Ganduri la sfarsitul anului 2011

Acum la cumpana anilor 2012-2012 sa multumim bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a daruit in anul acesta, sa-i aducem slava si sa-i cerem ca in noul an ce va sa vina sa ne daruiasca tot ceea ce ne este de folos si de ajutor. Iar noi crestinii sa incercam sa ne intoarcem la viata Bisericii primare, sa imitam modelul smereniei, al pacii si al iubirii dat noua de Insusi Fiul lui Dumnezeu Mantuitorul Iisus Hristos. Sa-i imitam numaidecat pe sfinti care sunt prietenii lui Dumnezeu, si care ne-au ramas modele de implinire a voii lui Dumnezeu aici pe pamant primind pentru aceasta cununa desavarsirii in Imparatia lui Dummnezeu. Am auzit aseara la o emisiune a televiziunii Trinitas vorbind pe directorul Seminarului Teologic din Bucuresti despre importanta pe care o acorda oamenii de astazi Revelionului, o sarbatoare lumeasca si paganeasca venita din Occident, punand in planul doi sarbatoarea Sfantului Vasile si in palnul trei,sau uitand de Praznicul Imparatesc Taierea Impreujur a Domnului nostru Iisus Hristos. Multa lume atunci cand este intrebata ce sarbatoare este pe 1 ianuarie raspund numaidecat: "sfantul Vasile", uitand complet de Taierea Imprejur a Domnului Iisus Hristos la 8 zile de la Nasterea Sa, obiceiul evreilor de a se deosebi in randul celorlalte popoare, tot acum i se pune si numele Pruncului. Pentru stramosii nostri trecerea anilor avea o cu totul alta conotatie, dovada avem si traditii ramase: Plugusorul, Capra, Ursul, Mascatii, adresau urarile cuvenite pentru anul nou ce va sa vina, de multe ori fiind pomenit in urariile lor Sfantul Vasile.
Deasemenea sa nu uitam de semenii nostri, sa ne gandim si mai mult la nevoile lor sau la suferintele lor, mult mai mult decat am facut-o in anul acesta. Mai ales ca la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 17 februarie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2012 să fie declarat Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română.
Am sa va transmit si eu cateva urari:
Insusi Mantuitorul ne spune "sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din tot sufletul tau din tot cugetul tau si din toata inima ta , iar pe aproapele tau ca pe tine insuti. Binecuvântaţi pre cei ce blestemă pre voi, şi vă rugaţi pentru cei ce fac vouă necaz. (Lc. 6:28)
Şi nu judecaţi, şi nu vă veţi judeca; nu osândiţi, şi nu vă veţi osândi, iertaţi şi vi se va ierta. (Lc. 6:37)
Omul cel bun, din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune; şi omul cel rău, din visteria cea rea a inimii sale scoate cele rele; că din prisosinţa inimii grăieşte gura lui. (Lc. 6:45)
Că nu au trimes Dumnezeu pre Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin el.(Io. 3:17)
Urâciunea aduce ceartă, iar dragostea acoperă toate greşalele. (Pil. 10:12)
(Sf. Nicolae Velimirovici - Inima in Marele Post)
Fie ca Bunul Dumnezeu sa ne asculte rugaciunile si sa ne trimita dumnezeiescul sau har necesar in viata noastra, iar noi ca fii ai lui sa reusim sa-i implinm toata voia Sa intru multi si fericiti ani
"La multi ani" si "Doamne ajuta"
Prof. de religie Neacsu Bogdan - Bacau

Mesajul Patriarhului Daniel

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului (2011) şi a Anului Nou (2012).

„Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos sau Sărbătoarea Crăciunului este sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Dumnezeu Tatăl trimite în lume pe Fiul Său cel Veşnic ca să devină Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Cel Veşnic intră în timp, în istorie, Cel Nevăzut se face văzut, Cel Necuprins se face cuprins, Dumnezeu coboară din ceruri pentru ca pe noi pământenii să ne înalţe la viaţa cerească. Întrucât Hristos Domnul s-a născut într-o familie, deşi Iosif nu este tatăl Său după trup, ci tatăl adoptiv, sărbătoarea Crăciunului este în mod deosebit sărbătoarea familiei. Pruncul Iisus sau Dumnezeu Copilul este binecuvântare pentru toţi copiii, pentru toate familiile care dau naştere copiilor şi îi cresc în credinţă, învăţându-i să devină cetăţeni ai patriei pământeşti, dar şi cetăţeni ai Raiului, ai patriei cereşti. În aceste zile, felicităm pe toţi cei care ajută familiile nevoiaşe, dar care au mulţi copii şi de asemenea ne gândim, în aceste zile, la mulţimea copiilor fraţilor noştri români din diaspora. Deci, adresăm un cuvânt părintesc şi tuturor românilor din afara graniţelor României, dorindu-le ajutorul lui Dumnezeu în păstrarea identităţii creştine şi româneşti şi în intensificarea comuniunii românilor de pretutindeni. Tuturor vă dorim sănătate şi mântuire, pace şi bucurie şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată lucrarea cea bună, iar cu prilejul Anului Nou dorim tuturor românilor ajutor de la Dumnezeu în anul nou 2012 în care intrăm şi dorim ca acest an să fie mai îmbelşugat în fapte bune şi mai luminos pentru cei din ţară şi pentru cei din afara graniţelor României. Tuturor vă dorim ani mulţi şi binecuvântaţi”.

sursa: basilica.ro

Diaconul Stefan primul martir al Bisericii

În toată lumea, Evanghelia, Vestea cea Bună, de cele mai multe ori a prins rădăcini prin sângele martirilor. Înainte ca oamenii să îşi dea viaţa pentru Evanghelie, ei trebuie să trăiască în acord cu Evanghelia. Dorinţa lor de a-I sluji lui Hristos se traduce, în realitate, prin a sluji aproapelui. Ştefan, înainte de a deveni mucenic, a fost un slujitor al aproapelui şi un misionar.

Ştefan[1]a fost unul din cei şapte bărbaţi aleşi de către ucenici, imediat după Înviere, ca să supravegheze şi să ajute la distribuirea alimentelor oferite de membrii Bisericii, încât apostolii să nu mai aibă alte obligaţii decât cele duhovniceşti. Toţi cei şapte aveau nume greceşti (Fapte 6, 5), ceea ce sugerează că proveneau dintre iudeii elenizaţi. Ştefan este amintit ca unul care se evidenţia printre ei, fiind caracterizat ca „bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt” (Fapte 6, 5).

Cu mult înainte să înceapă persecuţiile împotriva creştinilor, exista o atitudine extremistă, de respingere faţă de creştini. Evreii care acceptau pe Iisus ca Mesia erau de obicei îndepărtaţi din sânul familiilor lor. Ca rezultat al acestui fapt, credincioşii depindeau de suportul reciproc oferit. Împărţitul hranei, a caselor pentru locuit şi a altor resurse era, de asemenea, caracteristica practică şi necesară a Bisericii, a întregii comunităţi. În final, numărul crescând de credincioşi a dus la organizarea distribuirii bunurilor comune.

Ştefan, pe lângă faptul că era un foarte bun administrator, era un predicator cu putere multă. Când a înfruntat grupul opozant, răspunsurile logice ale lui Ştefan au fost convingătoare şi pentru alţii. Acest lucru reiese şi din cuvântarea pe care a susţinut-o în faţa sinedriului (Fapte cap. 7). Când Ştefan a fost adus în faţa sinedriului s-au folosit aceleaşi acuzaţii ca şi în cazul lui Iisus (Matei 26, 59 - 61). L-au acuzat pentru faptul că ar fi dorit să schimbe legile lui Moise, deoarece ştiau că saducheii, care erau majoritari în acel moment, credeau doar în legile lui Moise.

Ştefan, plin de Duh Sfânt, oferă ca răspuns un discurs despre relaţia poporului ales cu Dumnezeu. Începând cu Vechiul Testament, el arată că în mod constant evreii au respins mesajul lui Dumnezeu şi al profeţilor Lui, şi că acest sinedriu l-a respins şi ucis pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu. El subliniază trei mari momente:

1. Istoria poporului israelitean este cronica prezenţei lui Dumnezeu în istoria omenirii; 2. Oamenii L-au slăvit pe Dumnezeu cu mult înainte de a fi construit templul lui Solomon;

3. Omorârea lui Iisus a reprezentat o dovadă în plus de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu.

Ştefan nu se apăra pe el însuşi. Cuvântarea lui Ştefan a marcat începutul cuvântărilor teologice în Biserica primară. Sfântul Apostol Luca[2] relatează toată cuvântarea, indicându-i astfel importanţa.

În timpul cuvântării sale, Ştefan a realizat că, într-o oarecare măsură, îşi semnează condamnarea la moarte. Membrii sinedriului nu au avut motive întemeiate pentru a-l condamna. L-au lovit cu pietre în timp ce se ruga pentru iertarea păcatelor lor. Cuvintele sale finale arată care este modelul de urmat – Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Viaţa Sfântului Ştefan este o provocare neîntreruptă pentru toţi creştinii. Deoarece el a fost primul care a murit pentru credinţă, martiriul său naşte întrebări la care şi noi trebuie să răspundem: Ce riscuri ne putem asuma fiind următori ai lui Hristos? Am putea să murim pentru El? Este dorinţa noastră să trăim pentru El?

Moartea lui Ştefan nu a fost în zadar. Urmările martiriului lui Ştefan au fost uimitoare. Persecuţia care a urmat a avut ca efect predicarea Evangheliei la foarte mulţi oameni. Moartea lui Ştefan a fost, fără îndoială, un element esenţial în convertirea lui Saul din Tars, care, dintr-un prigonitor al creştinilor, a devenit un apostol al neamurilor.

