomelar, glasul al 8-lea, alcătuire a Casianei monahia, Triod).

- În Sfânta si Marea Joi, dumnezeiestii Părinti care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeiestilor Apostoli si Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricosătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire din Ghetsimani si vânzarea Domnului.

- După evenimentele pe care le-am pomenit în primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am ajuns să ne gândim si la cele petrecute si în Joia premergătoare pătimirilor Domnului, si ne-am bucurat de toate cele ce au rânduit Părintii cei duhovnicesti să fie pomenite în Biserică si de către toti credinciosii. Ne-am oprit cu bucuria de a întelege măretia Domnului Hristos, Cel ce Dumnezeu fiind, a spălat picioarele ucenicilor Săi. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spală picioarele omului si care a rânduit ca si noi să facem la fel. Pentru că a zis apoi: "Voi mă numiti pe mine Învătătorul si Domnul si bine ziceti căci sunt. Deci dacă Eu Domnul si Învătătorul v-am spălat vouă picioarele voastre, si voi sunteti datori să vă spălati picioarele unii altora, pildă v-am dat vouă ca si voi să faceti la fel" (In. 13, 14). Este o poruncă a Mântuitorului ca să fim unii fată de altii cinstitori, de a ne smeri unii în fata altora, de a fi curătitori ai fratilor nostri. Pentru că duhovniceste asta înseamnă si la asta suntem chemati de către Domnul Hristos.

Am pomenit apoi Cina cea de taină, ultima cină pe care a avut-o Domnul Hristos împreună cu ucenicii săi înainte de Sfintele Sale Pătimiri, când a rânduit ca cele ce le-a făcut El atunci, acolo, să se facă în continuare spre pomenirea Lui, căci luând pâine în sfintele, preacuratele si fără prihană mâinile sale a sfintit, a binecuvântat, a frânt si a dat ucenicilor săi, zicând: "Luati, mâncati, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Asemenea si paharul după cină zicând: Beti dintru acesta toti, acesta este sângele Meu al legii celei noi care pentru voi si pentru multi se varsă spre iertarea păcatelor" (Mt. 26, 26-27). În Sfânta Evanghelie de la Luca si în Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel se afirmă că Domnul Hristos după ce a spus aceste cuvinte a rânduit: "Aceasta să faceti întru pomenirea Mea" (Lc. 22, 19; I Cor. 11, 25), si aceasta o facem si noi la fiecare Sfântă Liturghie, când ne aducem aminte de această poruncă mântuitoare si de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la cer si de sederea de-a dreapta Tatălui, si de cea de-a doua slăvită iarăsi venire, aducem cinstitele daruri si le oferim Mântuitorului, si le oferim lui Dumnezeu în general, zicând: "Ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru toate". Acestea le facem la fiecare Sfântă Liturghie, dar le pomenim în chip deosebit în Joia cea Mare, când pomenim Cina cea de taină în pomenirea cea de peste an. Am făcut si aceasta în Joia cea Mare.

Noi pomenim si am pomenit în Joia cea Mare si rugăciunea din grădina Ghetsimani, când Domnul Hristos L-a rugat pe Tatăl ceresc să treacă paharul suferintelor de la El dacă este cu putintă si a precizat că vrea să împlinească voia Părintelui ceresc, pentru că a zis: "Nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească" (Mt. 26, 39). Este rugăciunea de care pomenesc sfintii evanghelisti si pe care o pomenim si noi în Joia cea Mare, si la care e bine să ne gândim si noi, si ne gândim de fapt, si când putem să ne oprim la acest eveniment minunat si pentru noi dătător de orientare, în sensul că si rugăciunea noastră trebuie să fie o rugăciune cât mai adâncă, o rugăciune totală. Mai pomenim si prinderea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, arestarea lui în grădina Ghetsimani, când Iuda l-a sărutat si i-a zis" "Bucură-te, Învătătorule" (Mt. 26, 49), si când cei care au venit împreună cu el l-au prins pe Domnul Hristos si l-au dus la judecata lor, si l-au dus să-l chinuiască. În fata Sfântului Potir cu dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cerestile si de viată făcătoarele Taine ale lui Hristos, noi spunem Mântuitorului: "Nu-ti voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmasilor Tăi; ci, ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Tie: Pomeneste-mă, Doamne, întru împărătia Ta".

În această Joi minunată si vrednică de tinut minte, Sfânta noastră Biserică ne conduce să vorbim cu Mântuitorul si să zicem:

"Când măritii ucenici, la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubire de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat si judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avutii, pe cel ce pentru aceasta spânzurare si-a agonisit; fugi de sufletul nesătios, cel ce a îndrăznit unele care acestea asupra Învătătorului. Cela ce esti spre toti bun, Doamne, mărire Tie".

- În Sfânta si Marea Vineri se prăznuiesc sfintele si mântuitoarele si înfricosătoarele Patimi ale Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Se mai face încă pomenire si de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstingnit împreună cu El.

