SFANTA TREIME

III. DOGMA SFINTEI TREIMI.

„Sfânta Treime [...] este o iubire fără început şi urmăreşte o extindere a iubirii”, asupra întregii creaţii şi cu siguranţă asupra omului, fiinţa raţională şi liberă iar „iubirea nu satură pe nimeni, niciodată. Deci poate fi fără de sfârşit; şi de aceea poate fi şi fără de început” iar „noi suntem pe drum spre iubirea desăvârşită de Dumnezeu şi de semeni”, la care „vom ajunge în viaţa viitoare, dacă ne vom strădui în viaţa de aici” .
Părintele Stăniloae numeşte Sfânta Treime: “structura supremei iubiri” , “taina perfectei unităţi a Persoanelor distincte” , pentru că “un dumnezeu monopersonal nu ar avea în sine iubirea sau comuniunea eternă, în care să voiască să ne introducă şi pe noi” .
“Unul-Născut este etern şi dinainte de veci, având ca text spusa: «La început era Cuvântul», Fiul, fiind de o fiinţă cu Tatăl, este în ipostas propriu la fel ca Tatăl, având ca text spusa: «Şi Cuvântul era la Dumnezeu» Fiul e Dumnezeu după fiinţă şi în nici un fel nu este fie mai mic, fie neasemenea cu Tatăl, având ca text spusa: «Şi Dumnezeu era Cuvântul». Către cei ce îndrăznesc să spună că altul este Cuvântul interior şi natural în Dumnezeu-Tatăl, şi altul Fiul despre Care vorbesc Sfintele Scripturi. Această rea învăţătură este a lui Eunomie. Împotriva acestora are ca text spusa: «Acesta era la început la Dumnezeu». Fiul este după fire Creator împreună cu Tatăl, ca Cel ce este din fiinţa Lui, şi nu e înţeles ca slujitor. Are ca text spusa: “Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut.” Fiul este Viaţa prin fire şi de aceea nu e făcut, ci e din fiinţa lui Dumnezeu şi Tatăl, având ca text spusa: “...ceea ce s-a făcut. Întru El era viaţa” .
Noi credem într-un singur Dumnezeu, într-un singur principiu, fără de început, necreat, nenăscut, nepieritor şi nemuritor, veşnic, infinit, necircumscris, nemărginit, infinit de puternic, simplu, necompus, necorporal, nestricăcios, impasibil, imuabil, neprefăcut, nevăzut, izvorul bunătăţii şi al dreptăţii, lumină spirituală, inaccesibil; putere, care nu se poate cunoaşte cu nici o măsură, ci se măsoară numai cu propria ei voinţă. Căci poate pe toate câte le voieşte. Creează toate făpturile, văzute şi nevăzute, le ţine [i le conservă pe toate, poartă grijă de toate, le stăpâneste pe toate le conduce şi împărăteşte peste ele în o împărăţie fără de sfârsit şI nemuritoare fără să aibă potrivnic, pe toate le umple şi nu este cuprins de nimic, ba mai mult, ea cuprinde universul, îl ţine şi îl domină. Străbate toate fiinţele fără să se întineze, este mai presus de toate, este în afară de orice fiinţă, pentru că este suprafiinţială, mai presus de cele ce sunt, mai presus de Dumnezeire, mai presus de bine, mai presus de desăvârşire. Ea delimitează toate începătoriile şi toate cetele şi stă mai presus de orice începătorie şi ceată, este mai presus de fiinţă, de via]ă, de cuvânt, de idee. Este însăşi lumina, însăşi bunătatea, însăşi viaţa, însăşi fiinţa, pentru că nu are existenţa sau ceva din cele ce sunt de la altcineva. El este izvorul existenţei pentru cele care există, al vieţii pentru cei vii, al raţiunii pentru cei care participă la raţiune şi pentru toţi cauza bunătăţilor. Cunoaşte toate înainte de facerea lor .
