joi, 20 octombrie 2011

DUMNEZEU SFINTITORUL - DUHUL SFANT


V. Dumnezeu Sfinţitorul
1. Persoana si lucrarea Duhului Sfânt

Duhul Sfânt este numit dătător de viaţă, pentru că El dă viaţă, înapoiază viaţă, aduce la viaţă şi înviază. Când Dumnezeu a creat lumea, „Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” (Fac. 1, 2). Când Dumnezeu a creat omul, El l-a creat din „ţărână şi pământ, ... Şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Fac. 2, 7). Apostolul lui Hristos scrie creştinilor: „Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi” (Rom. 8, 9). Dar pentru a nu confunda sufletul omului cu Duhul lui Dumnezeu, Apostolul precizeaz ă diferenţa: „Duhul (lui Dumnezeu) Însuşi mărturiseşte împreună cu duhul vostru că suntem fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8, 16). Şi aceasta este fericirea voastră, purtătorilor de Duh. de către iudei şi musulmani (n.trad.)
Duhul lui Dumnezeu este o putere substanţială, care există într-o ipostasă proprie ei însăşi, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul şi îl face cunoscut. Nu poate să se despart de Dumnezeu, în care există, şi de Cuvântul, pe care îl însoţeşte, şi nici nu se pierde în neexistenţă, ci există în chip substanţial după asemănarea Cuvântului. Duhul Sfânt este viu, liber, de sine mişcător, activ, voieşte totdeauna binele, şi în orice intenţie a Lui puterea coincide cu voinţa, este fără de început şi fără de sfârşit.
Duhul Sfânt este puterea Tatălui, care revelează cele ascunse ale Dumnzeirii, purces, cum numai El ştie, nu născut, din Tatăl prin Fiul. Pentru aceea Duhul cel Sfânt este împlinitorul creării tuturor.
Duhul cel Sfânt este Dumnezeu; El stă la mijloc între cel nenăscut şi cel născut, şi este unit de Tatăl prin Fiul. Se numeşte Duh al lui Dumnezeu, Duh al lui Hristos, minte a lui Hristos, Duh al Domnului, însuşi Domn, Duh al adopţiei, al adevărului, al libertăţii, al înţelepciunii — căci este făcătorul tuturor acestora. Prin fiinţa lui umple toate, ţine toate, umple lumea cu fiinţa Lui şi este necuprins de lume din pricina puterii Lui.
Ne-a fost revelat faptul că Sfântul Duh nu este o creaţie a lui Dumnezeu ci Dumnezeu. El este Domnul, Dătătorul de viaţă, a cărui prezenţă creează viaţă, dă tărie, oferă înţelepciune şi produce bucurie. El purcede veşnic de la eternal Tată. El este din aceeaşi esenţă cu Tatăl, din aceeaşi esenţă cu Fiul - de aceeaşi esenţă, de aceeaşi putere şi de aceeaşi mărire. El diferă doar în privinţa persoanei. Un ipostas deosebit îl distinge de Tatăl şi de Fiul. Dar Lui i se cuvine aceeaşi închinare şi aceeaşi slavă. Sfinţii prooroci au vorbit prin El. În simpli pescari El a picurat înţelepciunea cerurilor. Bărbaţilor şi femeilor, celor neputincioşi - martirizaţi pentru Hristos - El le dă putere de biruinţă, mai tare decât moartea.
Sfântul Duh, Dătătorul de viaţă, care purcede de la Tatăl este Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat. El s-a descoperit şi a lucrat. El se revelează şi lucrează în continuare. Cei cărora El li se revelează şi pe cei prin care El lucrează îl cunosc. Ei nu cunosc esenţa Sa; ei îl cunosc prin revelare şi lucrare.
Domnul a promis: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe care lumea nu poate să-L primească pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi” (Ioan 14, 16-17). Primul Mângâietor, Domnul Iisus, a fost mai mult decât o simplă mângâiere pentru credincioşi, însă iubirea lui Dumnezeu nu cunoaşte limite. Prin această iubire nelimitată a fost trimis chiar şi un al doilea Mângâietor.