- Astăzi, în Vinerea cea Mare, Vinerea Pătimirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne aducem aminte de suferintele Domnului pentru noi si pentru a noastră mântuire, de scuipările, de bătăile, de chinuirile de tot felul, de batjocurile, de răstignirea pe cruce si de moartea pe cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care toate s-au făcut pentru noi si pentru a noastră mântuire. Ne-am pregătit vreme îndelungată pentru aceste întâmpinări, pentru aceste gânduri si simtăminte care ne pun în legătură cu iubirea Mântuitorului arătată pe cruce, ne pune în legătură cu jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos adusă pentru noi. Fiind lucru mai presus de fire, fiind mai presus de lume, cu greu putem să apreciem aceste pătimiri pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a primit pentru mântuirea noastră si în măsura în care le întelegem sau întelegem ceva din ele, stăm si noi în fata Domnului Hristos, în fata crucii, stăm împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul si cu Maica Domnului în apropierea crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos si învătăm de la El să iertăm pe vrăjmasii nostri. Căci Domnul Hristos a zis: "Părinte, iartă-le lor că nu stiu ce fac" (Lc. 23, 34), iar aceasta a zis-o despre răstignitorii Săi. Învătăm de la Domnul Hristos să ne încredintăm toate ale noastre în mâinile lui Dumnezeu, căci Domnul Hristos fiind pe cruce, a zis către Dumnezeu: "Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul meu" (Lc. 23, 46). Învătăm de la Domnul Hristos să împlinim toate lucrurile până la deplinătatea lor. Căci îl auzim pe Domnul Hristos zicând: "Săvârsitu-s-a" (In. 19, 30). Învătăm de la Domnul nostru Iisus Hristos ceva despre măretia pocăintei, pentru că tâlharul cel bine cunoscător, care si-a dat seama că pentru păcatele lui pătimeste, că pentru ale lui păcate este răstignit împreună cu Domnul Hristos, care este nevinovat, a zis către Mântuitorul: "Pomeneste-mă, Doamne, întru împărătia Ta", iar Domnul Hristos i-a răspuns: "Adevăr grăiesc tie, astăzi vei fi cu mine în Rai" (Lc. 23, 42-43). Toate acestea pomenindu-le, cerem de la Dumnezeu ajutor ca să întelegem cât mai bine cele ce s-au făcut pentru noi si întelegându-le, recunostinta noastră să fie cât mai deplină. Condusi de Sfânta noastră Biserică în această zi de Vinere Mare, în această zi de Vineri întunecată si luminată. Întunecată pentru că s-a întunecat soarele si s-a cutremurat pământul, dar si luminată, pentru că-i luminată de iubirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care se arată Dumnezeu Însusi, Cel ce este iubire; întru această zi binecuvântată de Dumnezeu ne îndemnăm unii pe altii cu cuvintele Bisericii si zicem:

"Pe cel ce S-a răstignit pentru noi veniti toti să-L lăudăm că pe acesta L-a văzut Maria - e vorba de Maica Domnului - pe cruce si a zis: Desi rabzi răstignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu".

- În Sfânta si Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască si trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viată vesnică.

- Vom pomeni cu darul lui Dumnezeu în Sâmbăta cea Mare înmormântarea Domnului Hristos, petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru. Vom avea în vedere cele ce s-au petrecut pentru noi si pentru a noastră mântuire în această zi. Si anume, îl vom avea în vedere pe Mântuitorul Cel ce a fost în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul si în Rai ca un Dumnezeu cu tâlharul, care a fost cu dumnezeirea pretutindeni: si cu trupul în mormânt, si cu sufletul în iad, si împreună cu tâlharul cel mântuit în Rai. E o zi în care ne arătăm nedumerirea si totodată convingerea că moartea s-a întâmplat în viată, că Viata a primit moartea. Căci zicem: "În mormânt, Viată, pus ai fost, Hristoase, si împărătia iadului Tu ai zdrobit". Ne gândim la Mântuitorul nostru Iisus Hristos în care se întâlnesc cele potrivnice: moartea si viata. Moartea prin despărtirea sufletului de trup si viata prin faptul că vorbind cu Domnul Hristos noi zicem: "Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce esti fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii. Iar când ai înviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Dătătorule de viată, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Tie". Rânduiala Bisericii noastre este ca îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndată după aceea se pomeneste Învierea. Pentru că noi aducem aminte de moartea celui fără de moarte, aducem aminte prin prohodire de cel ce a murit fără să moară cu dumnezeirea, si în cazul acesta ne minunăm de Domnul nostru Iisus Hristos si nu uităm de învierea Lui. "Desi rabzi răstignire", am zis în vinerea cea mare, "Tu esti Fiul si Dumnezeul meu". Si putem spune în continuare: "Desi esti în mormânt, Tu esti Dumnezeul meu". În această sâmbătă a tăcerii suntem chemati de Sfânta noastră Biserică în cuprinsul Sfintei Liturghii să tăcem cu gândurile noastre iscoditoare si să zicem:

"Să tacă tot trupul omenesc si nimica pământesc în sine să nu gândească, căci Împăratul Împăratilor si Domnul Domnului merge să se junghie si să se dea de mâncare credinciosilor. Si merg înaintea Lui puterile îngeresti cu toată domnia si stăpânia, heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia".