Ştefan a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus Hristos stând de-a dreapta Tatălui. Iudeii nu au tolerat aceste cuvinte şi, în consecinţă, l-au târât şi l-au omorât. În ziua de astăzi, oamenii poate nu ne distrug pentru mărturisirea lui Hristos, dar cu siguranţă ne vor lăsa să ştim că nu vor să audă adevărul şi deseori vor încerca să ne facă să tăcem.

Să nu uităm că moartea lui Ştefan a făcut din Pavel cel mai mare propovăduitor al mesajului lui Hristos. Chiar şi cei care se opun lui Hristos acum, mai târziu se vor întoarce la Hristos. Sângele mucenicilor este totdeauna o sămânţă care aduce roade.

(Pr. Ciprian Dumitru Ciuntu)

PRIETENI ADEVARATA SI CRITERIILE EI

PRIETENIA ADEVARATĂ ŞI CRITERIILE EI

Orice om consider are nevoie de prieteni, indiferent de rasă, etnie, religie etc., deorece nimănui nu i-ar plăcea să stea singur. O persoană trebuie să comunice cu alte persoane pentru a se putea dezvolta din punct de vedere social.
Prietenia este un lucru foarte frumos, Ea uneşte oameni cu personalităţi, etnii, sau chiar cetăţenii diferite şi îi ajută să comunice, să se ajute şi să se înţeleagă.
O prietenie poate să fie loială sau neloială, depinde de modul în care îţi alegi prietenii. De asemenea poţi spune că nu ăntotdeuna suntem nişte prieteni adevăraţi, căci orice om greşeşte, şi este firesc. Şi totuşi unele persoane sunt foarte blajine, înţelegatoar şi bune cu ceilalţi şi de multe ori sunt considerate persoane „uşor de păcălit”. În orice caz nici persoanele care sunt foarte îngâmfate, origolioase sau făţarnice nu sunt nişte prieteni ideali şi adevăraţi.
Prietenia este testată de fapt de întâmplări în care ai nevoie de ajutor sau atenţia şi înţelegerea care ţi-o acordă prietenul tău, sau în momentul în care îţi doreşti o persoană acre să te asculte atunci când îţi descarci sufletul. Dacă aceste lucruri sunt respectate de pritenul sau prietena ta înseamnă că e un priten loial şi că poţi avea încredere în el. Chiar ar putea fi cel mai bun prieten!
Dar dacă un prieten este bun şi înţelegător asta nu înseamnă că trebuie să-l calci în picioare, cum spunea un proverb: „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”! sau „Bine faci, Bine primeşti”
Istrate Gabriela clasa a VII-a A Mihail Sadoveanu

Piesa de teatru Sfantul Nicolae si fetele sarace

Astăzi 6 decembrie 2011 cu ocazia Sărbătorii Sfântului Mare Ierarh Nicolae, la Şcoala cu clasele I-VIII „Mihail Sadoveanu” –Bacău, elevii clasei a VI-a A, împreună cu domnul profesor de religie Neacşu Bogdan au prezentat o piesă de teatru „Sfântul Nicolae şi fetele sărace” în faţa colegilor şi a cadrelor didactice. La sfârşitul piesei de teatru Moş Nicolae a împărţit dulciuri elevilor.
Sfantul Nicolae este patronul spiritual al acestei instituţii, datorită faptului că în această şcoală există o capelă care are hramul acestui sfânt. Ieri 5 decembrie în capelă s-a săvârşit o slujbă de mulţumire pentru anul scolar şi s-a facut o aghiazmă mică de către preoţii Ichim-Radu Gabriel de la biserica Acoperământul Maicii Domnului – Bacău, Iacobeanu Marius de la biserica Lazaret Bacău şi Busuioc Silviu de la biserica Cuvioasa Parascheva – Bacău, întrucât această capelă sfinţită pe 16 aprilie 1999, de Preasfinţitul Eftimie Luca, episcop al Romanulu, nu are un preot pentru a sluji aici.
Activităţile fac parte din proiectul de parteneriat Şcoală – Biserică „Calea cea dreaptă”.

Prof.de religie Neacşu Bogdan

Piesa de teatru Sfantul Nicolae si fetele sarace

Rugaciune catre Sfantul Nicolae

Rugaciune catre Sfantul Nicolae


Sfinte Nicolae,
Ce ne-ai adus ploaie
De multe minuni
Şi de rugăciuni,

Nu uita că noi
Suntem în nevoi,
La multe ispite,
Cu inimi mâhnite.

Vino şi acum,
Ca un blând bătrân
Şi ne dă drept ban
Inimii alean.

Roagă-L pe Hristos,
Domnul luminos,
Să ne întărească,
Să ne mântuiască,
Să ne fericească.

Despre prietenie

Prietenul este o persoana apropriata cu care ne intelegem,vorbim in timpul liber, ne impartasim sentimentele.Este foarte greu sa fim singuri in viata, de aceea avem prieteni pentru a nu fi singuri. Cand esti trist, prietenul tau face niste glume si te inveseleste. Oricine ar trebui sa aiba cel putin un prieten. Prietunul adevarat e alaturi de tine la bine si la greu, iar cel care fuge cand da de rau nu e un prieten adevarat. Prietenia este un lucru farte frumos.El e cel care-ti aduce zambetul sis tie ce iti aduce lacrimile.El stie ce sa-ti spuna pentru a-ti da un vizor de speranta.
Prietenul adevarat ar trebui sa-ti dea o mana de ajutor, sa te resice atunci cand ai cazut.Are rolul sa-ti ridice moralul la greu.
E alaturi de tine pentru a te bucura.
Trebuie sa apreciem fiecare clipa cu prietenul nostru, fie bune sau fie rele.
Prietenul meu fiind Relu.Noi ne ajutam mereu,ne impartasim sentimentele,dar desigur ne cunoastem foarte bine.
Nu trebuie sa ne laudam ca avem prieteni deoarece e iresponsabil.Nu imi juudec prietenul dupa cei care se aduna.
Relu are 12 ani invata la scoala Mihail Sadoveanu si este ortodox,dar religia nu conteaza.
Prietenia este o arta neinteleasa ce trebuie practicata.
Ea poate fi inteleasa ca o unitate de sentimente simpatii,idei commune sau mai putin commune,de principii prin care se aproprie 2 sau mai multe persoane.
Prietenia poate fi inteleasa ca o profunda apropriere sufleteasca.
Oricine trebuie sa aiba un prieten caruia sa se destainuie.
Cristi Leahu elev clasa a VII-a B Mihail Sadoveanu - Bacau

Preot Calciu Dumitreasa

Părintele Calciu a fost unul dintre acei luptători anticomuniști care au mărturisit credința lor în Hristos și în ideea națională, cu însuși sângele lor. A îndurat peste 21 de ani de închisoare sub comuniști (1948-1964, 1979-1984), trecând și prin furia iadului reeducării din pușcăria pentru studenți de la Pitești (1949-1951), unde a făcut anumite compromisuri. Cu multă pocăință, a reușit să depășească această greșeală, refuzând ulterior orice compromis cu sistemul comunist. Un fost coleg de detenție de la Pitești - Dan Lucinescu - scria în volumul "Jertfa": Este bine în această situație să existe o exemplificare, aleasă nu întâmplător la cel ce mai târziu a ajuns preotul Calciu. Când respectivul, în urma unor crunte presiuni fizice a fost îndemnat să lovească un coleg de al lui, a căzut în genunchi în poziție de rugăciune și din ochii suferinzi, de căprioară rănită, începură să-i curgă lacrimi iar din răni sânge".

A fost transferat apoi la Gherla. În procesul intentat de comuniști așa-zișilor vinovați ai reeducării de la Pitești, Părintele Gheorghe Calciu arată în sala de ședință că adevărații vinovați sunt Securitatea și conducerea Ministerului de Interne.

În luna iulie 1958 este transferat la Jilava, la secția de exterminare, numită Casimca (celulele erau situate la câțiva metri sub pământ, fără iluminare naturală și fără altă aerisire decât 3 găuri în ușă, cu apă curgând continuu pe pereți). I-a avut colegi de celulă pe Iosif V. Iosif, Marcel Petrișor și pe Constantin Oprișan. Alături de ceilalți doi colegi, au avut grijă permanent de Costache Oprișan, care era bolnav de TBC și care nu beneficia de nicio asistență medicală. Într-un gest de bunătate și lepădare de sine, și-a tăiat venele scurgând sânge în gamelă, pentru ca, după decantarea hematiilor să-i dea să bea limfa lui Costache Oprișan, care pierduse mult sânge.

A fost eliberat din închisoarea Aiud în anul 1963 dar i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan. În urma amnistiei generale din 1964, părintele Gheorghe Calciu a fost eliberat. A urmat Filologia și Teologia, fiind învestit cu harul preoției. Devine profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București. La marele cutremur din 4 martie 1977, o aripă a internatului Seminarului se prăbușește. Chemat de seminariști, vine în toiul nopții de acasă și este singurul profesor care, alături de câțiva elevi, lucrează cu mâinile goale toată noaptea pentru a încerca să salveze de sub dărâmături pe cei patru seminariști îngropați sub moloz.

Ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București, a continuat să lupte împotriva ateismului. În Postul Sfintelor Paști, din anul 1978, ține un șir de 7 prelegeri, intutulate "Șapte cuvinte către tineri", predici care s-au bucurat de o largă audiență în rândul studenților de la multe facultăți din București. Ia atitudine public față de dărâmarea Bisericii Enei din București, pe locul căreia se planificase construirea unei crâșme. Pe tot parcursul acestei perioade primește zilnic telefoane de amenințare, menite să îl descumpănească și să-i terorizeze familia. Atât predicile ținute cât și protestul față de demolarea Bisericii Enei îl aduc din nou în vizorul Securității. Este arestat în anul 1979, judecat și condamnat abuziv la mai mult de 10 ani închisoare. I se confiscă și averea, astfel încât soția și copilul rămân fără frigider, aragaz și alte bunuri de strictă folosință. Prin executarea pedepsei s-a urmărit o nouă reeducare a sa. Acest fapt a determinat un val de proteste din partea exilului românesc. În ajutorul său se ridică intelectualii din exil: Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma. A fost mai întâi internat la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, alături de nebuni în toată regula. Ulterior a fost transferat la penitenciarul Aiud, unde a avut colegi de celulă condamnați pentru omor. Cea mai mare perioadă a detenției a petrecut-o totuși în izolare. În timpul detenției a fost bătut, umilit și ținut nemâncat. După 5 ani și jumătate, în 20 august 1984, este eliberat, ca urmare a presiunilor internaționale venite din partea liderilor lumii, cum ar fi Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea. Contrar voinței sale, în anul 1985 este obligat să părăsească țara împreună cu familia.
[modificare] Exilul

În anul 1985, se stabilește în Statele Unite, unde primește cetățenia de onoare. Între sfârșitul anului 1985 și 1988 a locuit cu familia la Cleveland. Pentru a-și asigura existența sa și a familiei, a lucrat și în construcții, ca muncitor necalificat, cărând saci de ciment. În anul 1989 se mută cu familia la Washington DC, unde preia parohia românească "Sfânta Cruce". A continuat să muncească în construcții până când a reușit să-și cumpere o casă, la circa 20-30 kilometri de biserica parohială. De-a lungul păstoririi de către Sfinția Sa a parohiei Sfânta Cruce, numărul credincioșilor a crescut impresionant. Multe persoane de alte confesiuni s-au convertit la ortodoxie, pentru dragostea, harul și viața îmbunătățită pe care le avea părintele. În SUA și-a continuat lupta în numele lui Dumnezeu și eforturile pentru apărarea intereselor românilor, fiind autorul ideii Romfest și unul dintre fondatorii evenimentului bienal - cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni -, al cărui Comitet Internațional îl conducea. Este primit la Casa Albă de 2 președinți - Ronald Reagan și George Bush senior.


Părintele Calciu slujea la Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Cruce” din orașul Alexandria, statul Virginia (lângă Washington D.C.). În anul 2006 a catalizat eforturile pentru întemeierea unei noi biserici pentru românii din zona Washington D.C., Biserica Sf. Andrei.


Călătorea aproape anual în România, ținând conferințe și vizitând prieteni.

Bolnav de un cancer al pancreasului și operat la Spitalul Militar din București, a fost vizitat, printre alții, de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, de Înalt Prea Sfinția Sa Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei Crișanei și Maramureșului și de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la acea vreme, Prea Fericirea Sa Teoctist.

A trecut la Domnul în Statele Unite, în ziua de 21 noiembrie 2006, de Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Prea Sfințitul Episcop Vicar Irineu Duvlea. În țară, a fost prohodit în biserica Radu Vodă (de unde fusese alungat în 1979) de însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericirea Sa Teoctist, alături de alți ierarhi și foști elevi, ajunși acum preoți. Conform dorinței sale, este înmormântat în țara pe care a iubit-o atât de mult, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, din județul Neamț (unde a fost prohodit de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, de monahii obștei și de sute de credincioși

Preot Constantin Galeriu

n curgerea pamanteasca si vremelnica a timpului, in urma cu opt ani, in ziua de 13 august anul 2003, platoul ori piateta din fata Bisericii "Sfantul Silvestru“ din Bucuresti, precum si strazile din preajma ei erau intesate de foarte multa lume. Patriarh, mitropoliti, episcopi, multi preoti, oameni simpli si artisti de prestigiu, studenti teologi si cersetori, muncitori si intelectuali rafinati il petreceau pe ultimul drum pe cel care a fost Parintele lor duhovnicesc si, fara sa gresim, putem spune, pe cel care a fost Parintele duhovnicesc al Bucurestiului. Slujba inmormantarii Parintelui Constantin Galeriu, prin amploarea sa, a fost asemenea unei ceremonii de canonizare. Astazi, florile si candelele ce strajuiesc mormantul situat langa biserica, pe latura de nord, marturisesc evlavia si dragostea oamenilor pentru cel care a fost una dintre cele mai vii constiinte crestine ale neamului romanesc din secolul al XX-lea.

Asadar, in data de 10 august anul 2011 se implinesc opt ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Profesor Constantin Galeriu. Parintele Galeriu s-a nascut la 21 noiembrie anul 1918, in comuna Racatau - Razesi din judetul Bacau. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe“ din Roman, apoi Facultatea de Teologie din Bucuresti. In anul 1973 a devenit doctor in teologie. A fost preot paroh in mai multe sate, dupa care a devenit „spiritual“ la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti (intre anii 1973-1974). Intre anii 1974-1977 a fost lector, iar intre anii 1977-1991 profesor titular la acelasi institut. Din anul 1992 era profesor consultant si conducator de doctorat la Universitatea Bucuresti. La 1 ianuarie anul 1990 a fost numit vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucurestilor. A fost profesor la Universitatea din Targoviste, unde a predat Teologie dogmatica si la Facultatea de Drept a Universitatii Ecologice din capitala, unde preda istoria si filosofia religiilor. Intre 7 august - 7 septembrie anul 1950, respectiv 16 august anul 1952 - 26 octombrie anul 1953 a fost detinut politic pentru convingeri regilioase si umanitare. In contextul evenimentelor istorice din anul 1989, in calitate de vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor si de membru in Grupul de reflectie a militat deopotriva pentru innoirea, dezvoltarea, statornicia si stabilitatea Bisericii Ortodoxe Romane. Parintele Galeriu a fost presedinte de onoare al Ligii Culturale a Romanilor de Pretutindeni, membru in Comisia Nationala UNESCO, membru fondator si presedinte de onoare al Asociatiei medical-crestine "Christiana“, presedinte al Editurii "Harisma“, presedinte al Asociatiei "Sf. Stelian - copiii strazii“, al Fundatiei "Elena Doamna“, membru de onoare al Fundatiei "Memoria“, presedinte executiv al Asociatiei "Fratia Ortodoxa Romana“.

Parintele Constantin Galeriu a fost distins cu numeroase premii, fiind si Doctor Honoris Causa al Universitatii Ecologice din Bucuresti. Parintele Galeriu este autor a numeroase lucrari teologice si carti bisericesti. In ultimii ani de viata, era preot paroh la Biserica „Sfantul Silvestru“ din Capitala. Parintele Constantin Galeriu a plecat la Domnul nostru Iisus Hristos - Imparatul Cerurilor si a Veacului ce va sa vina, la data de 10 august anul 2003 si ramane unul dintre cei mai importanti teologi si duhovnici ai Ortodoxiei romanesti, contemporane.

Dupa cum am spus si in randurile anterioare, Parintele Constantin Galeriu s-a nascut in comuna Racatau, din tinutul moldav al Bacaului, de praznicul „Intrarii in Biserica a Maicii Domnului”, in anul 1918. Dupa aceea, dupa cum am mai spus, tanarul Costachi Galeri a urmat Seminarul Teologic „Sfantul Gheorghe“ din Roman, dupa care a absolvit Facultatea de Teologie din Bucuresti, avand ca indrumator de licenta pe cunoscutul profesor Nichifor Crainic. Desi absolvise studiile superioare ca sef de promotie, parintele a fost numit, in anul 1943, intr-o parohie de tara din judetul Prahova, in comuna Poenarii Burchii. Aici a stat pana in anul 1947. „Eram foarte saraci - avea sa-si aminteasca mai tarziu parintele. Erau anii de dupa razboi, cand a inceput foametea. Doar cate un credincios ne aducea un kilogram de lapte seara si asa am trait“. In urma unei adunari preotesti la care Parintele a tinut o conferinta, a fost remarcat pentru cuvantul sau convingator si episcopul de atunci i-a propus sa slujeasca in orasul Ploiesti, la parohia „Sfantul Vasile“. A slujit aici aproape 30 de ani. Predicile Parintelui Galeriu atrageau multa lume, iar autoritatile comuniste au observat acest lucru. Parintele a devenit incomod regimului si a fost inchis intre anii 1952 si 1953, fiind purtat prin mai multe penitenciare din tara si repartizat, in cele din urma, in lagarul de munca Peninsula, care avea sa construiasca canalul Dunare - Marea Neagra. Din anul 1973, Parintele Constantin Galeriu a slujit in Bucuresti, la Biserica „Sfantul Silvestru“, care, de atunci, a devenit una dintre cele mai cautate lacase de cult din Bucuresti.

Cei care i-au ascultat predicile, povestesc ca Parintele Galeriu avea un incontestabilul dar oratoric; preacucernicia sa era exhaustiv si prin aceasta fascinant, unic. „Sfintia sa dezvolta cuvintele, cuvintele cheie. Ramanea pe ele, le punea in fata ta cu toata taria si gravitatea lor; ti le imprima in suflet. Chiar el o marturisea: «Impreuna cu colegul meu, parintele Stefan, cercetam in texte, in original, ce inseamna "odihna". In limba greaca cuvantul «pausis» inseamna odihna, dar Scriptura foloseste alt termen, "anapausis", iar particula "ana" se traduce prin "in sus". Asadar, ajung la odihna atunci cand ma ridic la inaltimea adevarului, adica la lumina care imi da pacea, implinirea". Gestica sa si inflexiunile glasului sau erau datatoare de sens si de forta dumnezeiasca, de traire sfanta, in fiinta ta, a ascultatorului. De aceea, prelucra permanent si in continuu, divaga, era atent la public, comunica cu el, se lua de o idee care vedea ca prinde, era acolo… Multumea cand ii aduceai paharul de apa, te includea si pe tine in predica, te punea in fata lui foarte firesc si facea din tine, intr-o clipa, un partener de discutie“.