Credem într-unul Tatăl, principiul şi cauza tuturora; nu s-a născut din cineva; singurul care există necauzat şi nenăscut; este făcătorul tuturora. Este prin fire Tatăl singurului Unuia-Născut, Fiul Său, Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi purcedătorul prea Sfântului Duh. Credem şi într-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a născut din Tatăl înainte de toţi vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, deofiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Când spunem că Fiul este mai înainte de toţi vecii, arătăm că naşterea Lui este în afară de timp şi fără de început. Căci Fiul lui Dumnezeu, „strălucirea slavei, chipul ipostasei Tatălui”, înţelepciunea şi puterea cea vie, Cuvântul lui cel enipostatic, icoana substanţială, desăvârşită şi vie a nevăzutului Dumnezeu, nu a fost adus din neexistenţă la existenţă, ci a fost totdeauna împreună cu Tatăl şi în Tatăl, născut din el din veşnicie şi fără de început. Căci n-a fost cândva Tatăl, când n-a fost Fiul, ci o dată cu Tatăl şi Fiul, care s-a născut din El. Căci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tată, fără de Fiu. Iar dacă ar fi fără să aibă Fiu, n-ar fi Tată.
După cum focul există deodată cu lumina din el şi nu este mai întâi focul şi pe urmă lumina, ci deodată; şi după cum lumina se naşte totdeauna din foc şi este totdeauna în el fără să se despartă deloc de el, tot astfel şi Fiul se naşte din Tatăl, fără să se despartă deloc de El, ci este pururea cu El. Dar cu toate că lumina se naşte în chip nedespărţit din foc şi rămâne totdeauna cu el, totuşi nu are o ipostasă proprie deosebită de ipostasa focului, deoarece lumina este o calitate naturală a focului. Fiul, Unul-Născut al lui Dumnezeu, însă, deşi este născut din Tatăl în chip nedespărţit şi neîndepărtat şi rămâne pururea cu El, totuşi are o ipostasă proprie deosebită de ipostasa Tatălui.
De asemenea, credem şi în unul Sfântul Duh, Domnul şi făcătorul de viaţă, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, împreună închinat şi slăvit cu Tatăl şi cu Fiul, ca fiind de aceeaşi fiinţă şi coetern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducător, izvorul înţelepciunii, al vieţii şi al sfinţeniei. El este şi se numeşte Dumnezeu împreună cu Tatăl şi cu Fiul; nezidit, dcsăvârşit, creator, atotstăpânitor, atoatelucrător, atotputernic, nemărginit în purtare; El stăpâneşte întreaga zidire, dar nu este stăpânit; îndumnezeieşte, dar nu se îndumnezeieşte; desăvârseşte, dar nu se desăvârseşte; împărtăşeşte dar nu se împărtăşeşte; sfinţeşte, dar nu se sfinţeşte; mângâietor, deoarece primeşte rugăciunile tuturor; în toate asemenea Tatălui şi Fiului; purces din Tatăl şi dat prin Fiul, este primit de toată zidirea. Zideşte prin El însuşi, dă fiinţă universului, sfinţeşte şi ţine. Enipostatic, există în propria lui ipostasă, nedespărţit şi neseparat de Tatăl şi Fiul, având toate câte are Tatăl şi Fiul afară de nenaştere şi naştere. Tatăl este necauzat şi nenăscut, căci nu este din cineva: El îşi are existenţa de la El însuşi şi nici nu are de la altul ceva din ceea ce are, ba, mai mult, El este în chip firesc principiul şi cauza modului de existenţă a tuturor. Fiul este din Tatăl prin naştere. Duhul Sfînt şi El este din Tatăl, dar nu prin naştere, ci prin purcedere. Noi cunoaştem că există deosebire între naştere şi purcedere, dar care este felul deosebirii nu ştim deloc. Naşterea Fiului din Tatăl şi purcederea Sfântului Duh sunt simultane.
Ele nu se deosebesc prin fiinţă, ci se deosebesc fără despărţire prin caracteristica propriei ipostase.
Cu privire la Sfânta Treime ceea ce o uneşte şi o face una este examinat real din pricina coeternităţii şi din pricina identităţii fiinţei, activităţii şi voinţei, din pricina acordului felului de a gândi şi din pricina identităţii stăpânirii, puterii şi bunătăţii. Nu am spus asemănare, ci identitate şi unitate de mişcare, căci este vorba de o singură fiinţă, o singură bunătate, o singură putere, o singură voinţă, o singură activitate, o singură stăpânire, una şi aceeaşi, nu trei asemenea unele cu altele, ci una şi aceeaşi mişcare a celor trei ipostase.
