Tinerii si credinta in Dumnezeu

TINERII ŞI CREDINŢA ÎN DUMNEZEU Tinerii sunt percepuți de cele mai multe ori, ca o prefigurare a viitorului unei societăți, iar calitățile și viciile acestora se constituie în „semne“ ale nivelului vieții religios-morale a adulților de peste ani. Cu toate acestea, generația tânără nu poate fi percepută și abordată doar din perspectiva a ceea ce urmează să devină. Cu alte cuvinte, tinerii nu reprezintă doar viitorul unei societăți, ci și prezentul acesteia și ca urmare a acestui fapt, solicită o atenție și o recunoaștere deplină a statutului lor de parteneri, în raport cu generațiile adulte. Tinereul român actual este supus unui număr extrem de diversificat de chemări, structurate, în linii mari, în două categorii. Pe de o parte, vocea lumii secularizate, în viziunea căreia Biserica nu poate avea un cuvânt în cetate, ci doar în viaţa particularî, se face auzită în tot ceasul şi prin căi din ce în ce mai sofisticate. Aceasta voce este dublată, sau mai bine zis constituie izvorul a tot mai felurite tentaţii prin care tânărul este cuprins în vraja unei pseudolibertăţi care se transformă, în scurt timp, în lanţurile celei mai aprige sclavii. Glasul Bisericii, pe de altă parte, răsună cu insistenţă la poarta vieţii tinerilor română, ei trebuie să vadă, să audă, să simtă şi să iubească Evanghelia ca pe ceva viu şi lucrător, esenţial pentru viaţa lor, căci Evanghelia nu este o literă moartă, ci Duhul Sfânt prezent care-l aduce pe Hristos în lume. Dumnezeu există. Omul cu viaţă sfântă Îl simte şi-L vede:„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 81). Dar chiar şi omul care n-a ajuns la operformanţă spirituală deosebită, având o minte limpede, recunoaşte existenţa luiDumnezeu. Mircea Eliade ne spune că ne naştem cu simţământul sacrului.Iar Înţeleptul Solomon zice că„deşerţi sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi care n- au ştiut, plecând de la bunătăţile văzute, să vadă pe Cel care este, nici din cercetarea lucrărilor Sale să înţeleagă pe meşter" (Înţelepciune 13, 1). Filosoful Petre Ţuţea afirmă că omul care nu crede în Dumnezeu este un biet animal care vine de nicăieri şi merge nicăieri. Credinţa în Dumnezeu are efecte revoluţionare asupra modului nostru de agândi şi de a acţiona. Gânditorul danez Sören Kierkegaard scria lucrul următor: „O singură viaţă ai de trăit. Dacă, atunci când vine moartea, se va constata că viaţa ta afost bine folosită, adică se va afla într-o poziţie bună faţă de eternitate, Dumnezeu săfie lăudat! Dacă nu, atunci situaţia e ireparabilă". Dumnezeu are cu fiecare din noi un plan. Sf ântul Pavel ne spune că"voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea noastră; să vă feriţi de desfrânare, ca să ştie fiecare din voi să - şi stăpânească vasul său în sfinţenie şi cinste, nu în patima poftei cum fac neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu" (1 Tesaloniceni 4, 3-5). Unul dintre cei mai înţelepţi oameni care au trăit pe pământ este Solomon.Cuvintele lui, deşi au fost scrise cu aproape trei mii de ani în urmă, sunt foarte actuale: „Odată stam la fereastra casei mele şi priveam printre gratii şi am zărit, printre cei lipsiţi de minte,un tânăr fără pricepere. El trecea pe uliţă pe lângă colţul casei ei (a femeii străine) şi se îndrepta către locuinţa ei. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra şi întunericul nopţii. Şi iată o femeie îl întâmpină, având înfăţişare de desfrânată şi prefăcătorie în inimă; Aprigă şi de neţinut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; Când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colţ.Ea îl apucă şi- l sărută cu o căutătură obraznică... El începu să meargă dintr - o dată după ea, ca un bou la junghiere şi ca un cerb care se zoreşte spre capcană" (Pilde 7, 6-22). Metaforele grăiesc dela sine.Dumnezeu nu ne-a impus restricţii cinice, împiedicându-ne să fim fericiţi, ci neavertizează că anumite comportamente ne sunt dăunătoare. De aceea ne spune prinînţeleptul amintit mai înainte:"Bucură - te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce - ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la Judecata Sa" (Ecclesiastul 11, 9). Mare prieten cu tinerii, filosoful Petre Ţuţea, le dă acestora trei principii după care să-şi călăuzească viaţa: 1. Să moară pentru ţara lor, fără regret, de câte ori aceastale-o cere; 2. Să nu necinstească nici o fecioară, pentru a nu ofensa maiestatea Maicii Domnului; 3. Să respecte tot ce face altul şi nu sunt în stare să facă ei. 4. Crezând în Dumnezeu, tânărul va accepta că sfaturile Lui sunt perfecte. Aşa scrie şi Proorocul David: "Legea Domnului este fără prihană, întoarce sufletele; mărturia Domnului este credincioasă, înţelepţeşte pruncii; judecăţile Domnului sunt drepte, veselesc inima; porunca Domnului este strălucitoare, luminează ochii" (Psalmul 18, 8-9). Dar depinde de înşelepciunea şi patosul pastoral al clericilor, profesorillor de religie angajaţi în misiunea Bisericii printre rineri, ca aceştia să rămână sau să devină iubitori şi următori de Hristos, bucurându-se în acelaş timp de entuziasmul, veselia, spontaneitatea şi dorinţa de libertate specifice vârstei.