Jertfa, ca temei al invierii, cum el insusi a spus-o, a fost pasiunea lui de o viata. Nu pregeta sa rupa din timpul sau, chiar la batranete, pentru a raspunde oricarei chemari, fie ca era din partea unui om simplu, fie din partea unuia important. Modestia si eleganta cu care se distingea il faceau inconfundabil. Ca preot, ca duhovnic, profesor sau orator, parintele Galeriu a inaltat o stacheta greu de atins pentru preotii din Romania.

Atunci cand Petre Tutea a fost magulit de unul dintre audientii sai care i-a spus "vorbiti de parca ati fi Parintele Galeriu“, primul a meditat cu mult umor: "Pe moment, eu, care ma cred genial, eram gata sa ma supar pentru afirmatia facuta… Pe urma, gandindu-ma mai bine, m-am simtit onorat!“ Aceasta marturie, care vine din partea unui geniu romanesc al oralitatii demonstreaza, incontestabil, darul oratoric al Parintelui Galeriu.

Parintele Constantin Galeriu era nu era niciodata egoist sau arogant ci totdeauna cu generozitate si marinimie de suflet, fiind uimitor prin discretia lui, prin modul cald si deschis cu care primea pe oricine avea un necaz sau o intrebare. Uita de el si era al tau. Niciodata egoist, ci intotdeauna mult milostiv si indelung rabdator. Simteai ca Dumnezeu vorbeste prin atitudinea si verbul lui.

Cuvantul Parintelui Constantin Galeriu era norma si reper. Raportarea lui la Traditia autentica a Bisericii era un lucru firesc, articulat si natural. Nu ignora si nici nu dispretuia sursele de informare, media sau internetul si credea ca daca acestea ne folosesc, le putem uzita, dar cu grija. Invitat in tara si strainatate pentru a conferentia, prelegerile sale erau gustate si apreciate de foarte multi si diferiti ori deosebiti ascultatori. Volumele de predici ale Parintelui stau acum sa apara la Editura "Harisma”. El a fost un om foarte popular, dar care nu a trait din asta. Chiar il deranjau evocarile si elogiile facute la adresa lui.

Se spune astazi, si poate pe buna dreptate, ca teologia a devenit scolastica, academica. Parintele Galeriu poate constitui un model de teolog si duhovnic care desfiinta si distrugea, prin naturaletea sa, orice tipar, stereotipie sau cliseu. Langa el simteai ca traiesti cu adevarat. Iradia blandete, dragoste, intelegere si bucurie. Multi cunosc intamplarea petrecuta intr-o seara cand, Parintele Galeriu, intorcandu-se de la o slujba facuta in parohie a venit acasa descult. Doamna preoteasa, Argentina, mirata, l-a intrebat: "Ce s-a intamplat?“. La care Parintele, retragandu-se in casa, i-a spus: „Nimic, cineva mai sarac a avut nevoie de o pereche de pantofi“. Acesta era Parintele Galeriu!... Cel mai bine i se potrivesc cuvintele pe care o americanca, Ruth Stapleton, le punea in dreptul oricarui crestin autentic: "Born to serve, born to love“ (Nascut pentru a sluji, nascut pentru a iubi).

Inainte de a pleca la spital pentru ultima oara, l-am vizitat acasa. Cu chipul lui senin m-a salutat. Era asemenea unui copil. Langa patul in care statea, cineva citea cu glas lin psalmii lui David. Cuvintele lui au fost putine. Mi-a spus: „Sa nu uiti: Iisus Hristos, Dumnezeu si Om este taina tainelor – Acest Iisus Hristos…“ Acestia sunt parintii nostri. Cu toate ca ne-au parasit, din punct de vedere fizic, ei raman in sufletele noastre si ne vegheaza in chip nevazut. Nu trebuie sa-i uitam. Pentru ca ne-am uita radacinile. Iar cine nu are radacini, poate fi smuls la prima adiere de vant.

Ucenic al Parintelui Profesor Dumitru Staniloae, Parintele Constantin Galeriu avea preocuparea constanta pentru dialogul stiinta - religie, teologie - stiinta. Tema dialogului intre credinta crestina si cunoasterea stiintifica a ramas o preocupare constanta a Parintelui Constantin Galeriu. Aceasta preocupare a sporit in intensitate in ultimii ani ai vietii sale, sub influenta afirmarii preocuparilor lumii stiintifice pentru dialogul stiinta-religie, reflectia teologica a parintelui ingloband ultimele descoperiri ale cunoasterii umane. Initierea si coordonarea, incepand cu anul 2001, a grupului de reflexie duhovniceascca "Constiinte in slujirea cu iubire a adevarului“, care aduna in Biserica „Sfantul Silvestru“, in fiecare zi de joi seara, profesori universitari, cercetatori recunoscuti prin lucrari de anvergura in diverse domenii de la economie la geografie, fizica, literatura, matematica, filosofie, poate fi conceputa, in primul rand, ca pe un mod de incununare a maturizarii gandirii sale teologice, iar in al doilea rand, ca pe un mod de a invata pe ceilalti sa gandeasca corect, teologic, de a crea o scoala. Erau intruniri deosebite, interesante si indraznete, prin abordare, la care putea asista oricine. Dupa ce conferentiarul isi incheia prelegerea, urmau intrebarile. Ultimul cuvant apartinea parintelui, care dadea o noua configuratie prelegerii ascultate la inceput, unde sublinia conexiunile teologice permise de subiectul dezbatut. Interesant este ca parintele nu era niciodata prins pe picior gresit. Intotdeauna cuvantul lui de incheiere reprezenta adevarata cheie prin care putea fi inteleasa tema aleasa spre discutie in ziua respectiva. Toti asteptau cu interes si surprindere cuvantul venerabilului duhovnic si profesor care uimea prin precizia si corectitudinea intuitiilor sale.

Aceste intalniri au fost cumva o copie a dialogurilor pe care Parintele Galeriu le avea cu intelectuali de marca, cum ar fi: Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si pictorul Sorin Dumitrescu de la Fundatia si Editura "Anastasia”, la Schitul Darvari, unde se dezbateau subiecte, incepand cu crearea lumii, sensul existentei, pronia lui Dumnezeu sau suferinta omului. Reluarea unei astfel de initiative este necesara pentru crearea unei constiinte eclesiale, a unui mod de gandire sanatos, curat, ortodox. Parintele Galeriu venea cu o experienta duhovniceasca si cu un bagaj cultural impresionant. De aceea, cuvantul sfintiei sale era unul de mare forta, cu impact puternic asupra credinciosilor si, in general, asupra oricarui ascultator. Garantia propovaduirii unei invataturi fara fisura, ancorate in Sfanta Scriptura si in scrierile Sfintilor Parinti, citate de Parintele, din memorie, cu o usurinta demna de invidiat, a fost unul din principalele motive pentru care lumea invada si asalta duminica de duminica Biserica "Sfantul Silvestru“ din Bucuresti.

Acum, la implinirea a opt ani de la petrecerea in lumea celor de sus a Parintelui Constantin Galeriu si in incheierea acestui material comemorativ, vin sa intreb, cu multa nadejde si incredere in Providenta Divina, ce va urma dupa toti si dupa toate acestea, care va fi mersul si evolutia Bisericii in viitor, deoarece iata, ea se confrunta cu o multime de probleme si de crize, tot mai acute pe zi ce trece, multe dintre ele generate din interiorul si in interiorul acesteia!... Luciditatea, spiritul sau de echipa, respectul fata de ucenicii si colaboratori sai, dreapta lui socoteala precum si intelepciunea ori diplomatia sa ar fi fost de mare folos in continuare, dar am convingerea ca felul sau de a fi si mai ales, de a vedea si de a trata lucrurile va fi mostenit de catre multi dintre ucenicii si colaboratorii sai, in frunte cu succesorul sau, avandu-l astfel intre noi si mai cu seama intru noi, fapt pentru care ma rog ca Dumnezeu sa-i rasplateasca toata osteneala si daruirea de care a fost in stare, fiind convins ca nu va fi repede uitat, desi de multe ori suferim de aceasta maladie – a amneziei si a nerecunostintei, fiindca aportul sau a fost cu adevarat graitor si elocvent, marcant si determinant, din care motiv sunt ferm convins ca se va face foarte des trimitere si referire la el, asa incat, dupa cum am pomenit si mai sus, Parintele Constantin Galeriu este ca un far ce lumineaza si va lumina foarte mult timp (si) de acum incolo, desi probabil sunt si dintr-aceia care ar dori sa se stinga ori sa fie stins!...

Prin urmare, nadajduiesc ca vom sti pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii asa cum se cuvine, cu toate ca in aceste vremuri, pretuim mai mult pe altii de oriunde si de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali!... Si totusi, suntem incredintati de faptul ca ce este nobil ramane iar ce este ieftin, apune; caci „noi locului ne tinem, cum am fost asa ramanem”!.