DESPRE DUHUL SFÂNT
222. În care articol din Simbolul Credinţei se vorbeşte despre Duhul Sfânt?
În articolul al VIII-lea.
223. Care este acest articol?
Este următorul: «Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin Prooroci».
224. Ce înseamnă: „Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit”?
Aceste cuvinte arată că Sfântul Duh este întru totul egal cu Tatăl şi cu Fiul, fiind că şi Ei veşnic, atotputernic, atotştiutor, pretutindeni de faţă, cuvenindu-I-se aşadar aceeaşi închinare şi slavă ca şi Tatălui şi Fiului. Dar nu numai atât. Cuvintele acestea nu arată numai că Duhului I se cuvine aceeaşi închinare şi cinste ca Tatălui şi Fiului, ci şi ca atunci când ne şi închinăm şi dăm slava Tatălui şi Fiului trebuie să ne închinăm şi să dăm slavă şi Sfântului Duh, căci e nedespărţit de Aceia; fiind a treia persoana dumnezeiască a Sfintei Treimi. Aceasta înseamnă că Sfântul Duh este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, cum am văzut că este şi Fiul de o fiinţă cu Tatăl. Sfântul Duh este în Tatăl şi în Fiul, precum şi Fiul este în Tatăl şi în Sfântul Duh, şi Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh. Toţi trei au o singură fiinţă, voinţă, putere şi slavă, o singură Dumnezeire, arătată în trei ipostasuri, sunt un singur Dumnezeu în trei persoane, aşa cum soarele are disc, rază şi lumină, dar e un singur soare.
225. Avem temeiuri pentru această învăţătură în Sfânta Scriptură şi în Sfinţii Părinţi?
Da, avem. Sfântul Duh e numit de Sf. Apostol Petru Dumnezeu, când îi spune lui Anania: „Pentru ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt... N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu” (Fapte 5, 3, 4). Iar Sf. Apostol Pavel spune că Duhul Sfânt e în Dumnezeu, adică în Tatăl şi în Fiul, cum e duhul omului în om. De aceea, El e atotştiitor: „Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Sau, fiindcă Duhul toate le cercetează, până şi adâncurile Lui Dumnezeu. Căci cine dintre oameni ştie cele ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le-a cunoscut decât Duhul Lui Dumnezeu” (I Cor. 2, 10-11). Dar că Duhul Sfânt e totuşi o persoană deosebită de Tatăl şi de Fiul, însă de aceeaşi cinste cu Ei, vedem din porunca Mântuitorului, Care trimite pe Apostoli să boteze pe oameni în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28, 19). Cele trei persoane ale Sfintei Treimi nu sunt nici despărţite, căci au împreună o singură fiinţă, nici amestecate, căci sunt trei ipostasuri şi nu unul. Sf. Ioan Damaschin spune: «Între ipostasurile Dumnezeirii nu există deosebire de voinţă, sau de gândire, sau de lucrare, sau de putere, sau de altceva, din acelea care dau naştere în noi la vreo deosebire cu totul adevărată.
Pentru aceea nu spunem că Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh sunt trei Dumnezei, ci din contra, că Sfinta Treime este un singur Dumnezeu... Căci, după cum am spus, ipostasurile Sfintei Treimi se unesc, în înţelesul că ele sunt unele în altele... Ele nu sunt despărţite unele de altele şi nici împărţite în ce priveşte fiinţa».
226. Ce înseamnă cuvintele „Care de la Tatăl purcede”?
Cuvintele acestea arată că Duhul Sfânt e din Tatăl, dar nu prin naştere ca Fiul, ci prin purcedere. Ce este însă purcederea şi prin ce se deosebeşte ea de naştere, Biserica n-a căutat să lămurească, pentru că nici Dumnezeu nu a descoperit. De aceea, Sf. Părinţi au luat aceste cuvinte întocmai aşa cum se află în Evanghelia lui Ioan 15, 26 şi le-au pus în Simbolul Credinţei: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului; Care de la Tatăl purcede, Acela, va mărturisi despre Mine”. Acesta este de altfel singurul loc din Sfânta Scriptură care vorbeşte despre purcederea, Duhului Sfânt. Despre purcederea Sfântului Duh din Tatăl atâta ştim, că ea e dinainte de veci, că şi naşterea Fiului, căci niciodată n-au fost Tatăl şi Fiul fără Duhul. Naşterea Fiului şi purcederea Duhului din Tatăl sunt deodată, din veci. Aşa cum îndată ce există focul, există şi lumina şi căldura lui, tot astfel, din veşnicie, de când există Tatăl, există şi Fiul prin naştere şi Duhul Sfânt prin purcedere din Tatăl. O slabă imagine pentru a înţelege acest lucru ne dă Sf. Atanasie cu Adam, cu Eva şi cu Set. Adam e nenăscut, fiul lui e născut din el, iar Eva e luată din el în alt chip198. Se înţelege că nici o asemanare nu se potriveşte întocmai la Dumnezeu.
Ce spun Sfinţii Părinţi în privinţa purcederii Sf. Duh? Ei spun că Sf. Duh purecede numai de la Tatăl, că în Sfânta Treime e numai un izvor şi pentru Fiul şi pentru Sfântul Duh: Tatăl. Sf. Atanasie spune: «Sfântul Duh este din Tatăl, nu făcut, nici plăsmuit, nici născut, ci purces»199. «Dumnezeu şi Tatăl, zice el, este singur pricinuitor celor doi şi nenăscut; iar Fiul, din singur Tatăl pricinuit şi născut; iar Duhul, din singur Tatăl pricinuit şi purces, iar prin Fiul în lume trimitându-Se»200. La rândul său, Sf. Ioan Damaschin spune: «Duhul cel Sfânt spunem că este din Tatăl şi Îl numim Duh al Tatălui. Nu spunem că Duhul este din Fiul, dar Îl numim Duhul Fiului». Sau: «Fiul şi Sfântul Duh sunt din Tatăl, după cum raza şi lumina sunt din soare».
231. De ce e pomenit Sfântul Duh de obicei în rândul al treilea, după Tatăl şi după Fiul?
Nu pentru că Sf. Dizh ar fi mai mic decât Tatăl şi decât Fiul, căci toate câte le au Tatăl şi Fiul, le are şi Sfântul Duh (Ioan 16, 13-15), ci pentru că orice lucrare săvârşită de Dumnezeu în lume e săvârşită de cele trei persoane dumnezeieşti în această ordine: porneşte din Tatăl, e înfăptuită de Fiul şi e desăvârşită de Sfântul Duh. „Că de la El şi prin El şi întru El sunt toate” (Rom. 11, 36). Ordinea în care pomenim cele trei persoane dumnezeieşti nu arată o deosebire de aşezare şi de rang înlăuntrul Sfintei Treimi, ci partea pe care o are fiecare în orice lucrare îndreptată asupra lumii.
232. De aceea vorbeşte şi Simbolul Credinţei despre Sfântul Duh după Tatăl şi Fiul?
Da, pentru aceasta. Dar Simbolul se ocupă în chip deosebit cu mântuirea oamenilor. Deci, el vrea să arate că şi fapta mântuirii noastre a pornit, că şi aceea a crearii noastre, din Tatăl, a fost împlinită de Fiul şi acum e desăvârşită de Sfântul Duh. De altfel mântuirea e mai întâi o aşezare din nou a oamenilor în starea în care au fost făcuţi de Dumnezeu la început, ca să poată fi apoi şi o ridicare a lor peste acea stare. Deci, precum Cel ce desăvârşea la început facerea era Duhul Sfânt, tot astfel Cel ce săvârşeşte acum readucerea oamenilor la starea de la început şi ridicarea peste ea e tot Duhul Sfânt.
233. De aceea e numit Duhul Sfânt, în Simbol, „Domnul de viaţă făcătorul”?