Ganduri la sfarsitul anului 2011

Acum la cumpana anilor 2012-2012 sa multumim bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a daruit in anul acesta, sa-i aducem slava si sa-i cerem ca in noul an ce va sa vina sa ne daruiasca tot ceea ce ne este de folos si de ajutor. Iar noi crestinii sa incercam sa ne intoarcem la viata Bisericii primare, sa imitam modelul smereniei, al pacii si al iubirii dat noua de Insusi Fiul lui Dumnezeu Mantuitorul Iisus Hristos. Sa-i imitam numaidecat pe sfinti care sunt prietenii lui Dumnezeu, si care ne-au ramas modele de implinire a voii lui Dumnezeu aici pe pamant primind pentru aceasta cununa desavarsirii in Imparatia lui Dummnezeu. Am auzit aseara la o emisiune a televiziunii Trinitas vorbind pe directorul Seminarului Teologic din Bucuresti despre importanta pe care o acorda oamenii de astazi Revelionului, o sarbatoare lumeasca si paganeasca venita din Occident, punand in planul doi sarbatoarea Sfantului Vasile si in palnul trei,sau uitand de Praznicul Imparatesc Taierea Impreujur a Domnului nostru Iisus Hristos. Multa lume atunci cand este intrebata ce sarbatoare este pe 1 ianuarie raspund numaidecat: "sfantul Vasile", uitand complet de Taierea Imprejur a Domnului Iisus Hristos la 8 zile de la Nasterea Sa, obiceiul evreilor de a se deosebi in randul celorlalte popoare, tot acum i se pune si numele Pruncului. Pentru stramosii nostri trecerea anilor avea o cu totul alta conotatie, dovada avem si traditii ramase: Plugusorul, Capra, Ursul, Mascatii, adresau urarile cuvenite pentru anul nou ce va sa vina, de multe ori fiind pomenit in urariile lor Sfantul Vasile.
Deasemenea sa nu uitam de semenii nostri, sa ne gandim si mai mult la nevoile lor sau la suferintele lor, mult mai mult decat am facut-o in anul acesta. Mai ales ca la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 17 februarie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2012 să fie declarat Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română.
Am sa va transmit si eu cateva urari:
Insusi Mantuitorul ne spune "sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din tot sufletul tau din tot cugetul tau si din toata inima ta , iar pe aproapele tau ca pe tine insuti. Binecuvântaţi pre cei ce blestemă pre voi, şi vă rugaţi pentru cei ce fac vouă necaz. (Lc. 6:28)
Şi nu judecaţi, şi nu vă veţi judeca; nu osândiţi, şi nu vă veţi osândi, iertaţi şi vi se va ierta. (Lc. 6:37)
Omul cel bun, din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune; şi omul cel rău, din visteria cea rea a inimii sale scoate cele rele; că din prisosinţa inimii grăieşte gura lui. (Lc. 6:45)
Că nu au trimes Dumnezeu pre Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin el.(Io. 3:17)
Urâciunea aduce ceartă, iar dragostea acoperă toate greşalele. (Pil. 10:12)
(Sf. Nicolae Velimirovici - Inima in Marele Post)
Fie ca Bunul Dumnezeu sa ne asculte rugaciunile si sa ne trimita dumnezeiescul sau har necesar in viata noastra, iar noi ca fii ai lui sa reusim sa-i implinm toata voia Sa intru multi si fericiti ani
"La multi ani" si "Doamne ajuta"
Prof. de religie Neacsu Bogdan - Bacau