Centrul rezidenţial Hârja, model de filantropie

În prima zi a Postului Naşterii Domnului, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, însoţit de preoţii din zona Oneştiului, a slujit în biserica parohiei Hârja, Protopopiatul Oneşti. Preasfinţia Sa, alături de preoţii Protopopiatului Oneşti, a oferit cadouri bătrânilor din centrul rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice, aşezământ social-filantropic ce aparţine Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Mâinile bătrânei tremură uşor, însă privirea şi vocea îi sunt sprintene şi inteligente. „Am împlinit 90 şi…“, a îngăimat ea, părând a se încurca în iţele timpului. „Şi doi. Are 92 de ani, împliniţi în vară“, a completat-o iute o femeie din patul vecin. „Îi ascundeam pe cei doi ca să fiu mai tânără“, a glumit, privindu-mă cu duioşie. Rostindu-şi vârsta, Zinca Tihoc şi-a întors capul către icoanele de pe perete. Nu e de mirare că relaţia personală cu Dumnezeu a adus-o la căminul de la Hârja. „Asta ne ţine aici. Slujba de la biserică. Sau cel puţin pe mine. Avem în fiecare zi slujbă“, a mărturisit ea. Singură pe lume, cu o viaţă ruptă din filele unui veac încrâncenat şi dureros, bătrâna a acceptat să smulgă crâmpeie din existenţă, pentru ca noi, cei de azi, să putem trage o singură concluzie: „oamenii să se roage la Dumnezeu şi să muncească, pentru a avea tot ce le trebuie“. Cuvintele femeii păreau că izvorăsc din ochii ei mari şi negri, în care s-a ghemuit o copilărie topită în negura perioadei tulburi din preajma celui de-al Doilea Război Mondial. A deşirat tinereţea ca pe firul de lână din aer, uşor şi delicat. „Era duminică, iar mama ne-a spus să ne jucăm puţin şi apoi să ne odihnim, că luni începeam munca. Spre seară, m-am dus după vitele care trecuseră apa. M-am descălţat să trec dincolo, după ele. Deodată au apărut soldaţii unguri care m-au ameninţat. Trecusem graniţa. M-am oprit de frică să nu tragă. Apoi m-au luat aşa, desculţă, şi m-au dus la Sfântu Gheorghe. M-au ţinut o săptămână. Duminică m-au dus, duminica cealaltă mi-au dat drumul. Tot desculţă am venit acasă. Însă pe ascuns, să nu mă vadă ungurii de prin sate, căci strigau după mine: „româncă puturoasă“. Când m-au văzut, mama şi sora au început să plângă. Plângeau ele, plângeam şi eu, căci erau singure, iar fraţii mei erau plecaţi la armată. După aceasta, au venit nemţii care ne-au dat foc la casă. Aveam locuinţa la şosea. Au ars toate casele de la drum ca să treacă armata lor. Ne-am ascuns cu toţii în pădure. Când ne-am întors, nu mai era decât scrum. Ne-a dat statul lemne de casă. Dar a trebuit să le tăiem noi, pentru că primiserăm nişte copaci în pădure. Am luat fierăstrăul şi m-am dus cu sora mea în pădure. Altfel nu se putea. A fost greu. Au urmat comuniştii. Pe atunci mă duceam tocmai la Panciu, să muncesc la vie. Că aici, la noi, la Hârja, nu aveam unde. De altfel, am fost peste tot pentru a câştiga o bucată de pâine: la Slănic, la Panciu, la Braşov“, a povestit bătrâna. Nici în viaţa personală nu i-a fost dat să aibă prea multă şansă. „Am fost căsătorită. Însă am divorţat. Eu am dat divorţ. Însă el a plătit. Deh! Boierul care dă, acela plăteşte“, ne-a explicat ea. Acum, alături de alţi oameni, suferinzi şi singuri, îşi petrece ultimii ani în centrul rezidenţial din satul natal. Pe vremea copilăriei, aici era doar pădure. Acum, sunt bătrânii, preoţii, medicii şi, împreună cu ei, Hristos.

PS Ioachim Băcăuanul, în mijlocul bătrânilor de la Hârja

În prima zi a Postului Crăciunului, bătrâna a avut parte de o vizită neaşteptată. În cameră a venit să o viziteze PS Ioachim Băcăuanul. Prezenţa Preasfinţiei Sale a provocat o emoţie deosebită în rândul tuturor celor 49 de vârstnici, care sunt îngrijiţi la Centrul rezidenţial Hârja. Văzându-l, a dat să se ridice de pe pat. PS Ioachim Băcăuanul i-a sărutat fruntea încreţită, a binecuvântat-o şi i-a oferit un dar. „Ce mă bucur că aţi venit! Îmi vine să plâng de bucurie!“, a exclamat bătrâna. Ierarhul a luat-o de mână şi a aşezat-o din nou la locul ei. O altă bătrână, pe un pat alăturat, a întins şi ea mâna. O boală necruţătoare i-a măcinat oasele, făcând-o să stea neputincioasă. De altfel, puţini sunt cei care se pot ridica şi plimba prin curtea aşezământului de la Hârja. Bolile şi suferinţele acumulate în timp i-au mărginit. „Aş veni aici, la dumneavoastră, în fiecare zi, să vă vizitez. Sunteţi prezenţi cu toţii în rugăciunile mele. Însă îl aveţi pe părintele Ilarion, delegatul meu, care e permanent cu voi“, a încurajat PS Ioachim Băcăuanul. Vizita Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul la Centrul rezidenţial Hârja, însoţit de aproape o sută de preoţi din zona Oneştiului, nu a fost deloc întâmplătoare. La începutul perioadei de pregătire pentru marea sărbătoare a Naşterii Domnului, ierarhul şi preoţii s-au rugat în biserica de lângă acest aşezământ social-filantropic, în care sunt îngrijiţi 49 de bătrâni, la care se adaugă alţi 11, la domiciliu. Preasfinţia Sa i-a vizitat pe fiecare în parte, i-a binecuvântat şi, alături de preoţi, le-a oferit daruri, adăugate la faptul că toţi aceşti bătrâni beneficiază de tratament şi îngrijire medicală prin grija Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în mod special a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul. „Trebuie să învăţăm permanent că în măsura faptelor bune se va regăsi Hristos în existenţa noastră. Iar la dreapta judecată, Mântuitorul ne va întreba de dimensiunea dragostei noastre faţă de semenii noştri“, le-a spus PS Ioachim Băcăuanul preoţilor şi credincioşilor. Iar aici, în creierul munţilor, ajutorarea aproapelui ia amploare. „Sperăm ca în câţiva ani să finalizăm încă un corp de clădiri în care va funcţiona alt cămin de bătrâni, ce va putea caza 80 de beneficiari“, a explicat preotul Ilarion Mâţă, parohul de la Hârja şi directorul centrului rezidenţial, cel care, având binecuvântarea ierarhului, continuă, cu demnitate şi răbdare, în faţa provocărilor timpurilor, să se preocupe de coordonarea aşezământului.

Sfinţire de paraclis în parohia Leţcana, Protopopiatul Buhuşi

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a sfinţit ieri paraclisul şi aşezământul social-filantropic din parohia Leţcana, Protopopiatul Buhuşi.
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a sfinţit ieri paraclisul şi aşezământul social-filantropic din parohia Leţcana, Protopopiatul Buhuşi. Paraclisul a fost ridicat prin grija părintelui paroh Adrian Merluşcă, începând cu anul 2008, pe locul vechii biserici de lemn, cu sprijinul consiliilor locale ale primăriilor din localităţile Racova şi Buhuşi. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi. Cu acest prilej, pr. Adrian Merluşcă a fost hirotesit iconom, iar diaconul Sorin Constantin Munteanu a fost hirotonit preot pe seama parohiei Buda - Blăgeşti, Protopopiatul Buhuşi. „În incinta aşezământului social-filantropic va funcţiona şi centrul de cateheză pentru copii şi adulţi. Şcoala din localitate a fost închisă, iar copii trebuie să meargă la şcolile din Racova şi Buhuşi, adică la vreo trei kilometri distanţă de sat“, a spus pr. Adrian Merluşcă. Tot ieri au fost binecuvântate icoanele, veşmintele, policandrele şi candelele din Biserica „Sfinţii Voievozi“ a parohiei Leţcana.
Sursa Doxologia.ro

Sfintirea a doua noi locasuri de cult in Arhiepiscopia Romanului si Bacaului

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din filia Lespezi a parohiei Gârleni, Protoieria Buhuşi, a fost sintita de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Sfântul lăcaş a fost ridicat între anii 1996-2006 cu sprijinul enoriaşilor, prin strădania părintelui paroh Toader Lazăr. Biserica este construită din bolţari şi acoperită cu tablă, având formă de navă, cu o turlă mare şi două mai mici deasupra pronaosului. PS Ioachim Băcăuanul va resfinţi biserica parohiei Godineşti, Protopopiatul Sascut. „Sfântul lăcaş, construit în anul 1902, a beneficiat de numeroase lucrări de restaurare şi înnoire, realizate sub coordonarea părintelui paroh Constantin Laurenţiu Adumitroaiei, ajutat de credincioşii parohiei, de primăria comunei Vultureni şi de un bun credincios şi fiu al satului, Ioan Chiriac, de la Direcţia pentru Agricultură Bacău. Eforturile pentru înnoirea bisericii din Godineşti au început în anul 2006 şi au fost cu atât mai mari cu cât zona, una cu oameni deosebiţi şi buni creştini, are posibilităţi materiale reduse“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Eparhiei Romanului şi Bacăului.