Da, tocmai de aceea. El e Cel ce a umplut de viaţă cele făcute la început şi avea să le umple de o viaţă tot mai bogată. Şi El e Cel ce umple de viaţă şi de tot mai multă viaţă pe cei mântuiţi din stricăciune şi din moarte de către Iisus Hristos. „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor” (Fac. 1, 2) după ce au fost făcute, ca să pună viaţa în materie. Şi Duhul Sfânt S-a coborât în ziua Cincizecimii peste lume, prin Apostoli, dând naştere Bisericii. Numai unde sufla Duhul se naşte viaţă şi viaţa cea noua (Ioan 3, 6 şi 8). „Duhul este Cei ce dă viaţă” (Ioan 6, 63).
234. Dacă Duhul Sfânt e Cel ce desăvârşeşte lucrarea pornită din Tatăl şi săvârşită de Fiul, de ce se spune că Sfântul Duh „a grait prin Prooroci”, cum zice Simbolul, adică a pregătit mântuirea pe care avea s-o împlinească pe urmă Fiul?
Într-adevăr, Duhul, grăind prin Prooroci, a pregătit omenirea pentru primirea Mântuitorului, vestind de mai înainte venirea Lui. Dar pe de altă parte şi aici Duhul este Cel ce a adus lucrarea dumnezeiască a luminării în mintea Proorocilor. El este Cel ce a dus până la capătul ei o lucrare dumnezeiască îndreptată spre lume. În acest înţeles El este Duhul Adevărului şi călăuzeşte la tot adevarul (Ioan 16, 13). Deci Lui I se cuvenea să grăiască prin Prooroci. Desigur, Duhul era nedespărţit de Cuvântul lui Dumnezeu, când graia. Dar Duhul coboră Cuvântul în inima lor, îi făcea să-L audă, să-L înţeleagă. În Duhul, Proorocii primeau Cuvântul. De aceea zic Proorocii necontenit: „Şi a fost Cuvântul Domnului către mine” (Ier. 1, 11). Dar gura care rostea Cuvântul în inima lor, în aşa fel încât îl făcea să pătrundă în ea, era Duhul. Astfel, când spun Proorocii: „Şi a zis Domnul către mine” (Isaia 8, 1), trebuie să înţelegem că vorbesc de Duhul, căci şi Simbolul îi zice Duhului „Domnul”. Sfântul Simion Noul Teolog zice: «Deci prin Cuvânt înţelegem pe Fiul lui Dumnezeu şi Tatăl, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Iar gura Lui, care grăieşte cuvinte negrăite, e Sfântul Duh. Precum zice proorocul: „Gura Domnului a grăit acestea”, adică Duhul Domnului. Şi de ce Sfântul Duh Se numeşte gura lui Dumnezeu şi Fiul Se numeşte Cuvântul? Fiindcă precum cuvântul nostru, care este în sufletul nostru, se rosteşte şi se arată altora prin gura noastră şi în alt chip e cu neputinţă să-l rostim sau să-l arătăm, decât prin vorbirea gurii, la fel şi Fiul lui Dumnezeu nu poate fi cunoscut sau auzit, dacă nu Se descoperă prin Prea Sfintul Duh»202.
235. Cum desăvârşeşte Sfântul Duh mântuirea noastră? Nu ajungea lucrarea lui Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu?
Am spus că Sfântul Duh desăvârşeşte orice lucrare dumnezeiască îndreptată spre lume, deci şi lucrarea mântuirii. El e Cel ce o aduce până în inima noastră, o sădeşte în străfundul cel mai adânc al inimii. El coboară de la Hristos în noi, dar ne şi leagă de Hristos; sau prin El, ne leagă Hristos de Sine şi prin Sine şi de Tatăl. Un om stă în faţa noastră, dar el se leagă de inima noastră prin glasul cu care îşi trimite cuvântul în noi. Aşa este Duhul, ca un glas cu care pătrunde Cuvântul lui Dumnezeu, sau Iisus Hristos în noi. Duhul ne deschide ochii sufletului ca să vedem că Iisus e Dumnezeu, El ne deschide inima ca să primim pe Hristos, El ne descoperă pe Hristos. «Fiul lui Dumnezeu şi Cuvântul nu poate fi cunoscut sau auzit de nu Se va descoperi prin Duhul Sfânt», spune Sf. Simion Noul Teolog.
Prin Hristos avem intrare la Tatăl, dar prin Duhul avem intrare la Hristos. Hristos e uşa spre Tatăl, dar Duhul e cheia care ne deschide această uşă. Duhul ne descuie „uşa” – Hristos (Ioan 10, 9) şi calea spre Hristos, pentru că descuie mintea noastră încuiată pentru Dumnezeu, cum zice Sf. Simion Noul Teolog: «Şi ce altceva este cheia cunoştinţei, dacă nu harul Prea Sfântului Duh, care se dă prin mijlocirea credinţei? Acest har deschide mintea noastră încuiată şi întunecată şi pricinuieşte în ea cu adevărat cunoştinţa prin luminarea dumnezeiască. Uşa este Fiul, precum Însuşi zice: „Eu sunt uşa” (Ioan 10, 9). Cheia uşii e Duhul Sfânt... şi casa e Tatăl. Luaţi seama deci: dacă cheia nu deschide, uşa nu se deschide. Şi dacă uşa nu se deschide, nu intră nimeni în casa Tatălui, cum zice Hristos însuşi: „Nimeni nu vine la Tatăl Meu, decât prin Mine”204. Iar Sf. Irineu zice că Duhul pregăteşte pe om în Fiul, Fiul îl duce la Tatăl, iar Tatăl îi dă nestricăciunea pentru viaţa veşnică205. Astfel, când se spune că Sfântul Duh desăvârşeşte mântuirea, prin aceasta nu se înţelege că nu mai avem legătură cu Hristos, ci că Sfântul Duh aduce în noi pe Hristos, cu firea Sa omenească desăvârşită prin jertfa de pe Golgota, şi făcută prin Înviere nemuritoare, ca să treacă şi firii noastre curăţia, desăvârşirea şi nemurirea ei. Hristos vine în noi prin Duhul Sfânt. Noi vieţuim în Hristos prin Duhul Sfânt. Hristos este „Adevărul” (Ioan 14, 6), dar Cel ce ne povăţuieşte mintea noastră la tot Adevărul, umplându-ne de Adevăr, este Sfântul Duh (Ioan 16, 13); Hristos este „Viaţa” (Ioan 14, 6), dar Cel ce sădeşte în noi Viaţa, născându-ne din nou, făcându-ne vii, este Duhul de viaţă făcător; Hristos este „Lumina” (Ioan 8, 12), dar Cel ce ne luminează pe noi, adică face în ochii noştri sufleteşti lumina, ca să vedem pe Hristos, soarele dreptăţii, este Sfântul Duh. Căci după cum ochii trupului, dacă sunt orbi, nu pot vedea lumina din afară şi nu se pot uni cu ea, tot aşa nici sufletul, dacă n-are în sine pe Duhul ca lumină, nu poate vedea pe Hristos ca Dumnezeu şi nu se poate uni cu El.
237. Lucrarea aceasta prin care Duhul Sfânt ne uneşte cu Hristos şi lucrează în noi, împreună cu noi, la mântuirea noastră, nu are un nume deosebit?
Are. Lucrarea aceasta se numeşte harul dumnezeiesc. De aceea se spune că ne mântuim prin har, sau ne unim cu Dumnezeu prin har, sau ne îndumnezeim, sau ne facem dumnezei după har.
238. Harul este numai al Duhului Sfânt, sau şi al celorlalalte personae dumnezeieşti?
Lucrarea aceasta numită har e comună tuturor celor trei persoane dumnezeieşti, pornind ca orice lucrare din fiinţa dumnezeiască, care e a tuturor celor trei persoane. De aceea e numit şi har al lui Dumnezeu, sau mai ales al lui Hristos, căci Hristos Îl trimite pe Duhul în noi. „Harul Domnului nostru Iisus Hristos... să fie cu voi cu toţi” (II Cor. 13, 14). Sau: „Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos” (Gal. 1, 3). De aceea prin harul care vine în noi, toate cele trei persoane dumnezeieşti se sălăşluiesc în noi. Dar întrucât Duhul e Acela care leagă harul de noi, harul se numeşte, cu deosebire, harul Duhului sau chiar Duh, pentru ea uşor poate fi numit cel care lucrează în locul lucrării sale. Astfel, a avea cineva Duhul lui Hristos în sine (Rom. 8, 9) înseamnă a avea harul Duhului Sfânt.
239. Este un singur har, sau sunt mai multe?