Fiul este voinţa, înţelepciunea şi puterea Tatălui. Nu trebuie să vorbim cu privire la Dumnezeu despre calitate, ca să nu spunem că El este compus din fiinţă şi calitate. Fiul este din Tatăl şi toate câte le are, de la El le are, pentru aceea nici nu poate să facă nimic de la El însuşi, căci nu are o energie deosebită de a Tatălui. Fiul este icoana Tatălui, iar Duhul icoana Fiului, prin care Hristos, locuind în om, dă acestuia asemănarea cu Dumnezeu. Duhul cel Sfânt este Dumnezeu; El stă la mijloc între cel nenăscut şi cel născut, şi este unit de Tatăl prin Fiul. Se numeşte Duh al lui Dumnezeu, Duh al lui Hristos, minte a lui Hristos, Duh al Domnului, însu şi Domn, Duh al adopţiei, al adevărului, al libertăţii, al înţelepciunii — căci este făcătorul tuturor acestora. Prin fiinţa lui umple toate, ţine toate, umple lumea cu fiinţa Lui şi este necuprins de lume din pricina puterii Lui. Dumnezeu este o fiinţă veşnică şi neschimbătoare, creatoarea existenţelor şi este adorată cu gând cucernic.


SFÂNTA TREIME
95. Pentru ce numim, în articolul I din Simbolul Credinţei, pe Dumnezeu, „Tatăl”?
Dumnezeu este unul după fiinţa Lui. Descoperirea dumnezeiască ne învaţă însă că acest Dumnezeu, unul după fiinţă, este în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sf. Duh. Aceste trei personae sau ipostasuri dumnezeieşti alcătuiesc Sf. Treime, taina de nepătruns de mintea omenească şi împărtăşită nouă prin Descoperirea dumnezeiască. Cuvântul „Tatăl” din Simbolul Credinţei ne arată prima persoană a Sf. Treimi. El arată însă şi legătura fiască pe care noi, credincioşii, o avem cu El, căci El este „Tatăl nostru”, aşa cum spunem la începutul Rugăciunii Domneşti.
96. Se vorbeşte în Sf. Scriptură despre aceste trei persoane sau ipostasuri ale singurului Dumnezeu?
În Sf. Scriptură se vorbeşte în multe locuri despre cele trei persoane sau ipostasuri ale Dumnezeirii. Amintim numai câteva: În Vechiul Testament, Dumnezeu-Tatăl Se adresează celorlalte persoane ale Sf. Treimi: „Să facem om după chipul Noastru şi după asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26). În vedenia lui Isaia, îngerii „strigau unul către altul şi ziceau: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este tot pământul de mărirea Lui” (Isaia 6, 3). În Noul Testament, cu prilejul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, s-au arătat toate cele trei persoane ale Sf. Treimi: Tatăl, aratând lumii pe Fiul şi binecuvântându-L, Fiul primind botezul de la Ioan, iar Sf. Duh coborând asupra Fiului, în chip de porumbel (Matei 3, 16-19 ; Luca 3, 21-22; Ioan 1, 32; 15, 26). Trimitând pe Sf. Apostoli la propovăduire, Mântuitorul le spune: „Drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh” (Matei 28,19).
97. Sf. Tradiţie mărturiseşte existenţe Sf. Treimi?
Tradiţia primelor trei veacuri mărturiseşte fără şovăială credinţa în existenţa Sf. Treimi. Au mărturisit cu căldură despre Sf. Treime: Sf. Clement Romanul, Sf. Ignatie, Sf. Policarp, Aristide, Sf. Iustin, Atenagora, Teofil al Antiohiei, Sf. Irineu, Clement Alexandrinul, Origen, Tertulian, Novatian. Sf. Părinţi ai veacurilor IV şi V s-au întemeiat neîntrerupt pe această tradiţie, în toiul luptelor lor contra arianismului. Se pot cita în această privinţă mai ales Sf. Atanasie, Sf. Epifanie, Sf. Ilarie şi Fer. Augustin. «În unitatea firii sunt trei persoane» zice Tertulian. «O singură Dumnezeire şi un singur Dumnezeu în trei ipostasuri», declară Sf. Atanasie.
98. Cele trei persoane sau trei ipostasuri pot fi înţelese ca trei dumnezei?
Cele trei persoane dumnezeieşti nu se înteleg ca persoanele omeneşti, ci în felul în care ne arată Mântuitorul în Evanghelia după Ioan când zice: „Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30). «Legătura Tatălui cu Fiul şi a Fiului cu Mângâietorul (Sf. Duh) uneşte pe cei trei unul cu altul. Aceştia trei sunt una, nu unul, după cuvântul: „Eu şi Tatăl Meu una suntem”, una după unitatea fiinţei, nu după unitatea numărului. Cele trei ipostasuri, zice Sf. Grigorie Teologul, sunt o singură Dumnezeire şi «o singură Fire în trei proprietăţi, înţelegătoare, desăvârşite, existând prin ele însele, deosebite în număr, dar nu deosebite în Dumnezeire». Acelaşi Sfânt Părinte explică felul unirii ipostasurilor astfel: «Se deosebesc fără să se împartă, ca să zic aşa, şi se unesc deosebit. Unul în trei este Dumnezeirea şi trei fac una». Nu sunt, deci, trei dumnezei.