Asa se spune la Sfânta Liturghie. Asa trebuie să spunem si noi în constiinta noastră, asa trebuie să gândim si noi despre tainele mai presus de întelegere. Să tacă firea omenească cu gândurile ei pământesti si să audă, să asculte, să vadă pe cei care îl însotesc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în moarte si prin moarte spre învierea cea de a treia zi, pe care o asteptăm si pentru care ne-am rugat să o ajungem ca să ne închinăm Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos fără de osândă si să ne împăcăm cu toti. Să le zicem frati celor ce ne urăsc pe noi si asa, în ziua Învierii să strigăm: "Hristos a înviat din morti cu moartea pe moarte călcând si celor din morminte viată dăruindu-le".

Pentru vremea la care am ajuns ne-am rugat de-a lungul întregului post al Pastilor. Am zis la Liturghia Darurilor mai înainte sfintite rugăciune către Dumnezeu: "Dă-ne nouă, Bunule să luptăm lupta cea bună, calea postului să o săvârsim, credinta nedespărtită să o păzim, capetele nevăzutilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm si fără de osândă să ajungem a ne închina si Sfintei Învieri". Am ajuns în ziua Sfintei Învieri, am ajuns să ne închinăm Sfintei Învieri. Biserica însă ne cere ceva anume si zice:

"În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea si unii pe altii să ne îmbrătisăm, si să le zicem frati si celor ce ne urăsc pe noi si asa să strigăm: Hristos a înviat din morti cu moartea pe moarte călcând si celor din morminte viată dăruindu-le".

Întrebarea firească pentru fiecare dintre noi este: Ne închinăm cu adevărat Sfintei Învieri? Le zicem frati celor ce ne urăsc pe noi? Suntem binevoitori fată de toti oamenii? Dacă da, atunci suntem fericiti, pentru că trăim Ziua Învierii întru care dorim să ne luminăm. Spunem că Pastele Domnului sunt o trecere de la moarte la viată si de pe pământ la cer. Chemăm cerul si pământul să se veselească si zicem: "Cerurile după cuviintă să se veselească si pământul să se bucure, si să prăznuiască toată lumea cea văzută si cea nevăzută că Hristos a înviat, veselia cea vesnică". Pentru că stim că "prăznuim omorârea mortii, sfărâmarea iadului si începutul altei vieti vesnice". Si de aceea "lăudăm pe Pricinuitorul, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părintilor si preamărit". Avem bucuria să vedem pe "Soarele dreptătii tuturor viată răsărind", ne gândim la lumina Învierii, la bucuria izvorâtă din mormântul cel dătător de viată al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne bucurăm si noi împreună cu uncenicii Mântuitorului, care s-au bucurat văzându-l pe Domnul (In. 20, 20) si răspundem chemărilor Sfântului Ioan Gură de Aur, care zice:

"Toti să vă ospătati din ospătul credintei, toti să luati bogătia bunătătii. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărătia cea de obste, nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Si aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ si s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut si a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Înviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos si au căzut dracii. Înviat-a Hristos si se bucură îngerii. Înviat-a Hristos si viata vietuieste. Înviat-a Hristos si nici un mort nu este în mormânt. Că Hristos înviind din morti începătură celor adormiti S-a făcut. A aceluia este slava si stăpânirea în vecii vecilor. Amin".

În această atmosferă trăind, suntem cu adevărat oameni care prăznuim Învierea Mântuitorului si dăm slavă celui ce a înviat din morti cu moartea pe moarte călcînd.

"Hristos a înviat, ce vorbă sfântă!
Îti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parcă serafimi-ti cântă
De câte ori crestine tu auzi.
Hristos a înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în adevăr,
În poienita-n care zburdă cerbii,
În florile de piersic si de măr.
În stupii de albine fără gres,
În vântul care suflă mângâios,
În ramura-nflorită de cires.
Dar, vai, în suflet ti-a-nviat Hristos?
Ai cântărit cu mintea ta, crestine
Cât bine ai făcut sub cer umblând?
Te simti măcar acum pornit spre bine?
Măcar acum te simti mai bun, mai blând?
Simti tu topită-n suflet vechea-ti ură?
Mai vrei pieirea celui plin de har?
Ti-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ti gură?
Iubirea pentru semeni o simti jar?
O, dacă aceste legi de-a pururi sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat,
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept să cânti: Hristos a înviat!"

Interviu difuzat în Vinerea Mare (10 aprilie 1998)
pe Canalul Radio România Actualităti