Harul mântuitor este unul singur şi el se dă tuturor. Dar, după trebuinţă sau însuşirea naturală a omului şi după puterea lui de a primi, harul împlineşte, pe lângă lucrarea de mântuire, - sau tocmai întrucât o împlineşte pe aceea, - şi acea trebuinţă a fiecăruia şi sporeşte însuşirea pe care o are un om sau altul. Harul e o bogaţie nesfârşită de lumină şi de putere dumnezeiască, din care primeşte fiecare cât poate. Această bogăţie de raze ale aceluiaşi izvor se numeşte dar sau daruri ale Duhului sau Duhuri, căci Duhul lucrează, iar efectele produse în om se numesc roade ale Duhului.
240. Care sunt harismele, darurile şi roadele Duhului?
Unele dintre daruri sunt cu totul deosebite şi neobişnuite, dându-se în cazuri cu totul rare. De aceea le numim azi cu un cuvînt aparte: harisme, deşi cu acest cuvânt se numesc în limba greacă a Sfintelor Scripturi şi darurile mai obişnuite. Astfel de harisme, ca aceea a proorociei, a vindecărilor şi altele, erău dese mai ales la începutul Bisericii, căci prin ele Dumnezeu ajuta la răspândirea creştinismului. Cu deosebire, despre aceste harisme vorbeşte Sf. Apostol Pavel în I Corinteni, cap. 12.
Dintre darurile mai obişnuite, sunt pomenite mai ales şapte, după Isaia 11, 2: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei credinţe. Iar ca „roade ale Duhului” pomeneşte Sf. Apostol Pavel următoarele: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea poftelor” (Gal. 5, 22).
241. Afară de acestea, mai sunt şi alte daruri şi roade ale Duhului Sfânt?
Da. Darurile şi roadele Sfântului Duh sunt aşa de multe, că nu se pot număra, pentru că bogăţia Duhului e nesfârşită, iar trebuinţele oamenilor, însuşirile lor naturale şi măsura în care pot primi pe Duhul Sfânt se deosebesc de la ins la ins. De aceea, unul şi acelaşi Duh Sfânt sau har are nesfârşite numiri. «Eu sunt cuprins de spaimă, zice Sf. Grigorie Teologul, când mă gândesc la bogaţia numirilor: Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, Duhul înfierii. El ne reface în Botez şi în Înviere. El suflă unde vrea, El e izvorul luminii şi al vieţii. El face din mine o biserică. El mă îndumnezeieşte, El mă desăvârşeşte. El premerge Botezul şi El este cerut după Botez. Tot ce face Dumnezeu, El face. El Se împărtăşeşte în limbi de foc şi înmulţeşte darurile. El face predicatori, păstori, dascăli»206.
Iar Sf. Vasile zice: «El e total prezent în fiecare şi peste tot. Împărtăşindu-Se, El nusuferă împărţire. Când ne împărtăşim din El, El nu încetează a rămâne întreg. Ca o rază de soare, care produce bucurie tuturor în aşa fel încât fiecare crede că el singur profită de ea, în vreme ce această rază luminează pământul şi marea şi străbate cerul, tot aşa Duhul Se află în fiecare din aceia care-L primesc, ca şi când nu S-ar împărtăşi decât aceluia singur, şi cu toate acestea El revarsă peste toţi harul întreg, de care se bucura toţi şi se împărtăşesc după măsura şi capacităţile lor, căci pentru posibilităţile Duhului nu e măsură»207. Că darurile sunt nenumărate, dar toate sunt din acelaşi har, o spune însă mai ales Sf. Apostol Pavel. El zice că: „Darurile sunt de multe feluri”, dar toate „după harul care ne este dat nouă” şi înşiră o seamă dintre ele, punând întâi darul deosebit (harisma) al proorociei, apoi multe daruri din cele mai obişnuite, numite de el tot harisme: „Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după măsura credinţei; dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură; dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă îmiparte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună” (Rom. 12, 6-9).
Iar despre roadele Duhului, tot Sf. Apostol Pavel spune: „Roada Duhului este întru orice bunătate, dreptate şi adevăr” (Efes. 5, 9).
242. Dacă harul e o lucrare necreată a lui Dumnezeu în sufletul nostru şi dacă prin el Însuşi Duhul Sfânt lucrează în noi mântuirea, oare s-ar putea mântui omul şi fără de har?
Nu, omul nu se poate mântui fără de har (Efes. 2, 8; Ioan 15, 5). Harul îi este de trebuinţă omului chiar de la început (Ioan 3, 5). Harul pune începutul mântuirii în om, şi nu omul prin stăruinţele sale. Aceasta înseamnă că harul îi vine în dar (Rom. 3, 24), nu pentru oarecare fapte ale sale. Înainte de a veni harul, omul nu poate face fapte prin care să se mântuiască, sau măcar să înduplece pe Dumnezeu să-i dea harul prin care să se mântuiască. Omul poate face anumite fapte bune, dar nu le face aşa de statornic şi dintr-un cuget aşa de curat, încât să se sfinţească prin ele şi să se mântuiască. Omul are libertatea de a face binele şi câtă vreme e în robia păcatului strămoşesc, dar aceasta e o libertate slăbită. Ea e mărită tocmai de harul care vine la început fără nici un merit al omului. Dar harul nu e de trebuinţă numai la începutul mântuirii omului, ci şi după aceea, tot timpul. Omul nu se poate întări niciodată în bine în aşa fel ca să nu mai aibă pe urmă trebuinţă de har. Binele statornic şi cuăţia deplină a omului sunt un rod nu numai al omului, ci şi al harului, nu numai al unuia sau al altuia. Dacă mântuirea şi sfinţirea omului înseamnă unirealui cu Dumnezeu prin har, se înţelege că pierderea harului înseamnă pierderea mântuirii. Sf. Apostol Pavel zice: „Deci, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului” (Efes. 6, 10-11).
243. Dar dacă harul ne e totdeauna de neapărată trebuinţă pentru mântuire şi dacă mântuirea e un dar al lui Dumnezeu dat prin har, mai avem şi noi vreo parte la lucrarea mântuirii noastre?
Da, avem şi noi o parte. Deşi harul e de neapărată trebuinţă pentru mântuirea noastra, totuşi el nu ne poate mântui singur. Noi nu suntem nişte buşteni, sau nişte pietre cu care face Dumnezeu ce voieşte. Dacă harul ar lucra singur, ar însemna că ne duce fără voie la mântuire. În acest caz, dacă unii nu se mântuiesc, aceasta n-ar fi din pricina lor, ci a harului care nu-I sileşte. Aceasta e însă o învăţătură a calvinilor numită predestinaţie (mai înainte rânduire). După această învăţătură, Dumnezeu a hotărât din veci să mântuiască pe unii oameni şi să-I piardă pe alţii, după cum Îi place Lui, nu după cum vor lucra ei în chip liber cu harul. Celor pe care a hotărât să-i mântuiască le dă harul, care-i sileşte să lucreze după voia Lui, celorlalţi nu li-1 dă.
244. Dar învăţătura Bisericii noastre care este?
Învăţătura Bisericii noastre este că harul e dăruit tuturor, căci: „Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2, 4). Dar harul nu sileşte pe nimeni. Oamenii au libertatea să-l primească şi să conlucreze cu el, sau să-l respingă. Cei dintâi se mântuiesc, cei din urma nu. „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”, citim în Apocalipsa (3, 20). Astfel, deşi oamenii nu se pot mântui singuri, ci prin har, totuşi atârnă şi de libertatea lor ca să lase să pătrundă harul în ei, sau nu, şi să se mântuiască sau nu. De aceea „mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi” (Matei 20, 16). Deci Dumnezeu voieşte mântuirea tuturor oamenilor. El lucrează însă după dreptate, nu după bunul plac. El îi mântuieşte sau osândeşte pe oameni după faptele lor.