Arhiepiscopia Romanului - vizita intaistatatorului Ioachim Bacauanul

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit ieri o slujbă de pomenire pentru toate persoanele neidentificate care au decedat de-a lungul anilor în Eparhia Romanului şi Bacăului. Parastasul a fost oficiat în biserica Cimitirului Şerbăneşti din Bacău, iar la final au fost împărţite 150 de pachete cu alimente.
Oameni fără adăpost, fără familie, uitaţi de societate, dar neuitaţi de Biserică, au fost pomeniţi în prima zi a lunii noiembrie, în cadrul unei slujbe de Parastas oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, aflată în Cimitirul Şerbăneşti din Bacău. Este al doilea an când, prin grija Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, preoţi şi credincioşi, alături de ierarhul lor, s-au rugat pentru iertarea tuturor sărmanilor, mutaţi la Domnul, îngropaţi aici şi în alte cimitire ale Eparhiei Romanului şi Bacăului. „Prin aceste rugăciuni adăugăm dragostea noastră la dragostea lui Dumnezeu“, a explicat PS Ioachim Băcăuanul, după care a îndrumat pe mai departe „să nu uităm că, de la înaintaşii noştri, moştenim două lucruri: cerul, unde sunt sufletele lor, şi pământul în care se odihnesc osemintele lor în aşteptarea Învierii“, a adăugat Preasfinţia Sa. Cu doar câteva zile înainte de pomenirea moşilor de toamnă, ierarhul a reamintit importanţa rugăciunii pentru cei mutaţi în viaţa de veci, pe care nu are cine să-i pomenească, şi pe care, prin asemenea slujbe, Biserica arată încă o dată că nu i-a trecut cu vederea. De asemenea, i-a îndrumat pe oameni la milostenie şi întrajutorare, pentru a putea depăşi greutăţile timpurilor pe care le trăim. „În această societate ce tinde spre secularizare, avem nevoie de creştinii care trăiesc în comuniune, avându-l în centru pe Hristos. Să nu uităm că tot ceea ce avem pe pământ este darul lui Dumnezeu pentru noi, toate primindu-le pentru a le administra în numele Său. Şi dacă le vom prezenta ca fiind ale Sale, atunci El le binecuvintează. Totodată, să ne rugăm pentru cei pe care lumea i-a uitat, aşa cum sunt cei fără nume înmormântaţi în acest cimitir, morţi în diferite împrejurări ale vieţii. Fie ca acest demers să devină în timp o adevărată tradiţie“, a mai adăugat PS Ioachim Băcăuanul. A urmat rugăciunea de binecuvântare a darurilor constând în dulciuri, alimente şi haine pentru copii, pe care credincioşii din parohia Şerbăneşti le-au adus pentru a le împărţi celor nevoiaşi din două centre maternale din Bacău. „Au fost pregătite 150 de pachete pe care le vom oferi copiilor şi mamelor din două centre maternale din Bacău, dar şi copiilor de la Fundaţia «Episcop Melchisedec» - filiala Bacău“, a explicat pr. Adrian Ghinea, slujitor la biserica Cimitirului Şerbăneşti. La finalul slujbei, PS Ioachim Băcăuanul s-a îndreptat către latura dinspre răsărit a cimitirului, unde sunt înmormântaţi sărmanii oraşului. Aici, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a citit o rugăciune de dezlegare pentru iertarea păcatelor celor plecaţi la Domnul şi a aprins câte o lumânare la fiecare dintre crucile de lemn sub care se odihnesc trupurile a câtorva zeci de băcăuani de care nu-şi mai aminteşte decât Bunul Dumnezeu şi Biserica Sa.

Predica Parintelui Cleopa la Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5)

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte, odată pe an, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Prin cuvîntul "arhanghel" înţelegem "mai mare peste îngeri" sau "cel dintîi dintre îngeri". Iar "înger" înseamnă "vestitor", pentru că îngerii vestesc pe pămînt şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu. Îngerii sînt "duhuri slujitoare" cum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5). Ei au fost creaţi de Dumnezeu mai înainte de om şi de lumea văzută, dar nu prin cuvînt, ci numai cît a gîndit, Dumnezeu i-a şi creat.

Îngerii sînt împărţiţi, după Sfinţii Părinţi, în nouă cete şi fiecare ceată are o anumită misiune de împlinit în cer şi pe pămînt. Îngerii sînt duhuri, adică au trupuri nemateriale, nemuritoare sau, cum spune Sfîntul Apostol Pavel, au "trupuri cereşti" adică trupuri îngereşti, care sînt deosebite de cele pămînteşti şi sufleteşti ale oamenilor, care sînt muritoare. Scopul principal pentru care au fost creaţi îngerii, care formează lumea nevăzută, este pentru a-L slăvi neîncetat pe Dumnezeu. Apoi pentru a împlini întru toate voia Lui, pentru a face cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu şi pentru a ajuta pe oameni să împlinească poruncile Lui.

Au fost cazuri atît în Legea Veche, cît şi în legea Darului, cînd oamenii au făcut din îngeri idoli şi îi adorau, adică se închinau lor ca lui Dumnezeu (IV Regi 17, 16). Biserica din început a combătut acest eres, învăţînd că îngerii nu sînt creatorii lumii, ci sînt duhuri create de Dumnezeu pentru a împlini voia Lui.

Sfinţii Părinţi au fixat, însă, o zi de cinstire închinată Sfinţilor Îngeri şi Arhangheli pentru că ei ne ajută să cunoaştem voia Domnului şi s-o putem împlini. Această zi este astăzi 8 noiembrie, pentru că numărul 8 este simbolul vieţii veşnice; iar noiembrie este a noua lună de la creaţie, care s-a săvîrşit în luna martie, ca un simbol al celor nouă cete îngereşti.

Dintre toţi Sfinţii Părinţi cel mai bine vorbeşte despre îngeri Sfîntul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfîntului Apostol Pavel. El spune că îngerii se împart în nouă cete, fiecare avînd numele şi misiunea sa. Cetele îngereşti sînt împărţite în trei ierarhii sau grupe şi anume: ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfînta Treime, este formată din Serafimi, Heruvimi şi Tronuri. Ei stau în jurul tronului lui Dumnezeu înconjuraţi în văpaie de foc şi fac cunoscută voia Lui îngerilor de mai jos. Ierarhia din mijloc este formată din Domnii, Puteri şi Stăpînii, cum îi numeşte şi Sfîntul Apostol Pavel, vasul cel ales al lui Hristos. Ei domnesc peste îngerii de mai jos şi stăpînesc puterile iadului şi întreg universul. Ierarhia cea mai de jos este formată din Începătorii, Arhanghelii şi Îngeri. Aceştia sînt cei mai aproape de oameni, cărora le fac cunoscută voia lui Dumnezeu şi-i ajută să scape de cursele şi atacurile îngerilor răi, adică de ispitele şi amăgirile diavolilor.

Marele Prooroc Isaia spune că serafimii stau împrejurul Lui, avînd cîte şase aripi (Isaia 6, 2). Ei sînt în chipul focului, precum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5). Serafimii aprind pe oameni, cu focul dumnezeieştii dragoste, precum şi numele lor îi arată, că în limba evreiască "Serafim" se tălmăceşte "cel ce aprinde" sau "încălzeşte".

După Serafimi, stau înaintea lui Dumnezeu înţelepţii Heruvimi, cei cu ochi mulţi, care, mai mult decît alte cete de mai jos, strălucesc neîncetat cu lumina înţelegerii şi a cunoştinţei de Dumnezeu. Heruvimii fiind luminaţi în tainele lui Dumnezeu, ale cunoştinţei adîncului şi înţelepciunii divine, luminează şi pe alţii; căci însuşi numele de "Heruvim", în aceeaşi limbă evreiască, se tîlcuieşte "multă înţelegere" sau "revărsare de înţelepciune". Prin Heruvimi se revarsă înţelepciunea cea de sus şi se dă ochilor sufleteşti luminare spre cunoştinţa lui Dumnezeu.

Ceata a treia numită a Tronurilor stă înaintea celui ce şade pe scaun înalt şi preaînălţat (Isaia 6, 1). Se numesc aşa căci pe dînşii, ca pe nişte scaune înţelegătoare, se odihneşte Dumnezeu gînditor, precum scrie Sfîntul Maxim Mărturisitorul; adică nu cu fiinţa, ci cu slujirea şi cu darul.

În ierarhia din mijloc, prima ceată se numeşte ceata Domniilor, pentru că domnesc peste ceilalţi îngeri care sînt sub dînşii. Ei "fiind liberi şi lepădînd toată temerea de rob, de bunăvoie şi cu bucurie slujesc neîncetat Domnului". Ei revarsă oamenilor, care sînt puşi de Dumnezeu ca stăpînitori, puterea stăpînirii cu bună înţelegere şi a iconomiei celei înţelepte, ca să domnească bine şi cu dreptate peste ţările încredinţate lor. Aceşti îngeri ajută pe oameni să-şi stăpînească simţirile şi să-şi smerească patimile cele fără de rînduială, supunînd pe trup duhului.

Ceata Puterilor cereşti, împlineşte fără odihnă voia cea tare şi puternică a Domnului Savaot, stăpîneşte planetele şi stelele universului; dă oamenilor puterea proorociei şi darul facerii de minuni şi îi ajută pe creştini să rabde cu tărie necazurile vieţii şi să păzească poruncile lui Hristos.

Ceata Stăpîniilor, se numeşte aşa pentru că aceşti îngeri au mare stăpînire peste diavoli. Ei risipesc stăpînirea lor şi izbăvesc pe oameni să nu cadă în ispitele cele cumplite care îi duc la moarte şi la osînda iadului.

În ierarhia cea mai de jos prima ceată este a Începătoriilor. Se numesc aşa pentru că ei stăpînesc pe îngerii care sînt sub ascultarea lor, făcîndu-le cunoscută voia lui Dumnezeu. Ei au misiunea de a îndrepta toată lumea; ei păzesc ţările, tronurile celor ce conduc; ei păzesc hotarele neamurilor, oraşele, cetăţile, satele, limbile, bisericile şi păstorii de suflete. Ei îi ajută pe cei ce conduc popoare şi Biserici să facă voia lui Dumnezeu şi să nu asuprească pe cei de sub ascultarea lor.