Mesajul Patriarhului Daniel

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului (2011) şi a Anului Nou (2012).

„Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos sau Sărbătoarea Crăciunului este sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Dumnezeu Tatăl trimite în lume pe Fiul Său cel Veşnic ca să devină Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Cel Veşnic intră în timp, în istorie, Cel Nevăzut se face văzut, Cel Necuprins se face cuprins, Dumnezeu coboară din ceruri pentru ca pe noi pământenii să ne înalţe la viaţa cerească. Întrucât Hristos Domnul s-a născut într-o familie, deşi Iosif nu este tatăl Său după trup, ci tatăl adoptiv, sărbătoarea Crăciunului este în mod deosebit sărbătoarea familiei. Pruncul Iisus sau Dumnezeu Copilul este binecuvântare pentru toţi copiii, pentru toate familiile care dau naştere copiilor şi îi cresc în credinţă, învăţându-i să devină cetăţeni ai patriei pământeşti, dar şi cetăţeni ai Raiului, ai patriei cereşti. În aceste zile, felicităm pe toţi cei care ajută familiile nevoiaşe, dar care au mulţi copii şi de asemenea ne gândim, în aceste zile, la mulţimea copiilor fraţilor noştri români din diaspora. Deci, adresăm un cuvânt părintesc şi tuturor românilor din afara graniţelor României, dorindu-le ajutorul lui Dumnezeu în păstrarea identităţii creştine şi româneşti şi în intensificarea comuniunii românilor de pretutindeni. Tuturor vă dorim sănătate şi mântuire, pace şi bucurie şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată lucrarea cea bună, iar cu prilejul Anului Nou dorim tuturor românilor ajutor de la Dumnezeu în anul nou 2012 în care intrăm şi dorim ca acest an să fie mai îmbelşugat în fapte bune şi mai luminos pentru cei din ţară şi pentru cei din afara graniţelor României. Tuturor vă dorim ani mulţi şi binecuvântaţi”.

sursa: basilica.ro

Diaconul Stefan primul martir al Bisericii

În toată lumea, Evanghelia, Vestea cea Bună, de cele mai multe ori a prins rădăcini prin sângele martirilor. Înainte ca oamenii să îşi dea viaţa pentru Evanghelie, ei trebuie să trăiască în acord cu Evanghelia. Dorinţa lor de a-I sluji lui Hristos se traduce, în realitate, prin a sluji aproapelui. Ştefan, înainte de a deveni mucenic, a fost un slujitor al aproapelui şi un misionar.