94 de comentarii:

Gina Radna spunea...

Am trei dorinte si toate cererile implinite de pensionari cu mandat si vausere sinecuri si solde rente si ale mele ale parintilor bunicilor trei soti, de bine 1900-etern si vesnic[sa vad vesnic si eu si ei],calugarite si frati bisericesti vesnic[luam tot cum stiim si aflam bisericeste vesnic, vesnic limita masura legii si profetiilor peste tot aici in suflet vesnic toti],colo in cui icoana vesnic.

Gina Radna spunea...

Sintem Sefi in Ardeal toti vesnic[legisti cu legea vesnic cum am cerut] sa stiim vesnic.

Gina Radna spunea...

Sintem permanenti nerevizuibili cu Fisa post de Indispensabili, cu toate drepturile luate si partid memoria Reminescente, la CCR si Magistratura toti pomenitii de sus 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

Avem fiecare 5 SJV crenoterapia apelor minerale, fizioterapia, baile plante sezut, galvanice si totul din balnear tot gratuit infaptuit 1000 la mie suta la suta aici sat Felix tusnad Jos riveran dunare toti de sus pomeniti 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

Luam toti indemnizatiile Culte si drepturile functii nume porecle botezuri inregistrari nunti sintem cu semnul Immormantari casa de zidari PFA, si tot regimul actelor si penticostal si danie dajdie scoala de croitori legionari 105 calificari cu poza si diploma de maturitate AG de sus si UCECOM/DUALA/ISALNITA si restul cerute semnat stampilat toti pomenitii de sus gratuit vesnic cu drepturi si obligatii toti cu wienn Financial si restul gratuit toti 1900-vesnic[sa avem stiinta in inima unde vesnic].

Gina Radna spunea...

Credem in Mamona corect de nota 10 eu parintii bunicii 3 soti 1900-etern si vesnic.

Gina Radna spunea...

Sintem toti cu legitimatia cartuliile de Evidenta V16 in Patriarhie calugarite si frati bisericesti in Sambata de Sus si lavra Pecerscai,Staretia Feudalilor,au drept de semnatura in banca toti 1900-vesnic.Numai noi sa avem stejarul din Mamvrii vesnic.

Gina Radna spunea...

Sintem cu banta de sfinte Botezuri de lege noua sa ni se accepte numele,eu parintii bunicii 3 soti rudele peste 93%...sintem numai de LEGE NOUA nu veche si alta cu benti botez lungi, roz, toti 1900-etern si vesnic[biserica din vale vesnic].Sint trecute toate ale noastre de lege noua in cartuliile de Evidenta 1900-etern si vesnic[atat LEGEA NOUA s-o avem sf Ion vesnic].Ortodoxi vesnic.

Gina Radna spunea...

Au traditia mea parintii bunicii 3 soti sora unchiul si rudele peste 93%,ca mine mie la mie nestricat ceva cap coada vesnic 1900-vesnic[razesa visinie vesnic.].

Gina Radna spunea...

Credem in Geografie de nota 10 corect eu parintii bunicii 3 soti 1900-etern si vesnic materialnic vesnic.

Gina Radna spunea...