99. Care e legătura ipostasurilor între ele?
Deşi mare taina, lucrul acesta a fost lămurit pe larg de Sf. Părinţi. Sf. Chiril al Alexandriei ne spune că Firea dumnezeiască, simplă şi necompusă, e lărgită de însuşirile ipostasurilor şi de deosebirile de persoană şi de nume. În fiecare persoană se înţelege întreaga Fire împreună cu însuşirea ei, adică cu ipostasul. Rămâne fiecare ceea ce este, având în sine şi pe celelalte, prin unirea firească cu ele. Tatăl este în Fiul şi în Sf. Duh. De semenea şi Fiul şi Sf. Duh Se află în Tatăl, iar Tatăl, în ceilalţi doi.
100. Cele trei ipostasuri voiesc şi lucrează separat sau la un loc?
Sf. Ioan Damaschin spune că fiecare din cele trei ipostasuri nu voiesc şi nu lucrează aparte, separat şi deosebit, ci împreună. Sf. Treime e o singură fire, o singură voinţă, o singură lucrare, o singură putere, o singură autoritate, pentru că e o singură Dumnezeire.
101. Ce au împreună şi ce au deosebit persoanele Sf. Treimi?
Tatăl, Fiul şi Sf. Duh au împreună însuşirea de a fi nefăcuţi şi Dumnezeirea. Fiul şi Sf. Duh au împreună însuşirea că sunt din Tatăl. Tatăl este nenăscut, Fiul este născut, Sf. Duh este purces.
102. Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Tatăl?
Tatăl este nenăscut. El nu primeşte existenţa de la nimeni, nu are cauză. El e izvorul celorlalte două persoane. Dumnezeu e Tată din veci. El nu este însă Tată în felul omenesc. El n-a început să fie Tată în timp, după împlinirea vârstei, odată cu apariţia puterii de a naşte, asemenea oamenilor şi celorlalte vieţuitoare. Dumnezeu e Tată deodată cu veşnicia. El e, deci, totdeauna Tată.
103. Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Fiul?
Fiul este născut, este Unul-Născut, fiind împreună veşnic cu Tatăl şi deofiinţă cu Acesta. Fiul e Fiu dinaintea veacului şi de totdeauna. El nu Şi-a început cândva existenţa, ci de când e Tatăl e şi Fiul. Şi când gândim la Tatăl, gândim şi la Fiul. Fiul nu e creat, cum pretindea Arie, ci e născut din Tatăl, dar nu printr-o naştere omenească, nici constrânsă, ci printr-una voită şi firească. E o naştere necuprinsă de mintea omenească. Fiul şi Tatăl sunt una ca Dumnezeire, ca fire, ca veşnicie, ca voinţă, ca lucrare, ca bunătate etc., dar Se deosebesc ca ipostasuri: unul e născut, pe când celălalt e nenăscut; în această privinţă, Tatăl este izvorul şi cauza Fiului. Fiul Se deosebeşte, apoi, şi de Tatăl şi de Sf. Duh, prin aceea că El Şi-a luat asupra-Şi lucrarea mântuirii. Numele propriu al Fiului este «Cuvântul». El Se numeşte şi «Înţelepciunea lui Dumnezeu. El e Cuvântul, Strălucirea şi Chipul Tatălui».
104. Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Duhul Sfânt?
Duhul Sfânt purcede din Tatăl, cum spune Însuşi Mântuitorul: „Iar când va veni
Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă, de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine (Ioan 15, 26). Însuşirea Lui personală este de a fi purces din Tatăl de a Se face cunoscut după Fiul şi împreună cu Acesta103. El e sfinţenia însăşi şi prin aceasta izvorul Sf. Har, Care desăvârşeşte opera Mântuitorului, după înălţarea Sa la cer: „Iar când va veni Acela, Duhul adevărului, vă va călăuzi pe voi la tot adevărul... Acela Pe Mine Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi va vesti vouă” (Ioan 16, 13-14)