Ştefan[1]a fost unul din cei şapte bărbaţi aleşi de către ucenici, imediat după Înviere, ca să supravegheze şi să ajute la distribuirea alimentelor oferite de membrii Bisericii, încât apostolii să nu mai aibă alte obligaţii decât cele duhovniceşti. Toţi cei şapte aveau nume greceşti (Fapte 6, 5), ceea ce sugerează că proveneau dintre iudeii elenizaţi. Ştefan este amintit ca unul care se evidenţia printre ei, fiind caracterizat ca „bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt” (Fapte 6, 5).

Cu mult înainte să înceapă persecuţiile împotriva creştinilor, exista o atitudine extremistă, de respingere faţă de creştini. Evreii care acceptau pe Iisus ca Mesia erau de obicei îndepărtaţi din sânul familiilor lor. Ca rezultat al acestui fapt, credincioşii depindeau de suportul reciproc oferit. Împărţitul hranei, a caselor pentru locuit şi a altor resurse era, de asemenea, caracteristica practică şi necesară a Bisericii, a întregii comunităţi. În final, numărul crescând de credincioşi a dus la organizarea distribuirii bunurilor comune.

Ştefan, pe lângă faptul că era un foarte bun administrator, era un predicator cu putere multă. Când a înfruntat grupul opozant, răspunsurile logice ale lui Ştefan au fost convingătoare şi pentru alţii. Acest lucru reiese şi din cuvântarea pe care a susţinut-o în faţa sinedriului (Fapte cap. 7). Când Ştefan a fost adus în faţa sinedriului s-au folosit aceleaşi acuzaţii ca şi în cazul lui Iisus (Matei 26, 59 - 61). L-au acuzat pentru faptul că ar fi dorit să schimbe legile lui Moise, deoarece ştiau că saducheii, care erau majoritari în acel moment, credeau doar în legile lui Moise.

Ştefan, plin de Duh Sfânt, oferă ca răspuns un discurs despre relaţia poporului ales cu Dumnezeu. Începând cu Vechiul Testament, el arată că în mod constant evreii au respins mesajul lui Dumnezeu şi al profeţilor Lui, şi că acest sinedriu l-a respins şi ucis pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu. El subliniază trei mari momente:

1. Istoria poporului israelitean este cronica prezenţei lui Dumnezeu în istoria omenirii; 2. Oamenii L-au slăvit pe Dumnezeu cu mult înainte de a fi construit templul lui Solomon;

3. Omorârea lui Iisus a reprezentat o dovadă în plus de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu.

Ştefan nu se apăra pe el însuşi. Cuvântarea lui Ştefan a marcat începutul cuvântărilor teologice în Biserica primară. Sfântul Apostol Luca[2] relatează toată cuvântarea, indicându-i astfel importanţa.

În timpul cuvântării sale, Ştefan a realizat că, într-o oarecare măsură, îşi semnează condamnarea la moarte. Membrii sinedriului nu au avut motive întemeiate pentru a-l condamna. L-au lovit cu pietre în timp ce se ruga pentru iertarea păcatelor lor. Cuvintele sale finale arată care este modelul de urmat – Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Viaţa Sfântului Ştefan este o provocare neîntreruptă pentru toţi creştinii. Deoarece el a fost primul care a murit pentru credinţă, martiriul său naşte întrebări la care şi noi trebuie să răspundem: Ce riscuri ne putem asuma fiind următori ai lui Hristos? Am putea să murim pentru El? Este dorinţa noastră să trăim pentru El?

Moartea lui Ştefan nu a fost în zadar. Urmările martiriului lui Ştefan au fost uimitoare. Persecuţia care a urmat a avut ca efect predicarea Evangheliei la foarte mulţi oameni. Moartea lui Ştefan a fost, fără îndoială, un element esenţial în convertirea lui Saul din Tars, care, dintr-un prigonitor al creştinilor, a devenit un apostol al neamurilor.

Ştefan a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus Hristos stând de-a dreapta Tatălui. Iudeii nu au tolerat aceste cuvinte şi, în consecinţă, l-au târât şi l-au omorât. În ziua de astăzi, oamenii poate nu ne distrug pentru mărturisirea lui Hristos, dar cu siguranţă ne vor lăsa să ştim că nu vor să audă adevărul şi deseori vor încerca să ne facă să tăcem.