Au oamenii viata legea si profetii mei sa le dea mama multiplicat ca ale mele mie la mie 1900-etern si vesnic[iscalesc chitanta sa fie ai lor vesnic[unde numar cod civil timpul vesnic].

Gina Radna spunea...

Semnat Maistra adventista biserica tehnologul Iordn, si tehnolog Cinc, si tehnolog Dug si Dinc..si tehnolog Ciuc...toti pomenitii 1900-vesnic..

Gina Radna spunea...

Avem toate dorintele si faptele de LUMINA implinite noi pomenitii cu rommii negrii 1900-vesnic[gena neagra tiganeasca],eu parintii bunicii sotul, sa se implineasca tot ce am cerut vesnic pensionari cu mandate handicap cum am cerut tot aici lob temporal de la DUHUL SFANT si parietal occipital serie genetica corect de 13 cum am cerut vesnic 1900-vesnic[psihologice vesnic si peremptorii trecute prezente si viitoare toate dosarele la CEC 1900-vesnic].

Gina Radna spunea...

Avem module ardelene gratuite vesnic corecte de 10 psihologie filosofie romana fact-checking de religie ortodoxa matematica aritmetica si restul geometrie plana tot tabloidul matematic si stiinte socioprofrsionale eu parintii bunicii sotul sora unchiul rudele peste 93%,corecte de 10 sanatate 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

Sint sef UTC cu tabla de materii directive tabla scolara sef detasament pioneri 1900-vesnic corect de 10[module psihologice vesnic].

Gina Radna spunea...

Iscalim popa G.D Motoc sfanta LITURGHIE/SFESTANIE[Boita Mar.Ter/Romsilva[autostrada]....nu-i las 1500-vesnic[cred in tarus vesnic].

Gina Radna spunea...

nterzic orice legatura parinti bunici eu, sintem de LEGE NOUA luminati[vina..furt de lemne, impozit pe lemne, Sapoca sarbatoare]...sintem cu Tapoaic....semnat orice act 1900-vesnic[sa stie ruditele parintii eu bunicii sa stiim ce au facut immormantari vesnic].

Gina Radna spunea...

Sa fie vinele noastre la sf Icoana cui sa stiim ce sa facem legal medical[au mintea mea in cap 1900-vesnic].

Gina Radna spunea...

Este aportul si medicina mea geanta retete tratamente dulap medicamente uniforme afaceri legi mod fel role de fisc, medicamente baze legale motive judecatoria mea culoare miros vesminte si tot ce cred eu datat antebelic gratuit la maternitate ginecologie copii cu robot tesa cu tot si ansva stiri robot tesa, tot gratuit la VL eu R.M cnp 1900-vesnic tot ce m-am rugat doctorului Esculap si Hipocrat Modest Silvestru Damian Asclepios Dafne Ifigeea si Cosma sa se implineasca tot in VL 1900-vesnic la maternitate ginecologie copii[obstretica-ginecologie] gratuit vesnic.

Gina Radna spunea...

Este icoana si cartea Cult sfintii imparati sf Constantin si Elena cu caseta Traditii folclorice pe aportul meu medicina inseria ADAS eu parintii bunicii sotul sora unchiul rude peste 93%,1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

Este cortul meu molohian cu ostia relicvele traditia moastele mele si obiectele de Cult in chivotul sfintit[irodiaconesc rosu si beerseeba si Parepa 1900-vesnic corect de 13].

Gina Radna spunea...

Este capul meu de dictator sef pomul ascuns de CEL RAU toti martori cu seria genetica in chirilica,,obiectul,, in farmacia armata aici sat 1900-vesnic dosar robot VISINA vesnic.

Gina Radna spunea...

Sint valcenii marturi de buna credinta cu mine psihologie ca mine la jurnalismul meu la ei la caseta la biserica 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

Este caseta mea TESA cu cartea si adevarul genetic judecatorie a mea la Statul roman ofiteri Gaf corecte de 1-13 1900-vesnic a lor 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

Au credinta mea sunet cuvant imagine la Dragoesc inchisoarea din Scund[meseria mea caen uzp] 1900-vesnic corecta de 10 vesnic.De Aviatoare vesnic.

Gina Radna spunea...

Sint bulan..aviatoare..sint toate semnele pe mine 1900-vesnic de bine rau fericire justitie...pomul binelui si raului eu 1900-vesnic toate podoabele intelepciunii si roadele Duhului Sfant, 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

Este JUDECATA mea REPTILIANA la Tanc...1900-vesnic motivele legale vesnic.[casete vesnic].

Gina Radna spunea...

sa fie sf mele Taine sa ni se implineasca toate dorintele eu parintii credem in sf Duh 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

avem sarbatorile datinile parastasele menajul obiecte numele religia faptele credinta viziunea minuni marturii invataturi,functii afaceri,tinute in cartulii bisericesti si documente bisericesti si de sf botez,de la sf Duh sf Copii....eu parintii bunicii sotul sora unchiul 1900-vesnic cu marturi vesnic.

Gina Radna spunea...

sintem vodite chipuri iconomice in ascuns cu hirotonii ortodoxe,cu numele de sfinti Ioni,eu cu parintii si sotul si bunicii, in biserica sf Petru si Pavel 1900-etern si vesnic.

Gina Radna spunea...

eu cu parintii sotul bunicii luam de la toti invinuitii la sanitas banii pe organele lor nu renuntam vesnic la acuzatii la avizier politie Bucuresti,scoala partid servici obste funciar armata arta transporturi,biserica,straini 1900-vesnic[tot ce am facut 1900-vesnic sint pacate stramosesti la mine parinti bunici sot 1900-vesnic].

Gina Radna spunea...

avem banii drepturile luate de la ITM integral eu parintii bunicii sotul sora unchiul foi de parcurs cec 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

avem banii si drepturile luate integral de la Hidroelectrica ITM SANITAS Funar Renel eu parintii bunicii[4], sotul sora unchiul,1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

avem centrala pe apa termala in case de 17 lei lunar cu inflatia,in contractul de proprietati,niple de curent electric modular redus cu repartitor si surub 1,2,3,gaz la bucatarie mobila furnir laminat bucurestean,eu parintii bunicii[4] sotul sora unchiul rudele vii si moarte,avem toate utilitatiile comune cerute de noi toti trecute in dosarul fisa de observatie politie 1900-vesnic cu Securitatea romana vesnic.