Arhanghelii au misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a descoperi proorociile cele înalte ale îngerilor şi prin ei oamenilor. Sfîntul Grigorie Dialogul zice despre Arhangheli: "Aceştia sînt cei care înmulţesc sfînta credinţă între oameni luminînd înaintea lor cu lumina Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele credinţei celei drepte".

Ultima ceată şi mai apropiată de oameni este ceata Îngerilor. Aceştia vestesc oamenilor tainele lui Dumnezeu şi voinţele Lui cele mai mici chiar, povăţuindu-i să trăiască în dragoste, în fapte bune şi cu dreptate, împlinind întru toate voia Domnului. Îngerii sînt rînduiţi să păzească pe fiecare credincios, căci de la botez, fiecare creştin are un înger păzitor. Pe cei buni îngerii îi ajută să nu cadă, iar pe cei căzuţi îi ridică, prin pocăinţă şi spovedanie şi niciodată nu ne lasă pe noi, deşi uneori greşim. Îngerii sînt gata să ne ajute întotdeauna numai să voim şi să cerem ajutorul lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am vorbit mai pe larg despre îngeri, împărţirea lor, însuşirile şi chemarea lor, dar întrucît ceata Sfinţilor Arhangheli s-a arătat slujitoarea celor mai mari dumnezeieşti taine, care au înlesnit mîntuirea neamului omenesc prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, vom vorbi în continuare numai despre Sfinţii Arhangheli, a căror pomenire o avem astăzi.

Sfinţii Arhangheli sînt în număr de şapte, care stau înaintea tronului slavei lui Dumnezeu, după cum spune însuşi Sfîntul Ioan Evanghelistul: Ioan, celor şapte Biserici care sînt în Asia ... şi de la cele şapte Duhuri care stau înaintea Scaunului Lui (Apocalipsa 1, 4). Şi aceştia sînt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil şi Varahiil. Fiecare arhanghel are o anumită misiune divină de îndeplinit.

Mihail, ce se tîlcuieşte "puterea lui Dumnezeu", este voievodul oştilor cereşti şi cel dintîi din ceata Sfinţilor Arhangheli. El poartă sabie de foc şi are slujba de a păzi legea lui Dumnezeu şi de a birui puterea vrăjmaşilor. Cînd Lucifer a greşit în cer şi au început a cădea mulţime de îngeri, atunci toate puterile cereşti tulburîndu-se, a stat Arhanghelul Mihail în mijloc şi a strigat: Să luăm aminte! Din clipa aceea a încetat căderea îngerilor, căci toţi luînd aminte de glasul lui şi la greşeala îngerilor răi, au căzut înaintea slavei lui Dumnezeu, preamărind numele Lui. Tot Mihail s-a certat cu diavolul în pustiul Arabiei pentru trupul lui Moise, zicînd: Certe-te pe tine Domnul! (Iuda 1, 9). De asemenea, el a însoţit pe poporul ales din Egipt în pămîntul fădăduinţei. El a adus cele zece pedepse peste poporul cel împietrit al lui Faraon. El s-a arătat păzitor oştilor lui Isus Navi, căruia i-a zis: Eu sînt Voievodul oştilor Domnului şi acum am venit (Iosua 5, 14).

El a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon. El a păzit pe Daniil cu viaţă, în groapa cu lei. El a adus foc şi pedeapsă peste cetăţile cele desfrînate, Sodoma şi Gomora. El a dat biruinţă lui Ghedeon în luptă. El a scos viu pe Lot din Sodoma. El a făcut multe minuni, precum cea din Colose, minunea din Mînăstirea Dochiarul (Sfîntul Munte) etc. Iar la sfîrşitul veacului, tot el, împreună cu ceata arhanghelilor, va suna din trîmbiţă, va scula pe cei morţi şi va aduna toate limbile la judecată, după mărturia Sfîntului Apostol Pavel care zice: Că Însuşi Domnul, întru poruncă, cu glasul Arhanghelului şi întru trîmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorî din cer (I Tesaloniceni 4, 16).

Gavriil, ce se tîlcuieşte "bărbat-Dumnezeu", este arhanghelul bunelor vestiri de bucurie, care are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeieşti. El nu mai poartă sabie de foc, ci crin de neîntinată bucurie. El este foarte dulce la vedere şi plin de dumnezeiască blîndeţe. Pentru aceasta a şi fost ales şi trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului. Tot el a adus vestea zămislirii Maicii Domnului dumnezeieştilor ei părinţi Ioachim şi Ana. El a vestit în templu Sfîntului Zaharia că soţia lui va naşte la bătrîneţe pe Sfîntul Ioan Botezătorul. El a dus vestea cea bună Anei, mama proorocului Samuil.

Sfîntul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugăciunea Fecioarei Maria cînd petrecea în templu. El i se arăta adesea şi-i descoperea taine negrăite. Îi aducea hrană îngerească la Sfînta Sfintelor. El a auzit cel dintîi despre taina întrupării lui Hristos, mai înainte decît toţi îngerii. El a rostit cel dintîi numele Preadulcelui Iisus. El a pus nume Sfîntului Ioan Botezătorul. El a vestit păstorilor că în Betleem s-a născut Mesia. El a cîntat cel dintîi Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2, 14). El a învăţat pe păstori să cînte. El a descoperit magilor taina întrupării. El a liniştit pe Iosif cînd voia să lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit să fugă în Egipt cu Pruncul şi iarăşi să se întoarcă în Nazaret.

Sfîntul Gavriil ocroteşte pe fecioare, acoperă pe mame, păzeşte pe prunci, duce rugăciunile cele fierbinţi la Dumnezeu şi aduce înapoi împlinirea cererilor. El slujeşte tainelor celor mari şi ajută la înmulţirea şi mîntuirea neamului omenesc.

Rafail, al treilea arhanghel, este tămăduitor al neputinţelor omeneşti.

Uriil este luminător al celor întunecaţi.

Salatiil este rugător fierbinte pentru neamul omenesc.

Gudiil este slăvitor al lui Dumnezeu şi întăritor al celor ce se nevoiesc la fapte bune.

Varahiil, ultimul arhanghel, este aducător de binecuvîntare dumnezeiască pe pămînt.

Dintre toţi Sfinţii îngeri, cei mai mari binefăcători ai oamenilor s-au arătat Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, din care pricină se şi pomenesc astăzi cu alese prăznuiri şi cîntări de laudă, dimpreună cu toate cetele îngereşti. Se cuvine deci şi nouă păcătoşilor, ce sîntem păziţi de îngeri, să ne adunăm la sfintele biserici şi să lăudăm astăzi soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cerînd ajutorul lor.

Să nu uităm că Sfinţii Arhangheli sînt cei dintîi îngeri mijlocitori între Dumnezeu şi noi oamenii. Ei au grijă şi milă de creştini şi-i ajută pe calea mîntuirii mai mult decît ceilalţi îngeri. Sfîntul Mihail este protectorul direct al călugărilor, al armatelor creştine, al voievozilor, care purtau cu ei pe cîmpul de luptă icoana Marelui Arhanghel. Sfîntul Gavriil este, mai ales, protectorul fecioarelor creştine, al familiei creştine, protectorul mamelor care nasc copii, ca şi protectorul copiilor şi al călugăriţelor iubitoare de feciorie şi iubitoare de Hristos.

În ţara noastră cultul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este foarte răspîndit. Numeroase sînt bisericile cu hramul Sfinţilor Arhangheli, numeroşi sînt şi credincioşii români care le poartă numele. În multe case se vede icoana Sfinţilor Arhangheli şi nu puţini din bunii noştri creştini citesc acatistul lor. Părinţii noştri aveau mare evlavie şi pentru îngerii păzitori pe care-i primeau de la botez şi se îngrijeau cu mare atenţie să nu facă vreun păcat ca să nu alunge de la ei pe îngerii buni.

Înaintaşii noştri iubeau rugăciunea, milostenia şi Biserica, ştiind că îngerii păzitori ne numără şi ne scriu paşii noştri spre biserică, spre rugăciune, spre cel sărac şi spre tot lucrul sfînt şi plăcut lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Bun lucru este a lăuda pe îngeri, precum şi ei fără odihnă laudă pe Dumnezeu. Dar mai bun lucru am face dacă le-am urma şi petrecerea, printr-o trăire sfîntă, neîntinată, îngerească. Deci, dacă voim să primim mai mult ajutor de la sfinţii îngeri, să ne silim a-i imita prin fapte bune, după putere.

Sfinţii îngeri neîncetat slăvesc pe Dumnezeu; să ne rugăm şi noi neîncetat, lăudînd ziua şi noaptea pe Preabunul nostru Dumnezeu. Sfinţii îngeri sînt într-o veşnică mişcare, împlinind din dragoste voia lui Dumnezeu. La fel şi noi, să ne trezim din somnul nesimţirii, să alergăm mereu la Biserică, să facem voia lui Dumnezeu cu bucurie, iar nu din silă, nici cu cîrtire sau pentru răsplată. Sfinţii îngeri se iubesc desăvîrşit unii pe alţii. Ei iubesc şi pe sfinţii din cer şi pe noi cei de pe pămînt. La fel şi noi, să ne iubim ca nişte fraţi, lăsînd ura, mînia, bătăile, judecăţile, minciunile.

Sfinţii îngeri ascultă unii de alţii, cei mai de jos de cei mai de sus şi toţi de Dumnezeu. La fel şi noi să ascultăm de mai-marii noştri, de părinţii care ne-au născut, de cei ce ne învaţă şi ne ajută la mîntuire. Să ascultăm şi de glasul conştiinţei cînd ne mustră pentru păcate, cînd ne trimite la biserică, la spovedanie şi la cele bune. Să ascultăm şi de îngerii noştri păzitori. Să nu-i mai întristăm cu tot felul de păcate. Sfinţii îngeri se bucură de mîntuirea noastră (Luca 15, 10), ajută la îndreptarea noastră şi plîng cînd noi păcătuim sau sîntem aruncaţi în gheenă. La fel şi noi să facem. Să ne bucurăm pentru sporul aproapelui şi să plîngem pentru căderea lui. Să dăm sfat celui ce are nevoie de el. Să nu minţim pe nimeni. Să îndemnăm şi pe alţii la pocăinţă, la biserică, la post şi rugăciune.