Să nu uităm că moartea lui Ştefan a făcut din Pavel cel mai mare propovăduitor al mesajului lui Hristos. Chiar şi cei care se opun lui Hristos acum, mai târziu se vor întoarce la Hristos. Sângele mucenicilor este totdeauna o sămânţă care aduce roade.

(Pr. Ciprian Dumitru Ciuntu)

PRIETENI ADEVARATA SI CRITERIILE EI

PRIETENIA ADEVARATĂ ŞI CRITERIILE EI

Orice om consider are nevoie de prieteni, indiferent de rasă, etnie, religie etc., deorece nimănui nu i-ar plăcea să stea singur. O persoană trebuie să comunice cu alte persoane pentru a se putea dezvolta din punct de vedere social.
Prietenia este un lucru foarte frumos, Ea uneşte oameni cu personalităţi, etnii, sau chiar cetăţenii diferite şi îi ajută să comunice, să se ajute şi să se înţeleagă.
O prietenie poate să fie loială sau neloială, depinde de modul în care îţi alegi prietenii. De asemenea poţi spune că nu ăntotdeuna suntem nişte prieteni adevăraţi, căci orice om greşeşte, şi este firesc. Şi totuşi unele persoane sunt foarte blajine, înţelegatoar şi bune cu ceilalţi şi de multe ori sunt considerate persoane „uşor de păcălit”. În orice caz nici persoanele care sunt foarte îngâmfate, origolioase sau făţarnice nu sunt nişte prieteni ideali şi adevăraţi.
Prietenia este testată de fapt de întâmplări în care ai nevoie de ajutor sau atenţia şi înţelegerea care ţi-o acordă prietenul tău, sau în momentul în care îţi doreşti o persoană acre să te asculte atunci când îţi descarci sufletul. Dacă aceste lucruri sunt respectate de pritenul sau prietena ta înseamnă că e un priten loial şi că poţi avea încredere în el. Chiar ar putea fi cel mai bun prieten!
Dar dacă un prieten este bun şi înţelegător asta nu înseamnă că trebuie să-l calci în picioare, cum spunea un proverb: „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”! sau „Bine faci, Bine primeşti”
Istrate Gabriela clasa a VII-a A Mihail Sadoveanu

Piesa de teatru Sfantul Nicolae si fetele sarace

Astăzi 6 decembrie 2011 cu ocazia Sărbătorii Sfântului Mare Ierarh Nicolae, la Şcoala cu clasele I-VIII „Mihail Sadoveanu” –Bacău, elevii clasei a VI-a A, împreună cu domnul profesor de religie Neacşu Bogdan au prezentat o piesă de teatru „Sfântul Nicolae şi fetele sărace” în faţa colegilor şi a cadrelor didactice. La sfârşitul piesei de teatru Moş Nicolae a împărţit dulciuri elevilor.
Sfantul Nicolae este patronul spiritual al acestei instituţii, datorită faptului că în această şcoală există o capelă care are hramul acestui sfânt. Ieri 5 decembrie în capelă s-a săvârşit o slujbă de mulţumire pentru anul scolar şi s-a facut o aghiazmă mică de către preoţii Ichim-Radu Gabriel de la biserica Acoperământul Maicii Domnului – Bacău, Iacobeanu Marius de la biserica Lazaret Bacău şi Busuioc Silviu de la biserica Cuvioasa Parascheva – Bacău, întrucât această capelă sfinţită pe 16 aprilie 1999, de Preasfinţitul Eftimie Luca, episcop al Romanulu, nu are un preot pentru a sluji aici.
Activităţile fac parte din proiectul de parteneriat Şcoală – Biserică „Calea cea dreaptă”.

Prof.de religie Neacşu Bogdan

Piesa de teatru Sfantul Nicolae si fetele sarace