Gina Radna spunea...

sa stie de la Duhul sfant rudele vii si moarte adevarul eu tata Pusa Sica Leandru Tapoaica mamaie eu 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

au drepturi stipulate ca le-am dat la foaia de parcurs notar stentor armata biserica aceleasi drepturi asigurati impartite si cas la fel,drepturi armata si scoala impartite notarial cu stipulatia de la mine intre mine eu parinti sot bunici 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

sintem inscrisi in baza de date nationala de tuberculoza din Romania,eu parintii bunicii[4]sora unchiul sotul 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

au adventistii dosarul la Prefect sa-i lege cu lantul 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

sint toate capetele de acuzare casete performate de Visinescu la adventisti la Prefect sa-i lege sa-i duca la nebuni, sa stie sarturile sa aiba vina lor clasata Prefect sa vada ORGANIGRAMA 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

,,i-am batut torturat pe toti armata cecena,,sintem arieni justitie sovietici 13 corect de 10 extrapolat toti pomenitii 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

,,le-am vandut Proprietatiile la tigani,zlatari,,este patrafirul meu inscris vesnic in patrafirul de la Cotmeana toti pomenitii,,sint aceia rachete bifocal armata vesnic 1900-vesnic si restul judecatiilor cantarului secuiesc in cortul Marturiei Levitic toata instiintarea mea Justitie in Levitic,,1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

avem ceasuri naturale biologice,materiale, de la Cel de Sus sa stiim,,avem ceasurile in batiste vesnic.eu parintii bunicii [4] sotul sora unchiul 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

am mintea ingerilor vesnic i-am facut cazuri sociale la rusi,le-am dat foc televizat erdelea,,pe lemne,,1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

este cantarul meu de teolog greco-catolic in Frasinei 1900-vesnic secuiesc ceangau unguresc sovietic inchizitie 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

avem caschete de lupisori cu haine de ploaie pelerina si potcap de Glod,curea bisericeasca,fusta de monahii singhele copiii,toate drepturile Vorona adventiste Cozla veche,metoc,legitimatii Iuliu Hossu, cu toate drepturile pelerine wicca,toate drepturile Bistrita Neamt si valceana,drepturile toate de la Surpatele,toate drepturile minorite cisterciene baziliene,drepturile schela Ostr....si Grui Lup Randunea eu parintii bunicii [4] sotul sora unchiul, rudele vii si moarte.1900-vesnic gratuit vesnic.

Gina Radna spunea...

avem paramane antimis cu negru rosu sf luna cartea sfesnic lumanare trepied,panze,narduri toata croitoria menaj legionara cu uniforme 2 insula luate gratis,pravile,bijuterii bisericesti haine evreiesti,calendare,lumanari sf Botez,unelte craiovene,,cuierul menajul justitie si bisericesc tot,pantofii, inelele cu ametist bisericesti,tipsii,armata menaj,tot ce stiim comun si ce este luam gratuit vesnic eu parintii bunicii[4] sotul sora unchiul abonamente si toate drepturile Arapasu,tot de la popi gratis tot din Poglet,austriece,sa luam tot calupul informativ gratuit toti vesnic.

Gina Radna spunea...

toate drepturile sa le luam cu active de la unitatiile de cult unde am contribuit gratuit si din micalaca si paulis tot gratuit toti pomenitii 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

sintem calugari ortodocsi votat Pendiuc-Panzaru Renasterea [a ai ba toti calea mea]1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

este jurnalistica mea Rad...la popa Necula juramant suport cd gratuit ei experientele isclit piramida Ra...1900-vesnic,,la nemti vesnic,,.

Gina Radna spunea...

are credintele noastre Gigi Becali,noi pe a lui noi acte semn chip eu parintii sotul 1900-vesnic.corecte vesnic.

Gina Radna spunea...

sint pacatele stramosesti tinute vesnic la cantar ,,ale tuturora,,negru 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

sintem utecisti corecti extrapolati arieni de 13 corect 10 1900-vesnic eu parintii sotul bunicii sora unchiul vesnic.

Gina Radna spunea...

este aurul meu pus pe sf Masa a sf Altar in biserica Vale aici sat 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

sintem inseriati adas sf Treime Gorj 8 clase si sf Treime Vladimresti Rasariteana avem tipsii toci pelerine de diaconi si diaconite gratuit eu parintii bunicii sotul sora unchiul rudele vii si moarte 1900-vesnic.Este ziarul meu in sf Biserica 1900-vesnic cu index alfabetic corect rusesc vesnic.credem in indexuri toti corect de 10 vesnic.

Gina Radna spunea...

sintem inseriati notar cu numele Constantin Gore Clement Dinu,Rad[sergent],Maria Marceana Leana Rad,[membra comitet parohial sergentareasa],Gina Pusa Aurica Goci Maria Magdalena Magda Andreea Timeea Rad.[supleant Partid PNL diaconita si sef grupa supleanta adjutanta,Administratie Publica maica necanonica]

Gina Radna spunea...

sint inseriata notar si toti de sus in monografia contabila sateasca Arie eu Loctiitor maica Timeea Rad vesnic.

Gina Radna spunea...

Magda,Maria,Constantin,Maria,Mihai,Mihail,Filofteia,Niculaie,Nicolaie 1900-vesnic si etern.

Gina Radna spunea...

In copai la sfintele Botezuri si sf Peceti Botez avem bani sesterti valuta forte exchange,toti pomenitii 1800-etern si vesnic.

Gina Radna spunea...

Sintem Electroaparataj corect legal toti pomenitii vii si morti 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

am opera sunet cuvant litografii sub steaua Anasts si Marl.Dum,,,arian de 13 cum am cerut frenologica primavara 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

este ,,meseria mea R.M cnp[IDnp coama M.R Copil, jurnalistica in informatica sovietica romano rusa cum am cerut de 13 1900-vesnic].

Gina Radna spunea...

este semnatura mea nunta casatorie notar ca mos Duminica bisericesti da, 1900-vesnic eu cu Nicolaie etern si vesnic.

Gina Radna spunea...

au oamenii psihologia mea neveana cuvant sunet litografie corecte de 13 arian cum am cerut cu semn, eu coana M.R copil UZUC cu semn[a lor sus in cui infim ca pret 1900-vesnic].