Sfinţii îngeri nu se bîrfesc, nu se răzvrătesc, nu se mînie, trăiesc în bună rînduială. La fel şi noi, să nu ne mîncăm cinstea unul altuia, să avem răbdare în toate ispitele, să fugim de tulburare, de mînie, de ceartă, de pofte şi patimi trupeşti. Să trăim ca fraţii, în dragoste unii cu alţii, că sîntem fiii Tatălui ceresc.

De vom trăi în armonie, în iubire, în viaţă curată şi în rugăciune, vom imita pe îngeri şi vom deveni creştini adevăraţi, iar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ne vor acoperi cu acoperămîntul aripilor lor cele îngereşti de tot răul şi primejdia.

Să rugăm, deci, pe sfinţii îngeri şi Arhangheli să ne fie ajutători în viaţă şi izbăvitori de duhurile cele rele, iar înaintea Tatălui ceresc calzi rugători pentru mîntuirea sufletelor noastre. Amin.

Sfantul Dimitrie Basarabov

Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov este sarbatorit pe 27 octombrie. S-a nascut in satul Basarabi, la sud de Dunare (in Bulgaria). A trait in secolul al XIII-lea, in timpul "imperiului" vlaho-bulgar de la Tarnovo, intemeiat de fratii Petru si Asan. Iubind viata ascetica, se va retrage intr-o pestera. Nu stim cat timp s-a nevoit in aceasta pestera si nici cand a trecut la cele vesnice. Traditia spune ca inainte de a muri, s-a asezat singur intre doua lespezi de piatra, ca intr-un sicriu, fiind acoperit in timp de apele raului. Moastele sale au ramas multa vreme sub ape, pana cand o copila care patimea de duh necurat a avut o revelatie: i s-a aratat Sfantul Dimitrie Basarabov, care i-ar fi spus: "Daca parintii tai ma vor scoate din apa, eu te voi tamadui". Parintii vor merge la locul indicat in vis, langa raul Lom, si vor gasi trupul neputrezit al sfantului intre doua pietre.

Moastele Cuviosului Dimitrie vor fi duse si asezate in biserica din Basarabi. In traditia bisericeasca, un domnitor al Tarii Romanesti, al carui nume nu este mentionat, a platit o suma mare de bani pentru aducerea moastelor Cuviosului Dimitrie in Bucuresti. Delegatia nu a reusit sa intre in acest oras, deoarece caii nu au vrut sa mai mearga. In aceasta situatie, membrii delegatiei au hotarat sa traga la sorti, pentru a stabili drumul pe care vor merge cu moastele Sfantului Dimitrie. La sorti a cazut drumul spre Basarabi, si astfel, moastele au fost reasezate in biserica din Basarabi. Au stat in aceasta biserica pana in timpul razboiului ruso-turc (1768-1774), cand generalul rus Petru Salticov, trecand prin satul Basarabov, a luat moastele cu intentia de a le trimite in Rusia. Insa, la rugamintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromana, precum si a mitropolitului Grigorie II al tarii Romanesti, le-a daruit poporului roman. Moastele au fot asezate cu cinste, in iunie 1774, in actuala catedrala patriarhala din Bucuresti.

Mentionam ca racla cu moastele Cuviosului Dimitrie a fost scoasa in procesiune pe strazile Bucurestiului de mai multe ori. Astfel, in 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capat epidemiei de ciuma, in 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, in speranta opririi epidemiei de holera si in 1827, in timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie. Generalizarea cultului Cuviosului Dimitrie a fost hotarata in sedintele Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, dintre anii 1950-1955.

Minunile Sfantului Dimitrie Basarabov

Parintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhala din anul 1989, spune ca: "In 1989, in urma slujbei Sfantului Maslu, un credincios pe care eu l-am vazut de mai multe ori participand la aceasta Sfanta Taina si la celelalte slujbe ale Bisericii ramanea intotdeauna ultimul de se inchina. Si, intr-una din zile, la fel procedand, a urcat la racla sfintelor moaste (dar de ce ramanea ultimul sa se inchine? - pentru ca umbla cu carje), si-a asezat carjele, ca de obicei, ca sa si le poata lua dupa rugaciune, dupa ingenuncherea pe care o putea face el acolo in felul lui, si minunea s-a intamplat: s-a ridicat, s-a inchinat, a coborat treptele, n-a realizat pe moment ca el de fapt isi uitase carjele si de-abia dupa ce a coborat Dealul Patriarhiei si-a dat seama de miracolul, de minunea intamplata. S-a intors inapoi plangand si multumind cu lacrimi in ochi, lui Dumnezeu si Sfantului Dimitrie, povestindu-i preotului de pe vremea aceea - era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credinciosi, parintele Grichentie, care s-a retras dupa Revolutie, la pensie, la Manastirea Secu - si dansul a ramas foarte impresionat, desi mai vazuse si alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou."

Parintele Dimitrie Irimia povesteste: "Un caz care m-a impresionat a fost acela al unei doamne ce avea in jur de 40 de ani care, efectiv, a fost revoltata asupra celor din familia ei pentru ca veneau si stateau la Sfantul Dimitrie foarte multe ore in sir, in ploaie, in frig. De aceea, a venit cu gand vrajmas la racla Cuviosului Dimitrie. Ea nu concepea, nu putea intelege, si a venit cu acest gand de razbunare impotriva Sfantului si cu o mana a zgariat cu unghiile moastele Sfantului Dimitrie in locul unde ele sunt descoperite spre a fi sarutate de credinciosi. Cand a venit la mine, mi-a spus, ascunzand fapta sa: "Parinte, am fost la toti doctorii; am o boala foarte rara - imi curge sange din buricele degetelorť. I-am facut dezlegari, apoi s-a mai linistit; era foarte agitata. I-am explicat ca trebuie sa se spovedeasca, sa tina post, si atunci mi-a spus: "Eu numai cu o mana am zgariat acolo, dar imi curge sange din amandoua mainile. Apoi, a venit cineva din familie si mi-a spus ca s-a vindecat. De atunci nu am mai vazut-o, dar acest caz a fost unul deosebit din cate am vazut si auzit."

Sfantul Dimitrie Izvoratorul de mir

Maine 26 octombrie toate bisericele ortodoxe il sarbatoresc pe Sfantul Mare Mucenic Dimitrie.
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284- 311) si era fiul voievodului cetatii Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor prigoane impotriva crestinilor. Si il invatau parintii in camara cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte, luminandu-i cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea catre saraci, savarsind, adica, faceri de bine, celor ce trebuiau. Si asa, Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar, mai ales, a inceput a lucra intr-insul darul lui Dumnezeu. Si tanarul crestea cu anii si cu intelepciunea, urcand ca pe o scara, din putere in putere. Si, ajungand la varsta cea mai desavarsita, parintii lui s-au dus din vremelnica viata, lasand pe tanarul Dimitrie mostenitor nu numai al multor averi, ci si al bunului lor nume.

Deci, Maximian imparatul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dansul pe fiul acestuia si, cunoscandu-i intelepciunea, l-a facut voievod in locul tatalui sau. Si a fast primit Sfantul cu mare cinste de cetateni, iar el carmuia cu multa vrednicie poporul, propovaduind pe fata dreapta credinta si aducand pe multi la Hristos.

Deci, nu dupa multa vreme, a cunoscut imparatul ca voievodul Dimitrie este crestin si s-a maniat foarte. Drept aceea, intorcandu-se biruitor dintr-un razboi cu scitii, Maximian a poruncit sa se faca praznice in fiecare cetate, in cinstea zeilor, si a venit imparatul si la Tesalonic. Si, Dimitrie fiind intrebat, de sunt adevarate cele auzite despre dansul, a raspuns cu indrazneala, marturisind ca este crestin si a defaimat inchinarea paganeasca. Si indata, imparatul a poruncit sa-l inchida in temnita, pana la incheierea jocurilor in cinstea venirii sale.

Si se bucura imparatul, mai ales, vazand pe un luptator vestit. Lie, vandal de neam, inalt, puternic si infricosator la chip, ca se lupta cu cei viteji si-i ucidca, aruncandu-i in sulite. Deci, era acolo un tanar crestin, anume Nestor, cunoscut Sfantului Dimitrie. Accsta, vazand pe Lie ucigand fara crutare pe oameni, mai cu seama pe crestini, s-a aprins de ravna. Si vrand sa se lupte cu Lie a alergat la Sfantul, in temnita, cerand de la dansul rugaciuni si binecuvantare ca sa-l poata birui pe acel ucigas de oameni. Si, insemnandu-l cu semnul crucii pe frunte, Sfantul i-a zis: "Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!"

Deci, intrand in lupta cu Lie, Nestor a strigat: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!" Si indata, trantandu-l jos pe Lie, l-a omorat. Si s-a intristat imparatul de moartea lui Lie. Afland insa ca Sfantul Dimitrie este cel care l-a indemnat pe Nestor sa se lupte cu Lie, imparatul a trimis ostasi, poruncindu-le sa-l strapunga cu sulitele pe Sfantul, in temnita, ca a fost pricina mortii lui Lie. Si aceasta, facandu-se indata, marele Dimitrie si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezcu. Si s-au facut la moastele lui multe minuni si prea slavite tamaduiri. Tot atunci, din porunca imparatului, s-a taiat capul si Sfantului Nestor.