Gina Radna spunea...

avem in palme judecator Vlad cum l-am vazut ce sintem inseriati ojcpi /adas judecator Vlad si-n foi de parcurs avem comun si fiecare in el credinta corecta colo sus icoana sa stiim tot de la Nt sa nu mai facem 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

avem semn chip maini frunte chipuri miros psihologie vorbe de judecator Vlad colo sus ce gena medicamente cat legea unde in sf icoane in casa la noi 1900-vesnic si bunici[4] sora unchi sot 1900-vesnic cu procedeul,vesnic.

Gina Radna spunea...

eu cu parintii colo sus in icoane ca sus la fel vesnic eu parinti bunici sora sot unchi mai sus vesnic.

Gina Radna spunea...

sintem cerc de paracetamol eu parinti sot popi avocati doctori corect de nota 10 1900-vesnic si etern.

Gina Radna spunea...

sintem cerc grupa noastra de sange si legatura covalenta si bicovalenta avem toti la fel intru Hipocrate in comun fiecare muzeal i.g duca eu parinti sot,grupe de munca la fel comune cerc si de gena la fel comune fiecare toti 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

au oamenii din cerc grupa mea de sange cu discernamant cu semn 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

sintem inseriati Adas /OJCPI toti masoni gratuit toti pmenitii eu sot parinti 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

avem binecuvantarea parintelui eu parinti sora unchi bunici strabunici sa purtam la moarte haine de 8 clase si profesionala Salatruc gratis 1800-vesnic.

Gina Radna spunea...

este Crucea mea sfanta in Judecatorie 1900-vesnic toti etern.

Gina Radna spunea...

am inchis rudele colegii servici scoala legati cu lantul la Azil sa stie lumea motivul,au pus banii cu Denunt Comitern sus Comitet Central eu parinti sot sa stiim 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

stie lumea scoala mea crezul meu judiciar corect de nota 10,stie lumea exact faptele cat pe cat vina penala,sa stie ce i-a dat 1900-vesnic].

Gina Radna spunea...

au barbatii cugetul meu drept corect luminat legal de nota 10 Dumnezeu Cuvantul,sint toti marturi au tata mama toti pomenitii informatica mea frenopsihologica corecta cu semn de 13 arian cum am cerut 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

am adus semnat popi comunisti cu iscalitura eu parinti per furturi sa stiim toti toti Ulic biserica comerciala Vl,sa stie toti colo sus icoana in Augustan si parohia Sat Nou 1900-vesnic[carte avem fiecare comuna eu parinti].Si-n Nucet C.V,si Vorona la fel ca inainte toti sa stiim 1900-vesnic.,la rusi in Parepa, Vladimir la fel vesnic si la fel Biserica Romana vesnic.

Gina Radna spunea...

e opinia mea de social culturnic gazetar ziarist eu si parinti bunici[3] sot strabunici la fel la dl Vilcu si Vilcan arian cum am cerut corect de nota 10 1800-vesnic[probe vii radiograme unde vesnic].

Gina Radna spunea...

sa stie toti si dusmani si nedusmani realitatea mea marturi inregistrat sclep local 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

sint carierele inventiile fluxrss arta legea si tot ce am infaptuit lucrari corecte de 13 arian cum am cerut eu parinti in 7 locuri cu tot sistemul nostru fiecare si comun,tara strainatate cu granturi taleri cati am cerut banca Vatican[este scris in palme banca aici sat],l grefier bisericesc la Valbo,vesnic.Cuvant litografie sunet incluse toate operele noastre fandole unguresti vesnic[magnolii otelite,primavara la Praga],vesnic si etern.

Gina Radna spunea...

sint faptele noastre eu bunici[3] strabunici[motivul] inaintea oamenilor in troita Ioni satul nostru 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

sint faptele parintilor inaintea oamenilor motivul 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

sint faptele noastre eu parinti bunici[3] strabunici inaintea oamenilor in troita sf Ioni,1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

am dat Atestatele profesionale,si Autorizatiile,la Neurologie, si 2+5 SJV la Cardiologie eu si parinti,bunic,1900-vesnic[da] vesnic.La Armata Carei 1900-vesnic sa stie toata lumea 1500-vesnic.

Gina Radna spunea...

au parintii sora buicii[3] strabunicii unchiul adrese ca mine cu faptele mele reale marturi reali psihologic frenologic toti la fel identic muzeal i.g duca inregistrat radio stiri 1800-vesnic colo sus in icoana.

Gina Radna spunea...

Am fost reportera ziar si culturnica pana in 2023 din 2023-etern si vesnic imprimata PCRd ,,la torta puterii R.Vulp,,gazetara si interpreta de teatru evreiesc de stat[8] comunista arian cum am cerut isoscel corect de 10 vesnic.

Gina Radna spunea...

sotul a tras idei de ale lui din lucrarile mele mama stie medicina mea si care e tata stie informatica mea si care e au drepturi acte si obligatii tot identic ca mine inainte aveam arondat PIAS acum podisul Getic Ardeal 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

avem,,semn de jug de Stapanire romano-rus sa stiim exact fiecare si comun colo sus icoane ceruri,,eu parinti bunici[3] sora sot unchi strabunici[4] 1900-vesnic si etern.

Gina Radna spunea...

au oamenii JUDECATORIA mea ei marturi[ce scrie la plicurile lor] 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

este filmul judecatoresc in BIBLIA ortodoxa numai barbatii marturi bine frumos rau justitie corect isoscel arian cum am cerut corect de nota 10[pericope evanghelii] 1900-vesnic[Alfa si omega vesnic.

Gina Radna spunea...

sa stie dr Dinca adevarul tot sa vada obiectele sa stie semnele[da scrie fisier] corecte 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

am citit cartea la Bd,sf M Stalpnica corect 1900-vesnic[crucea inflorata vesnic frigiana].

Gina Radna spunea...

este,,opera mea chill, austriaca Bavaria,,2023 isoscel si arian cum am cerut cu titlu cont ascuns proprietate asigurata juridic nazista cutarida 1900-vesnic si etern.

Gina Radna spunea...

au parintii ca mine identic de la Duhul Sfant muzeale i.g duca 1900-vesnic.

Gina Radna spunea...

au parintii sora unchiul sotul bunicii[2] genti degestionar cu chitante cu pascalie zodiac ca mine sa stie ce a vorbit lumea sa viseze ca mine pusa la slujbe sa priceapa tot ,,fantana turcului,,1900-vesnic.